Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Marea Britanie, o destinaţie tot mai interesantă pentru romani

Ziarul de Vrancea
28 feb 2014 304 vizualizări
În perioada 2012 - 2013, aproximativ 24.000 de romani şi bulgari au sosit în Insulă, de aproape trei ori mai mulţi decât cei care au migrat cu un an înainte

Numărul migranţilor pe termen lung în Marea Britanie a crescut puternic în perioada 2012-2013, potrivit unor date oficiale.
Biroul Naţional britanic de Statistică (ONS) a anunţat că migraţia netă - numărul persoanelor care vin în Marea Britanie minus numărul celor care pleacă din ţară - a crescut la 212.000 în 2013, în contextul în care în 2012 era de 154.000 de persoane. Premierul David Cameron afirmă că vrea să reducă migraţia netă la mai puţin de 100.000 de persoane până în 2015.
Creşterea pare că a fost cauzată de numărul tot mai mare de cetăţeni din cadrul Uniunii Europene (UE) care migrează în Marea Britanie, potrivit postului, care adaugă că s-au înregistrat creşteri al numărului de imigranţi din Polonia, Spania, Italia şi Portugalia.
Aproximativ 24.000 de cetăţeni din România şi Bulgaria au sosit în decurs de un an, până în septembrie 2013, de aproape trei ori mai mulţi decât cei 9.000 care au migrat în intervalul de un an dinainte, a precizat ONS. Aproximativ 70% au venit să muncească, iar restul de aproximativ 30% au venit la studii, potrivit aceleiaşi surse.
Date oficiale cu privire la numărul de români şi bulgari care au sosit în Marea Britanie după anularea restricţiilor pe piaţa muncii impuse celor două ţări, la 1 ianuarie, nu au fost date publicităţii încă. Pe de altă parte, s-a înregistrat o scădere a migrării din ţări care nu sunt membre UE, potrivit datelor citate.
Creşterea cu 58.000 de persoane a migraţiei nete reprezintă o "lovitură" la adresa politicii premierului David Cameron şi ministrului de Interne Theresa May, care vizează reducerea nivelului acestui indicator cu "zeci de mii" de persoane până la alegerile din mai 2015, comentează BBC.
Nivelul migraţiei nete a scăzut "semnificativ" în primii doi ai mandatului actualei coaliţii de guvernământ, alcătuite din conservatori şi liberal-democraţi, în urma aplicării unor măsuri de reducere a numărului de vize acordate unor "falşi" studenţi şi de consolidare a restricţiilor impuse migranţilor din afara UE. Însă nivelul a început să crească din nou la sfârşitului anului trecut, în contextul unei scăderi a numărului britanicilor care au emigrat în alte ţări şi unui aflux de cetăţeni UE din ţări aflate într-o situaţie economică dificilă, ca Spania, Portugalia şi Grecia.


Ponta despre prefecţii PNL: Unii vor rămâne, alţii vor pleca

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, întrebat dacă intenţionează să îi schimbe pe prefecţii susţinuţi de PNL, că nu există "prefecţi liberali", ci doar reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, numiţi de prim-ministru, iar unii vor rămâne pe funcţii, în timp ce alţii vor "pleca", ca şi până acum.
"Nu există prefecţi liberali. Prefecţii sunt numiţi de către prim-ministru şi sunt reprezentanţii Guvernului. Unii vor rămâne, alţii vor pleca, cum s-a întâmplat şi până acum, de altfel. Nu sunt numiţi ca magistraţii în funcţii inamovibile, trebuie să reprezinte Guvernul", a spus Ponta.
Miercuri seara, premierul a afirmat că liberalii care deţin posturi în administraţia publică centrală şi locală nu vor fi schimbaţi, singurele eliberări din funcţie semnate fiind cele ale miniştrilor şi secretarilor de stat care şi-au prezentat demisia.


Încălcarea statului de drept, sancţionată cu blocarea fondurilor europene

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să instituie imediat un mecanism prin care statele membre UE care încalcă valorile fundamentale ale Uniunii Europene, cum este statul de drept, să se aleagă cu sancţiuni inclusiv de îngheţare a fondurilor comunitare. Solicitarea apare într-o rezoluţie adoptată ieri, la Strasbourg, de plenul Parlamentului European, cu cu 312 de voturi "pentru", 244 împotrivă şi 27 de abţineri.
Potrivit PE, această rezoliţie analizează respectarea drepturilor fundamentale în UE în 2012. În acel an, în România, majoritatea parlamentară USL de atunci l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu, într-o procedură rapidă în care a restrans şi atribuţiile Curţii Constituţionale. În cele din urmă, Băsescu a fost repus în funcţie, prin nevalidarea referendului de demitere, în urma neîndeplinirii pragului de prezenţa la vot de jumătate plus unul.
De asemenea, la solicitarea imperativă a Comisiei Europene, majoritatea parlamentară şi Guvernul USL au fost nevoiţi să-şi retragă modificările legislative adoptate atunci în procedura accelerată, inclusiv cele referitoare la Curtea Constituţională.


Cum va fi vremea în această primăvară

Meteorologii au realizat o prognoză meteo pentru următoarele trei luni, care vine atat cu veşti bune, cat şi cu veşti rele. Potrivit ziare.com, dacă în aprile va fi mai cald decat în mod normal, luna mai vine cu temperaturi destul de scăzute.
Vremea va fi normală pentru prima lună de primăvară, cu temperaturi apropiate de media multianuală de 3 grade Celsius. Excepţie vor face zonele din sud-estul, sudul şi vestul ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate. De asemenea, va ploua mai mult decat în mod normal în aproape toată ţara, precipitaţiile depăşind media normală de 35 de litri pe metru pătrat. În schimb, cantitatea de precipitaţii din sud-estul ţării se va încadra în limitele obişnuite.
În aprilie, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, în jurul valorii medii de 9 grade Celsius, în afară de regiunile sudice ale ţării, unde va fi ceva mai frig. În plus, ploile vor fi mai însemnate cantitativ decat ar trebui, media multianuală fiind de 51 de litri pe metru pătrat. Excepţie fac arii restranse din sud şi est, unde precipitaţiile nu vor depăşi media.
Ultima lună de primăvară va fi destul de răcoroasă, cu valori sub cele obişnuite, respectiv de 14 grade în medie, în majoritatea regiunilor ţării. Totuşi, temperaturile se vor apropia de cele normale în sud-estul şi vestul teritoriului. În ceea ce priveşte ploile, ele vor fi normale pentru această perioadă în aproape toată ţara, cu o medie multianuală de 75 de litru pe metru pătrat.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.