Internațional

Războiul din Siria a făcut peste 340.000 de morți din 2011

Ziarul de Vrancea
26 nov 2017 501 vizualizări

Dintre aceștia, peste 19.000 sunt copiiPeste 340.000 de persoane, între care 100.000 de civili, au fost uciși de la începutul războiului din Siria în 2011, a afirmat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

Noul bilanț a fost anunțat în momentul în care mai multe puteri străine își intensifică eforturile diplomatice pentru a pune capăt acestui conflict sângeros și cu câteva zile înainte de o nouă serie de negocieri de pace sub egida ONU la Geneva. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care dispune de o vastă rețea de surse în țară aflată în război, a precizat că 343.511 de persoane și-au pierdut viața pe teritoriul sirian între martie 2011 și noiembrie 2017.

Dintre acestea, 102.618 sunt civili, între care 19.000 de copii și 12.000 de femei, a precizat OSDO. Potrivit sursei citate, 119.000 de membri ai forțelor proguvernamentale au fost uciși, între care 62.000 de soldați sirieni și 1.556 membri ai organizației libaneze Hezbollah.

Totodată, în conflict au fost uciși aproximativ 59.000 de combatanți ai grupurilor rebele și Forțelor Democratice Siriene (FDS) — o alianță arabo-kurdă sprijinită de Washington. Printre cei uciși se numără peste 62.200 de luptători ai diferitelor grupări jihadiste, potrivit OSDO.

În cursul ultimelor 12 luni, circa 12.000 de persoane au fost ucise pe întreg teritoriul sirian, între care 3.000 de civili. Declanșat în 2011 după represiunea demonstrațiilor pașnice împotriva regimului de la Damasc, conflictul din Siria a devenit mai complex pe parcursul anilor, cu implicarea unor țări străine și a grupurilor jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.