Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Profesor român, torturat într-o închisoare din China

Ziarul de Vrancea
9 iul 2019 2373 vizualizări

Bărbatul muncește 12 ore pentru două linguri de orez, susțin avocații săi n el a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru că ar fi primit 80 de dolari, bani proveniți din infracțiuni

Un profesor și antreprenor clujean de 38 de ani, Marius Balo, se află de mai bine de cinci ani într-o închisoare din China, iar aparținătorii și apărătorii săi susțin că acesta este supus unor tratamente degradante, în timp ce autoritățile române ignoră drama sa. “De mai bine de cinci ani, un profesor și antreprenor din Cluj este închis în condiții inumane și supus unor tratamente degradante într-un penitenciar de maximă siguranță din China. Ministerul Justiției și, pe rând, titularii acestui portofoliu din 2016 încoace, au ignorat drama clujeanului și refuză să răspundă cererilor înaintate de acesta, familia și avocații lui. Între timp, cetățeanul român este forțat să lucreze peste 12 ore pe zi doar pentru a-și câștiga dreptul la cele două linguri de orez distribuite zilnic ca hrană în închisoare”, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, avocatul său, Eugen Iordăchescu.

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing și expert străin în cadrul Gupului de Tehnologie și Educație XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susțin avocații săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetățeni chinezi, fără să știe că suma provenea din comiterea de infracțiuni.

El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, susțin avocații, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată și, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Shanghai. Potrivit avocaților săi, în aceeași situație a fost și un cetățean britanic, dar care a fost eliberat ca urmare a intervenției Ambasadei Marii Britanii. În acest caz, Marius Balo și avocații săi au adresat interpelări Ministerului Justiției și președintelui Klaus Iohannis, dar fără răspuns, susțin apărătorii.

Acum, avocații și aparținătorii cer din nou autorităților române să furnizeze familiei sale informații actuale despre stadiul cererii de transfer în România al lui Marius Balo și să urgenteze această procedură, considerând că este de datoria statului român să apere drepturile omului pentru fiecare dintre cetățenii săi și să îi asiste în relația cu state terțe

Anchetă: Teza sinuciderii pilotului MH370, plauzibilă

n bărbatul ă era un opozant al partidului politic aflat la putere atunci în Malaysia

Pilotul zborului MH370, care a dispărut de pe ecranele radarelor în noaptea de 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord, ar fi putut să se fi sinucis, potrivit anchetei franceze, dezvăluie Le Parisien.

Potrivit acestei anchete, pilotul era încă “la comandă” în momentul “dispariției” MH370, dezvăluie ziarul. “Anumite viraje anormale efectuate de către (Boeingul) 777 nu pot fi realizate decât manual. Cineva se afla, așadar, la comandă”, subliniază o sursă apropiată anchetei, citată de Le Parisien. “Este prea devreme să o spunem categoric”, afirmă un anchetator, “dar nimic nu acreditează că altcineva ar fi putut să intre în cockpit”, adaugă ea.

Pilotul de la compania aeriană Malaysia Airlines Zaharie Ahmad Shah - cu peste 18.000 de ore de zbor la activ - nu părea să aibă un profil de sinucigaș, însă era un opozant al partidului politic aflat la putere atunci. Cu o zi înaintea dispariției zborului MH370, el a prevăzut să se ducă să asiste la procesul lui Anwar Ibrahim, liderul opoziției de centru-stânga malaysiene. “Cauzele unei sinucideri sunt foarte complexe și intime”, afirmă o sursă apropiată dosarului.

Incoerențe

Pista teroristă și a sabotării ar fi de asemenea exploatate în anchetă, însă autoritățile nu au găsit nimic în acest sens. Anumite incoerențe rămân. “Realizăm că există mai multe liste cu pasageri contradictorii, de exemplu cu privire la locurile pasagerilor”, declară Ghyslain Wattrelos pentru Le Parisien. “Am aflat, de asemenea, că o misterioasă încărcătură de 89 de kilograme a fost adăugată pe lista zborului după decolare. Un container era, de asemenea, supraîncărcat, fără să știm de ce”, afirmă acest expert, care nu trage vreo concluzie. “Poate că este vorba despre incompetență sau o manipulare. Totul este posibil. Acestea sunt întrebări de pus malaysienilor”, afirmă el.

Salvini, anchetat după ce ar fi primit bani de la ruși?

Doi foști premieri ai Italiei cer o anchetă cu privire la informațiile apărute în presă potrivit cărora vicepremierul Matteo Salvini ar fi negociat termenii unui acord prin care partidul acestuia ar fi urmat să primească bani printr-o companie rusească de petrol. Agenți ruși au încercat să finanțeze cu 65 de milioane de dolari campania electorală a partidului lui Matteo Salvini, Liga, la alegerile europarlamentare, politicianul fiind descris de aceștia ca fiind un “Trump european”, a relatat BuzzFeed News, citând înregistrări ale negocierilor care au fost scurse în presă. Bărbații aveau ca țintă explicită finanțarea partidului Liga și de a susține campania electorală de la alegerile europarlamentare.

După publicarea poveștii, Matteo Renzi, care a fost premier al Italiei din 2014 până în 2016, a declarat pentru BuzzFeed News că va cere o anchetă parlamentară săptămâna aceasta.

Într-un mesaj pe Twitter, Renzi a spus, de asemenea, că ar fi fost nebunie să folosești petrol rusesc pentru a finanța Liga, adăugând că “Salvini trebuie să clarifice imediat”. Succesorul său, Paolo Gentiloni (premier între 2016 și 2018), a spus că “Investigația BuzzFeed nu este bârfă. Cred că având în vedere importanța acuzațiilor aduse și munca de investigație depusă, Salvini nu poate pretinde că nu s-a întâmplat nimic și trebuie să răspundă urgent”.

Totodată, și parlamentarii Partidului Democrat au protestat în Parlament după dezvăluirile publicate. Aceștia au ținut foi cu cifra 65 pe ele, făcând astfel referire la cele 65 de milioane de dolari pe care Liga le-ar fi primit prin acordul cu rușii, și 49, o referință la acuzațiile de delapidare a fondurilor publice de către partidul Liga între 2008 și 2010.

Parchetul cere condamnarea lui “El Chapo” la închisoare pe viață

Parchetul cere condamnarea la închisoare pe viață a narcotraficantului mexican Joaquin “El Chapo” Guzman, cu privire la organizarea și introducerea a sute de tone de droguri în Statele Unite.

“În cadrul procesului, probe copleșitoare au arătat caracterul nemilos și însetat de sânge al liderului cartelului Sinaloa”, subliniază parchetul în rechizitoriul trimis judecătroului federal din Brooklyn Brian Cogan.

Fostul cap al cartelului se face vinovat, de asemenea, de importarea sau tentativa de importare a cel puțin 1.200 de tone de cocaină, peste 49 de tone de marijuana, peste 200 de kilograme de heroină și metamfetamină, acuză parchetul.

“El Chapo”, în vârstă de 62 de ani, este încarcerat, după ce a fost extrădat din Mexic, în ianuarie 2017, într-o închisoare de maximă securitate din Manhattan, Metropolitan Correctional Center (MCC).

El a fost găsit vinovat, la 12 februarie, de 12 capete de acuzare, după un proces de trei luni în care s-a documentat violența și corupția extreme ale cartelurilor drogurilor. “El Chapo” urmează să-și afle pedeapsa la 17 iulie. El ar urma, fără vreo surpriză, să fie condamnat la închisoare pe viață.

Creta: O cercetătoare americană, ucisă și ascunsă într-o grotă

Moartea unei cercetătoare americane, Suzanne Eaton, care a venit în Creta la o conferință și al cărei corp a fost descoperit luni într-o grotă este o crimă, iar femeia probabil a fost asfixiată, a anunțat ieri poliția greacă. “Acesta este un act criminal, o ucidere prin asfixiere”, a declarat o sursă din cadrul poliției, fără să ofere alte detalii.

Presa locală scrie că examinarea corpului a arătat că nasul și gura femeii au fost acoperite, dar era incert, inițial, dacă a murit sufocată.

Corpul lui Suzanne Eaton - un biolog molecular, în vârstă de 59 de ani, de la Institutul Max Planck din cadrul Universității din Dresda, în Germania, care nu a mai fost văzută de la 2 iulie - a fost găsit luni într-o grotă în apropierea unui drum, nu departe de orașul Hania, unde avea loc conferința.

Această grotă, situată în apropiere de satul Xamoudochori, face parte dintr-un ansamblu de grote puțin cunoscut și care a fost folosit de către armata nazistă în al Doilea Război Mondial. “Suntem profund șocați de acest eveniment tragic. Suzanne era o cercetătoare excepțională, o soție și o mamă iubitoare, o sportivă și o persoană cu adevărat minunată, pe care toată lumea o iubea”, a reacționat Institutul Max Planck într-un comunicat.

Suzanne Eaton era căsătorită cu un cercetător britanic, Anthony Hyman, și avea doi fii.

Moscova, îngrijorată de o “confruntare directă” la Golful Persic

Rusia a acuzat joi Statele Unite de faptul că ar căuta în mod deliberat să intensifice tensiunile în regiunea Golfuli Persic, unde se teme de o “confruntare directă”, pe măsură ce incidentele se multiplică între Iran și Occident, relatează AFP. “Situația este foarte îngrijorătoare și vedem că riscurile unei confruntări directe au crescut atât de mult în ultima vreme încât este tot mai dificil să se prevadă evoluția viitoare a evenimentelor”, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov. “Washingtonul a făcut totul pentru această criză, această agravare, persistă”, a adăugat el, citat de agenția publică rusă de presă RIA Novosti. În ultimul incident, Regatul Unit acuză faptul că nave iraniene au încercat miercuri seara “să împiedice trecerea” unui petrolier britanic prin Strâmtoarea Ormuz și a anunțat că Marina regală britanică (Royal Navy) a fost nevoită să intervină desfășurând o fregată în ajutorul acestui petrolier. Teheranul neagă orice confruntare cu nave străine. Kremlinul a anunțat joi că “urmărește atent” situația și de declară atașat “libertății navigației necondiționate la Golful Persic și în Strâmtoarea Ormuz”, în numele bunei funcționări a “economiei mondiale”. “Îndemnăm încă o dată pe toată lumea la reținere la Golful Persic, pentru a nu agrava situația, și la rezolvarea tuturor problemelor sensibile pe calea dialogului”, le-a declarat unor jurnaliști un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Londra a imobilizat săptămâna trecută un petrolier iranian în largul Gibraltarului, pe care Teheranul a denunțat-o drept un act de “piraterie” în apele internaționale.

Tensiunile continuă să crească în această regiune strategică a Golfului Persic, după retragerea unilaterală a Washingtonului, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dodarul nuclear iranian.

Americanii au impus apoi sancțiuni dure Teheranului, privând iranul de beneficii economice la care spera în baza acestui pact, la care Rusia și China, dar șii Franța, Germania și Marea Britanie sunt în continuare părți.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.