Internațional

Papa Francisc a recunoscut că teoria evoluționistă și Big Bang-ul sunt reale

Ziarul de Vrancea
15 iun 2017 1894 vizualizări

Big Bang-ul, care stă la originea lumii, nu contrazice intervenția creatorului divin, susține suveranul pontif

Teoria evoluționistă și Big Bang-ul sunt reale, iar Dumnezeu nu este "un magician cu o baghetă magică"”, a declarat Papa Francisc, liderul Bisericii Catolice, într-un discurs către Academia Pontificală de științe, potrivit The Independent. Adresându-se Academiei, Papa Francisc a făcut o serie de declarații care pun punct "pseudo-teoriilor" creaționismului și creației inteligente, care ar fi fost încurajate de predecesorul său, Benedict XVI.

Francisc a explicat că teoriile științifice nu sunt incompatibile cu existența unui creator, argumentând că sunt chiar necesare: "Când citim despre Creație Geneză, riscăm să ne închipuim că Dumnezeu a fost un magician cu o baghetă magică care putea face totul. Nu este așa", a spus Papa.

"Big Bang-ul, despre care astăzi credem că stă la baza originii lumii, nu contrazice intervenția creatorului divin, ci mai degrabă o impune. Evoluția în natură nu este în răspăr cu noțiunea creației, pentru că evoluția necesită crearea ființelor care evoluează".

Biserica catolică și-a construit demult reputația de a fi anti-știință, în istorie rămânând celebru episodul în care Galileo Galilei s-a confruntat cu inchiziția și a fost forțat să își retracteze teoria „eretică” potrivit căreia Pământul se învârte în jurul Soarelui. Comentariile Papei Francisc continuă drumul stabilit de Papa Pius al XII-lea care a venit cu o anumită deschidere către ideea evoluției și a îmbrățișat ideea Big Bang-ului. În 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a sugerat la rândul său că evoluția este "mai mult de o ipoteză"” și "un fapt dovedit".

Papa Benedict al XVI-lea și consilierii săi au susținut că ideea creației inteligente stă la baza evoluției, ideea că selecția naturală în sine este insuficientă să explice complexitatea lumii.

Giulio Giorello, profesor și președintele Institutului Național de Astrofizică din Italia, a spus pentru agenția de presă italiană Adnkronos că: "Declarația Papei este semnificativă. Suntem descendenții direcți ai Big Bang-ului care a creat universul. Evoluția provine din creație." Giulio Giorello, profesor de filozofie și știință la Universitata degli Studi din Milano, a spus că el crede că Francisc încearcă să "nu mai amplifice emoția unor posibile dispute" cu știința. Cu toate acestea, Papa Francisc l-a lăudat pe Benedict XVI, dezvelind un bust din bronz al fostului suveran pontif, la sediul Academiei Pontificale de științe din Grădinile Vaticanului. "Știința, cunoașterea, înțelepciunea și rugăciunea i-au îmbogățit inima și spiritul său. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a dat Bisericii și lumii prin existența și pontificatul Papei Benedict", a mai declarat Papa Francisc.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.