Internațional

Rusia vrea acces la anchetă și la substanța cu care a fost otrăvit Skripal

Ziarul de Vrancea
13 mar 2018 1049 vizualizări

Potrivit unui chimist care a lucrat în cadrul programului rus, Rusia este singura țară capabilă să producă și să utilizeze un agent neurotoxic atât de puternic

Rusia cere să aibă acces la substanța chimică aflată la originea otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal în sud-vestul Angliei, înainte de a oferi explicațiile cerute de Londra, a declarat ieri ministrul de externe rus Serghei Lavrov. “Am cerut printr-o notă oficială să putem avea acces la această substanță și am solicitat acces la toate datele anchetei, dat fiind faptul că una dintre victime este Iulia Skripal, cetățeană rusă”, a declarat Lavrov într-o conferință de presă, adăugând că acestei cereri au fost respinse de Londra. Acuzând Marea Britanie de “colonialism”, Lavrov a respins “ultimatumul” formulat de premierul britanic Theresa May, care a dat Moscovei termen până marți la miezul nopții pentru a oferi explicații. Rusia este “nevinovată” și “pregătită să coopereze” cu autoritățile britanice în ancheta privind otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal, a asigurat în același timp șeful diplomației ruse, acuzând autoritățile britanice de încălcarea Convenției privind interzicerea armelor chimice. “Rusia este nevinovată și pregătită să coopereze” la anchetă “dacă Marea Britanie își respectă obligațiile internaționale”, a insistat Lavrov, la o zi după ce premierul britanic Theresa May a atribuit Moscovei responsabilitatea pentru otrăvirea lui Serghei Skripal și a fiicei sale săptămâna trecută la Salisbury.

“Epoca colonialismului a dispărut demult”

Potrivit ministrului rus, Convenția privind interzicerea armelor chimice prevede ca în caz de utilizare a substanțelor interzise, o cerere de informare trebuie trimisă țării suspectate, care are, la rândul său, dreptul de a face propriile analize. Theresa May, care a primit sprijin din partea SUA, UE și NATO, a menționat că agentul neurotoxic folosit asupra lui Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia este o substanță “de uz militar” din grupul de agenți “Noviciok”, dezvoltat de Rusia, dând termen până marți Moscovei pentru a oferi explicații Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). “Înainte de a da ultimatumuri, (Marea Britanie) ar face bine să-și respecte obligațiile în materie de drept internațional, în cazul dat (ceea ce prevede) Convenția”, a denunțat Lavrov. “Și din punctul de vedere al bunelor maniere, trebuie să ne amintim că epoca colonialismului a dispărut demult”, a mai spus el.

Un agent toxic incurabil

Potrivit lui Vil Mirzaianov, un chimist care a lucrat în cadrul programului rus, Rusia este singura țară capabilă să producă și să utilizeze un agent neurotoxic atât de puternic. “Este de cel puțin zece ori mai puternic decât orice agent de acest gen. Și este practic incurabil”, a declarat pentru Daily Telegraph omul de știință care trăiește în prezent în SUA. Chiar dacă Skripal și fiica lui “vor supraviețui, ei nu se vor vindeca”, a avertizat el, exprimând temerea că “mai multe persoane au fost expuse” la această substanță. În timp ce Moscova denunță o “provocare”, premierul Theresa May a avertizat că în cazul absenței unui răspuns “credibil”, “noi vom considera că această acțiune constituie o utilizare ilegală a forței de către statul rus împotriva Marii Britanii”. Serghei Skripal (66 de ani) - un fost colonel din serviciile secrete ruse care a fost întemnițat în 2006, în Rusia, pentru acuzații de spionaj în favoarea Marii Britanii - și fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiți, la 4 martie, în stare de inconștiență pe o bancă din apropierea unui centru comercial din orașul Salisbury, în sudul Angliei. De atunci, ei se află spitalizați în stare critică, în timp ce un polițist, care le-a venit în ajutor, este în stare gravă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.