Internațional

Revoltă la Budapesta după ce UE a anunțat că va condiționa fondurile europene de statul de drept

Ziarul de Vrancea
2 mai 2018 1180 vizualizări

Ungaria a avut o reacție dură ieri la propunerea Comisiei Europene privind restrângerea accesului la fondurile UE pentru țările membre care încalcă statul de drept, subliniind că nu va ceda unui "șantaj", relatează Reuters

"Există tratate în vigoare în Uniunea Europeană care prevăd clar drepturile și obligațiile statelor membre ale UE", a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, într-o conferință de presă. "Nu suntem de acord cu nicio propunere care ar oferi posibilitatea unui șantaj împotriva oricui în ceea ce privește plata fondurilor europene ce urmează să fie acordate țărilor în baza tratatelor UE", a mai spus el.Comisia Europeană a acuzat guvernul premierului Viktor Orban de subminare a independenței instanțelor din Ungaria și îngrădirea libertății mass-media, notează Reuters. "Respectarea statului de drept reprezintă o condiție prinealabilă esențială pentru buna gestiune financiară și pentru eficacitatea finanțării din partea UE. Prin urmare, Comisia propune un nou mecanism care să protejeze bugetul UE de riscurile fanciare legate de deficiențele generalizate care afectează statul de drept" în țările membre, a explicat miercuri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în Parlamentul European

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.