Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: "Dumnezeii" din PSD au salvat un biet deputat de la puşcărie

Condurache Rodica
2 iul 2014 1443 vizualizări
Majoritatea parlamentară construită în jurul PSD a respins, ieri, cererea DNA de arestare preventivă a unui deputat anchetat pentru luare de mită n "Analizaţi dumnezeieşte", "oricare dintre dumneavoastră poate fi în această situaţie", şi-a atenţionat colegii, deputatul "penal"

Camera Deputaţilor a respins, ieri, ridicarea imunităţii deputatului UNPR Titi Holban. Votul a fost secret cu bile. S-au înregistrat 198 de voturi "împotriva" solicitării de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Holban şi doar 96 de voturi "pentru". Anterior, liderii PNL, PDL şi PMP au anunţat că deputaţii din cele două formaţiuni vor vota "pentru".
Titi Holban a susţinut, în plenul Camerei, că este nevinovat, că nu reprezintă un pericol public şi că de votul deputaţilor depind cariera şi soarta lui ca om. El le-a cerut deputaţilor să analizeze situaţia "omeneşte" sau chiar "dumnezeieşte", arătând că oricare dintre deputaţi poate fi în această situaţie. "Aveţi încredere că sunt nevinovat, timpul va dovedi că tot ce am spus eu este adevărat, oricare dintre dumneavoastră poate fi în această situaţie. De votul dumneavoastră depind cariera şi soarta mea ca om. Dragi colegi, vă rog din suflet să analizaţi această situaţie omeneşte sau chiar dumnezeieşte, aşa cum ne învaţă domnul Hristos, când ne spune «atunci când îţi judeci aproapele pune-te în locul lui şi judecă cum tu ai fi în aceeaşi situaţie»", a afirmat Holban.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă pentru că ar fi luat 10.000 euro pentru ca o firmă să nu fie sancţionată, după un control al Direcţiei Antifraudă.
Titi Holban este al patrulea deputat pentru care organele abilitate cer, în acest an, încuviinţarea arestării preventive, după Florin Popescu, Daniel Chiţoiu, Vlad Cosma. Şi în celelalte cazuri plenul Camerei a respins solicitările DNA.

I-au furat casa şi au plantat porumb

Un bărbat s-a trezit fără casa de vacanţă dintr-un sat brăilean, după ce n-a mai vizitat-o timp de doi ani

Andy Pascali, un bărbat care deţinea o casă de vacanţă într-o localitate din judeţul Brăila susţine că locuinţa lui a dispărut, fiind complet demolată de către persoane necunoscute, iar ulterior, pe locul în care se afla casa, unul dintre vecini a arat şi a plantat porumb. Pascali a povestit pe blogul personal că acea casă, situată în mijlocul localităţii brăilene Baldovineşti, a fost construită de părinţii săi în anul 1986. "Structura acestei case era bine ancorată într-o fundaţie de ciment. Casa avea o suprafaţă de 44 de metri pătraţi şi era compusă din cameră de zi, hol, baie şi bucătarie, care erau utilate şi gata pentru a putea fi folosite oricând. Exista şi pod în care depozitam diferite materiale şi lucruri, iar locuinţa era conectată la curent electric. Grădina avea fântână şi era împrejmuită cu un gard din lemn şi sârmă ghimpată", povesteşte persoana păgubită.
În condiţiile în care casa era folosită pe perioade destul de scurte, pe timpul verii, persoane necunoscute au profitat de lipsa proprietarilor şi au spart locuinţa prima dată în anul 1996, furând toate bunurile din interior, povesteşte proprietarul. Un an mai târziu, casa a fost reparată, iar uşile şi porţile au fost întărite pentru ca hoţii să nu mai poată intra.

A dispărut şi fantana

Proprietarul îşi aminteşte că din anul 2012 nu a mai ajuns la casa de vacanţă şi că, la începutul anului trecut, casa era încă în picioare.
Zilele trecute, când a revenit în Baldovineşti, el nu a mai găsit însă locuinţa, iar în curte, unul dintre vecini plantase un lan de porumb. "Când mi-am făcut apariţia, am constatat că micuţa casă de vacanţă dispăruse, la fel şi gardul şi... stupoare, dispăruse şi fântana. Abia am găsit locaţia, şi asta pentru că m-am luat după repere. Bineînţeles că m-am întrebat imediat unde este casa, apoi cum e posibil să dispară o fântană, doar e o groapă în pământ nu?! Bănuiesc că nişte “binevoitori ” au rupt izolaţia, au spart tencuiala casei, au smuls plăcile de lemn, au spart şi acoperişul care era făcut din plăci de azbociment şi, după ce au golit tot, au tăiat tot scheletul de metal cu autogen şi au dus fierul la un centru de colectare", spune păgubitul, care adaugă că hoţii au furat şi tuburile de ciment ale fântânii din grădina casei şi apoi au astupat groapa cu pământ.
În această situaţie, proprietarul locuinţei dispărute i-a anunţat pe poliţiştii din comună, care au deschis un dosar de cercetare penală pentru furt şi distrugere, urmând să stabilească cine şi în ce condiţii a demolat întreaga locuinţă. "În această cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru furt şi distrugere. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor în care s-au comis aceste fapte", a declarat Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Unul din zece parlamentari şi-a schimbat partidul de la începutul mandatului

Un număr de 41 de parlamentari şi-au schimbat partidul şi grupul parlamentar din care fac parte în sesiunea februarie - iunie, potrivit sintezei realizate de Institutul de Politici Publice (IPP). Potrivit documentului, în această sesiune 24 de deputaţi şi-au schimbat partidul. Dintre aceştia, zece au trecut de la opoziţie la putere, iar alţi 12 s-au declarat neafiliaţi, ca urmare a demisiei din PDL şi înscrierii în PMP. Un singur deputat neafiliat s-a înscris în grupul PDL. Printre deputaţii care au plecat de la partidul pe listele căruia au fost aleşi se numără Elena Udrea, Theodor Paleologu, Diana Tuşa. De asemenea, în sesiunea februarie-iunie 17 senatori au părăsit partidul pe listele căruia au fost aleşi, printre aceştia aflându-se Călin Popescu-Tăriceanu şi Tudor Barbu.
IPP arată că în cele trei sesiuni ale acestui mandat al parlamentarilor în total 59 de deputaţi şi senatori, adică 10% din numărul total de parlamentari aleşi în decembrie 2012, au migrat cel puţin o dată de la începutul mandatului, adăugând că numărul acestora ar putea fi chiar mai mare, în contextul în care şapte deputaţi, respectiv Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă, Nicolae Alexandri şi Daniel Chiţoiu au demisionat recent din PNL. "O consecinţă directă a migraţiei politice s-a putut observa la începutul sesiunii parlamentare analizate, când grupul PP-DD de la Senat a fost desfiinţat oficial, ca urmare a faptului că trei din cei şapte senatori PP-DD au demisionat din partid şi s-au înscris în UNPR şi implicit în grupul PSD din această cameră. De asemenea, grupul PDL din Camera Deputaţilor a pierdut 12 deputaţi, ca urmare a înscrierii acestora într-un alt partid", notează IPP.
În plus, IPP menţionează că în sesiunea parlamentară recent încheiată au fost vacantate 12 locuri de parlamentar, motivele fiind diverse — arestări, numiri în alte funcţii, alegerea unora ca şi europarlamentari, deces. În total, din decembrie 2012 până în prezent, 22 de parlamentari au renunţat sau şi-au pierdut mandatul (opt senatori şi 14 deputaţi).

Cluj: Ţiganii nu vor mai primi ajutoare dacă nu-şi trimit copiii la şcoală

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, intenţionează să implementeze o nouă politică în relaţia cu comunitatea romă din oraş, care presupune condiţionarea primirii de ajutoare sociale de trimiterea constantă a copiilor la şcoală şi grădiniţă. Edilul a prezentat ieri proiectul unei grădiniţe, care se construieşte din fonduri europene şi care va fi destinată exclusiv copiilor romi din comunitatea de la Pata Rât. Proiectul are o valoare de 4 milioane de lei, va fi finalizat în luna octombrie şi este destinat unui număr de câţiva zeci de copii cu vârste preşcolare, care vor primi două mese pe zi şi vor participa la activităţi educative. "Obiectivul nostru este să pornim integrarea copiilor de romi de la educaţie. După ce aceste proiecte vor fi implementate, politica Primăriei va fi următoarea: nu se va mai beneficia de niciun fel de ajutor social dacă nu îşi vor trimite copilul la şcoală. Este cheia cea mai importantă şi sper eu ca această politică să contribuie la ameliorarea problemei romilor din municipiu", a afirmat Boc. El a mai precizat că municipalitatea derulează în acest moment proiecte în valoare de 18 milioane de lei destinate categoriilor de persoane defavorizate, inclusiv proiecte pentru asigurarea de locuri de muncă care să se potrivească profilului acestora.

SPP nu a avut informaţii că Bercea ar fi pericol pentru preşedinte

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, ieri, că SPP nu a primit de la celelalte servicii informaţii prin care Sandu Anghel să fie nominalizat ca fiind un potenţial pericol pentru preşedintele Traian Băsescu. ”În ce priveşte acţiunea de la Costeşti, cu prilejul Zilei culturale a romilor, SPP nu a primit niciun fel de informaţii de la celelalte servicii şi nici din acţiunea de procurare a informaţiilor proprii nu l-a individualizat pe Bercea Mondial ca fiind o persoană care ar putea reprezenta un risc potenţial de atentat asupra vieţii, integrităţii fizice a preşedintelui României. În ce priveşte activităţile ulterioare, preşedintele nu s-a întâlnit cu Bercea Mondial şi cu familia acestuia, de unde rezultă faptul că SPP nu a fost nevoit să solicite alte date şi informaţii suplimentare de la serviciile cu care cooperează”, a spus Dobriţoiu.
El a menţionat că raportul întocmit de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) la solicitarea Comisiei de apărare răspunde concis şi la obiect referitor la responsabilităţile legale ale SPP privind asigurarea protecţiei fizice a persoanelor care beneficiază de acest serviciu. “Concluzia este că domnul Mircea Băsescu nu a făcut obiectul interesului şi activităţii SPP, Serviciul având stabilit, prin Hotărârea CSAT, demnitarii şi familiile asupra cărora să îşi exercite activitatea. Mircea Băsescu nu a beneficiat de protecţie fizică sau informativă, fiind rudă de gradul II a preşedintelui”, a completat preşedintele Comisiei pentru apărare a Senatului.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.