Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Premier: Dacă va fi nevoită să aleagă între UE și Rusia, Serbia va alege UE

Ziarul de Vrancea
4 iul 2017 219 vizualizări

Premierul sârb Ana Brnabic a declarat că Serbia, dacă va fi nevoită să aleagă între aderarea la Uniunea Europeană și strângerea relațiilor cu Rusia, va alege UE, potrivit relatărilor postului Bloomberg.

Ana Brnabic (41 de ani) a afirmat că va continua calea începută de către predecesorul său, actualul președinte al țării, Aleksandar Vucic, de pregătire a țării pentru aderarea la UE, până la încheierea mandatului său în 2020.

Brnabic, prima femeie est-europeană din comunitatea LGBT care conduce un guvern, a fost aleasă de către Vucic pentru a-l înlocui în funcție după ce el a câștigat alegerile prezidențiale din aprilie. ''Uniunea Europeană este unde noi ne îndreptăm. Asta este clar'', a declarat Brnabic de la sediul guvernului din Belgrad, aflat vizavi de Ministerul Apărării, care a fost bombardat de către forțele NATO în timpul războiului din Kosovo în 1999.

''Avem legături emoționale cu Rusia datorită tradiției, culturii și religiei. Sunt mulți în Serbia care percep total Rusia ca pe fratele nostru mai mare, protectorul nostru''. Aceste sentimente nu pot fi ignorate, ''dar calea noastră strategică este UE'', a mai spus premierul sârb.

Declarația Anei Brnabic este cea mai clară până în prezent în legătură cu direcția țării balcanice, care încearcă să se reintegreze în Europa de Vest în timp ce își menține relațiile strânse cu Rusia.

Serbia, cu o populație de 7,1 milioane de locuitori, încearcă să le urmeze pe fostele sale partenere Slovenia și Croația din cadrul federației iugoslave care au aderat la UE, procedând la ridicarea nivelului de trai, care este ceva mai mare de o treime din media din blocul comunitar. Totodată, Serbia are o poziție geopolitică importantă atât pentru Rusia, cât și pentru țările occidentale, în timp ce ele caută să capete influență asupra regiunii din sud-estul Europei.

Rusia este totodată și cel mai mare aliat al Serbiei în ce privește susținerea refuzului Belgradului de a accepta secesiunea Kosovo în 2008, acesta fiind subiectul cel mai dificil din negocierile de aderare cu Bruxellesul.

Protest al Moș Crăciunilor parizieni

Consiliul de la Paris a votat în unanimitate desființarea Târgului de Crăciun de pe Champs-Elysee așa cum a funcționat acesta până acum, o decizie contestată printr-o manifestație a „Moș Crăciunilor”. Toți membrii Consiliului Local de la Paris, indiferent de culoarea politică, au votat sistarea convenției de ocupare a domeniului public semnată în 2015 cu organizatorii târgului. Astfel, administrația locală a explicat că vrea să „schimbe modelul” pentru a anima prestigiosul bulevard parizian la sfârșitul anului. Zeci de comercianți și artizani, având pe cap căciuli de Moș Crăciuni, au manifeastat în fața Primăriei, acuzând-o pe primarul Anne Hidalgo că „ucide Târgul de Crăciun”. Ei au avertizat că în toată țara vor avea loc proteste viitoare.

Peste 100.000 de imigranți au traversat Mediterana din ianuarie

Peste 100.000 de imigranți și refugiați au ajuns din ianuarie în Europa traversând Marea Mediterană, iar 2.247 au decedat sau au fost dați dispăruți, a anunțat ieri, la Geneva, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Peste 85.000 au ajuns în Italia, iar aproape 9.300 în Grecia, conform ultimelor cifre publicate de OIM. De asemenea, aproape 6.500 au ajuns în Spania.

În aceeași perioadă din 2016, adică de la începutul lui ianuarie și până la 3 iulie, imigranții și refugiați ajunși în Europa prin Mediterana erau de două ori mai numeroși, precizează OIM, care a contabilizat 231.503 de nou-sosiți. Diferența în acest an este că aproape 85% dintre imigranți au debarcat în Italia, în timp ce anul trecut majoritatea au ajuns în Grecia.

Înainte de reuniunea informală a miniștrilor europeni de interne și justiție de joi de la Roma, directorul general al OIM, William Lacy Swing, a făcut apel la statele membre ale UE să ajute țările din sudul Europei să îi primească și să le ofere asistență imigranților salvați pe mare. Această chestiune "nu poate fi văzută ca o problemă doar pentru Italia, ci pentru întreaga Europă", a indicat el.

Juncker, supărat pe prezența scăzută din PE: “Sunteți ridicoli!”

“Sunteți ridicoli!”, este declarația cu care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sancționat rata mare de absenteism a eurodeputaților la ședința plenară de ieri de la Strasbourg, de evaluare a președinției malteze a Consiliului UE, încheiată vineri, 30 iunie. Pentru Juncker, prezența în sală a doar “30 de membri ai Parlamentului” demonstrează că acesta “nu este serios”. Dacă la ședință ar fi fost prezenți cancelarul german Angela Merkel sau președintele francez Emmanuel Macron, situația ar fi fost diferită, a mai spus șeful Comisiei Europene.

Juncker a fost întrerupt de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care i-a cerut să-și rectifice limbajul și să se abțină de la folosirea cuvântului “ridicol”. “Nu voi asista niciodată la o ședință de felul acesta”, a replicat șeful Comisiei, insistând că Parlamentul European trebuie să


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.