Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Sfârșit tragic pentru 31 de migranți. Au murit mâncați de rechini

Ziarul de Vrancea
28 nov 2017 1089 vizualizări

Cel puțin 31 de migranți au avut parte de un sfârșit violent, după ce au fost uciși de rechini.

Autoritățile au reușit să salveze 200 de persoane, care își doreau să ajungă în Italia. Printre persoanele care au pierit sfâșiate de rechini se numără 18 femei și trei copii, în timp ce alte patruzeci de persoane sunt date dispărute, scrie DailyMail. Presa italiană notează că mai mulți rechini dădeau târcoale ambarcațiunii libaneze. „Atunci când am ajuns în zonă, în afara orașului Garabulli, am găsit o barcă aproape scufundată, iar mai mult de 44 de persoane erau agățate de ceea ce mai rămăsese din barcă. Pe aceștia i-am salvat”, a declarat Nasser al-Ghammoudi, comandantul ambarcațiunii libiene de patrulare, pentru ziarul italian Il Giorno. “Au fost foarte multe cadavre în jurul nostru și am văzut că lângă ele erau patru sau cinci rechini, specii foarte agresive. Am obervat că mulți prezentau urme de mușcături. Cel mai probabil persoanele decedate au fost mâncate de rechini”, a adăugat acesta. Printre cei salvați se numără persoane originare din Somalia, Ghana, Ethiopia, Nigeria, dar și din Pakistan. „Ne-am uitat după supraviețuitori mai bine de cinci ore. Am reușit să salvăm o femeie după țipetele sale”, a anunțat un salvator.

Un primar pro-refugiați din Germania a fost înjunghiat în gât, din cauza politicii pro-migrație

Un primar al unui mic oraș din Germania de Vest, cunoscut pentru politicile  pro-migrație, a fost înjunghiat în gât, luni seara, la un fast-food, fiind serios rănit în atacul despre care oficialii cred că a fost unul politic, relatează Reuters.

Primarul conservator al Altenei, Andreas Hollstein, a apărut ieri într-o conferință de presă în care a descris atacul care l-a lăsat cu o tăietură lungă de 15 centrimetri pe gât. “Mi-a fost frică pentru viața mea”, a spus primarul în vârstă de 57 de ani, care a primit un premiu pentru integrare de la cancelarul Angela Merkel. El a spus că atacul a avut loc într-o atmosferă de tensiune socială și ură în creștere.  Atacatorul l-a întrebat mai întâi dacă este primarul, apoi a spus ”M-ai lăsat să mor de sete și ai primit 200 de refugiați în Altena”, își aduce aminte primarul.

Apoi a băgat un cuțit de bucătărie de 30 de centimetri în el. Poliția a declarat reporterilor că suspectul, identificat că Werner S., a fost arestat.  Poliția crede că motivele sale sunt de ordin xenofobic și politic, deși au considerat atacul unul spontan, adăugând consumul de alcool.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.