Internațional

O cunoscută țară din vecinătatea României și-a schimbat numele

Ziarul de Vrancea
17 iun 2018 1244 vizualizări

Grecia și Macedonia au semnat acordul istoric privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave

Macedonia și Grecia au semnat acordul istoric privind numele modificat al Macedoniei după ce prim-ministrul grec a supraviețuit unei moțiuni de cenzură depuse de principalul partid de opoziție. Înțelegerea a fost semnată de miniștrii de Externe ale celor două țări Nikos Kotzias și Nikola Dimitrov, la Lacul Prespa, în apropierea graniței. Ambii prim-miniștri au fost prezenți, alături de alți oficiali europeni. Parlamentarii greci au respins moțiunea de cenzură depusă împotriva lui Tsipras, arătându-și astfel susținerea față de acord. „Dintre cei 280 de parlamentari prezenți, 153 au votat împotriva moțiunii”, a declarat președintele Parlamentului, Yiorgis Veremenos.

Mii de greci au protestat față de acord în fața Parlamentului în ziua votului pentru moțiunea de cenzură, cerând demisia prim-ministrului. Protestatarii consideră că numele Macedonia ar trebui să rămână doar regiunii din nordul Greciei. Acordul dintre Grecia și Macedonia stipulează că noul nume al fostei republici iugoslave va fi „Republica Macedonia de Nord” și a fost susținut de Uniunea Europeană, NATO și SUA. Acordul trebuie să fie aprobat de parlamentele celor două țări și printr-un referendum în Macedonia.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.