Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Va fi mai grav decât s-a crezut. Un nou studiu despre încălzirea globală

Ziarul de Vrancea
7 dec 2017 718 vizualizări

Până în anul 2100, Pământul s-ar putea încălzi cu 15% mai mult decât cea mai gravă predicție a experților ONU, potrivit unui studiu publicat miercuri, care subliniază necesitatea reducerii în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în speranța de a rămâne sub creșterea de 2 ° C stabilită ca obiectiv.

Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC), organismul științific de referință privind încălzirea globală, a publicat în 2014 o serie de scenarii care prevăd încălzirea globală la sfârșitul secolului XXI în funcție de volumul emisiilor de gaze cu efect de seră. Patrick Brown și Ken Caldeira, climatologi la Institutul Carnegie al Universității Stanford din California, estimează în acest studiu publicat în revista Nature că "încălzirea climei va fi probabil mai semnificativă" decât cele mai grave modele ale IPCC, relatează AFP, potrivit Agerpres. Subliniind gradul de incertitudine al scenariilor climatice, ei remarcă faptul că cele mai pesimiste modele, care presupun o creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră de-a lungul întregului secol, prevăd o creștere a temperaturilor între 3,2 și 5,9 grade până în anul 2100 în comparație cu perioada preindustrială.

Pentru a reduce intervalul dintre aceste valori, studiul celor doi oameni de știință americani introduce în aceste modele date provenind din observarea prin satelit a energiei solare absorbite sau returnate de Pământ. Rezultatul este că se elimină ''limita inferioară a acestui interval", concluzionându-se că "încălzirea cea mai probabilă este cu aproximativ 0,5 ° C mai mare decât ceea ce sugerează modelul brut" al IPCC, rezumă comunicatul de la Carnegie.

“Va fi mai cald decât ne-am gândit”

De asemenea, studiul arată că "dacă emisiile urmează un scenariu 'business as usual' (în același ritm, menținerea situației existente) există 93% șanse că încălzirea să depășească 4°C până la sfârșitul secolului", față de o probabilitate mai mică în modelele actuale, a precizat Ken Caldeira în comunicat. În acest stadiu, temperatura a crescut cu aproape 1°C, potrivit oamenilor de știință. Mai puțin de un grad a fost suficient pentru a provoca mai multe precipitații, micșorarea banchizei, acidifierea oceanelor și creșterea nivelului lor mediu.

''Rezultatele noastre indică faptul că atingerea oricărui obiectiv de stabilizare a temperaturii la nivel global va necesita o reducere mai mare a emisiilor de gaze cu efect de seră decât cea calculată anterior'', scriu autorii studiului.

Piers Forster, specialist în schimbările climatice la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, a cerut "prudență" cu privire la rezultatele acestui studiu. "Este doar un element al dovezii (...). Trebuie să examinăm toate dovezile înainte de a trage concluzii grăbite''.

Dar alți cercetători au lăudat munca celor doi autori.

"Suntem acum mai siguri cu privire la viitorul climei, dar vestea proastă este că va fi mai cald decât ne-am gândit", a comentat William Collins, profesor de meteorologie la Universitatea din Reading (Marea Britanie). "În fiecare an, viitorul climei din secolul 21 devine din ce în ce mai clar", a adăugat Dave Reay de la Universitatea din Edinburgh, menționând că o parte depinde de eforturile lumii de a lupta împotriva încălzirii globale. "Acordul de la Paris și atenuarea agresivă a fenomenului întreprinsă de comunități, orașe și state din întreaga lume pot garanta că scenariile catastrofale privind încălzirea globală rămân teoretice pentru totdeauna", a mai spus el. Acordul de la Paris din 2015 prevede limitarea creșterii temperaturilor globale la sub plus 2°C în raport cu nivelurile dinaintea Revoluției industriale, adică la 1,5°C.

Papa Francisc vrea modificarea traducerii unui paragraf din "Tatăl Nostru"

Papa Francisc a spus că Biserica Romano-Catolică ar trebui să adopte o traducere mai bună a frazei "Nu ne duce pe noi în ispită" din "Tatăl Nostru", cea mai cunoscută rugăciune din țările creștine, informează Reuters.

"Aceasta nu este o traducere bună", a declarat suveranul pontif într-un interviu televizat, miercuri seară. Papa Francisc a reamintit faptul că Biserica Catolică din Franța a decis recent să folosească fraza "Nu ne lăsa să cădem în ispită" ca o soluție alternativă și a adăugat că acest paragraf sau traduceri similare ale sale ar trebui să fie utilizate de creștinii din lumea întreagă. Rugăciunea, denumită și "Rugăciunea Domnului", reprezintă o parte a culturii liturgice creștine și este memorată încă din copilărie de sute de milioane de catolici. Ea reprezintă o traducere a rugăciunii omonime din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca veche, care, la rândul ei, a fost tradusă din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos.

Traducerile liturgice sunt de obicei realizate de bisericile locale, în coordonare cu Vaticanul.

Google scapă de acuzațiile de sexism, deocamdată

Un judecător statal din California a respins acuzațiile de sexism aduse Alphabet Inc (compania care deține Google) în cadrul unui proces colectiv. Compania americană era acuzată că plătește angajatele de sex feminin mai puțin decât bărbații și le oferă mai puține oportunități pentru promovare. Judecătorul Mary Wiss din San Francisco a spus luni, 3 decembrie, că procesul a fost nepotrivit pentru că a fost creat în numele tuturor femeilor care lucrau la Google în California. Le-a pus acuzatorilor 30 de zile la dispoziție pentru a formula o nouă plângere doar în numele femeilor care au experimentat discriminarea.

În același timp, Google este investigată de Departamentul American al Muncii pentru sexism în felul în care distribuie salariile.

Purtătorul de cuvânt al companiei, Gina Scigliano a spus că Google „creează un mediu de lucru minunat pentru toată lumea. Dacă vedem discrepanțe individuale sau probleme, încercăm să le rezolvăm”.

James Finberg, avocatul celor trei femei care au dat în judecată Google în septembrie 2017, a declarat că intenționează să depună o nouă plângere la începutul lui Ianuarie prin care „va face clar faptul că Google încalcă Legea Egalității în Plată a Californiei ... prin faptul că plătește femeile mai puțin decât bărbații pentru aceeași cantitate de muncă în aproape toate tipurile de job”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.