MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Pariul nebunesc al lui Erdogan, după căderea lui Bashar al-Assad
Căderea dictatorului sirian se datorează în mare măsură Turciei, care capătă o influență regională fără precedent.
A fost o vreme, nu cu mult timp în urmă, când Recep Tayyip Erdogan și Bashar al-Assad își petreceau vacanțele împreună, în familie, în stațiunea de pe litoral Bodrum. Timp de aproape zece ani, în anii 2000, cei doi șefi de stat au format un adevărat duo geopolitic, făcând economiile ţărilor lor să înflorească. Dar revolta siriană din 2011, devenită revoluție, le-a spulberat idila: revoltat de represiunea împotriva manifestanților, Erdogan a mers până la a-l eticheta "terorist" pe Assad și i-a cerut lui Barack Obama să răstoarne regimul. Încă din 2012, sultanul a promis că va mărșălui "în curând" în Damasc.
Erdogan învinge pe toate fronturile
Doisprezece ani mai târziu, prietenii Turciei sunt într-adevăr cei care dețin capitala Siriei. Ankara a antrenat și a finanțat rebelii din nordul Siriei timp de ani de zile înainte de a da undă verde pentru ofensiva din noiembrie. Erdogan învinge pe toate fronturile: el este singurul capabil să-i influențeze pe noii stăpâni ai Damascului. Peste 3 milioane de refugiați sirieni din Turcia se pregătesc să se întoarcă acasă, iar giganții turci ai construcțiilor, cunoscuți a fi apropiați de clanul Erdogan, vor băga în buzunar miliardele de dolari din reconstrucția țării vecine. De la Imperiul Otoman, Turcia nu a beneficiat de o asemenea influență regională.
Dar Ankara riscă să-și împingă pionii prea departe. Profitând de haos, milițiile pro-turce îi atacă din ce în ce mai mult pe kurzii din Siria, deși aceștia sunt aliați ai Statelor Unite în lupta împotriva organizaţiei Stat Islamic (ISIS/Daesh). Cu o lună înainte de întoarcerea lui Donald Trump, acesta este un alt pariu periculos. (Articol publicat în Lexpress.fr; Traducere: Rador)
ANALIZĂ Cu cât Rusia va primi mai mult, cu atât vor crește ambițiile imperiale ale lui Putin
„Majoritatea presupușilor opozanți ai războiului din Europa uită sau ignoră faptul că ei vorbesc de fapt despre o recompensare a unei campanii de cucerire și, astfel, fac mai probabile războaiele viitoare. Faptul de a permite unui agresor să culeagă roadele agresiunii sale a ajuns să fie considerat o măsură de descaladare, și nu o strategie pacifistă greșită care va face și mai probabilă o nouă utilizare a forței”, scrie în Contributors.ro Andreas Umland, politolog german care a studiat științe politice și istoria la Berlin, Oxford, Stanford și Cambridge.
O limitare durabilă a ambițiilor expansioniste și hegemonice ale Moscovei este posibilă numai printr-o pace justă ruso-ucraineană. Semnele din Europa de Est indică spre pace? La o primă vedere, așa s-ar putea interpreta o serie de tendințe recente. Pe de o parte, Ucraina este supusă unei presiuni enorme – atât pe câmpul de luptă, cât și pe scena internațională. Trupele ruse avansează încet, dar sigur, în bazinul Donețk. Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au un efect din ce în ce mai puternic.
În Statele Unite, președintele ales Donald Trump a anunțat că dorește să pună capăt războiului cât mai repede posibil. În Europa de Vest și în Europa Centrală și de Est, a apărut o falangă de partide populiste, pentru care dreptul internațional, solidaritatea europeană și valorile democratice – și, prin urmare, soarta Ucrainei – sunt, în cel mai bun caz, de importanță secundară.
Nu numai radicalii de stânga și de dreapta, ci și unii politicieni de centru, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz, își desfășoară campaniile electorale în calitate de potențiali pacificatori, a căror gândire echilibrată se presupune că ar împiedica o escaladare a războiului.
Pe de altă parte, conducerea lui Putin în Rusia este supusă unor presiuni economice. Inflația este în creștere, iar rubla este în scădere. Pierderile umane și materiale ale Rusiei pe frontul ucrainean sunt enorme iar Moscova nu le poate compensa decât parțial. În Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud și Asia Centrală, Rusia este înlăturată ca factor de putere și, odată cu aceasta, se pierde reputația lui Putin ca strateg geopolitic. Atât în Ucraina, cât și în Rusia, sondajele recente arată acum majorități care sunt în favoarea unei încetări rapide a focului în bazinul Donețk.
„Oferă asta în sfârșit Europei o șansă de a pune capăt definitiv războiului?”
Oferă acest lucru în sfârșit Europei o șansă de a pune capăt definitiv războiului? Cu greu s-ar putea spune asta. Majoritatea intențiilor bune și a propunerilor bine intenționate referitoare la aceasta duc la blocaje. În primul rând, o serie de planuri de încetare a focului și de idei mai ambițioase care au în vedere o posibilă soluționare nu iau în considerare preferințele de bază ale părților implicate.
Ele contravin aspirațiilor hegemonice ambițioase ale Rusiei și/sau intereselor fundamentale de securitate ale Ucrainei. Formula „Nimic despre Ucraina fără Ucraina” nu este doar o maximă politică nobilă, ci și o garanție de supraviețuire pentru Kiev. Asta pentru că Rusia nu încearcă doar să restrângă națiunea ucraineană, ci să o abolească ca comunitate culturală independentă și stat național suveran.
Pe de altă parte, multe proiecte de pace dezvoltă în mod conștient sau inconștient strategii de soluționare a conflictelui care implică recompensarea agresiunii militare ruse și pedepsirea abstinenței nucleare ucrainene. Similar consecințelor felului în care generațiile de azi tratează cu neglijență mediul natural, o acceptare internațională a unei victorii ruse în Ucraina ar planta o bombă cu ceas sub sistemul internațional de securitate.
O încetare parțială a focului ar putea fi posibilă astăzi pentru o anumită perioadă de timp. Însă reglementarea juridică a câștigurilor teritoriale ale Rusiei și/sau a pierderilor de suveranitate ale Ucrainei ar încuraja repetarea și imitarea acestora de către guvernele revizioniste ulterioare, ruse sau altele.
În plus, o reducere teritorială și/sau politică a statului național ucrainean care ar fi reglementată prin vreun tratat ar deveni un semnal de alarmă pentru alte țări din lume care sunt relativ mai slabe în raport cu vecinii lor. Indiferent dacă au fost alese în mod democratic sau au ajuns la putere în mod nedemocratic, multe guverne și-ar regândi strategiile de securitate națională. Cursele regionale de înarmare ar deveni probabile. Noi programe de arme atomice și sfârșitul Tratatului de neproliferare nucleară, precum și al convențiilor privind armele chimice și biologice ar deveni o posibilitate clară.
„Nouă lume veche”
Mulți susținători ai unei capitulări parțiale a Ucrainei pozează acum în prieteni ai păcii și adversari ai războiului. Cu toate acestea, ei trebuie să spună nu doar propoziția A, ci și propoziția B, adică prețul unei victorii rusești, în prezent singurul sfârșit temporar posibil al războiului, ar fi nu doar o nedreptate flagrantă față de Ucraina. Aceasta ar însemna, de asemenea, subminarea sistemului internațional de state.
Omenirea ar intra într-un fel de „nouă lume veche”: Frontierele ar putea fi din nou mutate de forța celui mai puternic, statele mai slabe ar fi suprimate militar de puterile imperiale, iar guvernele expansioniste ar putea cu impunitate comite genociduri.
Numai cei care sunt dispuși să plătească acest preț ridicat au dreptul să ceară încetarea livrărilor de arme către Ucraina, încetarea sancțiunilor împotriva Rusiei și transferul către Moscova a teritoriilor ocupate, a copiilor deportați, a proprietăților imobiliare expropriate etc.
Mulți aparenți prieteni ai păcii nu recunosc faptul că sprijină prin retorica lor imperialiștii ruși și belicoșii acestei lumi. Majoritatea presupușilor opozanți ai războiului din Europa uită sau ignoră faptul că ei vorbesc de fapt despre o recompensare a unei campanii de cucerire și, astfel, fac mai probabile războaiele viitoare. Faptul de a permite unui agresor să culeagă roadele agresiunii sale a ajuns să fie considerat o măsură de descaladare, și nu o strategie pacifistă greșită care va face și mai probabilă o nouă utilizare a forței.
Pe lângă ignoranța lor cu privire la nivelul ridicat al daunelor colaterale pentru politica mondială și de securitate pe care le-ar genera victoriile rusești, mulți susținători ai negocierilor suferă de imbecilitate politică cu privire la intențiile imperiale ale Rusiei.
Este posibil ca actuala conducere a Moscovei să nu aibă încă pe de-a-ntregul caracteristici fasciste, dar e o conducere care dorește mult mai mult decât o simplă restrângere a suveranității și cedarea de teritorii în Ucraina. Iar obiectivul ei final nu va fi doar abolirea, cât de mult se poate, a statului național ucrainean independent.
Ucraina, „un teren de testare politică”
Ucraina este, de asemenea, un teren de testare politică, un instrument geostrategic, o zonă de desfășurare militară și un rezervor de resurse pentru Rusia în urmărirea obiectivelor sale mai largi în Europa de Est și dincolo de aceasta. Din 2022, atât ostilitatea Moscovei, cât și obiectivele sale față de Occident s-au extins constant. Subjugarea Ucrainei este acum mai mult decât un premiu, este primul pas într-o revizuire fundamentală a politicii europene și mondiale pe care o urmărește Moscova.
Acest lucru nu înseamnă încă o continuare imediată a războiului cinetic dincolo de frontierele Ucrainei. Amenințările repetate ale Moscovei la adresa Occidentului cu arme convenționale și arme de distrugere în masă sunt mai puțin anunțuri de acțiune, cât parte a unei truse de instrumente hibride pentru corodarea societăților, statelor și organizațiilor democratice.
În anumite etape, activitățile diplomatice sunt, de asemenea, instrumente adecvate de subversiune pentru Moscova, mai degrabă decât o abordare alternativă a soluționării conflictelor. După cum a afirmat recent politologul suedez Charlotta Rodhe, „teatrul de negocieri rusesc ” are în primul rând funcții performative și de manipulare, mai mult decât funcții practice. Un obiectiv minim al negocierilor poate fi acela de a câștiga timp în fața partenerului de negociere, iar un obiectiv maxim poate fi acela de a obține concesii care altfel ar trebui obținute prin mijloace pur militare.
Susținătorii străini ai negocierilor acționează astăzi ca niște „idioți utili” bineveniți pentru Kremlin, facilitând războiul hibrid al Moscovei și împiedicând inconștient o soluție de pace reală și durabilă prin consolidarea Ucrainei.
Atacul Rusiei asupra Ucrainei nu este doar un război de cucerire și exterminare, ci acționează, de asemenea, ca o pârghie pentru Moscova. Dezbaterile privind sprijinirea Ucrainei și încheierea războiului fragmentează partidele, parlamentele, guvernele și alianțele occidentale.
Fluxul de refugiați din Ucraina stimulează partidele populiste anti-occidentale, precum Alternativa pentru Germania și Uniunea Sarah Wagenknecht din Republica Federală Germania. Nu în ultimul rând, o Rusie care cucerește Ucraina din punct de vedere militar, diplomatic sau printr-o combinație a celor două, ar folosi această cucerire ca pe o rampă de lansare și o resursă pentru activitățile Moscovei din vest – fie ele cinetice sau hibride.
Statele europene în primul rând, dar și alte țări occidentale și neoccidentale, ar trebui să aibă o serie de interese naționale într-o pace justă care să pună capăt războiului ruso-ucrainean. Dar acest lucru va fi posibil numai dacă vor exista noi operațiuni ofensive ucrainene de succes, bazate pe o bună echipare cu arme moderne. Atât timp cât această condiție de bază nu este îndeplinită, căutarea unui echilibru și a unui compromis cu Moscova nu va face decât să alimenteze și mai mult ambițiile deja aventuroase ale Rusiei în materie de politică externă, în loc să le limiteze.
Posibililă trimitere de trupe NATO de menţinere a păcii în Ucraina
Lideri europeni intenţionează să se întâlnească miercuri seara la Bruxelles cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre planurile de pace şi despre eventuala desfăşurare a unor forţe de menţinere a păcii în Ucraina, relatează POLITICO. Întâlnirea are loc în urma presiunilor din partea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru ca ţările europene să monitorizeze orice viitor acord de pace între Kiev şi Moscova prin trimiterea de trupe în Ucraina, au declarat pentru POLITICO cinci persoane care au cunoştinţă despre întâlnire. În plus faţă de Rutte şi Zelenski, printre participanţii invitaţi se numără: cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele polonez Andrzej Duda, preşedintele Consiliului European António Costa şi preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au declarat persoanele respective. Agenţia de presă poloneză PAP a fost prima care a relatat despre această întâlnire, iar potrivit Reuters, vor participa de asemenea premierul italian Giorgia Meloni şi premierul britanic Keir Starmer. Zelenski şi unii dintre aliaţii săi europeni au solicitat desfăşurarea de trupe europene în Ucraina pentru a acţiona ca un factor de descurajare în cazul unor acţiuni militare ulterioare ale Rusiei după o eventuală încetare a focului. „Nu va fi o reuniune care să aibă decizii concrete, ci mai mult una politică, pentru a discuta despre săptămânile şi lunile următoare”, a declarat o sursă Reuters.
Capitala cecenă, atacată de drone
Groznîi, capitala Ceceniei, a fost vizată duminică dimineaţă de un atac cu drone care par să fi vizat inclusiv o bază miliară de unde oamenii sunt trimişi să lupte în Ucraina, liderul cecen, Ramzan Kadîrov, fiind unul dintre aliaţii lui Putin, au relatat mai multe canale Telegram ruseşti, citate de Ukrainskaia Pravda. Canalele Telegram raportează, citând rezidenţi locali, că dronele au vizat baza OMON (trupele speciale) şi Regimentul 2 de Poliţie al Forţelor Speciale. Există, de asemenea, relatări pe reţelele sociale potrivit cărora, pe lângă baza poliţiei antirevoltă şi a Regimentului 2, o dronă a căzut, de asemenea, într-o bază militară „de unde oamenii sunt de obicei trimişi în Ucraina”, scrie Ukrainskaia Pravda.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Internațional
