Internațional

Patru moldoveni au murit într-un accident aviatic din Coasta de Fildeș

Ziarul de Vrancea
15 oct 2017 635 vizualizări

Cele patru persoane care au decedat, sâmbătă, după ce un avion cargo s-a prăbușit în ocean în apropierea aeroportului din Abidjan, sunt cetățeni moldoveni, a declarat Issa Sakho, reprezentant al pompierilor militari ivorieni

Alți doi moldoveni și patru francezi au fost răniți în accident. Sakho a afirmat, conform huffingtonpost.fr, că răniții au fost transportați la o tabără militară franceză aflată la capătul pistei aeroportului Felix Houphouet-Boigny, din Abidjan. “Avionul venea de la Ouagadougou și a căzul în apă”, a mai spus oficialul ivorian, infirmând varianta apărută inițial cu privire la accident, care era că avionul s-a prăbușit la scurt timp după decolare, în condiții de furtună.

După accident, un martor a declarat pentru Reuters că pompierii și scafandrii au scos din avion două cadavre, iar în avion se mai puteau vedea două persoane decedate. Un alt martor a afirmat că a văzut doi supraviețuitori. O persoană a fost reținută după accident. Avionul, în care se aflau zece persoane, era un Antonov care transporta materiale pentru armata franceză în cadrul operațiunii antijihadiste Barkhane.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.