Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Putin laudă munca depusă de Dodon la Chișinău

Ziarul de Vrancea
11 oct 2017 541 vizualizări

Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit președintelui moldovean prorus Igor Dodon pentru eforturile pe care le depune în vederea consolidării relațiilor ruso-moldovene, relatează portalul rus de propagandă Sputnik.

 

 

”Apreciem mult eforturile în vederea unei normalizări a relațiilor ruso-moldovene. Observăm că procesul avansează cu dificultate”, a declarat Putin, apreciind că rezultatul acestor eforturi va fi pozitiv.

Dodon, ales președinte în 2016, un aprig susținător al consolidării relațiilor cu Moscova și suspendării integrării țării sale în UE, se confruntă cu opoziția Executivului și Legislativului și a anunțat o serie de inițiative controversate în acest sens. Pe de altă parte, Dodon i-a cerut omologului său rus să susțină candidatura Republicii Moldova la obținerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE). ”Sunt încrezător că relațiile noastre cu Rusia, principalul partener strategic al Republicii Moldova, vor trece dificultățile din calea lor”, a adăugat Dodon, notând că nu întreaga elită politică moldoveană îi apreciază această inițiativă. ”Guvernul și majoritatea parlamentară controlate de state occidentale încearcă acum să submineze în orice fel relațiile dintre țările noastre”, a acuzat liderul prorus. El și-a reiterat condamnarea ”oricăror manifestări antiruse în activitatea autorităților moldovene”, citând ”expulzări din țară a unor oficiali, jurnaliști și artiști ruși” și ”propaganda antirusă în presa de stat”. ”I-am dat asigurări președintelui rus că nu vor semna nicio lege antirusă, chiar dacă majoritatea parlamentară o va adopta în mod repetat”, a adăugat el, declarându-se ”deosebit de îngrijorat” de un proiect de lege vizând interzicerea de știri și programe ruse în țară.

Weinstein, părăsit de soție, în urma acuzațiilor de viol: “Este de neiertat”

Soția lui Harvey Weinstein, Georgina Chapman, cofondatoare a brandului de lux Marchesa, a anunțat, marți, că se desparte de producător, pentru ”actele sale de neiertat”, după ce acesta a fost acuzat de mai multe femei de viol și de hărțuire sexuală. Ea a transmis, de asemenea, că ”i se frânge inima” pentru ”toate femeile care au suferit enorm” din cauza comportamentului producătorului. Chapman s-a căsătorit cu producătorul hollywoodian în anul 2007 și are doi copii cu acesta. ”Am decis să îmi părăsesc soțul. Să am grijă de copiii mei este prima mea prioritate și cer presei să ne respecte intimitatea în această perioadă”, a transmis ea. Harvey Weinstein este acuzat de actrița italiană Asia Argento și de alte două femei de viol, iar celor care susțin că au fost hărțuite sexual de el se alătură Gwyneth Paltrow și Angelina Jolie. Soții Obama și-au exprimat dezgustul față de acest scandal, iar Hillary Clinton este „șocată de dezvăluiri”.

Acuzațiile aduse de femei au fost respinse de cineastul în vârstă de 65 de ani printr-o declarație transmisă prin purtătoarea lui de cuvânt, Sallie Hofmeister. Oaspete obișnuit al Casei Albe în timpul mandatelor lui Bill Clinton și Barack Obama, Harvey Weinstein a donat și a strâns fonduri pentru democrați. Începând cu anul 1990, el a reușit să strângă aproximativ 1,5 milioane de dolari pentru susținerea candidaților și a partidului și a donat peste 100.000 de dolari Fundației Clinton până în iunie 2017.

Hillary Clinton, care a beneficiat de fondurile colectate de Weinstein, a făcut o declarație marți. Ea s-a arătat „șocată și consternată de dezvăluiri”. „Comportamentul descris nu poate fi tolerat. Curajul femeilor și susținerea celorlalți sunt cruciale în încercarea de a stopa acest tip de comportament”, a transmis ea. Cel puțin 12 oameni politici care au beneficiat de fonduri din partea lui Weinstein au donat banii unor organizații nonguvernamentale, după articolul apărut săptămâna trecută în New York Times.

Cel puțin 15 oameni au murit în urma incendiilor devastatoare din California

Cel puțin 15 oameni și-au pierdut viața, peste 180 de persoane sunt date dispărute, în timp ce alți aproximativ 25.000 oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele, în urma incendiilor puternice de vegetație care au izbuncit în nordul Californiei. Președintele american Donald Trump a decretat stare de catastrofă naturală, astfel încât să fie alocate fonduri suplimentare de 576 de milioane de dolari pentru lupta împotriva incendiilor din California, care au izbucnit duminică.

Potrivit autorităților, aproximativ 180 de oameni sunt dați dispăruți. Alți cel puțin 15 oameni au murit, cei mai mulți - 9 - fiind din Sonoma. Printre victime se află și un cuplu de vârstinci din Napa, Charles și Sara Rippey, de 100, respectiv 98 de ani, care nu au reușit să fie evacuați din calea flăcărilor, conform CNN. De asemenea, 100 de oameni au ajuns la spital cu arsuri sau din cauza fumului inhalat. Incendiile au afectat peste 45.000 de hectare de teren, iar peste 2.000 de clădiri au fost distruse de flăcări.

Drapelul european, în centrul unei polemici în Franța

Stânga radicală franceză a declanșat o polemică în Franța în jurul drapelului Uniunii Europene, format dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii pe un fundal albastru, cerând ca acesta să fie retras de pe clădirea Adunării Naționale. "Domnule președinte, nu aveți dreptul să impuneți Franței o emblemă europeană confesională. Aceasta nu este a ei", a subliniat ieri, într-un comunicat, liderul stângii radicale Jean-Luc Melenchon. Mișcarea anticapitalistă și antieuropeană a lui Jean-Luc Melenchon, Franța Nesupusă, a promis săptămâna trecută să retragă drapelul european din parlamentul francez, pentru a-l înlocui cu cel al ONU, invocând "o problemă în a arbora un drapel ce nu se bucură de consens". Emmanuel Macron a anunțat marți că va recunoaște oficial drapelul european la viitorul summit al UE, pentru ca acesta să nu mai poată fi retras din Adunarea Națională a Franței. Formula privind drapelul UE, al cărei spirit era prezent în Tratatul pentru Constituția Europeană, respinsă în 2005, a fost reluată în anexa Tratatului de la Lisabona din 2007 și semnată de 16 state membre, însă până acum nu și de Franța. Or, pentru Melenchon această declarație "nu poate fi semnată" de șeful statului "fără votul și acordul parlamentului francez". Mai multe figuri marcante ale extremei drepte s-au revoltat de asemenea împotriva anunțului făcut de Macron. Astfel, șefa extremei drepte franceze Marine Le Pen l-a acuzat ieri, pe Twitter, pe șeful statului francez, că acționează ca "un lacheu al UE", estimând că decizia lui este "ultimul cui bătut în sicriul «Nu»-ului din 2005", cu referire la rezultatul referendumului organizat în Franța asupra Constituției Europene. Pe eșicherul dreptei, Julien Aubert, deputat din partea Republicanilor, a deplâns pe Twitter că președintele francez face "încă un pas spre federalism".

Drapelul UE a fost arborat la Adunarea Națională în timpul mandatului de cinci ani al fostului președinte al Franței, socialistul Francois Hollande.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.