MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Un asistent medical ar fi ucis 106 persoane
Un asistent medical german, Niels Hogel, deja condamnat pentru crimă și tentativă de omor, este acum suspectat că a provocat 106 decese, au declarat ofițerii de investigare joi, referindu-se la acest caz excepțional.
O serie de expertize toxicologice sunt încă în curs pentru cinci alte cazuri suspecte în Germania, au precizat Parchetul și Poliția din Oldenburg într-un comunicat, citat de hotnews.ro.
Niels Hogel în vârstă de 40 de ani a fost închis pe viață în februarie 2015 fiind suspectat că a omorât cel puțin 90 de pacienți în perioada în care a lucrat în două spitale din Delmenhorst și Oldenburg. șeful anchetei, Arne Schmidt, a spus că acest caz este "unic în istoria Republicii Federale" prin amploarea sa. El nu avea preferință de sex sau vârstă.
Mariah Carey, acuzată că și-a hărțuit sexual un bodyguard
Mariah Carey este acuzată de fostul său bodyguard că l-a hărțuit sexual și l-a umilit, strigându-l cu apelativul „nazist”. Michael Anello a lucrat cu Mariah Carey din iunie 2015 până în mai 2017, iar în cei doi ani de contract a primit peste 200.000 de dolari de la cântăreață. Artista i-a mai promis 500.000 de dolari pentru alți doi ani de contract, dar nu s-a ținut de cuvânt, relatează The Daily Beast.
Bărbatul care s-a ocupat de paza și protecția artistei o acuză acum pe Mariah că l-a umilit pe el și pe colegii lui, referindu-se la ei ca la membri dintr-un grup rasist, potrivit TMZ. Fostul bodyguard al artistei spune de asemenea că Mariah „voia să fie înconjurată de bărbați de culoare, nu de persoane albe”. Michael Anello se plânge și de faptul că în timpul unei călătorii în Cabo San Lucas, Mexic, Mariah Carey l-a rugat să vină în camera ei pentru a muta niște bagaje, iar când a ajuns în camera ei, artista purta un neglijeu care era deschis. Bărbatul spune că Mariah a insista, dar cu toate astea, bodyguardul a părăsit încăperea și nu a existat contact fizic. Cei doi de pregătesc acum de proces .
Armata siriană recucerește ultimul oraș din mâinile Statului Islamic
Armata siriană a anunțat ieri că a preluat controlul total asupra Boukamal sau Abu Kamal - ultimul oraș care se mai afla pe mână grupări ijihadiste Statul Islamic în Siria, relatează AFP. ”Unitățile forțelor noastre armate, în cooperare cu forțe auxiliare și aliate, au eliberat orașul Boukamal”, situat în estul Siriei, a anunțat armata într-un comunicat. După mai multe săptămâni de ofensivă, susținută de aviația rusă, trupele regimului și aliații săi - membri ai unor miliții irakiene, iraniene și ai Hezbollahului libanez - au reușit miercuri seara să intre în oraș, în apropiere de frontiera cu Irakul. ”Eliberarea orașului Boukamal este foarte importantă, deoarece ea reprezintă eșecul proiectului grupării teroriste Statul Islamic în regiune”, a subliniat armata. ”Aceasta este o faptă de vitejie”, și-a exprimat satisfacția armata, precizând că această recucerire îi va permite ”să învingă ceea ce mai rămâne ca organizații teroriste” în țară. Gruparea jihadistă a fost - după o ascensiune spectaculoasă în 2014 - ținta unei multitudini de ofensive, în ultimul an, a diverselor forțe, care au reușit cu susținerea rusă sau americană să o disloce din vaste teritorii pe care le-a cucerit în Irak și în Siria.
Statul Islamic se menține - în provincia Deir Ezzor - în câteva sate și mici localități și deține controlul a cel puțin unui câmp petrolier, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR). Tot în Siria, Statul Islamic este prezent în două cartiere de la periferia Damascului - Yarmouk și Hajar al-Aswad -, dar și în câteva ”buzunare” în provincia Homs (centru) și în sudul țării. În Irak, gruparea jihadistă deține în continuare controlul asupra localității Rawa și zonei deșertice în care se află, în apropiere de frontiera cu Siria