Național

Antibioticele vor fi eliberate doar pe baza de reteta

Dana Chiorescu
15 apr 2005 754 vizualizări
Farmaciile nu mai vind medicamente la intimplare. Conform unui ordin al Ministerului Sanatatii, antibioticele nu se mai elibereaza decit pe baza de reteta. Cum au primit focsanenii aceasta decizie, care considera ca sint motivele care au condus catre ea, si care ar putea fi consecintele, puteti afla din sondajul urmator.


A.C., 40 de ani, functionar, Focsani

"Oricine avea nevoie de un antibiotic, pentru ca il durea o masea spre exemplu, sau daca a mai avut probleme inainte, cerea ce i se recomandase anterior. Pe de o parte, este de inteles acest comportament pentru ca se putea sa apara o afectiune in timp ce medicul lui de familie nu avea program la cabinet, si atunci, pe un fond de durere, mergea la o farmacie cu program permanent si isi lua antibioticul pe care il considera potrivit. E si bine, dar pe de o parte pot aparea si contraindicatii. Riscul este al pacientului. Daca merge la medicul de familie nu trebuie platit, deci nu este o scuza lipsa de bani. Daca este asigurat, nu trebuie sa plateasca. Poate fi din comoditate, sau poate fi o urgenta sau timpul nu ii permite, pentru ca la un cabinet medical trebuie sa astepti uneori si o ora, doua, depinde citi pacienti are medicul. Nu poate sti exact ce alte probleme de sanatate are, nu poate sa isi stabileasca un diagnostic, nu poate sti ce alte probleme le poate activa. Si o doza neporivita ar putea avea efect nefast. Desi, daca merge la farmacie, poate cere si parerea, sfatul farmacistei. Chiar ar fi o persoana autorizata."



Maria Caseriu, 47 de ani, casnica, Focsani

"Sint unele antibiotice care erau necesare si pentru care nu trebuia sa mergi neaparat la medic. Ampicilina, astea, antibioticele de zi cu zi, cum s-ar spune, pe care le poate lua omul fara prescriptie medicala. Nu ca se evita mersul la medic, dar pentru un simplu abces, spre exemplu, trebuia sa te mai duci la medicul de familie, sa iti dea reteta pentru un antibiotic. Doza si orele la care sa le iei, ti le poate spune farmacistul. Cred ca este suficient pentru cazurile acestea simple. Eu nu am auzit pina acum de chestia asta. De fapt, acum te poti astepta la orice."



Maricica Oprea, 57 de ani, pesnionara, Focsani

"Chiar de la farmacii vin acum. Caut o farmacie care sa imi elibereze medicamente compensate, si nu am gasit nicaieri in oras. Este o decizie buna pentru ca fiecare aude la vecina zice ca e bun si pentru el... Asa merge la medic si medicul de familie stabileste. Probabil nu vor sa se duca pentru a nu sta la rind, sau mai stiu eu de ce. Fiecare ia dupa ureche si poate face mai rau, daca iei pastile fara sa te vada mai rau. Nu neaparat sa se duca la cei cu bani, la cei particulari. Eu zic ca e foarte bine facuta treaba asta."



Iona Martis, 29 de ani, confectioner, Focsani

"Nu mi se pare chiar corecta pentru ca e nevoie de medicamente uneori. E bine sa le prescrie medicul dar sint urgente, in weekend spre exemplu, cind nu gasesti nici un medic si atunci ce faci? Ar trebui un barem pentru anumite antibiotice, in functie de puterea lor, medicamente care pot fi date fara reteta si medicamente care nu se vind decit cu perscriptia medicului. Chiar am vazut un caz, un parinte avea copilul foarte bolnav, era duminica si nu avea unde sa gaseasca pe cineva care sa ii prescrie o reteta. Probabil au fost cazuri de persoane care fac trafic... nu stiu de ce s-a luat aceasta masura. Oricum este problema de minister si nu putem sti noi. Sau pot fi si efecte adverse, pentru ca depinde si de virsta si de greutate... sint antibiotice pe care numai medicul poate sa le prescrie, trebuiesc luate sub supraveghere medicala... Nu e rea in totalitate, dar ar fi trebuit mai bien cintarita aceasta decizie."


B.D., 36 de ani, Focsani

"Mi se pare foarte corect. Un antibiotic este totusi un antibiotic, nu il putem lua dupa ureche. Daca fiecare si-ar adminsitra ce medicatie considera, nu ar mai exista medici, ci numai niste manuale, sau ar fi de ajuns simplu prospect al medicamentului. Sint convinsa ca, luate nepotrivit, aceste medicamente fac mai mult rau decit bine. Nu am chiar nimic impotriva acestei masuri, ba mai mult consider ca ar fi trebuit sa vina din constiinta si civilizatia individului. Nu trebuie sa vina Ministerul sa iti spuna ca nu se iau medicamentele dupa cum te taie capul. In plus, pe linga administrarea antibioticului potrivit, tratamentul trebuie facut corect pentru ca altfel nu obtinem decit o intarire a virusului, care va deveni mai rezistent si nu va ceda cu alta ocazie."


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.