Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

Ziarul de Vrancea
13 apr 2025 826 vizualizări

Construită în perioada sovietică, conducta este un element-cheie al infrastructurii naţionale şi o rută energetică majoră

Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian.

Oficiali americani şi ucraineni s-au întâlnit vineri pentru a discuta propunerile Casei Albe pentru un acord privind mineralele. Donald Trump doreşte ca Kievul să predea resursele sale naturale drept „răsplată” în schimbul armelor livrate de administraţia Biden.

Discuţiile au devenit din ce în ce mai dificile, potrivit Reuters. Ultimul proiect american este mai „maximalist” decât versiunea iniţială din februarie, care propunea oferirea către Washington a unor metale rare în valoare de 500 de miliarde de dolari, precum şi petrol şi gaze. Citând o sursă apropiată discuţiilor, agenţia de ştiri a precizat că cel mai recent document include o cerere ca International Development Finance Corporation a guvernului SUA să preia controlul asupra conductei de gaze naturale.

Aceasta porneşte din oraşul Sudzha din vestul Rusiei şi ajunge în oraşul ucrainean Uzhhorod, la aproximativ 1 200 km distanţă, la graniţa cu UE şi Slovacia. Construită în perioada sovietică, conducta este un element-cheie al infrastructurii naţionale şi o rută energetică majoră.

La 1 ianuarie, Ucraina a întrerupt furnizarea de gaze naturale, odată cu expirarea contractului pe cinci ani cu compania energetică rusă de stat Gazprom. Ambele ţări au câştigat anterior sute de milioane de euro din taxele de tranzit, inclusiv în timpul primilor trei ani de război la scară largă.

Volodimir Landa, economist principal la Centrul pentru Strategie Economică, un thinktank de la Kiev, a declarat că americanii vor „tot ce pot obţine”. El a afirmat că cererile lor agresive de tip „colonial” au puţine şanse de a fi acceptate de Kiev..

În toamna anului trecut, Volodimir Zelenski a propus ca SUA să aibă acces la sectorul mineral subdezvoltat al Ucrainei. El a avut în vedere un acord prin care viitoarea administraţie Trump să furnizeze arme Ucrainei, în schimbul unor viitoare profituri din investiţii comune. În schimb, Trump a refuzat să ofere angajamente de securitate sau sprijin militar, dar vrea mineralele oricum. Săptămâna trecută, el s-a plâns că Zelenski încearcă să „se retragă dintr-un acord” şi a declarat că preşedintele Ucrainei ar avea „mari probleme” dacă nu ar semna.

Zelenski a declarat, joi, că este gata să încheie un acord pentru modernizarea ţării sale, dar că Ucraina ar putea fi de acord numai dacă ar exista „paritate” între cele două părţi, cu venituri împărţite „50-50”. „Eu doar apăr ceea ce aparţine Ucrainei. Ar trebui să fie benefic atât pentru Statele Unite, cât şi pentru Ucraina. Acesta este lucrul corect de făcut”, a declarat Zelenski. Trezoreria SUA a confirmat că sunt în curs discuţii „tehnice”.

Între timp, trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că remarcile sale cu privire la o posibilă împărţire a Ucrainei au fost interpretate greşit. Într-un interviu acordat Times, Kellogg a declarat că ţara ar putea fi împărţită „aproape ca Berlinul după al doilea război mondial”, ca parte a unui acord de pace.

Kellogg a declarat, pe X, că se referea la „o forţă de rezilienţă după încetarea focului în sprijinul suveranităţii Ucrainei”. Conform acestui plan, trupele ruse ar rămâne pe teritoriul deja confiscat de Moscova, iar forţele britanice şi franceze ar staţiona la Kiev şi în alte părţi ale ţării.

Vineri, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a purtat discuţii cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg. Soluţia raportată de Witkoff pentru conflict a fost de a oferi Rusiei cele patru provincii ucrainene pe care le solicită - inclusiv teritoriul pe care Ucraina îl controlează şi în care locuiesc 1 milion de oameni.

Între timp, vineri, la o reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, aliaţii Kievului au anunţat un ajutor militar suplimentar record de 21 de miliarde de euro. Aceştia l-au acuzat pe Putin că trage de timp cu privire la un acord de încetare a focului de 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat.

La începutul zilei de sâmbătă, Rusia a efectuat noi atacuri aeriene împotriva unor obiective civile ucrainene. Trei depozite au fost distruse în Kiev, iar două persoane au fost rănite. Kremlinul a lansat 70 de rachete şi 2 200 de drone asupra Ucrainei de la propunerea americană de încetare a focului din 11 martie, au declarat oficialii ucraineni.

Zelenski a adus un omagiu sâmbătă unui pilot în vârstă de 26 de ani, căpitanul Pavlo Ivanov, care a fost ucis în timpul unei misiuni de luptă F-16. Mica forţă aeriană a Ucrainei apără „eroic” ţara de rachetele şi dronele ruseşti şi sprijină operaţiunile terestre, a spus el.

Studiu: Ora la care mâncăm influenţează sănătatea inimii mai mult decât intervalul orar în care dormim

O alimentaţie corelată cu ritmul natural al organismului ar putea deveni o soluţie promiţătoare pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare. Un nou studiu clinic oferă dovezi că nu doar ceea ce mâncăm contează, ci şi când mâncăm. În special pentru cei care lucrează în ture de noapte, menţinerea unui program alimentar limitat la orele zilei ar putea diminua considerabil riscurile generate de perturbarea ritmului biologic.

Alimentaţia în timpul zilei poate oferi protecţie cardiovasculară inclusiv persoanelor care lucrează în ture de noapte, potrivit unui recent studiu, condus de cercetători de la Mass General Brigham şi publicat marţi în revista Nature Communications. Studiul oferă dovezi solide că alimentaţia are un impact mai semnificativ asupra sănătăţii cardiovasculare decât somnul, în contextul dereglărilor cauzate de decalajul dintre ritmul biologic intern şi programul zilnic de activitate.

Numeroase cercetări au arătat că munca în ture de noapte este asociată cu riscuri majore pentru sănătate, inclusiv pentru inimă, însă acest nou studiu sugerează că restricţionarea meselor la un interval orar din timpul zilei ar putea proteja organismul împotriva efectelor negative ale muncii în schimburi.

Studiile anterioare ale autorului principal Frank A.J.L. Scheer, profesor de medicină şi director al Programului de Cronobiologie Medicală de la spitalul Brigham and Women, au demonstrat că perturbarea ritmului circadian - neconcordanţa între ora la care ne trezim, mâncăm, lucrăm sau dormim şi ritmul natural al organismului, cunoscut drept „ceasul biologic” - creşte riscul cardiovascular. Noul studiu a urmărit să identifice o strategie pentru a reduce acest risc, iar stabilirea unui program alimentar bine sincronizat pare că poate reduce riscul de boli cronice.

Rezultatele obţinute din studii pe animale au indicat faptul că sincronizarea meselor cu ceasul biologic intern ar putea reduce riscurile de sănătate asociate muncii de noapte, ceea ce i-a determinat pe cercetători să verifice această ipoteză şi la oameni.

În cadrul studiului, 20 de participanţi tineri şi sănătoşi au fost incluşi într-un protocol clinic de două săptămâni în condiţii controlate, fără acces la ferestre, ceasuri sau dispozitive electronice. Obiectivul studiului a fost să investigheze cum influenţează dereglarea ritmului circadian funcţiile organismului, prin compararea valorilor măsurate înainte şi după simularea activităţii nocturne.

Participanţii au urmat un protocol denumit „rutină constantă”, care izolează efectele ritmurilor circadiene de factorii externi şi comportamentali. Aceştia au fost ţinuţi treji timp de 32 de ore într-un mediu luminat difuz, menţinând aceeaşi postură corporală şi consumând gustări identice din oră în oră. Ulterior, participanţii au fost supuşi unei simulări de muncă în ture şi împărţiţi în două grupuri: unul care consuma alimente atât ziua, cât şi noaptea - un comportament frecvent întâlnit la lucrătorii în schimburi - şi altul care mânca exclusiv în timpul zilei. Ambele grupuri au avut acelaşi program de somn, astfel încât diferenţele observate pot fi atribuite strict momentului meselor, şi nu variaţiilor în programul de odihnă.

Cercetătorii au analizat impactul alimentaţiei asupra markerilor de risc cardiovascular după munca de noapte: activitatea sistemului nervos autonom, nivelurile inhibitorului activatorului plasminogenului-1 (PAI-1, marker asociat cu risc crescut de tromboze - apariţia chegurilor de sânge) şi tensiunea arterială.

În mod evident, aceşti markeri au crescut după simularea turelor de noapte în grupul care mânca şi ziua şi noaptea, dar nu s-au modificat în grupul care mânca doar pe timpul zilei. Diferenţele nu s-au datorat nici cantităţii, nici compoziţiei alimentare, ci exclusiv momentului când participanţii au mâncat.

Printre limitările studiului se numără dimensiunea redusă a eşantionului - totuşi tipică pentru astfel de studii intensive - şi durata de două săptămâni, care nu permite evaluarea riscurilor cronice.

Un punct forte al studiului a fost controlul strict al tuturor variabilelor: somn, alimentaţie, expunere la lumină, poziţie corporală şi activitate fizică. „Am controlat fiecare factor care ar fi putut influenţa rezultatele, astfel încât putem spune că efectele sunt cauzate de momentul alimentaţiei", a declarat într-un comunicat Sarah Chellappa, autor principal şi profesor la Universitatea din Southampton.

Deşi sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua efectele pe termen lung ale alimentaţiei pe timpul zilei versus alimentaţieipe timp de noapte, autorii acestui studiu consideră că rezultatele sunt promiţătoare. Evitarea meselor în timpul nopţii ar putea aduce beneficii semnificative pentru cei care lucrează în ture, persoanele cu insomnie sau tulburări ale somnului, cei cu program de somn neregulat sau cei care călătoresc frecvent între regiuni cu diferenţe de fus orar.

Trump îndeamnă Congresul să legifereze pentru ca ora de vară să devină permanentă

Președintele american Donald Trump a cerut vineri Congresului să legifereze pentru a aboli schimbarea orei, astfel încât ora de vară să devină permanentă, informează AFP.

„Camera Reprezentanților și Senatul ar trebui să se activeze puternic pentru a avea mai mult soare la sfârșitul zilei”, a scris președintele american pe platforma sa Truth Social.

O măsură care ar fi 'foarte populară' și care, 'mai important', înseamnă că 'nu ar mai exista schimbarea orei - un mare inconvenient - iar pentru stat un eveniment foarte scump!!', consideră liderul de la Casa Albă.

În decembrie, Donald Trump ceruse deja abolirea schimbărilor bianuale de oră, dar a declarat că vrea să elimine ora de vară, contrar curentului majoritar din tabăra republicană. Prin urmare, pare să își fi schimbat poziția vineri.

În 2022, aleșii republicani au lansat deja un proiect de lege pentru a face ora de vară permanentă. Măsura, care a trecut în unanimitate în Senat, dar nu și în Camera Reprezentanților, ar fi pus capăt schimbărilor de oră. Dar ar fi însemnat și răsărituri foarte târzii în unele state în timpul iernii. 'Schimbarea orei este un concept învechit, care este o sursă de frustrare și de confuzie', declara atunci senatorul Marco Rubio, autorul proiectului de lege și în prezent șeful diplomației americane. El a stabilit o legătură cauzală directă între schimbările de oră și creșterea 'atacurilor de cord și a accidentelor de mașină' și a lăudat potențialele efecte benefice asupra economiei a unei ore de vară permanente.

Ideea principală din spatele schimbării orei a fost inițial aceea de a potrivi orele de activitate și orele de lumină solară pentru a limita utilizarea iluminatului artificial. Dar cei care se opun denunță efectele negative asupra ritmurilor biologice, în special la copii.

În Europa, renunțarea la schimbările de oră a fost adoptată de Parlamentul European în 2019, dar punerea sa în aplicare a fost amânată de mai multe ori.

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front

Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform. "Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se întoarce acasă la Ternopil "pe un scut". Un maestru al sportului în box, un cursant al clubului Ring, un multiplu campion şi medaliat la turnee naţionale şi internaţionale, şi un campion al Ucrainei printre studenţi. Un luptător în ring, un războinic neînfricat pe câmpul de luptă”, se arată în mesajul federaţiei ucrainene.

Federaţia menţionează că Volodimir a fost "un om adevărat - onest, de încredere şi sincer". "Iubea viaţa, avea aspiraţii mari, obiective înalte şi realizări semnificative. A fost respectat de prietenii săi, apreciat de camarazii săi şi a servit drept model de tărie de spirit pentru tineri".

Mandziuk s-a alăturat Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Forţelor Armate ale Ucrainei în toamna anului 2024. Militarul a murit în luptă la 9 aprilie.

Bilanţul morţilor în tragedia de la un club de noapte din Republica Dominicană a ajuns la 226

Bilanţul victimelor prăbuşirii unui club de noapte din Santo Domingo a crescut din nou, ajungând la 226 de morţi, iar toate trupurile neînsufleţite au fost returnate familiilor lor, au anunţat sâmbătă autorităţile, citate de AFP. Acoperişul clubului de noapte Jet Set s-a prăbuşit la ora 00:44 (04:44 GMT) pe 8 aprilie, în timp ce celebrul cântăreţ de merengue Rubby Pérez cânta pe scenă. Acesta a murit şi el pe loc. „Sunt 221 de morţi din zona zero (locul tragediei) şi patru din spitale”, a declarat ministrul sănătăţii publice, Victor Atallah, în cadrul unei conferinţe de presă sâmbătă.  O femeie din Costa Rica a murit ulterior la spital, ceea ce ridică bilanţul la 226 de morţi.

Atallah a subliniat că numărul deceselor ar putea creşte în continuare, mai mulţi pacienţi fiind încă între viaţă şi moarte. Considerată a fi cea mai mare tragedie a secolului în Republica Dominicană, catastrofa depăşeşte, în ceea ce priveşte bilanţul uman, incendiul din 2005 de la o închisoare din Higuey, în estul ţării, care a provocat moartea a 136 de deţinuţi.

Ministrul a declarat, de asemenea, că „toate cadavrele au fost returnate” rudelor victimelor, punând astfel capăt lungii aşteptări a acestora în faţa morgii. Începând de marţi, zeci de persoane s-au adunat în faţa morgii. Sâmbătă, această mulţime dispăruse, potrivit imaginilor televizate.

Guvernul anunţase vineri că a angajat 12 medici legişti pentru a efectua procesul de identificare şi autopsiile, pentru a accelera procesul de predare a cadavrelor către familii.

Al doilea condamnat executat de un pluton de execuție în Carolina de Sud în ceva mai mult de o lună

Un condamnat aflat pe culoarul morții a fost executat vineri de un pluton de execuție în statul american Carolina de Sud, a doua astfel de execuție din acest stat în numai câteva săptămâni, relatează dpa.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost ucis cu mai multe focuri de armă, au declarat autoritățile în cadrul unei conferințe de presă de după execuție.

Pe 7 martie în Carolina de Sud a avut loc prima execuție prin pluton de execuție din SUA din ultimii 15 ani. În ambele cazuri, condamnații au ales această opțiune din cele care erau disponibile.

Potrivit publicației South Carolina Daily Gazette, bărbatul executat a comis o serie de crime violente în 2004. La vârsta de 21 de ani, el a furat o mașină în Virginia, a împușcat mortal un angajat al unui magazin din Carolina de Nord care i-a cerut un act de identitate când a încercat să cumpere bere și mai târziu a ucis un ofițer de poliție și i-a ars corpul în Carolina de Sud.

În cazul unei execuții în fața plutonului de execuție, condamnatul este legat de un scaun, pe cap îi este pusă o cagulă și o țintă îi este amplasată pe piept, deasupra inimii. Trei ofițeri din sistemul de corecție, poziționați în spatele unui zid cu deschideri, trag simultan asupra condamnatului.

Carolina de Sud a reintrodus opțiunea execuției prin pluton de execuție în 2021, potrivit ONG-ului Death Penalty Information Center (DPIC). În Carolina de Sud, execuțiile pot avea loc prin pluton de execuție, injecție letală sau scaun electric.

Alte patru state - Utah, Idaho, Mississippi și Oklahoma - permit de asemenea utilizarea plutonului de execuție ca metodă de execuție, potrivit DPIC.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.