Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Senatul SUA a aprobat cel mai mare plan de infrastructură din ultimul deceniu

Ziarul de Vrancea
10 aug 2021 1042 vizualizări

În voalare de 1.200 de miliarde de dolari, planul nu a stârnit entuziasmul tutoror democraților, care sperau la investiții de 2.250 de miliarde de dolari

Senatul american a aprobat marți cel mai mare plan de infrastructură al țării din ultimul deceniu, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari. După luni de negocieri între democrați și republicani, proiectul de lege a primit 69 de voturi pentru și 30 de voturi împotrivă în camera superioară, într-o victorie a președintelui Joe Biden, care este hotărât să impună acest plan pentru a salva economia americană de la deteriorarea provocată de pandemie.

Dacă inițiativa se va materializa, va fi cea mai mare investiție în lucrări publice din SUA din ultimul deceniu, de la planul de salvare aprobat de Congres pentru a scoate țara din Marea Recesiune (2007-2009).

Însă documentul se va întoarce acum în camera inferioară controlată de democrați, unde viitorul său este incert, deoarece în ultimele săptămâni au apărut voci în cadrul partidului care consideră că nu este suficient. Pachetul, care prevede cheltuieli noi de aproximativ 550 de miliarde de dolari, este substanțial mai mic decât planul de infrastructură de 2.250 de miliarde de dolari prezentat inițial de Biden în martie anul trecut.

Camera inferioară este ultimul obstacol pe care proiectul de lege trebuie să îl depășească înainte de a ajunge în Biroul Oval pentru a fi semnat de președinte.

„Vestea cea mare”

La scurt timp după aprobarea sa în Senat, Biden a anunțat pe Twitter “vestea cea mare” și și-a exprimat speranța că Congresul va trimite propunerea pe biroul său “cât mai curând posibil” pentru a continua munca de “a construi din nou mai bine”, care a devenit motto-ul președinției sale (“Build Back Better”). “Acordul bipartizan privind infrastructura va impulsiona economia, va crea locuri de muncă bine plătite și va pune SUA pe drumul spre câștigarea viitorului”, a prezis el.

Pachetul propune peste 110 miliarde de dolari pentru repararea drumurilor, podurilor și autostrăzilor și 66 de miliarde de dolari pentru stimularea transportului feroviar de pasageri și de marfă. Această din urmă investiție ar reprezenta cea mai mare injecție de fonduri în rețeaua feroviară din ultima jumătate de secol.

De asemenea, proiectul de lege alocă 55 de miliarde de dolari pentru rezolvarea problemelor legate de aprovizionarea cu apă, cum ar fi înlocuirea tuturor conductelor de plumb, și 65 de miliarde de dolari pentru modernizarea rețelei electrice. De asemenea, alocă miliarde de dolari pentru reabilitarea șanțurilor de irigații, reformarea aeroporturilor și extinderea accesului la internet în bandă largă. Textul legislativ se referă, de asemenea, la schimbările climatice și alocă 7,5 miliarde de dolari pentru crearea unei rețele de stații de încărcare a vehiculelor electrice în întreaga țară, una dintre prioritățile lui Biden. Pentru a combate încălzirea globală, el oferă 47 de miliarde de dolari pentru a răspunde, printre altele, incendiilor, secetei, eroziunii costiere și valurilor de căldură.

Acest text a fost negociat între un grup de zece senatori democrați și republicani și oficiali de la Casa Albă.

Nu se așteaptă să ajungă în camera inferioară până în toamnă, deoarece camera este în vacanță în luna august.

Președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a promis că nu va accepta acest text până când Senatul nu va da undă verde inițiativei bugetare de 3.500 de miliarde de dolari a partidului său, care include un plan de cheltuieli sociale, a doua parte a planului de infrastructură, un efort ambițios de remodelare a programelor sociale ale națiunii, ce include implementarea unui program universal de educație preșcolară și extinderea Medicare.

Serviciile secrete americane:

Talibanii ar putea cuceri capitala Afganistanului în 90 de zile

Sute de membri ai forțelor de securitate s-au predat ieri cu tot cu echipamente în mâinile grupărilor insurgente

Talibanii ar putea izola capitala Afganistanului în 30 de zile și, eventual, să o preia în 90, a declarat ieri un oficial al apărării SUA, citat de serviciile de informații americane, după ce militanții au preluat controlul asupra a nouă capitale afgane de provincie.

Talibanii controlează acum 65% din teritoriul țării. Oficialul SUA a declarat că noua evaluare a serviciilor de informații americane a perioadei în care talibanii ar putea cuceri capitala Kabul a fost făcută pe baza ultimelor evoluții ale conflictului din Afganistan. Forțele de securitate afgane ar putea inversa procesul prin opunerea unei rezistențe mai mari, a mai precizat oficialul, potrivit Reuters.

„Sute” de membri ai forțelor de securitate afgane, care s-au retras în zona aeroportului din Kunduz, situat în nord-estul Afganistanului, după ce orașulul a fost cucerit de talibani în weekend, s-au predat miercuri grupărilor insurgente, a declarat pentru AFP un consilier local.

Zeci de mii de afgani își părăsesc locuințele și fug din calea luptătorilor talibani spre capitala Kabul. În încercarea de a ridica moralul trupelor, președintele afgan Ashraf Ghani a sosit miercuri de urgență la Mazar-i-Sharif, principalul oraș din nordul Afganistanului asediat de talibani. Este o tentativă disperată a șefului statului de a coordona riposta împotriva insurgenților.

În cursul nopții de marți spre miercuri, insurgenții au cucerit Faizabad, capitala provinciei Badakhshan, în care nu reușiseră niciodată să pătrundă în timpul ascensiunii lor la putere în anii 1990.

Astfel, talibanii controlează nouă din cele 34 de capitale de provincie din Afganistan, care au căzut în efect de domino, între care șapte în nordul țării, o regiune care le-a opus întotdeauna rezistență.

Președintele SUA, Joe Biden, i-a îndemnat pe liderii afgani să lupte pentru patria lor, spunând marți că nu regretă decizia sa de a se retrage din Afganistan.

Germania: Partidul lui Merkel scade în sondaje

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel au înregistrat un nou regres în sondajele de opinie, ceea ce amplifică riscul apariției unei coaliției tripartite, care ar putea să fie marcată de instabilitate, după alegerile parlamentare de luna viitoare.

Sprijinul pentru creștin-democrații (CDU) Angelei Merkel și aliații lor bavarezi din Uniunea Social-Creștină (CSU) a scăzut cu trei puncte în ultima săptămână, ajungând la doar 23%, după ce Armin Laschet, candidatul desemnat de conservatori la succesiunea actualului cancelar, a gafat în campanie, relevă o anchetă publicată miercuri de Forsa.

Dacă această tendință se va menține la alegerile din 26 septembrie, CDU-CSU ar putea obține un procent considerabil mai mic de 30,2%, cât a acumulat la ultimele alegeri din 2017 și considerat cel mai prost rezultat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sondajul Forsa a arătat de asemenea că social-democrații (SPD) de centru-stânga sunt în prezent la egalitate cu Partidul Verzilor în urma unei performanțe solide de campanie a candidatului la funcția de cancelar din partea SPD, Olaf Scholz.

Această evoluție deschide calea mai multor scenarii de coaliții posibile, cum ar fi alianțe tripartite instabile, inclusiv cu Partidul Liber Democrat (FDP), ceea ce ar reprezenta o ruptură majoră de la tradiția națională a coaliției cu două partide.

Cu doar două luni în urmă, experții vedeau CDU-CSU la conducerea unei noi coaliții bipartite istorice împreună cu Verzii pe fondul popularității ridicate de care se bucurau în sondaje liderii Partidului Verzilor și a preocupării crescânde în rândul alegătorilor față de problemele de mediu. Dar de atunci, sprijinul pentru Verzi s-a diminuat ca urmare a greșelilor candidatei lor la funcția de cancelar Annalena Baerbock.

China interzice cântecele pentru karaoke care amenință “securitatea națională”

China a anunțat că va interzice în localurile de karaoke, foarte populare pe teritoriul său, melodiile considerate violente, care incită la ură sau chiar “subminează securitatea națională”, relatează AFP.

În această țară, localurile de karaoke sunt adevărate complexe cu săli private dotate cu canapele confortabile, tablete tactile și ecrane uriașe, care le permit oamenilor să cânte împreună cu prietenii melodii alese din zeci de mii de titluri. Ministerul chinez al Culturii și Turismului a anunțat marți crearea de la 1 octombrie a unei liste negre de melodii “cu conținut ilegal”. Melodiile interzise vor fi cele considerate că subminează securitatea și unitatea națională, incită la ură rasială sau promovează secte, jocuri de noroc și criminalitatea. China elimină cu regularitate de pe site-urile de streaming de muzică melodiile considerate incorecte politic.

Ministerul nu a precizat în ce măsură un cântec ar putea pune în pericol securitatea națională și nici care este conținutul viitoarei liste negre.

Însă, de exemplu, în 2019, mai multe site-uri de streaming din China continentală au fost forțate să retragă din catalog titlurile considerate a fi imnuri de protest. Printre acele melodii se număra “Do You Hear The People Sing?” din musicalul Les Misérables (Mizerabilii), o melodie cântată în timpul protestelor antiguvernamentale din regiunea semi-autonomă Hong Kong.

Oamenii au provocat extincția a cel puțin 469 de specii de păsări în ultimii 50.000 de ani

Cel puțin 469 de specii de păsări au dispărut în ultimii 50.000 de ani, în principal din cauza oamenilor, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători israelieni, a anunțat Universitatea din Tel Aviv (TAU).

Constatările sunt incluse într-un studiu realizat de TAU și Institutul de Științe Weizmann și publicat în Journal of Biogeography.

Cercetătorii cred că extincția vastă a fost cauzată în primul rând de oamenii care vânau păsările pentru hrană sau de animalele aduse de aceștia pe insule și care se hrăneau cu puii și ouăle lor. Astfel, a fost provocată dispariția a aproximativ 10-20% dintre toate speciile aviare, au precizat cercetătorii.

Oamenii de știință au reușit să listeze 469 de specii aviare care au dispărut în ultimii 50.000 de ani. Ei au notat, însă, că numărul real este mult mai mare. Majoritatea speciilor dispărute aveau mai multe trăsături: erau de dimensiuni mari, trăiau pe insule și multe dintre ele erau incapabile să zboare.

Constatările se bazează în principal pe rămășițele păsărilor descoperite în zonele populate de oameni și pe faptul că majoritatea păsărilor au dispărut la scurt timp după sosirea acestora din urmă. “Sperăm că descoperirile noastre pot servi drept semnale de avertizare cu privire la speciile de păsări amenințate în prezent cu dispariția și, prin urmare, este important să verificăm dacă prezintă caracteristici similare”, au concluzionat cercetătorii.

Un britanic suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, arestat în Germania

Justiția germană a anunțat ieri arestarea unui britanic, angajat al Ambasadei Regatului Unit la Berlin, suspectat de spionaj în favoarea Rusiei. Bărbatul - prezentat drept David S. - este suspectat de faptul că a transmis cel puțin într-un rând “unui reprezentant al serviciilor de informații ruse” un document “pe care l-a obținut în cadrul funcției sale la ambasadă”, anunță parchetul federal, însărcinat cu dosare de spionaj.

El a fost arestat marți în propiere de Berlin, la Potsdam, capitala landului Brandenburg. Arestarea britanicului a avut loc în urma unei colaborări cu autoritățile britanice, precizează parchetul.

Potrivit poliției britanice, suspectul este în vârstă de 57 de ani. “Acuzatul a primit în schimbul transmiterii unor informații o sumă de bani, în numerar, nedeterminată”, mai precizează într-un comunicat parchetul.

Acest britanic era un angajat local al ambasadei britanice, începând din noiembrie 2020, într-un post neprecizat imediat. “Apartamentul și locul său de muncă au fost percheziționate”, anunță parchetul.

Acest dosar este unul dintr-o serie de scandaluri de spionaj, în ultimii ani, în care autorități germane acuză Rusia.

Poliția britanică a anunțat într-un comunicat că bărbatul a fost arestat în urma unor suspiciuni cu privire la infracțiuni privind o “activitate de informații pe bani”. Contactat de Reuters, Serviciul federal rus de securitate (FSB) nu a răspns imediat. Contactată de agenția rusă de presă Interfax, Ambasada Rusiei în Germania a refuzat să comenteze.

Scandal diplomatic între Elveția și China

Menționarea în mai multe mass-media oficiale chineze a unui presupus biolog elvețian cu numele Wilson Edwards, care critica politizarea pandemiei și folosirea acesteia împotriva Chinei, a provocat o dispută diplomatică între Berna și Beijing, după ce s-a descoperit că respectivul biolog de fapt nu există.

Ambasada Elveției la Beijing a transmis autorităților chineze o notă în care cere retragerea tuturor știrilor care-l menționau și publicarea unei corecturi. “Îl căutăm pe Wilson Edwards, presupusul biolog citat în presa și social media chineze în ultimele zile. Dacă el există, dorim să-l cunoaștem, dar cel mai probabil este o știre falsă, prin urmare cerem presei și internauților chinezi să o șteargă”, scrie ambasada elvețiană pe Twitter.

Potrivit postului elvețian RTS, nu există niciun cetățean elvețian cu numele Wilson Edwards, cu atât mai puțin vreunul care să fi publicat vreo lucrare academică de biologie, ceea ce a subliniat și ambasada Elveției.

Știrile din presa chineză foloseau ca sursă un cont de Facebook, acum șters, în care presupusul biolog critica SUA și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru presiunile exercitate asupra Chinei pentru a permite o anchetă extinsă asupra teoriei conform căreia coronavirusul SARS-CoV-2 ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan.

OMS consideră puțin probabil ca această teorie asupra căreia insistă unii oficiali americani să fie adevărată, privilegiind ipoteza unei origini naturale a coronavirusului transmis la om prin intermediului unuia sau mai multor animale, dar în ultimele săptămâni organizația condusă de Tedros Adhanom Ghebreyesus a părut tot mai mult dispusă să cedeze presiunilor Washingtonului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.