Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Prima victorie a PDL ca partid de opoziţie

Ziarul de Vrancea
10 ian 2014 603 vizualizări
Legea descentralizării, în forma asumată prin angajarea răspunderii de guvernul USL, a fost declarată, în unanimitate, neconstituţională

Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.
"Cu unanimitate de voturi, admite obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi constată Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională", se arată în decizia Curţii. "Asta demonstrează că fost o asumare de răspundere făcută doar pentru a satisface clientela politică şi a încerca să împartă Romania în zone de influenţă", a declarat vineri deputatul PDL, Petru Movilă, unul dintre semnatarii sesizării.

În aşteptarea motivării, pe surse

Surse din cadrul Curţii Constituţionale au explicat pentru Mediafax că principalele probleme constatate în cazul Legii descentralizării au privit competenţele reglementate şi transferate autorităţilor locale, precum şi regimul juridic al bunurilor. Potrivit acestora, descentralizarea priveşte trei aspecte, respectiv competenţe, bunuri şi bani transferate autorităţilor locale. În cazul competenţelor, judecătorii CC au constatat că acestea au fost menţinute în unele cazuri şi la nivel central şi la nivel local, fiind o suprapunere de competenţe, iar în alte cazuri măsurile au generat mai degrabă centralizarea acestora. De asemenea, în cazul bunurilor s-a constatat faptul că acestea nu au un statut juridic clar, întrucât legea reglementează transferul bunurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a autorităţilor locale, respectiv din cea privată a statului în cea privată a autorităţilor locale. În schimb, prevederile legii nu sunt corelate cu cele din anexele cu descrierea bunurilor care fac obiectul descentralizării. "La bunuri, la proprietate, nu se ştie dintre acele anexe care sunt bunuri proprietate publică. La fiecare domeniu descentralizat aveau două chestiuni, bunurile proprietate publică a statului trec în proprietatea publică a UAT, şi al doilea care e invariabil în aceeaşi logică bunurile din proprietate privată a statului în proprietate privată au autorităţii. Ambele trimiteau la o anexă care în care se dau doar bunuri publice. Niciuna din anexe nu are bunuri proprietate privată. Nu se ştie după anexă care e proprietate publică şi care privată. La cele publice nu ştim dacă sunt publice prin declaraţia legii sau pe altă procedură. În plus, bunurile nu sunt individualizate decât prin număr de inventar, care nu atestă apartenenţa nici statutul juridic. Dreptul de proprietate îl atestă înscrierea în cartea funciară", au explicat sursele citate. De asemenea, judecătorii au constatat că singurul caz în care se face referire la datele de carte funciară a imobilelor este cel al plajelor.

Lui Dragnea nu-i prea vine să creadă

Vicepremierul Liviu Dragnea, principalul artizan al legii, s-a arătat vineri surprins de decizia Curţii. "Aştept motivarea Curţii Constituţionale să vedem care sunt morivele pentru care legea a fost declarată neconstituţională, să vedem dacă e declarată neconstituţională în totalitate sau în parte şi vom acţiona în consecinţă", a spus Dragnea. "Sigur că sunt surprins. Dacă se declară în totalitate neconstituţională, practic de aici s-ar putea înţelege că România nu mai are dreptul să se descentralizeze, aşa cum se întâmplă în Europa. Dar aş vrea totuşi să văd motivarea Curţii şi atunci voi avea o reacţie mai aplicată", a adăugat el.

Xxxxxxxxxxxxxx

Bunul simţ a învins "sistemul balcanic"
Învăţătoarea Blandu, la un pas de excludere din învăţămant

n după ce i-a fost desfăcut contractul de muncă, cadrului didactic i-ar putea fi interzis dreptul de a mai lucra vreodată în sistemul de educaţie, potrivit ministrului de resort, Remus Pricopie

Reprezentantul CL în Consiliul de Administraţie al şcolii 10, Mihail Brancu, a anunţat că s-a decis desfacerea contractului de muncă al învăţătoarei Dana Blându, începând de vineri. El a precizat că s-a luat o decizie fermă, pentru că "nu putea o asemenea doamnă să pună o pată pe tot învăţământul românesc".
În urmă cu o zi, inspectorul şcolar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, a anunţat că ISMB i-a suspendat contractul de detaşare pe funcţie a directoarei de la şcoala 10, după ce aceasta formulase o solicitare în acest sens.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat vineri că persoanele cărora li se desface contractul de muncă ar trebui să nu se mai poată întoarce în sistem. "Aceasta este prima temă pe care am dat-o Departamentului Juridic din Ministerul Educaţiei, să formuleze text de lege pe care să îl prezentăm în Parlament: persoanele cărora li s-a desfăcut contractul de muncă nu mai pot reveni în învăţământ", a declarat Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei a precizat că dacă nu se va face acest lucru, angajaţii daţi afară vor reveni în sistem după un anumit timp.
Destituirea învăţătoarei este corectă, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care au solicitat vineri şi interzicerea prin lege a fondului clasei. "Asemenea persoane, care îşi vând demnitatea şi onoarea pentru diverse sume de bani, nu fac cinste profesiei de dascăl, nu îşi au locul în sistemul educaţional şi împotriva lor trebuie adoptate măsuri aspre de sancţionare", a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
ISMB s-a autosesizat, la sfârşitul anului trecut, în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la şcoala nr. 10, care ar apărea într-o înregistrare, făcută de mama unui copil, cerând părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii. Atunci când părinţii îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: "Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzeşte, nu primesc onoruri, nu mă mută de la ţară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voştri însă o să fie, în schimb, nişte săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere". Învăţătoarea le spune apoi că "următoarea mişcare este de Paşte" şi le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze "unui sistem românesc, balcanic, de stat". Aceasta a mai spus că, nici când avea "clasă de ţigani", nu avea aşa cadouri de ieftine.

Doi dintre "complicii" lui Dragnea îşi recunosc vinovăţia

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au luat în discuţie, vineri, dosarul "Fraudă la referendum", în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane. Instanţa a citit rechizitoriul procurorilor DNA şi a stabilit ca audierile în acest caz să înceapă în 14 februarie, cu un prim lot de persoane, respectiv membrii Secţiei de votare 105. Soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au arătat, prin avocatul lor, că doresc să fie judecaţi prin procedura simplificată, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedură penală, prin care se arată că inculpatul recunoaşte integral acuzaţiile ce i se aduc de către anchetatori, iar în acest context i se scade o treime din pedeapsa ce va fi aplicată. Instanţa va analiza în 24 ianuarie dacă îi poate judeca prin procedura simplificată pe cei doi inculpaţi.
Liviu Dragnea a spus, la ieşirea din sala de judecată, că nu se teme de declaraţiile pe care le vor da cei doi inculpaţi care vor să admită acuzaţiile DNA. Liderul PSD a precizat că nu-i cunoaşte pe cei doi şi că aceştia nu au de unde să-l cunoască pe el. "Nu au ei ce să declare despre mine", a mai spus Dragnea.
Pe de altă parte, dosarul "Fraudă la referendum" rămâne la ICCJ, după ce judecătorii au respins, vineri, solicitarea unor inculpaţi ca dosarul să fie retrimis la DNA, pentru refacerea urmăririi penale.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Natalitatea, în scădere în noiembrie 2013

Natalitatea şi numărul căsătoriilor au fost, în noiembrie 2013, în scădere faţă de luna octombrie a aceluiaşi an, aceeaşi tendinţă înregistrându-se pe de altă parte şi în cazul deceselor şi divorţurilor, potrivit datelor făcute publice luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna noiembrie s-au născut 14.931 de copii, cu 3.184 mai puţini decât în octombrie şi cu 1.074 mai puţini decât în noiembrie 2012. În aceeaşi lună a fost în scădere şi numărul deceselor, fiind înregistrate 20.408 astfel de cazuri, cu 1.228 mai puţine decât în luna octombrie şi cu 25 faţă de noiembrie 2012.
Astfel, sporul natural provizoriu a fost negativ în luna noiembrie, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 5.477 persoane, la fel ca în luna octombrie, când sporul negativ a fost de 3.521 de persoane, şi în noiembrie 2012, când a fost de 4.428 de persoane.
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în luna noiembrie, 6.112 căsătorii, cu 4.633 mai puţine decât în luna octombrie, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 54 mai puţine divorţuri decât în luna octombrie.

Firea demisionează din PSD

Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor. "Începând cu data de 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului", a anunţat senatorul Gabriela Firea, într-un comunicat de presă remis vineri.
Ea spune că a luat această hotărâre "după 24 de ore de la decizia PNL de a accepta colaborarea în plan local cu PDL, reacţionând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea preşedintelui PNL Ilfov în funcţia de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de aceast demers flagrant de rupere a USL". "Voi activa în continuare ca senator independent", precizează fosta prezentatoare de ştiri.
Firea a acuzat PNL Ilfov că a făcut în Consiliul Judeţean alianţă cu PDL, iar liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a afirmat că a făcut acest lucru pentru a putea duce la îndeplinire proiecte cu care s-a angajat în faţa electoratului, în condiţiile în care majoritatea cu PSD nu mai funcţiona.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.