Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Renzi părăsește conducerea Partidului Democrat după înfrângerea în alegeri

Ziarul de Vrancea
5 mar 2018 837 vizualizări

Fostul șef al Guvernului italian Matteo Renzi a anunțat luni seara că pleacă de la conducerea Partidului Democrat (PD, centru-stânga) după înfrângerea formațiunii sale, care a obținut 18,7% din voturile exprimate în alegerile legislative de duminică, scrie AFP

 PD a suferit ”o înfrângere clară și evidentă” și ”este evident, în aceste condiții, că voi abandona conducerea partidului”, a declarat el pentru presă, precizând că nu va candida în cadrul congresului formațiunii. Acest Congres, anunțat să aibă loc în săptămânile următoare, urmează să aleagă ”nu un regent desemnat într-un budoar, ci un secretar ales prin alegeri primare”, a subliniat el. Odată cu ascensiunea mișcărilor populiste și de extremă dreapta - de-acum majoritare ca voturi și mandate - ”Italia se confruntă cu o situație care vrea ca cei care au câștigat clar alegerile să nu aibă vocea să guverneze”, a subliniat Renzi. Însă ”PD nu va fi cârja unui guvern antisistem” și va prefera să intre în opoziție, a dat el asigurări, promițând că se va mulțumi cu noul săi post de senator din Florența. Relevând mai multe diferențe majore cu Liga lui Matteo Salvini (extremă dreapta) și Mișcarea Cinci Stele (M5S, populist) a lui Luigi Di Maio - mai ales cu privire la Uniunea Europeană și în modul de a face politică -, Renzi a promis că PD va spune ”da la tot ceea ce va putea să servească Italia”. ”Însă avem trei de «nu» clari: nu păcălelilor, nu cabinetelor restrânse, nu oricărei forme de extremism”, a insistat el.

Franța va fixa vârsta legală pentru consimțământ sexual la 15 ani

Franța va fixa vârsta legală pentru consimțământ sexual la 15 ani, astfel că dacă un adult va întreține raporturi sexuale cu cineva sub această vârstă va fi considerat viol. În prezent, procurorii trebuie să dovedească că a avut loc un act sexual forțat cu o persoană cu vârsta sub 15 ani pentru a putea aduce acuzații de viol. Ministrul egalității, Marlene Schiappa, a lăudat decizia, care vine în urma sfaturilor date de medici și experți în Drept. Măsura vine în urma unor cazuri în care doi bărbați au fost acuzați că au întreținut relații sexuale cu fete în vârstă de 11 ani. Aceștia nu au putut fi condamnați pentru viol deoarece nu s-a demonstrat că au existat "amenințări, violențe, forțări sau luare prin surprindere”. Conform legislației actuale, dacă nu există dovezi privind violență sau o forțare, persoanele pot fi acuzate doar de act sexual cu un minor, nu și de viol. Pedeapsa maximă pentru această infracțiune este de cinci ani de închisoare și amendă de 75.000 de euro.  Sentințele sunt similare atât pentru agresiunea sexuală față de un minor, cât și față de un adult, dar cele pentru viol implică pedepse mult mai dure. Guvernul va aproba în următoarele săptămâni noua lege care face parte dintr-un pachet mai mare de legi ce au ca scop lupta împotriva violenței sexuale și a hărțuirii. Ministrul egalității, Marlene Schiappa, a declarat că este "foarte bucuroasă” că limita de vârstă aleasă a fost de 15, și nu de 13 ani, așa cum se luase în considerare inițial. Agnes Buzyn, ministrul Sănătății și al solidarității, a declarat că stabilirea unei vârste legale privind consimțământul sexual ar duce la o "conștientizare colectivă” și că toată lumea va ști acum ce este legal și ce nu, conform Le Figaro.

Malta scade la 16 ani vârsta alegătorilor la nivel național

Parlamentul maltez a adoptat în unanimitate un amendament la Constituție prin care scade la 16 ani vârsta minimă a participanților la alegerile generale și referendumuri naționale, scrie The Associated Press. Malta devine astfel a doua țară europeană - după Austria - care le dă tinerilor începând de la vârsta de 16 ani dreptul să participe în scrutine la nivel național. Tinerii votează deja de la vârsta de 16 ani în alegerile locale malteze încă din 2015. Însă cetățenii maltezi este necesar să aibă vârsta de cel puțin 18 ani pentru a candida în alegeri la nivel național.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.