MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Peste un miliard de oameni, rugați să rămână în izolare la domiciliu
Numărul deceselor în Spania a crescut accelerat, urmând modelul Italiei
Peste un miliard de persoane din peste 50 de țări și teritorii au fost rugate ieri de autorități să rămână în izolare la domiciliu pentru a contribui la lupta împotriva răspândirii accelerate a COVID-19, potrivit unui numărători realizate de AFP. În cel puțin 34 de țări și teritorii a fost instituită izolarea obligatorie a populației, măsură ce vizează peste 659 de milioane de persoane. Este în special cazul Franței, Italiei, Argentinei, Californiei (SUA), Irakului și Rwandei. Grecia este țara care s-a alăturat cel mai recent listei, în această luni la ora 4:00 GMT. Columbia și Noua Zeelandă se vor alătura marți, respectiv miercuri. În cele mai multe dintre aceste țări, este permisă totuși ieșirea din locuințe pentru a merge la serviciu, pentru a cumpăra produse de primă necesitate sau farmaceutice.
Cel puțin patru țări (peste 228 de milioane de persoane), printre care Iran, Germania și Regatul Unit, au făcut apel la cetățenii lor să rămână la domiciliu, să limiteze la maximum deplasările și contactele fără ca totuși să însoțească aceste recomandări de măsuri coercitive.
Cu toate acestea, apelurile autorităților au doar un efect limitat, în special în Regatul Unit, unde guvernul a reiterat solicitarea pe un ton mai ridicat duminică, după ce în weekend parcurile și zonele de litoral au fost pline de oameni. Cel puțin 10 țări și teritorii (peste 117 milioane de persoane) au instituit interdicții de circulație seara și pe timpul nopții. Este în special cazul în Burkina Faso, Chile, Manila (Filipine), Serbia și Mauritania. În Arabia Saudită, interdicțiile de circulație intră în vigoare luni seara.
Unele țări și-au plasat principalele orașe în carantină, interzicând intrarea și ieșirea persoanelor. Este cazul celor mai mari 27 de orașe din Bulgaria, a orașelor Almatî și Nur-Sultan din Kazahstan și a metropolei Baku din Azerbaidjan. În aceste orașe locuiesc circa 10 milioane de persoane.
Spania: Cel puțin 1 din 10 pacienți cu COVID-19 este un angajat în domeniul medical
Sunt aproape 4.000 de angajați din domeniul sănătății infectați cu coronavirus în Spania, iar peste 1 din 10 cazuri confirmate este un lucrător din domeniul sănătății, au spus ieri oficialii în timp ce bilanțul în a doua cea mai grav afectată țară din Europa crește.
La fel ca în alte țări afectate puternic de virus, asistentele, doctorii și ceilalți angajați din domeniul sanitar au spus că nu primesc destule echipamente de protecție. Autoritățile și companiile se agită să fabrice, să cumpere și să distribuie mai multe echipamente. “Avem niște date care nu ne plac, precum faptul că avem 3.910 angajați din domeniul sanitar afectați”, a spus șeful situațiilor de urgență sanitară, Fernando Simon în cadrul unei conferințe de presă. Numărul cazurilor înregistrate în Spania a crescut la 33.089 de la 28.572 de cazuri duminică. Acest lucru înseamnă că angajații din domeniul sanitar reprezintă aproximativ 12% din totalul persoanelor infectate.
Ei și angajații de la centrele de bătrâni vor avea prioritate în timp ce Spania derulează un program de testare. Bilanțul deceselor a ajuns la 2.182, după ce 462 de persoane au murit peste noapte, a spus Ministerul Sănătății. Simon a spus că 87% din numărul celor care au murit aveau 70 de ani sau mai mult. Vicepremierul Spaniei, Carmen Calvo, a fost spitalizat duminică cu infecție respiratorie și așteaptă rezultatele testelor, a spus guvernul luni. Rezultatele pentru Calvo, născută în 1957, vor fi făcute publice imediat ce vor fi gata.
Alți doi miniștri și soția premierului Pedro Sanchez au fost infectați cu coronavirus în ultimele săptămâni.
Wuhanul descoperă în continuare bolnavi asimptomatici, pe care nu-i raportează
Oameni sunt în continuare testați pozitiv cu noul coronavirus la Wuhan, la patru zile după ce China a anunțat că nu mai sunt cazurii noi în epicentrul său, potrivit unei reviste locale, un lucru care provoacă îngrijorări cu privire la faptul că virusul se răspândește în continuare în oraș, relatează Bloomberg. “Există în continuare câteva sau o duzină de persoane asimptomatice zilnic”, a declarat un oficial de la Centrul chinez de Control și Prevenția Bolilor, citat într-un articol publicat luni de revista Caixin, referindu-se la persoane care poartă virusul, dar care nu prezintă simptome. “Nu putem stabili dacă transmiterea a fost întreruptă complet la Wuhan”, afirmă acest oficial.
Persoane care au contractat virusul, dar nu prezintă simptome - tuse, febră, dureri musculare - au fost semnalate în mai multe țări, după ce agentul patogen s-a răspândit în aproape toată lumea. Acești purtători asimptomatici par să poată transmite virusul altora, potrivit unor experți, ceea ce complică eforturile în vederea opririi răspândirii bolii.
Spre deosebire de alte țări, precum Coreea de Sud, care înregistrează toate persoanele testate pozitiv drept cazuri confirmate, China nu include infecțiile asimptomatice în bilanțul oficial. Beijingul nu dezvăluie numărul persoanelor din această categorie, alimentând temeri cu privire la faptul că mult trâmbițata scădere la zero a noilor cazuri de săptămâna trecută ar putea să nu aibă nicio valoare.
Până la sfârșitul lui februarie, peste 43.000 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, fără să prezinte imediat simptome, a dezvăluit în ediția de duminică South China Morning Post (SCMP), citând informații clasificate ale Guvernului chinez. Cazurile asimptomatice de la Wuhan au fost descoperite după ce pacienți au fost internați în spitale pentru a fi ținuți sub observație medicală, după ce s-au aflat în contact strâns cu cazuri confirmate, au lucrat în locuri de carantină sau în locuri cu risc mare de expunere, scrie Caixin.
Odată identificate, ele sunt izolate timp de două săptămâni și clasificate drept cazuri confirmate în cazul în care prezintă simptome.
Medici și infirmieri trimiși la Wuhan pleacă acum din oraș, după ce bilanțul noilor infecții a scăzut la zero, însă oficiali de la Centru au fost îndemnați să mai rămână o perioadă, în contextul în care Beijingul este îngrijorat de situația de la Wuhan și din regiunea Hubei, scrie Caixin.
Islanda - care a anunțat că a testat o proporție mai mare de locuitori decât orice altă țară - a descoperit că aproape jumătate dintre persoanele testate pozitiv nu aveau simptome de covid-19, a declarat epidemiologul-șef islandez Thorolfur Gudnason.
Trump se întreabă dacă nu cumva restricțiile impuse sunt mai rele decât virusul
Președintele american Donald Trump și-a exprimat ieri îndoielile legate de restricțiile aplicate în fața avansului coronavirusului. Acesta este nemulțumit de impactul asupra economiei și a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea orienta spre o relaxare a acestora, scrie AFP.
“Nu putem permite ca remediul să fie mai rău decât problema în sine”, a scris el, pe Twitter. “La sfârșitul perioadei de 15 zile, vom lua o decizie privind direcția pe care o vom urma!”, a adăugat el, fără alte precizări.
Casa Albă a prezentat săptămâna trecută o serie de recomandări reunite într-un document intitulat “15 zile pentru a încetini propagarea” virusului. Autoritățile sanitare americane avertizează de mai multe zile că răul de-abia urmează în Statele Unite și nu a venit momentul pentru relaxarea eforturilor. “Vreau ca americanii să înțeleagă: în această săptămână se va înrăutăți cu adevărat”, a spus ieri la NBC Jerome Adams, care coordonează sănătatea publică.
El s-a declarat nemulțumit că unii americani aleg să nu respecte regulile de distanțare socială și a cerut mai multă rigoare. “Așa se propagă virusul. Trebuie cu adevărat ca toată lumea să rămână acasă”.
Donald Trump a redistribuit luni mai multe mesaje care acreditează ideea că este mai degrabă în favoarea unei relaxări a regulilor. “Trebuie aplatizată curba (contaminărilor), NU economia”, spune unul dintre aceste mesaje. Dacă mai multe guverne, în special California și New York, au optat pentru carantinare, Donald Trump a exclus să plaseze ansamblul Statelor Unite sub aceste reguli.
Facebook reduce calitatea streamingului video în Europa
Facebook va reduce calitatea streamingului video pe platforma sa și pe Instagram în Europa, devenind astfel cel mai recent gigant american din industria noilor tehnologii care răspunde apelului UE de a preveni o eventuală blocare a internetului, în contextul în care mii de angajați lucrează de acasă în această perioadă din cauza epidemiei de coronavirus. Săptămâna trecută, companiile Netflix, YouTube (platformă deținută de Alphabet Inc), Amazon și Disney au anunțat că vor reduce și ele calitatea video pe platformele lor de streaming. Comisarul european pentru piața internă și servicii, Thierry Breton, a îndemnat platformele de streaming să își elibereze benzile de transmisie online pentru a difuza informații care să vizeze sfaturi medicale și măsuri de distanțare socială, adresate copiilor aflați acasă după închiderea școlilor. Deși operatorii europeni de telecomunicații au precizat că rețelele lor au făcut față până acum creșterii traficului de date online, există totuși anumite îngrijorări legate de o posibilă congestionare a internetului, întrucât tot mai mulți angajați lucrează în regim de telemuncă. Decizia anunțată de Facebook va rămâne în vigoare atât timp cât îngrijorările legate de blocarea internetului vor continua să existe, a precizat un reprezentant al companiei americane.
Conținuturile difuzate în streaming video reprezintă în anumite perioade două treimi din traficul online difuzat de rețelele fixe și mobile.
UE pregătește negocieri de aderare cu Albania și Macedonia de Nord
Cele 27 de membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, potrivit unui proiect al unei decizii care urmează să fie finalizat săptămâna aceasta, la care Reuters scrie că a avut acces. Aspirațiile europene ale acestor două state din Balcani se lovesc de reticențele Franței și Olandei, sceptice față de angajamentul acestora față de democrație și lupta împotriva corupției.
Parisul și Haga se tem că o nouă extinderea UE ar putea complica și mai mult coeziunea blocului european, pusă deja la încercare de Brexit. Însă Franța și Olanda și-au relaxat obiecțiile în ultimele săptămâni. Grecia era în continuare ostilă, însă surse diplomatice afirmă că Atena a dat undă verde, în acest weekend, după ce a observat că în ultima versiune a documentului a fost introdusă o clauză cu privire la protecția minorităților naționale în Albania.
Cei 27 de șefi de stat și de guverne urmează să se reunească într-un summit - prin videconferință - joi, consacrat în mare parte impactului pandemiei noului coronavirus. În cazul în care nu mai există obiecții, UE urmează să ia decizia extinderii la mijlocul săptămânii, potrivit surselor citate.
Test european pentru patru tratamente împotriva Covid-19
Un test clinic european menit să evalueze patru tratamente experimentale în lupta împotriva noului coronavirus a început în Franța, a anunțat Institutul Național francez de Sănătătate și Cercetare Medicală (INSERM). Intitulat “Discovery”, testul privește clorochina, un tratament împotriva malariei, care a obținut rezultate promițătoare în cadrul unui studiu efectuat pe un număr redus de pacienți la Marsilia, dar care provoacă o dezbatere în interiorul comunității medicale. “Testul are ca scop să analizeze eficiența și toleranța opțiunilor terapeutice la pacienți într-o perioadă limitată de timp”, a anunțat într-un comunicat Inserm.
În afară de clorochină, testul urmează să evalueze de asemenea remdesivir, lopinavir în combinație cu ritonavir - și asocierea sau nu a acestui din urmă tratament cu inferon beta.
În partea sa franceză, testul include cel puțin 800 de pacienți atinși de forme severe de noul coronavirus. În total, aproximativ 3.200 de pacienți europeni sunt incluși în studiu, la care s-au asociat Belgia, Olanda, Luxemburgul, Regatul Unit, Germania și Spania.
Datele obținute urmează să fie împărtățite cu alt test internațional - intitulat “Solidarity” - care urmează să aibă loc sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
În contextul în care unele voci cer ca clorochina să fie folosită în lupta împotriva noului coronavirus, ministrul francez al Sănătății a îndemnat la prudență și a amintit că speranțe legate de tratamente au fost uneori dezamăgite. “Acest tratament, dacă este eficient, le va fi propus francezilor fără întârziere”, a declarat Olivier Véran la LCI, adăugând că mai mulți pacienți tratați în spitale franceze sunt pe cale să-l experiemnteze. “În 15 zile vom avea date consolidate”, a precizat el.
Actrița italiană Lucia Bosé a murit din cauza Covid-19
Actrița italiană Lucia Bosé, cunoscută din filme regizate de Michelangelo Antonioni, Federico Fellini și Luis Buñuel, a murit ieri, la vârsta de 89 de ani, din cauza Covid-19. Lucia Bosé, mama actorilor Miguel Bosé și Paola Dominguín, a murit la Madrid, potrivit El Pais.
A devenit cunoscută în 1947, când a câștigat, la vârsta de 16 ani, concursul Miss Italia. De atunci, s-a concentrat pe actorie, făcând parte din distribuțiile a peste 50 de filme. A jucat în regia unora ca Michelangelo Antonioni („La signora senza camelie”, „Cronaca di un amore”), Federico Fellini („Satyricon”), Luis Buñuel („Cela s'appelle l'aurore”), Juan Antonio Bardem („Muerte de un ciclista”) și Jean Cocteau („Le Testament d'Orphee”). Pe 1 martie 1955, s-a căsătorit cu toreadorul Luis Miguel Dominguín, cu care a avut trei copii: Miguel Bosé, Lucía Dominguín și Paola Dominguín. Lucia Bosé trăia într-o localitate de lângă Segovia, fiicele ei trăiesc în Valencia, iar fiul, în Mexic, alături de doi dintrei cei patru copii ai lui.
În 2017, Procuratura din Madrid a cerut doi ani de închisoare pentru actrița italiană care scosese la licitație un desen de Pablo Picasso ce aparținea uneia dintre angajatele ei, fără a da moștenitoarelor banii obținuți. Ea a fost achitată în acest caz.