Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Punctele-cheie ale proiectului acordului de divorț dintre Mare Britanie și UE

Ziarul de Vrancea
16 nov 2018 461 vizualizări

Proiectul acordului divorțului între Marea Britanie și Uniunea Europeană (UE) are două părți, și anume un acord privind retragerea - constrângător din punct de vedere juridic, de peste 580 de pagini -, și o declarație politică referitoare la relația viitoare între cele două părți, relatează The Associated Press, care prezintă principalele puncte ale documentului.

Parioada de tranziție: Marea Britanie părăsește UE la 29 martie, dar rămâne în piața unică și se supune reglementărilor acesteia până la sfârșitul lui decembrie 2020, o perioadă în care cele două părți negociază o nouă relație comercială. Perioada de tranziție poate să fie prelungită printr-un acord comun, înainte de 1 iulie 2020, în cazul în care ambele părți hotărăsc că este necesar mai mult timp. Frontiera irlandeză: cele două părți se angajează prin acord față de o “plasă de siguranță” (“backstop”), o soluție care garantează că, la frontiera dintre Irlanda, un stat membru UE, și provincia britanică Iralanda de Nord, nu sunt instalate puncte vamale și alte obstacole. Această soluție menține Regatul Unit într-un aranjament vamal cu UE, care va dura dacă nu este înlocuit de noi acorduri comerciale permanente. Ambele părți își exprimă speranța să încheie un nou acord comercial până la sfârșitul lui 2020, pentru ca “plasa de siguranță” să nu fie necesară. Factura divorțului: Marea Britanie acceptă să-și acopere contribuțibuțiile la pensiile personalului și angajamentele în programe UE pe care Londra și le-a asumat în bugetul în vigoare până în 2020. Factura a fost estimată anterior la aproximativ 39 de miliarde de lire sterline (50 de miliarde de dolari). Drepturile cetățenilor: Cetățenii europeni care trăiesc în Marea Britanie și britanicii care trăiesc în Uniune vor continua să aibă dreptul de a trăi și de a munci de care se bucură în prezent.În declarația politică - de șapte pagini - se arată că Marea Britanie și UE doresc o “zonă de liber-schimb și o cooperare aprofundată în domeniile reglementării și vamal” și aranjamente “ambițioase, cuprinzătoare și echilibrate” în sectorul serviciilor.Între alte ambiții ale celor două părți se află călătorii fără vize pe perioade scurte, un transport feroviar, aerian și maritim fără obstacole și o “cooperare în domeniile poliției și judiciar cuprinzătoare, strânsă, echilibrată și reciprocă”.Detaliile urmează să fie stabilite după ce Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană, la 29 martie.

Franța le cere politicienilor „mincinoși” din Marea Britanie să renunțe la Brexit

Bruno Le Maire, ministrul Economiei din Franța, a declarat că Brexitul duce Marea Britane către „un coșmar” și a cerut politicienilor pro-Brexit, pe care i-a numit „mincinoși și iresponsabili”, să abandoneze acest proiect sau se pregătească de un dezastru economic, scrie Reuters. El a declarat la un eveniment global privind comerțul, de la Paris, că Brexitul „arată că părăsirea pieței unice europene are un cost exorbitant”. „Fiecare popor este liber să părăsească piața unică și Uniunea Europeană. Dar costul economic este pur și simplu exorbitant, ne arată Brexitul și sunt mulți politicieni mincinoși și iresponsabili care în Marea Britanie au explicat poporului britanic că acest lucru ar duce la un viitor mai bun”, a declarat el.

„Adevărul este că, din punct de vedere economic, Brexitul poate duce la un coșmar”, a adăugat Le Maire. El a afirmat că este timpul ca cei pro-Brexit să își recunoască greșelile și să dea înapoi.„Politicienii britanici, cei care au susținut Brexitul, acum au de ales între a-și renega promisiunile politice absurde sau un dezastru economic al cărui victimă va fi poporul britanic”, a precizat Le Maire.El a declarat că piața unică europeană este „o protecție și o putere considerabilă” în fața unui posibil război comercial.„Avem o piață unică, cea mai mare piață comercială din lume, mândria și puterea noastră. Dorim să apărăm această piață unică”, a afirmat Le Maire.

Phenianul decide să expulzeze un american reținut după intrarea ilegală în Coreea, “manipulat de CIA”

Coreea de Nord a decis să expulzeze un cetățean american reținut în octombrie, după ce a intrat în țară din China și care le-a spus celor care l-au reținut că a fost manipulat de Agenția Centrală americană de Informații, (CIA); a anunțat vineri agenția oficială nord-coreeană de știri KCNA, relatează Reuters. Persoana arestată, identificată drept Bruce Byron Lowrance de către KCNA; a fost arestată la 16 octombrie, după ce a trecut ilegal frontiera. Un american cu același nume a fost expulzat din Coreea de Sud în noiembrie 2017, după ce a fost găsit plimbându-se în apropierea frontierei militarizate cu Coreea de Nord, însă autoritățile nu au confirmat imediat că ar fi vorba despre bărbatul reținut în Coreea de Nord. Un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite la Seul a refuzat să comenteze imediat, invocând îngrijorări pe tema vieții private și nu a confirmat dacă oficiali americani sunt la curent cu reținerea bărbatului.

Potrivit KCNA, bărbatul le-a spus celor care l-au reținut că a “intrat ilegal în RPDC (numele oficial al Republicii Populare Democratice Coreea), manipulat de CIA”. Tratamentul aplicat americanilor de către nord-coreeni a fost controversat, în trecut, aceștia fiind reținuți ca “prizonieri” pe perioade îndelungate. Moartea studentului american Otto Warmbier, în 2017, după ce a fost încarcerat în Coreea de Nord timp de 17 luni, a alimentat tensiuni timp de aproape un an între Washington și Phenian, care s-au amenințat reciproc cu războiul nuclear. Statele Unite le-au interzis cetățenilor americani, în septembrie 2017 - cu excepția lucrătorilor umanitari și jurnaliștilor - să se mai ducă în Coreea de Nord.Phenianul a eliberat în mai trei americani și i-a predat secretarului de Stat american Mike Pompeo, ridicând astfel un obstacol important în calea unu summit istoric, în iunie, între președintele american Donald trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un. Însă negocieri pe tema unei “denuclearizări” între Coreea de Nord și Statele Unite s-au blocat, iar presa de stat nord-coreeană a anunțat vineri că Kim a supervizat testarea unei noi arme, misterioase, pentru prima dată în ultimul an.

Peste 600 de persoane date dispărute în incendiul din nordul Californiei, unde Trump este așteptat sâmbătă

Numărul persoanelor date dispărute în incendiul care devastează nordul Californiei a crescut brusc la peste 600, iar numărul morților a crescut la 63 - în total 66 de victime în tot statul, în care Donald Trump urmează să efectueze sâmbătă o vizită, relatează AFP. Numărul persoanelor căutate s-a dublat joi și a ajuns la 631, după ce, în cursul zilei, a fost publicată o listă de 300 de persoane. “Vreau să înțelegeți haosul excepțional cu care avem de-a face” de când a izbucnit incendiul, a declarat joi seara (ora locală) în fața presei șeriful comitatului Butte, Kory Honea, pentru a justifica această creștere bruscă. Anumite persoane care lipseau la apel ar putea să fie găzduite de familia lor sau prieteni, însă altele ar fi putut să moară în incendiu, a declarat el anterior. În a opta zi a sinistrului, alte șapte corpuri au fost găsite, iar bilanțul “Camp Fire” a crescut astfel la 63 de morți, a mai anunțat șeriful. Acest incendiu a fost declarat deja cel mai sângeros incendiu din istoria acestui stat din Vestul american. Șeriful a anunțat anterior că teste ADN erau în curs, în vederea confirmării identității victimelor .La câteva sute de kilometri mai la sud, în apropiere de Los Angeles, “Woolsey Fire” a omorât cel puțin trei oameni. Casa Albă a anunțat că Donald Trump urmează să se ducă sâmbătă să se întâlnească cu persoane afectate de incendiu. Președintele a decretat starea de “catastrofă majoră” în zonele incendiate, după ce a creat o polemică, acuzând statul California - controlat de democrați - de proastă gestionare a pădurilor - care se află în realitate sub controlul statului federal.Căutările se concentrau în orășelul Paradise - situat în comitatul Butte, la nord de capitala Sacramento -, preferat de pensionari și aproape în întregime distrus de incendiu. În total, 461 de salvatori, ajutați de 22 de câini special antrenați în căutarea de rămășițe umane, au fost desfășurați pe teren și mergeau din casă în casă în orașul devastat.“Misiunea noastră este să găsim victime ale acestui incendiu, să le recuperăm și să le identificăm, pentru a le informa rudele și a le da răspunsuri”, a anunțat însărcinatul cu anchete în cadrul poliției comitatului Butte, Steve Collins, citat de CNN.Incendiul, care a izbucnit joia trecută, a ars peste 57.000 de hectare, iar fumul a ajuns la Sacramento, la 130 de kilometri sud de Paradise.“Suntem în mijlocul unei catastrofe”, a declarat guvernatorul democrat al statului Jerry Brown, în contextul în care peste 50.000 de persoane au fost evacuate din cauza incendiului care face ravagii în continuare.La Chico, la aproximativ 20 de kilometri vest de Paradise, o tabără improvizată de 100 de corturi s-a format în parcarea unui supermarket. la marginea taberei se află o zină de distribuire gratuită de hrană și apă, măști și articole de igienă. Există, de asemenea, o tablă albă pe care să se noteze numele persoanelor date dispărute, care intră apoi pe lista oficială. Mai multe centre de găzduire de urgență sunt pline, iar promiscuitatea provoacă probleme sanitare, potrivit autorităților locale, citate de cotidianul Sacramento Bee. Într-un refugiu, la Chico, în care se află 170 de evacuați, între 15 și 20 de persoane au contractat un norovirus, care provoacă vomă și diaree, a anunțat Lisa Almaguer, o purtătoare de cuvânt a Departamentului Sănătățiii Publice de la nivelul comitatului.

În sudul statului, ”Woolsey Fire” a devastat aproape 40.000 de hectare.

Incendiul a izbucnit joia trecută, în apropiere de Thousand Oaks. El s-a extins rapid șia tins celebra stațiune balneară Malibu, la vest de Los Angeles, unde ordinul de evacuare a fost ridicat miercuri în anumite zone. Pompierii speră să oprească complet incendiul până luni, cu ajutorul unei îmbunătățiri a condițiilor meteorologice.Originea celor două incendii nu a fost încă identificată, însă mai multe victime ale ”Camp Fire” au depus plângere contra furnizorului local de electricitate Pacific Gas & Electric (PG&E), afirmând că scântei de la o linie de înaltă tensiune au declanșat sinistrul. California a fost devastată, în ultimul an, de mai multe incendii majore, care s-au soldat în total cu 100 de morți și care au ars sute de mii de hectare. Seceta afectează de mai mulți ani acest mare stat Vestul Statelor Unite.

Ultimii doi lideri khmeri roșii, Nuon Chea și Khieu Samphan, găsiți vinovați de genocid, condamnați la închisoare pe viață în Cambodgia, un verdict istoric

Doi lideri khmeri roșii de cel mai înalt rang au fost condamnați la închisoare pe viață, după ce au fost găsiți vinovați de genocid - un verdict istoric pronunțat vineri de către un tribunal patronat de ONU, Camerele Extraordinare din cadrul Tribunalelor Cambodgiene (CETC), la patru decenii de la căderea unui regim care s-a soldat cu aproape două milioane de morți, relatează AFP. Această condamnare încheie un proces care va fi probabil ultimul intentat unor foști membri ai regimului ultramaoist. În pofida atrocităților comise la scară largă din 1975 în 1979, premierul Hun Sen - el însuși un fost cadru khmer roșu - a cerut în mai multe rânduri ca niciun suspect să nu fie trimis în judecată, insistând asupra faptului că acest lucru ar putea să provoace tulburări în regat.Cei doi acuzați - ideologul regimului Nuon Chea, în vârstă de 92 de ani, și șeful statului “Kampuchea Democrată” Khieu Samphan, în vârstă de 87 de ani - au fost găsiți vinovați de “genocid”, o faptă stabilită pentru prima oară de acest tribunal internațional, la 40 de ani de la căderea regimului. Ideologul regimului Nuon Chea, “a avut o contribuție semnificativă la comiterea unor crime”. “El deținea puterea de decizie ultimă” împreună cu Pol Pot, a declarat judecătorul Nil Nonn.

Khieu Samphan era “fața” mișcării ultramaoiste

Nuon Chea, care poartă ochelari fumurii, a ascultat verdictul într-o celulă special amenajată în tribunal, din cauza sănătății sale fragile. În schimb, Khieu Samphan se afla în sală.Câteva sute de persoane - inclusiv din minoritatea musulmană cham și călugări budiști - erau de asemnea prezente. “Khmerii roșii au asasinat aproape 50 de apropiați de-ai mei. Sufăr mult”, a declarat pentru AFP Math Sos, un musulman cham în vârstă de 75 de ani.Nuon Chea și Khieu Samphan compar în CETC din 2011, însă, într-o încercare de accelerare a procedurii, cu scopul de a se pronunța cel puțin un verdict înaintea morții lor, având în vedere amploarea acuzațiilor, dezbaterile au fost scindate în mai multe procese.La finalul primului proces, care s-a concentrat asupra “crimelor contra umanității”, cei doi au fost condamnați, în 2014, la închisoare pe viață, o pedeapsă confirmată în apel în 2016. Acest al doilea proces, în care s-a dat verdictul vineri, vizează acuzații de “genocid” al vietnamezilor și minorității musulmane cham. Procesul nu privește masacrele - în masă - ale khmerilor, comise de către khmeri, care nu sunt considerate de ONU un genocid.Între 100.0 00 și 500.000 de etnici cham - dintr-un total de 700.000 - au fost uciși din 1975 în 1979 - prin arderi de exemplare de Coran, înnecări colective - de către regimul lui Pol Pot. Aproximativ 200 de membri ai minorității musulmane asistau la citirea hotărârii judecătorești, potrivit lui Neth Pheaktra, un purtător de cuvânt al CETC.

Decapitări, violuri și canibalism

În al doilea proces, aproximativ 100 de martori au fost audiați și au denunțat decapitări, violuri, căsătorii cu forța și canibalism. Cei doi acuzați au negat atrocitățile. “Vietnamul a inventat această idee inacceptabilă a genocidului cambodgian”, a tunat în ultima audiere, în iunie 2017, Khieu Samphan, recurgând la o retorică clasică împotriva marelui vecin vietnamez.Nuon Chea ironizează, la rândul său, faptul că a fost condamnat la închisoare pe viață. “El nu ia această instituție în serios”, a declarat avocatul său Victor Koppe.În opinia lui Youk Chhang, directorul Centrului de Documentare al Cambodgiei, un organism de cercetare care a furnizat numeroase probe tribunalului, acest verdict va permite ca “teribilele suferințe să fie recunoscute”.“Acest lucru ar putea, de asemenea, să ajute la închiderea unui capitol oribil al istoriei cambodgiene”, a subliniat el.Această hotărâre va avea “o greutate importantă pentru Cambodgia, justiția penală internațională și analele Istoriei”, a declarat David Scheffer, un expert de pe lângă secretarul general al ONU în acest proces.La deschiderea procesului, în iunie 2011, patru foști oficiali se aflau în boxa acuzaților. Însă ministrul Afacerilor Sociale al regimului, Ieng Thirith, considerat inapt, a fost găsit suferind de demnță și a fost eliberat în 2012. Ea a decedat între timp. Soțul său, Ieng Sary, fost ministru de Externe, a murit în 2013, la vârsta de 87 de ani.În afară de Nuon Chea și Khieu Samphan, tribunalul a condamnat alt acuzat, Douch, pe adevăratul său nume Kaing Guek Eav, directorul Închisorii Phnom Penh S-21 - sau Tuol Sleng -, unde aproximativ 15.000 de persoane au fost torturate înainte să fie executate în afara orașului. El a fost comndamnat în apel, în 2012, la închisoare pe viață. Pol Pot, “fratele numărul unu”, a murit în 1998, fără să fi fost judecat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.