Național

Chiuariu: Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre fără probe

Ziarul de Vrancea
26 ian 2014 529 vizualizări
Condamnat cu suspendare, senatorul a anunţat că va face plangere la CEDO

Senatorul PNL Tudor Chiuariu, condamnat de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, a anunţat sambătă că va depune plângere la CEDO. "Am luat act cu dezamăgire de hotărârea Înaltei Curţi pronunţată ieri (vineri - n.r.). Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe şi fără bază legală. Faţă de soluţia de achitare din primă instanţă, nu există nicio probă nouă care să justifice soluţia din recurs", susţine Chiuariu. El menţionează că a intrat în PNL la 21 de ani, când era student, ca să schimbe lucrurile în bine. "Iar în cei 16 ani care au trecut de atunci, nu m-am îmbogăţit din politică. Am contribuit la crearea unor instituţii importante pentru România, cum sunt DLAF sau ANI. Am contribuit la adoptarea unor legi importante pentru România, cum sunt noile coduri civile şi penale", adaugă Chiuariu. Senatorul PNL susăine că hotărârea completului de recurs condamnă o opinie. "O opinie poate să fie corectă sau greşită. Eu susţin în continuare că era corectă, pentru că s-a bazat, aşa cum trebuie să facă un jurist, pe acte autentice, acte care se bucură de prezumţia de legalitate şi care produc efecte şi astăzi. Mai mult, aceste acte nu au fost anulate nici prin decizia de ieri, şi deci vor produce efecte în continuare. O opinie, chiar dacă ar fi fost greşită, nu poate fi un abuz. O opinie nu poate produce prejudicii materiale şi nu poate constitui o infracţiune", arată Chiuariu. "Aştept motivarea instanţei, urmând să fac plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg”, încheie Tudor Chiuariu.
Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 - 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developements SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a "clarifica" situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel firma menţionată. Prejudiciul în acest caz a fost estimat de DNA la 8.619.787 de euro.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.