Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE Rusia acuză SUA că vor să dea o lovitură de stat în Moldova

Ziarul de Vrancea
13 feb 2019 682 vizualizări

Ea povestește că a văzut oameni decapitați, dar nu a fost afectată și nici nu regretă că s-a alăturat organizației teroriste

Shamima Begum, în vârstă de 19 ani, care a părăsit Marea Britanie în 2015 pentru a se alătura ISIS a fost găsită în Siria, ea afirmând că nu are niciun regret privind decizia de a se alătura grupării teroriste, însă dorește să se întoarcă acasă pentru că este însărcinată în luna a noua, scrie The Guardian. Ea a afirmat că a fugit din ultima enclavă a jihadiștilor din Baghuz, în estul Siriei pentru că se săturase de viața pe un câmp de luptă și s-a temut pentru viața copilului său nenăscut după ce ceilalți doi copii ai săi au murit. „Eram slăbită. Nu puteam îndura suferința și greutățile unui câmp de luptă. Dar eram și speriată că bebelușul pe care urmează să-l nasc ar putea să moară la fel ca ceilalți copii dacă aș fi rămas. Așa că am fugit din califat. Tot ce îmi doresc acum este să mă întorc în Marea Britanie”, a afirmat ea pentru The Times din tabăra de refugiați al-Hawl în nord-estul Siriei.

Begum alături de alte două colege – Kadiza Sultana și Amira Abase – au zburat de pe aeroportul Gatwick către Turcia în februarie 2015 iar apoi au intrat în Siria. Begum și Abase aveau 15 ani la acea vreme, iar Sultana 16. Ele le-au spus părinților că ies în oraș în acea zi. Begum a declarat că inițial a ajuns la Raqqa iar acolo s-a căsătorit cu un bărbat olandez, convertit și el, după trei săptămâni. Ea a descris viața de acolo ca alternând între normalitate și atrocitate și a adăugat că decapitările nu au afectat-o. „De obicei era o viață normală la Raqqa, din când în când mai erau bombardamente. Dar când am văzut primul cap, în urma unei decapitări, într-un coș de gunoi, nu m-a afectat deloc. Era de la un soldat capturat pe câmpul de luptă, un dușman al Islamului”, a declarat Begum.

În ceea ce le privește pe colegele ei, ea a afirmat că cele două s-au căsătorit de asemenea cu soldați ISIS. Sultana, conform presei, a murit într-un raid aerian din 2016 iar Begum a confirmat acest lucru. „Exista atât de multă opresiune și corupție, că nu cred că meritau victoria”, a precizat ea, adăugând însă: „Nu regret că am venit aici”.

Marea Britanie nu primește înapoi cetățenii care au luptat pentru ISIS, însă în ceea ce îi privește pe partenerii lor, situația este mai complicată. Conform relatărilor, Scotland Yard ar fi analizat dacă Begum a fost implicată în activități din cauza cărora ea ar putea fi considerată un pericol național. În final, decizia va aparține ministrului de Interne, Sajid Javid.

Serviciile secrete germane investighează posibile legături între Rusia și partidele de extremă dreapta

Serviciile secrete germane analizează posibile legături între Rusia și partidele de extremă dreapta, printre care și Alternativa pentru Germania (AfD), conform unor surse RND, scrie Reuters. Agenția federală a serviciilor secrete – BfV – a luat această decizie împreună cu filialele sale regionale marți, în urma unor îngrijorări privind faptul că Moscova ar putea încerca să influențeze alegerile europarlamentare din mai și trei scrutine regionale din estul Germaniei în acest an. Serviciile de securitate au hotărât la o întâlnire din Potsdam să creeze un grup de experți de la BfV și din mai multe state estice și Berlin pentru a investiga situația în următoarele luni. RND a relatat că la întâlnire au fost discutate posibile legături atât între Rusia și AfD cât și între Moscova și partidul Dreapta. Conform unor surse din serviciile de securitate, Moscova consideră partidele de dreapta ca posibili aliați în încercările sale de a destabiliza statele occidentale.

În 2017, Frauke Petry, liderul de atunci al AfD, a avut discuții cu oficiali ruși în timpul unei vizite la Moscova înaintea unor alegeri federale din Germania, inclusiv cu un aliat naționalist al președintelui Vladimir Putin. S-a discutat inclusiv despre această călătorie la întâlnirea de la Potsdam, conform RND.

Per total, AfD ar fi avut contact „minim și limitat” cu Rusia, se arată în raport.

BfV a refuzat să comenteze privind aceste informații. Serviciul de contraspionaj al Germaniei, BND, consideră alegerile europene ca fiind „o bună oportunitate pentru Rusia să destabilizeze Vestul și să profite de problemele naționale”, a informat RND, fără să precizeze o sursă. Principalul scop al rușilor ar fi „slăbirea încrederii în procesul electoral”, conform unor surse din BND.

Europarlamentarii au adoptat o rezoluție privind utilizarea canabisului în scopuri medicale

Europarlamentarii au adoptat, miercuri seară, la Strasbourg, o rezoluție privind utilizarea canabisului în scopuri medicale și fac apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potențialul acestor tipuri de medicamente. Propunerea de rezoluție a fost depusă pe 16 ianuarie. În text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează fumatul canabisului în scopuri medicale și nu permite cultivarea la domiciliu a canabisului în scopuri medicale; convențiile ONU și dreptul internațional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de canabis în tratarea anumitor afecțiuni; nu există nicio reglementare internă a UE referitoare la introducerea pe piață a medicamentelor pe bază de canabis. „Este necesar ca CE și autoritățile naționale să coopereze la stabilirea unei definiții juridice a canabisului utilizat în scopuri medicale și să facă o distincție clară între medicamentele pe bază de canabis aprobate de EMA sau de alte agenții de reglementare, canabisul terapeutic care nu este susținut de studii clinice și alte utilizări ale canabisului (de exemplu, recreaționale sau industriale)”.

Rezoluția îndeamnă Comisia și statele membre să abordeze această problemă la nivelul entităților care reprezintă bariere de reglementare, financiare și culturale ce frânează cercetarea științifică în ceea ce privește utilizarea canabisului în scopuri medicale și cercetarea privind canabisul în general, dar și să definească condițiile necesare pentru desfășurarea de cercetări științifice independente și credibile, pe baza unei game largi de materiale, în ceea ce privește utilizarea canabisului terapeutic. Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să cerceteze mai mult și să stimuleze inovația cu privire la proiectele medicinei bazate pe canabis.

Angela Merkel, propusă pentru postul de președinte al Consiliului European

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, ar fi cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al Consiliului European, consideră fostul premier italian Matteo Renzi, citat de cotidianul Financial Times. Când era premier al Italiei, Matteo Renzi a avut dispute cu Angela Merkel pe tema gestionării imigrației și politicilor fiscale. Dar, într-o carte publicată joi - “O altă direcție” -, politicianul italian consideră că Angela Merkel ar fi cel mai potrivit candidat pentru funcția de președinte al Consiliului European sau pentru cea de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe. “Ar fi dezirabil ca un lider precum Angela Merkel să poată continua să își ofere serviciile Europei într-o altă funcție. Merkel ar fi cu siguranță o persoană potrivită pentru a coordona politica externă, dar și pentru funcția de președinte al Consiliului European”, afirmă Matteo Renzi. În prezent, Donald Tusk este președintele Consiliului European, iar Federica Mogherini deține postul de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Pompeo: Iranul desfășoară o campanie de asasinate prin Europa

Secretarul de stat american Mike Pompeo a acuzat miercuri Iranul că “desfășoară o campanie de asasinate prin Europa”, relatează DPA joi.

Într-o intervenție la rețeaua americană de televiziune PBS făcută din capitala Poloniei, Varșovia, unde participă la o conferință privind Orientul Mijlociu, Pompeo a spus că “amenințarea unei instabilități în Orientul Mijlociu este reală” și că Iranul a avut o “influență enormă” asupra acestei regiuni cu probleme.

“Există interese comune acolo între saudiți, cei din Emirate, cei din Bahrain, iordanieni, israelieni, cu toții înțeleg că națiunile lor sunt sub amenințarea Iranului, iar europenii au auzit în această seară de asemenea că și națiunile lor sunt în pericol”, a spus el.

“Iranul desfășoară o campanie de asasinate prin Europa. Este un fenomen global”, a mai declarat Pompeo.

Studiu: Somnul poate ajuta în lupta împotriva infecțiilor

Somnul poate îmbunătăți capacitatea celulelor T de a viza anumite ținte în lupta împotriva infecțiilor, conform concluziile unui studiu recent, citat joi de agenția Xinhua. “Această descoperire dezvăluie faptul că somnul are potențialul de a eficientiza răspunsul celulelor T”, se arată în raportul studiului.

Cercetătorii au explicat că, spre deosebire de condițiile în care corpul a fost treaz, somnul a îmbunătățit în semnificativ intensitatea fluorescenței medie a celulelor T, un tip de limfocite care luptă cu infecțiile din organism.

“Rezultatele noastre demonstrează că o deficiență de câteva ore de somn este suficientă pentru reducerea capacității de aderare a celulelor T de antigen specific”, potrivit concluziilor studiului, publicate săptămâna aceasta în Journal of Experimental Medicine. Descoperirea ar putea ajuta la dezvoltarea unor noi strategii terapeutice având ca scop îmbunătățirea capacității celulelor T de a viza anumite ținte, în special atunci când acestea distrug celule canceroase.

Trump primește o nouă lovitură în Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților, dominată de democrați, a adoptat o rezoluție prin care-l îndeamnă pe Donald Trump să retragă trupele americane implicate în Războiul din Yemen, mai puțin în cazul unei autorizări din partea Congresului.

Rezoluția a fost adoptată cu 248 de voturi la 177 și un vot “prezent” - o nouă lovitură aplicată președintelui republican cu privire la relațiile sale cu Arabia Saudită. Această rezoluție urmează să fie supusă aprobării Senatului, majoritar republican, în care inițiatorii, care au obținut o majoritate cu privire la un text similar în decembrie, speră să fie aprobată într-un vot final. Liderul republicanilor în Senat, Mitch McConnell, ar putea însă să răstoarne situația, pentru a nu-l pune pe Trump, care urmează să promulge textul, în situația de a-l respinge prin veto. Potrivit acestui text, Congresului îi revine, ci nu Casei Albe, să “declare război”, în pofida faptului că mai mulți președinți, atât democrați cât și republicani, au acolit aceste prerogative.

Reprezentanții cer ca Statele Unite să înceteze să susțină Arabia Saudită în Yemen, dorind astfel ca Trump să fie mai ferm față de Riad, scrie Reuters.

Însă Trump a amenințat deja cu un veto. Doar 18 reprezentanți republicani au votat alături de democrați în susținerea rezoluției care cere ca armata americană să-și înceteze acțiunile care afectează Yemenul - precum aprovizionarea avioanelor coaliției conduse de saudiți. Reprezentanții americani vor să transmită astfel un mesaj puternic Arabiei Saudite cu privire la implicarea sa în această criză umanitară în Yemen și cu privire la asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Un vot în senat urmează să aibă loc în 30 de zile. Administrația Trump și numeroși senatori republicani consideră această rezoluție “nepotrivită”, apreciind că Statele Unite nu iau parte la confruntări armate.

Donald Trump a subliniat, de asemenea, importanța relațiilor între Washington și Riad și rolul Arabiei Saudite în stabilitatea Orientului Mijlociu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.