Internațional

Salman Khan, condamnat la cinci ani de închisoare pentru braconaj

Ziarul de Vrancea
4 apr 2018 1211 vizualizări

Starul bollywoodian Salman Khan a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru braconaj, ieri, de o instanță din India, scrie AFP.com. Khan a fost dus la închisoare după pronunțarea acestei hotărâri a instanței.

Actorul, care a negat că a vânat antilope cu coarne spiralate în 1998, în perioada unor filmări în Rajasthan, poate ataca decizia la o instanță superioară.Potrivit corespondenților BBC, înainte de a ataca această hotărâre, actorul va fi nevoit să petreacă cel puțin câteva zile în închisoare. „Instanța a hotărât să îl condamne pe Salman Khan la cinci ani de închisoare și să îl amendeze cu 10.000 de rupii”, a spus procurorul Mahipal Bishnoi în afara instanței din orașul Jodhpur, din statul indian Rajasthan. Sute de polițiști au fost prezenți în fața tribunalului, pentru a controla fanii care au venit să îl sprijine pe actor. Alte patru staruri de la Bollywood -  Saif Ali Khan, Sonali Bendre, Tabu și Neelam Kothari, care au fost acuzate că au participat la acea excursie de vânătoare, au fost achitate, din lipsă de probe, potrivit procurorului Mahipal Bishnoi.Khan susține că este victima unei „înscenări”. Avocații lui au spus că animalele au murit din cauze naturale precum supraalimentarea și au precizat că nu există dovezi potrivit cărora acestea au fost împușcate. Procesul a fost inițiat de comunitatea din Bishnoi, unde aceste antilope sunt protejate și venerate.În 1998, Khan a petrecut o săptămână în închisoare, fiind acuzat că a deținut ilegal arme de foc în acea excursie pentru a ucide antilopele.Anul trecut, actorul a fost achitat de o instanță pentru că ar fi deținut ilegal arme de foc în acea excursie. O instanță superioară contestă achitarea lui. Khan a mai fost condamnat pentru uciderea unor gazele în excursia de vânătoare și a petrecut o perioadă foarte scurtă de timp în închisoare, fiind eliberat pe cauțiune în 2006 și achitat.În 2015, Salman Khan a fost achitat pentru uciderea unui bărbat fără adăpost, într-un accident de mașină. Această hotărâre este atacată de Curtea Supremă.Potrivit AFP, instanțele din India pot pronunța verdicte după mai mulți ani sau chiar după mai multe decenii. Khan a mai fost acuzat și pentru agresarea unei foste câștigătoare a titlului „Miss World”, iar în 2016 a generat controverse după ce a spus că antrenamentul lui pentru filmări îl face să se simtă „ca o femeie violată”.Salman Khan, născut pe 27 decembrie 1965, este un actor și producător indian. Datorită numeroșilor admiratori din Asia și din rândul diasporei indiene din lumea întreagă, Salman Khan este unul dintre cei mai populari și mai profitabili actori din industria cinematografică indiană. Starul a apărut în peste 100 de filme și show-uri de televiziune.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.