Trump și Putin s-au întâlnit la o cină “secretă”
A fost o discuție scurtă, în fața altor 20 de șefi de stat, se apără Casa Albă n dialogul a durat circa o oră, susține New York Times
Președinții american Donald Trump și rus Vladimir Putin au purtat o discuție - necunoscută până acum - în marja summitului G20, la Hamburg, în Germania, la începutul lui iulie, a cărei existență a fost divulgată abia marți de Casa Albă. După o scurtă interacțiune la începutul summitului de la Hamburg și o întâlnire bilaterală de peste două ore, pe 7 iulie, în compania miniștrilor lor de Externe, cei doi președinți s-au întâlnit, de asemenea, la o cină în seara summitului, a declarat un oficial de la Casa Albă. ”A existat o cină pur socială a cuplurilor la G20”, a precizat această sursă. ”Către sfârșit, președintele a discutat cu Putin la cină”.
Această dezvăluire a provocat întrebări despre conținutul conversației, despre persoanele care au asistat și despre motivul care a făcut ca existența ei să nu fie făcută publică până acum. Președintele însuși nu a întârziat să contraatace pe Twitter. ”Această poveste falsă cu cina secretă este «dementă». Toți membrii G20 și soțiile(/soții) lor erau invitați de cancelarul german. Presa știa!”, a scris președintele. ”Aceste știri false sunt tot mai necinstite! Până și o cină organizată pentru cei 20 de lideri principali ai lumii în Germania este prezentată în așa fel încât să fie făcută ceva sinistru!”, a adăugat el în al doilea tweet. Un al doilea reprezentant al Casei Albe a negat că a avut ”o a doua întâlnire” între Trump și Putin, evocând o ”scurtă conversație la sfârșitul cinei” oficiale. The New York Times evocă însă o conversație de o oră între cei doi lideri. O durată neobișnuită în acest tip de cadru, care ar fi surprins alți invitați, scrie cotidianul.
Un singur traducător
Casa Albă a încercat de asemenea să răspundă criticilor cu privire la absența oricărui alt reprezentant american alături de președinte în timpul întâlnirii bilaterale, care a fost tradusă de un singur interpret - al șefului de la Kremlin. ”Fiecare cuplu avea dreptul la un traducător. Traducătorul american care l-a însoțit pe președintele Trump vorbește japoneza. Atunci când președintele Trump a vorbit cu Putin, ei au folosit amândoi același traducător rus, pentru că traducătorul american nu vorbește rusa”.
Administrația Trump este împotmolită în scandalul rus, în urma unor suspiciuni cu privire la o complicitate între apropiați ai miliardarului devenit președinte și reprezentanți ruși în timpul campaniei prezidențiale din 2016.
Mai multe anchete sunt în curs cu privire la un amestec al Rusiei în procesul electoral american.