Şef STS Cluj: Am ştiut unde a picat avionul "aproape exact la ora 21.00"
Şeful STS Cluj, Ioan Rus, a declarat, ieri, că a ştiut locul unde s-a prăbuşit avionul în Munţii Apuseni "aproape exact la ora 21.00", în baza unor informaţii primite de la ROMATSA. "Eu, personal, am ştiut aproape exact la cât a picat avionul la ora 21.00, pe baza unor informaţii primite de la ROMATSA, datorită unui avion care zbura de la Cluj spre Bucureşti deasupra locului incidentului", a spus şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Întrebat dacă a făcut tot ceea ce trebuia în seara accidentului aviatic, el a susţinut că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă, "într-un sistem de urgenţă nu se poate acţiona decât în baza unor proceduri foarte stricte". "Procedurile au fost respectate de la A la Z, fără niciun fel de problemă", a precizat Rus. Întrebat, dacă STS poate localiza un telefon mobil, Rus a menţionat că instituţia pe care o reprezintă "nu localizează avioane, telefoane şi nici oameni", ci pune la dispoziţia celor care sunt implicaţi în rezolvarea situaţiilor de urgenţă "date despre localizarea apelului care sunt primite de la operatorii de telefonie mobilă".
"Aceste date sunt celula şi sectorul de pe care este înscris telefonul mobil", a explicat Ioan Rus. De asemenea, întrebat cine ar fi putut să localizeze un telefon mobil, acesta a răspuns că nu ştie. "Îmi doresc din suflet ca în acest caz să se desfăşoare o anchetă şi să se afle adevărul la ceea ce s-a întâmplat în seara tragicului eveniment. Eu nu am niciun fel de versiune. Îmi doresc din suflet, personal, să se spună adevărul fără nici un fel de problemă, adevărul, şi nu dezinformări, nu minciuni, simplul adevăr, să se facă anchete de către instituţiile care trebuie să facă", a adăugat Rus.
Medicul Zamfir nu-şi mai aminteşte detalii despre accident
Doctorul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului din Apuseni, nu şi-a mai putut aminti, în faţa procurorilor, detalii despre tragedie, în condiţiile în care grija lui principală după accident a fost salvarea vieţii celorlalţi, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, Zamfir a dat o declaraţie, prin comisie rogatorie, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aceasta urmând să fie depusă la dosarul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.
Sursele citate spun că medicul le va pune la dispoziţie anchetatorilor toate SMS-urile date în ziua accidentului, înainte şi după acesta. El trebuia să facă acest lucru ieri, însă nu a avut asupra lui cablul de date necesar pentru conectarea telefonului la calculator. Pe de altă parte, aceleşai surse au precizat că declaraţia medicului Zamfir nu conţine detalii precise privind momentul accidentului, cel mai probabil din cauză că acesta este încă în stare de şoc după tragedie. Sursele citate au mai menţionat că, potrivit declaraţiilor lui Zamfir, grija lui principală după prăbuşirea avionului a fost aceea de a încerca să-i salveze pe toţi cei cu care călătorea. Astfel, precizează sursele, Zamfir nu a putut oferi timpi precişi ai derulării evenimentelor şi nici detalii despre momentul impactului.
La ieşirea din sediul Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, Radu Zamfir nu a dorit să dea nicio declaraţie şi a rugat presa să-l lase în pace.
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, precizând că ancheta va dura câteva luni.