Internațional

Scrisoarea despre Dumnezeu a lui Einstein, estimată la 1,5 milioane de dolari

Ziarul de Vrancea
10 oct 2018 1346 vizualizări

"Scrisoare despre Dumnezeu", cel mai faimos manuscris al secolului al XX-lea, în formă de testament spiritual al lui Albert Eisntein, va fi scoasă la licitație, de casa Christie's New York, pe 4 decembrie, și are o estimare stabilită între 1 și 1,5 milioane de dolari

Adresată filosofului Eric Gutkind, scrisoarea înglobează gândurile lui Albert Einstein despre religie, identitatea sa evreiască și propria căutare a sensului vieții. Acest lot remarcabil, datat 3 ianuarie 1954, cu un an înaintea morții, rămâne cea mai completă expresie a vederilor sale religioase și filosofice, potrivit Christie's.

Înaintea licitației din 4 decembrie, Christie's expune pentru public documentul la San Francisco și New York. În această scrisoare, savantul îi scrie lui Gutkind că nu este nici credincios, nici religios. Valoarea financiară este probabil egală cu importanța ei metafizică.

În acest document, scris în germană, cel mai mare fizician al secolului al XX-lea, care era de origine evreiască și care fugise din Germania lui Hitler, respinge orice credință religioasă.  "Cuvântul Dumnezeu nu înseamnă nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia este o colecție de legende venerabile dar încă destul de primitive", scrie, categoric, Albert Einstein de la Universitatea din Princeton. "Nicio interpretare, oricât de subtilă, poate (pentru mine) să schimbe ceva despre asta".

"Pentru mine, religia evreiască, ca toate celelalte religii, este o încarnare a celor mai multe superstiții primare. Poporul evreu, căruia voluntar îi aparțin și cu care am o afinitate profundă în ceea ce privește mentalitatea, nu are pentru mine calități diferite de toate celelalte persoane", explică Einstein, subliniind că nu crede în noțiunea de "popor ales".  O afirmație care este cu atât mai sensibilă cu cât apare la câțiva ani după înființarea Statului Israel, pe care l-a susținut dar se temea pentru excesele sale expansioniste.

"Este una dintre declarațiile cele mai categorice în dezbaterea știință contra religie", a amintit pentru AFP Peter Klamet. Ultima vânzare a uneia dintre scrisorile semnate de Einstein datează din 2008, când a fost adjudecată de un colecționar privat pentru 404.000 de dolari, a precizat Christie's. Corespondeța lui Albert Einstein a devenit valoroasă în ultimii ani. În octombrie 2017, două bilete pe care Albert Einstein le-a scris pentru un curier, pe când se afla în Tokyo în 1922, în care explică teoria sa pentru o viață fericită, au fost dezvăluite după 95 de ani și au fost vândute de o casă de licitație în Ierusalim în schimbul sumei de 1,56 milioane de dolari, respectiv 240.000 de dolari.  În iunie, o scrisoare a lui Albert Einstein și a soției sale Elsa, scrisă în plin asediu nazist și în aceeași zi în care fizicianul de origine evreiască a renunțat la pașaportul german, a fost vândută la licitație pentru 25.000 de dolari într-o sesiune organizată de casa Nate D. Sanders din Los Angeles.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.