Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Un tandem nou anticorup]ie, pe primul loc în urma alegerilor din Bulgaria

Ziarul de Vrancea
14 nov 2021 1081 vizualizări

Cei doi lideri ai formațiunii câștigătoare sunt tineri antreprenori și s-au cunoscut în băncile Universității Harvard O nouă formațiune anticorupție, condusă de către doi antreprenori în vârstă de 40 de ani, a obținut o victorie în alegerile legislative de duminică din Bulgaria, în plin val sângeros de COVID-19, potrivit institutelor de sondarea opiniei publice. “Continuăm Schimbarea” depășește - cu un scor surpriză de 26%, potrivit numărătorii efectuate de către institute de sondare a opiniei pubblice - partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov (23%) - dat inițial pe primul loc.

Astfel Kiril Petkov și Asen Vasilev au teren liber, după ce s-au lansat în septembrie la cucerirea puterii și i-au sedus pe bulgari prin acțiunea lor în cadrul Guvernului interimar. “Bulgaria intră pe un drum nou”, și-a exprimat satisfacția Kiril Petkov, în fața unui mulțimi de fotografi și cameramani. “Vom face tot ceea ce putem pentru a o dota cu un Guvern normal”, a anunțat el, după al treilea rând de alegeri din acest an.

În secțiile de votare, alegătorii erau împărțiți între lehamite și un optimism moderat. “Sper să avem în sfârșit un nou Guvern pentru o viață mai bună”, declara duminică o persionară, Stanka Lenkova, în vârstă de 73 de ani, care a votat la periferia Sofiei.

Numeroși bulgari nu s-au prezentat la vot. Rata prezenței la urne este estimată la aproxmativ 40%. Diverși oficiali politici și-au exprimat la unison hotărârea de a ieși din acest impas - fără precedent de la căderea regimului comunist.

“Stânga, centrul sau dreapta, puțin contează”

Între subiectele urgente de pe agendă se află criza sanitară COVID-19, după ce Cabinetul interimar a părut neputincios în fața degradării situației.

Spitalele sunt copleșite de numărul de cazuri de COVID-19, iar aproape 200 de oameni mor zilnic din cauza noului coronavirus în această țară din Balcani, în care cel puțin 6,9 milioane de locuitori au fost vaccinați complet - cea mai slabă “performanță” în UE. Rata mortalității este una dintre cele mai mari din lume, pe fondul vechimii sistemului sanitar.

Cei doi nou-veniți “sunt foarte entuziaști”, dar au puțină experieță, avertizează Boriana Dimitrova, directoatrea Institutului de sondarea opiniei publice Alpha Research. Ea preconizează o coaliție “instabilă”, din cauza divergențelor de idei. Kiril Petkov și acolitul său Asen Vasilev, care s-au întâlnit pe băncile Harvardului, ies în evidență în peisajul politic bulgar. Obiectivul lor este “eradicarea corupției” în această țară, ultima în clasamentul luptei împotriva corupției în UE. Cei doi se declară pregătiți de “compromis” și “foarte deschiși dialogului” în vederea formării unei coaliții.

“Stânga, centrul sau dreapta, puțin contează”, dă asigurări Kiril Petkov, care candidează la postul de premier. “Dacă putem opri” corupția “și redistribui banii pentru bunăstarea contribuabililor, atunci ne vom putea înțelege cu multe partide”, consideră el.

“Ei sunt în măsură să arunce poduri între dreapta și stânga”, confirmă Ivailo Ditșev de la Universitatea din Sofia. Însă vocea “schimbării” nu este sufcientă. În opinia unor experți, este necesar ca ei să se alieze cu Partidul Socialist Bulgar (PSB), care a obținut aproximativ 11% dintre voturile exprimate - a cărui imagine este pătată de o guvernare dezastruoasă în anii “90.

În paralel cu alegeriloe legislative, bulgarii și-au ales duminică și președintele. Rumen Radev, care a candidat la propria succesiune, se clasează pe primul loc - după primul tur - cu 49% dintre voturle exprimate, iar cel mai apropiat rival al său, rectorul Universității din Sofia, Anastas Gerdjikov, susținut de GERB, a obținut 24% dintre voturile exprimate.

Rumen Radev - inamicul jurat al lui Boiko Borisov - a salutat rezultatul alegerilor, un semn al faptului că “societatea vrea să rupă cu corupția și arbitrarul”. Partidele parlamentare au de-acum “sarcina imperativă de a forma un Guvern reformator anticorupție și social”, a îndemnat el.

Primul vaccin anti-COVID care ar putea oferi o imunitate timp de decenii

n vaccinul Emergex, care intră în faza de testare, nu va fi disponibil până în 2025, cel mai devreme

O companie din Oxfordshire va începe în curând studiul clinic pentru un vaccin anti-COVID de a doua generație, administrat sub forma unui plasture, care folosește celule T pentru a ucide celulele infectate și care ar putea să ofere imunitate pe o perioadă mai îndelungată decât serurile actuale.

Emergex a fost înființată în 2016, în Abingdon, pentru a dezvolta vaccinuri bazate pe celule T, creația profesorului Thomas Rademacher, directorul executiv al firmei și profesor emerit de medicină moleculară la University College London. Vaccinurile utilizează celule T pentru a înlătura celulele infectate din corp la scurt timp după contaminare, prevenind replicarea virală a acestora și boala.

În timp ce anticorpii produși de actualele vaccinuri anti-COVID se leagă de virus și îl opresc din a infecta celulele, celulele T găsesc și distrug celulele infectate. Și vaccinurile dezvoltate deja de Pfizer/ BioNTech și AstraZeneca/ Oxford University produc un răspuns de celule T, însă într-o măsură mai mică. Emergex a primit undă verde din partea organismului elvețian de reglementare pentru a realiza un studiu clinic pe oameni în Lausanne, care va implica 26 de persoane care vor primi o doză mare și una mică din vaccinul experimental, începând cu 3 ianuarie. Primele rezultate ale studiului sunt așteptate în luna iunie.

Robin Cohen, director comercial al companiei, a spus: „Este prima dată când un organism de reglementare a aprobat începerea unui studiu pentru un vaccin anti-COVID care are ca unic scop generarea de răspuns de celule T în absența unui răspuns prin anticorpi și acele celule T caută celulele infectate și le ucide”. Comparând cu un asteroid care lovește o planetă, el a continuat: „Virusul este asteroidul: lovește planeta și un cod viral, o semnătură a acelui virus, se manifestă rapid pe toată suprafața. Această semnătură este citită de celulele T ca străină, iar celulele T ucid celula înainte să poată produce noi virusuri vii”.

Ideea nu este nouă

Vaccinurile anti-COVID actuale provoacă în principal un răspuns de anticorpi care dispare în timp, ceea ce înseamnă că oamenii au nevoie de doze suplimentare pentru a menține protecția față de virus.

Vaccinul Emergex va funcționa diferit, ucigând rapid celulele infectate. Acest lucru înseamnă că poate oferi o imunitate pe termen mailung - posibil decenii - și ar putea funcționa mai bine în lupta împotriva mutațiilor virusului, a mai spus Cohen. Un studiu publicat în revista Nature săptămâna trecută arată că unii oameni prezintă „infecție nereușită” - virusul intră în corp, dar este eliminat din start de celulele T din sistemul imunitar. Oamenii de știință au spus că descoperirea ar putea deschide calea pentru o nouă generație de vaccinuri care au ca scop răspunsul celulelor T, ce poate oferi o imunitate pe termen mai lung.

Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College London, a declarat că se îndoiește că un vaccin bazat pe celule T „ar putea să funcționeze de unul singur”, însă ar putea avea un rol complementar, într-o abordare mix-and-match în care diferite vaccinuri sunt administrate la prima, a doua și a treia doză.

El a precizat că vaccinurile bazate pe ARN mesager, precum cel al Pfizer/ BioNTech, funcționează bine pentru că produc un puternic răspuns imun de neutralizare. Un vaccin bazat pe celule T ar putea fi folosit pentru a completa alte seruri, a mai spus el, deoarece acesta ar putea fi mai rezistent la mutațiile virusului. „Anticorpii sunt foarte sensibili la mutații, în timp ce celulele T pot să vadă multe alte părți ale virusului. Poate că acesta este punctul forte ale vaccinurilor bazate pe celule T”.

El a subliniat că ideea unor astfel de vaccinuri nu este nouă. De exemplu, profesorul Sarah Gilbert de la Universitatea Oxford, care a dezvoltat vaccinul pentru AstraZeneca, lucrează de mai mult de un deceniu la un astfel de ser împotriva gripei.

Cohen a mai afirmat că partea dificilă este elaborarea mecanismului de livrare a vaccinului Emergex sistemului imunitar. Rademacher și echipa lui au ales mici particule învelite în peptide (fragmente de proteine) concepute pentru a genera răspunsul celulelor T în organism. În final, vaccinul va fi administrat sub forma unui plasture de dimensiunea amprentei unui deget plin de micro ace care eliberează serul în câteva secunde. El ar putea rezista până la trei luni la temperatura încăperii, spre deosebire de celelalte vaccinuri care necesită depozitare specială în frigidere ori congelatoare. Vaccinul Emergex nu va fi disponibil până în 2025, cel mai devreme, acesta fiind în mod obișnuit intervalul de timp necesar pentru dezvoltarea unui vaccin.

Emergex testează, într-un studiu separat, tot în Elveția, un alt vaccin pe bază de celule T pentru febra dengue la oameni, iar primele rezultate vor fi comunicate în luna ianuarie. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, jumătate din lume este supusă riscului febrei dengue, iar pentru această boală nu există un tratament specific sau un vaccin.

Compania vrea să realizeze vaccinuri pe bază de celule T împotriva gripei, a virusurilor Zeka și Ebola și a altor infecții.

Explozia din Liverpool, incident terorist

 un șofer de taxi a închis atacatorul în mașină înainte de explozie

Șoferul unui taxi care a explodat în fața unui spital din Liverpool, în nordul Angliei, este salutat drept un “erou” care a evitat o catastrofă în acest incident de duminică, anchetat de către poliția antiteroristă.

În cadrul anchetei, trei bărbați - în vârstă de 29, 26 și 21 de ani - au fost arestați în cartierul Kensington din Liverpool, în virtutea legii privind terorismul, a anunțat poliția. Explozia - care s-a soldat cu un mort și un rănit - a avut loc duminică dimineața, în timp ce Regatul Unit comemora victimele războaielor, în “Duminica Amintirii”.

Ea a avut loc înainte de ora locală și GMT 11.00 (13.00, ora României), în timp ce națiunea se reculegea în tăcere, la câteva sute de metri de Catedrala din Liverpool, unde sute de militari, veterani și un public numeros erau adunați în semn de omagiu. Șoferul taxiului, rănit în explozie, a fost catalogat drept un “erou” de către lideri politici și tabloide, care apreciază că el a evitat alte morți. “Se pare că șoferul taxiului respectiv s-a comportat cu o prezență de spirit și un curaj incredibile”, a declarat luni premierul Boris Johnson.

Tabloidul The Daily Mail dezvăluie că șoferul a descoperit că pasagerul său avea un aer “suspect” și l-a închis în taxi. El a fost rănit în explozie, iar pasagerul - care nu a fost identificat în mod oficial - a murit, a anunțat poliția. “Șoferul de taxi, în eforturle sale eroice, a reușit să evite ceea ce ar f putut să fie o catastrofă absolut oribilă la spital”, a decarat luni, la BBC, primarul Liverpoolului Joanne Anderson. Ea a confirmat că șoferul “a închis portierele” vehiculului.

Imagini publicate pe site-uri ale presei locale surprind un fum gri care se ridică deasupra locului incidentului și un vehicul carbonizat.

Germania pregătește o carantină generală pentru nevaccinați

O creștere dramatică a numărului de infectări cu coronavirus în Germania pune o presiune suplimentară pe negocierile în curs pentru formarea unei noi coaliții de guvernare. În acest context, cele trei partide implicate - social-democrații (SPD), Verzii și liber-democrații (FDP) - lucrează la un plan cu noi restricții ce îi au în vedere în special pe cei nevaccinați împotriva COVID-19, într-o încercare de a stopa transmiterea virusului.

Ieri, rata de incidență pe șapte zile a atins un nou record, de 303 cazuri la 100.000 de locuitori. Institutul Robert Koch (RKI) a raportat, pentru intervalul ultimelor 24 de ore, 23.607 de cazuri noi și 43 de decese.

Numărul spitalizărilor la 100.000 de persoane - un indicator cu importanță crescută în contextul vaccinării unei mari părți din populație - era vineri de 4,7, în creștere, dar departe de recordurile din valurile precedente.

Probabilul viitor cancelar, social-democratul Olaf Scholz, a declarat luni, când o nouă rundă de negocieri de coaliție a început la Berlin, că “vom lua toate deciziile necesare pentru a ataca situația infectărilor”.

Partenerii viitoarei coaliții plănuiesc, “practic, un lockdown pentru nevaccinați”, a afirmat deputatul social-democrat Dirk Wiese la postul public ZDF.

Conform unui proiect de decizie consultat de agenția dpa, persoanele nevaccinate vor avea nevoie de un test negativ la coronavirus pentru a călători cu autobuzul sau trenul, precum și la locul de muncă. Restricții în privința contactelor ar fi de asemenea posibile. În schimb, restricții de circulație sau închiderea restaurantelor nu par a face parte din planul actual. Noua lege ar permite landurilor să impună diferite măsuri mai stricte în funcție de situația infectărilor, a afirmat deputatul Wiese. “Nu ne temem să luăm decizii impopulare”, a subliniat el.

SUA: Bilanțul busculadei produse la un festival a ajuns la 10 morți

Un băiețel de nouă ani, prins în busculada mortală care s-a produs în timpul unui concert rap la festivalul de muzică Astroworld din Houston, a decedat din cauza rănilor, devenind a zecea victimă a tragediei, a anunțat duminică un avocat al victimelor. “Nu acesta trebuia să fie rezultatul unei ieșiri la concert cu fiul lor, un moment care ar fi trebuit să fie unul de bucurie”, a scris Ben Crump, reprezentantul familiilor victimelor, anunțând moartea lui Ezra Blount, care fusese plasat în comă artificială și se afla între viață și moarte.

Băiatul a participat pe 5 noiembrie la concertul rapperului american Travis Scott, în timpul căruia s-a produs o busculadă în care alte nouă persoane au murit și sute au fost rănite. Zeci de plângeri au fost deja depuse împotriva organizatorilor acestui concert mortal, fiind vizat mai ales rapperul Travis Scott, organizator principal al festivalului și prezent pe scenă în momentul tragediei.

Lituania: Nu putem exclude un atac al Rusiei asupra Ucrainei

Occidentul nu poate exclude un atac al Rusiei asupra Ucrainei în timp ce atenția internațională este concentrată pe criza migrației din Belarus sau pe faptul că Rusia stabilește o prezență militară permanentă în Belarus, a declarat ieri ministrul de externe lituanian. “Se poate întâmpla orice”, le-a transmis Gabrielius Landsbergis reporterilor în marja unei întâlniri cu omologii săi din Uniunea Europeană. “Nu aș exclude această posibilitate”, a spus el, adăugând că estimarea sa a fost făcută după analiza evenimentelor și a mișcărilor de trupe rusești, mai degrabă decât prin analizarea unei singure informații.

Secretarul general al ONU Jens Stoltenberg a avertizat ieri Rusia împotriva oricărei noi “acțiuni agresive” la frontiera cu Ucraina, unde mișcări de trupe rusești “importante și neobișnuite” au fostobservate în ultimele săptămâni.

“Orice nouă provocare sau acțiune agresivă din partea Rusiei va fi foarte îngrijorătoare. Îndemnăm Rusia să dea dovadă de transparență în privința activităților sale militare”, a îndemnat într-o conferință de presă, la Bruxelles, Jens Stoltenberg, alături de ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba.

“Ceea ce vedem în prezent de-a lungul fronterei nu este o consolidare pur militară, pentru că Rusia a adus deja o armată miliară la frontierele noastre în primăvară și nu a retras-o niciodată cu adevărat de atunci”, a afirmat și Kuleba.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.