Internațional

Xi Jinping, pe cale să devină președinte pe termen nelimitat al Chinei

Ziarul de Vrancea
24 feb 2018 719 vizualizări

Comitetul Central al Partidului Comunist a propus să se șteargă din Constituție prevederea potrivit căreia un președinte ”nu poate exercita mai mult de două mandate consecutive”

Xi Jinping, care conduce China - cu o mână de fier - de peste cinci ani, urmează să rămână la conducerea gigantului asiatic atât cât va dori, în contextul în care Partidul Comunist Chinez (PCC) a anunțat ieri faptul că vrea să elimine limita de două mandate prezidențiale prevăzuă de Constituție. Comitetul Central, un fel de ”parlament” al PCC, a propus să se șteargă din Constituție prevederea potrivit căreia un președinte ”nu poate exercita mai mult de două mandate consecutive” de cinci ani, a anunțat agenția China Nouă. Xi, președintele Republicii Populare Chineze din 2013, ar urma să-și încheie funcția în 2023.

”Cred că va deveni împărat pe viață și Mao Zedongul secolului al XXI-lea”, a comentat politologul Willy Lam, de la Universitatea chineză din Hong Kong, referondu-se la atotputernicul fondator al regimului comunist, în 1949.

”Dacă sănătatea i-o permite, el dorește să rămână la putere 20 de ani, adică până în 2032 în calitate de secretar general al Paritdului, iar până în 2033 în calitate de președinte al statului”, a adăugat Lam, citând surse apropiate puterii de la Beijing. Xi va avea 80 de ani în 2033. PCC a propus totodată să se includă ”gândirea lui Xi Jinping” în Constituția țării, potrivit Chinei Noi. Aceste dispoziții urmează să fie supuse aprobării parlamentarilor chinezi în cadrul sesiunii anuale plenare a Adunării Naționale Populare (ANP), ale cărei lucrări se deschid pe 5 martie.

Căutând să se mențină pe termen nedeterminat la putere, Xi Jinping "se putinizează, devine mai puțin democratic” decât președintele rus Vladimir Putin, observă sinologul Jean-Pierre Cabestan, de la Universitatea baptistă din Hong Kong. După ce și-a plasat, de cinci ani, oamenii în eșaloanele cele mai înalte ale puterii, el ar urma să obțină, potrivit lui Cabestan, postul de președinte al ANP pentru un personaj care îi este foarte apropiat, Li Zhanshu, ”eminența (sa) cenușie”, care a devenit anul trecut numărul trei al regimului, după premierul Li Keqiang. ”El se asigură, astfel, că reforma constituțională va fi adoptată fără vreo luptă”, preconizează sinologul, notând existența unei opoziții interne a regimului.

O nouă eră care va culmina în 2060

La cel de-al XIX-lea congres cincinal al PCC, care a avut loc în octombrie, Xi a obținut deja ca ”Gândirea cu privire la socialismul chinez al noii ere” să fie inclusă în statutul partidului, o onoare rezervată până acum, în timpul vieții, numai lui Mao Zedong. Xi Jinping le-a promis atunci compatrioților săi nașterea unei ”noi ere” care va culmina în 2060 cu o Chină prosperă, modernă și respectată pe scena internațională, dar cu partidul comunist în continuare la putere. De când a preluat șefia Partidului, la sfârșitul lui 2012, Xi Jinping a concentrat puterile în persoana sa cum n-a mai făcut vreun conducător chinez de cel puțin un sfert de secol. El a angajat o luptă împotriva corupției, în care au fost sancționate un milion de cadre, însă în care toată lumea vede doar un mijloc prin care președintele se debarasează de orice opoziție internă. Puterea sa a fost însoțită de o cvasirevenire la cultul personalității președintelui, omniprezent în presă, și de o consolidare a reprimării presei, apărătorilor democrației și drepturilor omului.

Xi a promis în octombrie să lupte împotriva oricui ar ”submina” puterea PCC și sistemului socialist. ”Asistăm la întoarcerea erei Mao Zedong, când o singură persoană decidea pentru sute de milioane”, comentează Willy Lam. ”Nu există contraputeri. Este foarte periculos, deoarece Xi Jinping riscă să comită greșeli, iar nimeni nu va îndrăzni să-l contrazică”.

Într-o reuniune, sâmbătă, a Biroului Politic al partidului unic, Xi Jinping a apreciat că ”nicio organizație ori individ nu are privilegiul să fie mai presus de Constituție și lege”, scrie China Nouă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.