Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Război diplomatic în lumea arabă

Ziarul de Vrancea
5 iun 2017 273 vizualizări

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahreinul au rupt ieri relațiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l că susține terorismul, și au luat o serie de măsuri pentru a izola emiratul. Ulterior, Egiptul, Yemenul și Libia au anunțat, de asemenea, ruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul. 

Zeci de zboruri au fost anulate sau redirecționate ieri dimineață de pe aeroportul internațional Hamad de la Doha. Diplomații qatarezi din cele șase țări arabe au primit ordin pentru a se întoarce în 48 de ore la Doha.

Reprezentanții celor șase țări arabe au precizat că nu le vor permite cetățenilor să viziteze sau să tranziteze un aeroport din Qatar, iar zborurile qatareze nu vor putea să treacă prin spațiile aeriene ale Arabiei Saudite, Egiptului, Emiratelor Arabe Unite și Yemenului.

Internauții s-au plâns pe rețelele sociale de haos zii și zeci de zboruri au fost deja anulate pe aeroportul internațional Hamad de la Doha ca urmare a deciziei luate de alianța condusă de Riad. Etihad Airways a anunțat că linia aeriană va suspenda toate zborurile din și spre Qatar.

Liderii acestor țări i-au acuzat pe qatarezi că destabilizează întreaga rețiune prin susținerea unor grupări militante, printre care se numără și jihadiștii Statului Islamic și al-Qaeda. Doha a susținut că măsura alianței arabe este nejustificată și a dezmințit că ar sprijini grupări teroriste din Orientul Mijlociu. Această măsură fără precedent este văzută ca o delimitare importantă între țările arabe apropiate de Statele Unite și Qatar. De asemenea, saudiții i-au acuzat pe qatarezi de colaborare cu milițiile iraniene, în contextul unor tensiuni din ce în ce mai mari între Riad și Teheran. După anunțarea deciziei, prețul petrolului a început să crească, iar alianța arabă a precizat că va continua livrările maritime de petrol prin strâmtoarea Urmuz.

Kerry îl ironizează pe Trump

Fostul șef al diplomației americane John Kerry, unul dintre artizanii Acordului de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, a ironizat duminică decizia președintelui Donald Trump de retragere din acord și voința sa afișată de a renegocia textul. ”Atunci când Donald Trump spune «ei, bine, vom negocia un acord mai bun», credeți că va ieși și va găsi un acord mai bun? Este ca (și cum) O.J. Simpson ar spune că ar ieși și ar găsi veritabilul asasin”, a declarat Kerry cu ironie pentru NBC, referindu-se la fostul star al fotbalului american care a fost achitat de uciderea fostei sale soții. ”Toată lumea știe că nu o va face, pentru că el nu crede acest lucru”, a tunat John Kerry, referinduse la declarațiile președintelui de joi despre o eventuală negociere a Acordului de la Paris - pe care de altfel țările europene au exclus-o. ”Dacă ar crede, nu ar fi ieșit din (Acordul de la) Paris”, a mai ironizat fostul secretar de Stat, care și-a folosit toată greutatea în ultimele negocieri, în capitala franceză, la sfârșitul lui 2015. La fel ca mulți reprezentanți politici, diplomați, experți, John Kerry a deplâns faptul că ”America a abandonat leadershipul (în lupta împotriva modificărilor climatice) în mod unilateral în contextul în care de ani de zile inclusiv președinți republicani (George Bush tatăl și fiul) au depus eforturi în această direcție”.

Sarcina după un cancer de sân nu crește riscul de recidivă

Femeile care au avut cancer de sân renunță la sarcină de multe ori, de teama să nu crească riscul de recidivă a bolii. Dar un studiu care a implicat peste 1.200 de femei, prezentat sâmbătă la o reuniune a American Society of Clinical Oncology (ASCO) la Chicago, arată acum că ele ar putea să aibă un copil fără a crește riscul revenirii cancerului, relatează Reuters. ''Aceste constatări oferă reasigurări supraviețuitoarelor cancerului de sân că a avea un copil după un diagnostic de cancer de sân poate să nu crească riscul de recidivă", a spus dr. Erica Mayer, expert în cancer de sân de la Dana Farber Cancer Institute, vorbind în numele ASCO. Dintre toate pacientele care au supraviețuit unui cancer, este cel mai puțin probabil ca femeile care au avut cancer mamar să aibă un copil după un astfel de diagnostic, în mare parte din cauza temerilor că producția ridicată de hormoni în timpul sarcinii ar putea determina celulele cancerigene latente să înceapă să crească. “Constatările noastre confirmă faptul că sarcina după un cancer de sân nu ar trebui descurajată, chiar și în cazul cancerului ER-pozitiv”, a spus dr. Matteo Lambertini de la Institutul Jules Bordet din Bruxelles, care a condus studiul. În rândul femeilor cu cancere de tip ER-pozitiv, nu a existat nicio diferență în rata de supraviețuire.

Bilanțul protestelor din Venezuela a urcat la 65 de morț

Un tânăr care fusese înjunghiat și ars de viu, la 20 mai, în cursul unei manifestații împotriva președintelui socialist Nicolas Maduro a decedat duminică din cauza rănilor, ridicând bilanțul celor peste două luni de proteste la 65 de morți. Orlando Figuera, 22 de ani, a murit la spitalul unde i se acordau îngrijiri pentru arsuri grave, a anunțat Parchetul pe Twitter, adăugând că ancheta va continua pentru a stabili circumstanțele agresiunii sale.

Nicolas Maduro afirmase cu prilejul publicării înregistrărilor video ce ar fi arătat scena respectivă că tânărul a fost ucis de opozanți care credeau că este pro-chavist (de la numele fostului președinte Hugo Chavez al cărui moștenitor politic este Maduro), comparându-i pe agresori, până în prezent neidentificați, cu "teroriștii din rândul grupării Stat Islamic". Procurorul general al Venezuelei, Luisa Ortega, și-a exprimat îndoiala cu privire la autenticitatea înregistrărilor video pe care le-a calificat ca fiind "vulgare" și "manipulate".

Opoziția, care cere plecarea lui Nicolas Maduro, a lansat de la 1 aprilie o mișcare de protest în această țară petrolieră aflată într-o gravă criză politică și economică și unde numeroși locuitori suferă din cauza lipsei alimentelor.

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.