Internațional

O turcoaică, membră a SI, condamnată la moarte prin spânzurare în Irak

Ziarul de Vrancea
18 feb 2018 706 vizualizări

Un tribunal irakian a condamnat-o la moarte prin spânzurare pe o cetățeană turcă, pe care a găsit-o vinovată că a intrat în rândul grupării juhadiste Statul Islamic (SI), a anunțat ieri, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al instanței penale de la Bagdad

Alte zece femei de diverse naționalități au fost condamnate la închisoare pe viață, a anunțat el. Toate sentințele sunt atacabile în apel. ”Tribunalul a pronunțat zece condamnări la închisoare pe viață a zece femei, după ce le-a găsit vinovate de terorism și a condamnat la moarte prin spânzurare altă teroristă, care are cetățenie turcă”, a declarat judecătorul Abdul-Sattar al-Birqdar.

Mii de străini au luptat în numele SI în Irak și Siria. O cetățeană germană a fost condamnată la moarte luna trecută, după ce a fost găsită vinovată că a făcut parte din SI, iar un luptător rus a fost condamnat la moarte anul trecut din aceeași cauză. Bagdadul și-a anunțat în decembrie victoria împotriva SI, care a preluat controlul aproape unei treimi din Irak în 2014. Gruparea jihadistă a fost dislocată din toate localitățile asupra cărora a deținut controlul și în Irak și în Siria, însă membri ai acestia au continuat să comită atentate și alte atacuri în Irak.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.