Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Noul sistem va fi "bazat pe competențele lucrătorilor, și nu pe originea lor", arată premierul britanic

Ziarul de Vrancea
2 oct 2018 1328 vizualizări

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, a anunțat ieri noi reglementări în materie de imigrație în Regatul Unit, care vor intra în vigoare după Brexit și vor da întâietate lucrătorilor calificați eliminând libera circulație a cetățenilor europeni, transmite AFP, citat de Agerpres

"Când vom părăsi Uniunea Europeană, vom institui un sistem de imigrație care pune capăt, o dată pentru totdeauna, liberei circulații" a cetățenilor europeni în Regatul Unit, a declarat May într-un comunicat în care precizează că acesta va fi un sistem "bazat pe competențele lucrătorilor, și nu pe originea lor".  "Acest nou sistem va permite reducerea imigrației persoanelor slab calificate", a arătat Theresa May, adăugând că sistemul va pune Regatul Unit pe calea unei imigrații reduse la niveluri viabile, conform promisiunilor. Prim-ministrul britanic ar urma să detalieze noul sistem într-un discurs pe care îl va pronunța miercuri la congresul Partidului Conservator, la Birmingham. Potrivit viitoarelor reglementări, persoanele care vor dori să se stabilească în Marea Britanie vor trebui să certifice un anumit nivel de venit, pentru a garanta că nu ocupă locuri de muncă pentru care ar putea fi recrutați cetățeni britanici. Vizele pentru studenți nu vor fi supuse acelorași criterii. Cetățenii Uniunii Europene sunt în prezent liberi să se stabilească și să lucreze în Regatul Unit, o situație care urmează să se încheie la sfârșitul perioadei de tranziție post-Brexit, în decembrie 2020, în cazul unui acord între Londra și Bruxelles asupra condițiilor ieșirii britanicilor din UE, scrie AFP.  Acest nou sistem se bazează pe recomandările formulate de Comitetul Consultativ asupra Migrației (CAM) într-un raport adresat guvernului și publicat pe 18 septembrie. Directorul CAM, Alan Manning, a luat parte, pe 24 septembrie, la o întâlnire a cabinetului, ce a reunit principalii miniștri britanici, pentru a expune concluziile documentului. În acest studiu, CAM a recomandat elaborarea unui sistem de imigrație care nu oferă niciun regim preferențial cetățenilor proveniți din Spațiul Economic European dacă problema imigrației nu este integrată în negocierile privind ieșirea Regatului Unit din UE. Downing Street a precizat că o Carte Albă privind imigrația va fi publicată în această toamnă, în timp ce un proiect de lege va fi prezentat în 2019.

Studiu: Inteligența câinilor e supraevaluată în comparație cu cea a altor animale

Câinii nu au o inteligență deosebită atunci când sunt comparați cu alte animale, precum delfinii sau caprele, conform unui studiu realizat în Marea Britanie, citat luni de Press Association.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Exeter și Universitatea Creștină Canterbury au revizuit peste trei sute de studii efectuate pe tema capacității creierului animalelor. Cercetătorii au comparat abilitățile cognitive ale câinilor cu ale altor animale domestice sau sălbatice, precum lupii, urșii, leii sau hienele.Potrivit rezultatelor, capacitățile câinilor - precum urmarea indicațiilor făcute cu mâna și recunoașterea chipurilor - au fost cel puțin egalate de abilitățile altor viețuitoare. Spre exemplu, câinii sunt incapabili să se recunoască într-o oglindă, spre deosebire de alte animale precum cimpanzeii sau delfinii, notează sursa citată. Profesor Stephen Lea de la Universitatea Exeter a declarat că studiul la care a participat a identificat mai multe cazuri de ''interpretări exagerate'' în aceste studii în favoarea abilităților câinilor. ''În cadrul cercetării noastre am avut impresia că multe studii pe tema cogniției câinilor își doreau să 'dovedească' cât de deștepți sunt aceștia'', a spus Lea. ''Câinii sunt de multe ori comparați cu cimpanzeii și /.../ acest lucru se adaugă reputației lor drept ceva excepțional. Totuși, în fiecare caz am descoperit alte comparații valabile cu alte specii ce duc cel puțin la fel de bine la îndeplinire sarcinile respective'', a adăugat cercetătorul. Studiul s-a concentrat pe cunoașterea senzorială, fizică, spațială, socială și conștiința de sine. Dr. Britta Osthaus de la Universitatea Creștină Canterbury a declarat la rândul său că nivelul de cogniție al câinelui ''nu arată excepțional'' atunci când este comparat cu alte animale domestice sau sălbatice. ''Nu le facem câinilor nicio favoare așteptând prea mult de la ei. Câinii sunt câini și trebuie luate în calcul nevoile și abilitățile lor reale când vrem să știm cum să ne purtăm cu ei'', a adăugat Osthaus. Caprele, porcii, delfinii, focile și leii de mare se descurcă cel puțin la fel de bine în comparație cu câinii la urmarea indicațiilor făcute cu mâna. La rândul lor, în comparație cu câinii, pisicile se descurcă cel puțin la fel de bine la identificarea oamenilor după voce.Măgarii, catârii și caii sunt la fel de pricepuți la ocolirea obstacolelor ca și câinii, în timp ce lupii, ratonii și hienele au dovedit în timpul testelor că sunt capabili să tragă de o sfoară pentru a primi hrană. În plus, delfinii, cimpanzeii și exemplarele de panda gigant, dar și bursucii americani, două specii de urși și vidrele de mare pot utiliza unelte la fel de bine ca și câinii, au precizat oamenii de știință. Spre deosebire de câini, viețuitoare precum porcii, porumbeii și cimpanzeii pot să-și aducă aminte anumite evenimente și locul sau momentul în care acestea s-au petrecut.Studiul a fost publicat în jurnalul Learning & Behavior.AGERPRE

Scandal în Franța pe tema unei fotografii în care un tânăr face un gest obscen într-o poză cu Macron

O fotografie în care Emmanuel Macron apare în cursul vizitei în Saint-Martin, în care un tânăr face un gest obscen cu degetul mijlociu provoacă un scandal în Franța, unde Christophe Castaner a denunțat un ”gest idiot” și a apreciat că țara merită mai mult decât această polemică, în urma ”indignării” extremei drepte, relatează Reuters. În cursul unei vizite într-un cartier, de pe insulă, sâmbătă, șeful statului francez a făcut un ”selfie” cu doi tineri, dintre care unul face gestul respectiv, iar celălalt s-a dovedit a fi un spărgător. Fotografia, postată sâmbătă pe Instagram, a fost abundent comentată pe rețele de socializare și repostată de către președinta Rassemblement National (RN, fost FN, extremă dreapta), Marine Le Pen, care denunță oo atitudine ”de neiertat”. Emmanuel Macron s-a apărat duminică, subliniind că el ”iubește fiecare copil al Republicii, indiferent ce prostii face”. ”Trebuie să încetăm să  credem că tinerii noștri, pentru că au o anumită culoare sau au făcut la un moment dat o prostie, nu sunt buni de nimic”, a declarat el într-o conferință de presă. El i-a apărat pe cei doi tineri, care au adus o fată cu deficiențe fizice să se întâlnească cu el după ce au făcut poza, porivit AFP. ”El a fost într-un imobil, a fost într-un cartier, unul dintre cele mai dificile din Saint-Martin, care a fost devastat de uragan, și s-a întâlnit cu oameni”, a pledat luni, la France Inter, secretarul de stat însărcinat cu relația cu Parlamentul, un apropiat al președintelui. ”Între acești oamenii erau doi tineri cu un parcurs un pic la limită, iar el i-a certat un pic, invitându-i să-și asume responsabilitățile. Apoi ei au făcut o fotografie și există acest gest idiot pe care, evident, îl condamn. Dar când văd polemica, sincer, îmi spun că, inclusiv în Saint-Martin, merităm mai mult de atât”, a adăugat el. Marlène Schiappa, secretara de stat însărcinată cu Egalitatea între bărbați și femei, consideră că ”declarațiile Marinei Le Pen nu prezintă vreun interes”. ”Ea este conducătoarea unui mare partid rasist de extremă dreapta. Ceea ce șochează nu este președintele care pozează alături de un tânăr, ci culoarea pielii acestui tânăr. De fiecare dată când președintele pozează cu persoane de culoare, Marine Le Pen se înfurie”, a declarat ea la RTL. Lydia Guirous, o purtătoare de cuvânt a Partidului Les Républicains (LR), a deplâns ”o umilire a Franței”. ”Mă gândesc la locuitorii Antilelor. Ce imagine rezultă? Tineretul din Antile ar fi delincvent, se plimbă la bustul gol și face semne obscene cu degetul mijlociu (...). Este discriminant”, a declarat ea la Sud Radio. ”Emmanuel Macron supralicitează proximitatea. Sună fals, sună gol”, a adăugat ea.

Blue Air a cumpărat Air Moldova cu 2,6 milioane euro

Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că grupul Civil Aviation, din care face parte și compania, a fost declarat câștigătorul procesului de privatizare a liniei aeriene de stat a Republicii Moldova, Air Moldova, prețul tranzacției fiind de 50 milioane lei moldovenești (11,94 milioane lei, 2,56 milioane euro).Civil Aviation este format din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova, și a oferit pentru privatizarea Air Moldova prețul de 50 de milioane de lei moldovenești (11,94 milioane lei, 2,56 milioane euro), preluând totodată și obligația datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei moldovenești (290 milioane lei, 61 milioane euro). “Suntem mândri că Air Moldova a intrat în marea familie Blue Air și ne bucurăm să fim aici, în anul Centenarului. Succesul Blue Air la nivel internațional ne oferă prilejul de a contribui cu experiența noastră la viitorul Air Moldova. Ducem mai departe numele companiei cu încrederea că va deveni mândria tuturor moldovenilor și prima opțiune de călătorie a acestora. Nu în ultimul rând, această dezvoltare aduce beneficii și pentru piața de muncă locală, pentru turism și, la modul general, pentru comunitate”, a declarat directorul general al Blue Air, Marius Puiu. Noul acționariat a precizat că menține actualul program de zbor al Air Moldova, iar prioritatea este recâștigarea încrederii clienților pentru ameliorarea performanțelor comerciale. ”Accesul la tehnologie IT de ultimă generație, dezvoltarea infrastructurii și modernizare flotei, alături de experiența în industria aviatică a operatorului român vor deschide noi orizonturi pentru Air Moldova și vor crea premisele dezvoltării sustenabile, oferind noi oportunități pentru tineri, să descopere cariera într-una dintre cele mai dinamice industrii”, se arată în comunicat.

Marea Britanie va permite parteneriatele civile și între persoanele heterosexuale

Toate cuplurile din Marea Britanie vor putea să intre într-un parteneriat civil sau să se căsătorească, a anunțat prim-ministrul britanic, Theresa May, scrie Politico. "Această schimbare a legii ajută la protejarea intereselor cuplurilor de sex opus care vor să își oficializeze relația, dar nu vor neapărat să se căsătorească. Prin faptul că am extins parteneriatele civile, ne asigurăm că toate cuplurile, fie de același sex sau de sex opus, au aceleași opțiuni în viață”, a declarat May pentru London Evening Standard. Cuplurile de același sex din Marea Britanie pot deja intra în parteneriate civile sau să se căsătorească, însă cuplurile heterosexuale nu aveau varianta parteneriatului civil până în prezent.În iunie, Curtea Supremă din Marea Britanie a hotărât că acest sistem încalcă prevederile Convenției Europeane privind Drepturile Omului. Guvernul britanic a informat că există peste 3,3 milioane de cupluri necăsătorite în Marea Britanie care locuiesc împreună, dar nu beneficiază de aceleași protecții.

Danemarca va interzice mașinile cu motoare diesel sau pe benzină din 2030

Danemarca va propune interzicerea vânzării mașinilor noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină, din 2030, a declarat marți pentru Reuters un purtător de cuvânt al Ministerului Energiei și Climei de la Copenhaga. Propunerea oficială va fi făcută de Guvern în cursul zilei de marți și va fi trimisă spre aprobare în Parlament, a precizat oficialul danez. Autoritățile din întreaga lume iau în considerare noi restricții la vânzarea de automobile echipate cu motoare diesel, pentru a îndeplini reglementărilor mai stricte de mediu. Marea Britanie și Franța intenționează să interzică vânzările de autoturisme pe benzină și motorină din 2040, când se vor comercializa doar vehicule electrice, ca parte a planului de reducere a poluării.

Netflix va permite utilizatorilor să aleagă cum se va încheia un film sau un episod al unui serial

Platforma de streaming Netfllix va permite utilizatorilor să aleagă cum se va încheia un film sau un episod al unui serial, pe măsură ce încearcă să sprijine televiziunea interactivă, potrivit Bloomberg citat de Reuters. Potrivit unor surse apropiate companiei, aceasta dezvoltă conținut care va permite utilizatorilor să decidă următoarea etapă a poveștii. Netflix a lansat recent un program animat, „Puss in Book”, pentru care utilizatorii au putut alege finalul. Primul proiect din acest nou lineup este așteptat să fie lansat până la finalul anului, iar un episod al serialului „Black Mirror” va face parte din acest format.

Netflix nu a comentat informațiile.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.