Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Oficial EMA: Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele împotriva armenilor

Ziarul de Vrancea
24 apr 2021 1422 vizualizări

Autoritățile de la Ankara au reacționat, afirmând că administrația SUA arată greșit istoria, iar decizia este “una cu adevărat nefericită pentru relațiile Turcia – SUA”

Președintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul președinte american care face acest lucru și riscă o potențială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com. Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a reacționat în social media după declarația lui Biden: “SUA și-a demonstrat însă o dată angajamentul neclintit pentru protejarea drepturilor omului și a valorilor universiate”.

Într-o declarație prin care a marcat împlinirea a 106 ani de la începutul masacrului, Biden a notat: “În această zi a fiecărui an ne amintim de viețile tuturor celor care au murit în genocidul armean din perioada otomană și ne reînnoim angajamentele de a preveni repetarea vreodată a unei astfel de atrocități”. “Astăzi, când plângem ce s-a pierdut, să ne îndreptăm privirile către viitor – către lumea pe care vrem să o construim pentru copiii noștri. O lume neafectată de răul intoleranței, în care drepturile omului sunt respectate și în care toți oamenii își pot duce viețile cu demnitate și în siguranță. Să ne reînnoim voința comună de a preveni ca oriunde în lume să mai aibă loc atrocități. Și să continuăm calea vindecării și reconcilierii pentru toți oamenii din lume”, a adăugat Joe Biden.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavușoglu, a reacționat pe Twitter după declarația lui Biden, el notând că Turcia nu primește de la nimeni lecții despre istoria sa. “Nu primim de la nimeni lecții despre istoria noastră. Oportunismul politic este cea mai mare trădare a păcii și dreptății. Respingem total această declarație, bazată doar pe populism”. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe pentru “armenii otomani care și-au pierdut viețile în cincumstanțele dificile ale Primului Război Mondial”.

Peste 1,2 milioane de armeni uciși

Genocidul armean este recunoscut de către aproximativ 30 de țări și de către comunitatea istoricilor. Potrivit unor estimări, între 1,2 și 1,5 milioane de armeni au fost uciși în timpul Primului Război Mondial de către trupele Imperiului Otoman, la acea vreme aliat al Germaniei și Austro-Ungariei.

Însă Ankara refuză folosirea cuvântului “genocid” și respinge orice voință de exterminare, evocând masacre reciproce, pe fondul războiului și foametei, soldate cu sute de mii de morți în ambele tabere.

Congresul Statelor Unite a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019, într-un vot simbolic. Acest text a fost apărat de către senatori din ambele partide americane, însă a fost blocat în mai multe rânduri de către aliați republicani ai lui Donald Trump. La începutul mandatului său, Donald Trump a catalogat masacrarea armenilor în 1915 drept una dintre cele mai rele atrocități în masă din secolul al XX-lea”, însă nu a folosit cuvântul “genocid”.

India: Nou “record” mondial al contaminării zilnice

India a înregistrat ieri aproape 350.000 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore - un record mondial -, iar autoritățile locale au decis să prelungească cu o săptămână crantina la New Delhi. India, o țară cu 1,3 miliarde de locuitori, înregistrează o creștere puternică a epidemiei - cu 349.691 de noi contaminări duminică. Bilanțul zilnic al morților din cauza COVID-19 a crescut, de asemeneam cu 2.767 - un “record” național de la începutul epidemiei. “Am decis să prelungim cu o săptămână izolarea”, a anunțat ministrul-șef al Delhi Arvind Kejriwal.

“Ravagiile noului coronavirus continuă și nu există răgaz”, a adăugat el. Capitala indiană, care are 20 de milioane de locuitori, este cea mai afectată aglomerație de epidemie. O carantină pe o perioadă de o sptămână a fost impusă de luni, cu scopul de a scădea presiunea asupra spitalelor, care se confruntă cu o gravă penurie de oxigen. Această criză scoate din nou la iveală vechimea sistemului indian al sănătății, în timp ce furia crește împotriva presupusei lipse de pregătire a Guvernului federal împotriva acestui val al epidemiei.

Twitter a confirmat duminică faptul că a cenzurat, la cererea autorităților indiene, zeci de tweetuiri care critică Guvernul. Unele tweeturi erau postate de către aleși din opoziție, care denunțau slăbiciunea resurselor în spitale, în care pacienți au murit din cauza unei penurii de oxigen. India a înregistrat în ultimele șapte zile peste două milioane de contaminări cu noul coronavirus – reprezentând o creștere cu 58% față de săptămâna precedentă, potrivit unor date compilate de AFP.

Bărbat arestat în Majorca după ce a contaminat 22 de persoane cu COVID-19

Un bărbat din Majorca a fost arestat cu privire la vătămare corporală, după ce a contaminat cu COVID-19 22 de persoane la serviciu și la o sală de sport, în pofida faptului că nu prezenta semne de infectare, anunță poliția spniolă.

Poliția a lansat la sfârșitul lui ianuarie o anchetă, în urma unui val de îmbolnăviri în Majorca, în urma unor informații potrivit cărora un angajat “s-a contaminat dar a ascuns că este bolnav”, precizează într-un comunicat poliția. Cu câteva zile înainte de descoperirea acestui focar, bărbatul a început să prezinte simptome, provocând îngrijorarea colegilor săi de la serviciu, dar nu a vrut să se ducă acasă și s-a dus să facă un test PCR. Fără să aștepte rezultatul, el s-a dus a doua zi la serviciu și a frecventat cu regularitate sala unde făcea sport. La serviciu, șeful său, la fel ca restul personalului, au insistat ca bărbatul să se întoarcă acasă, pentru că risca să contamineze pe toată lumea. Ei au declarat ulterior poliției că bărbatul avea febră “peste 40°C”. Însă i-a ignorat și a rămas în acea zi la serviciu, unde s-a plimbat mai peste tot și își cobora în mod intenționat masca atunci când tușea, spunând că “vreau să vă contaminez pe toți cu (noul) coronavirus”, potrivit poliției. La sfârșitul zilei, când a primit rezultatul testului PCR, acesta a fost pozitiv COVID-19. Colegii săi, îngrijorați, s-au dus să se testeze, la rândul lor. Cinci dintre ei, ale căror teste au fost pozitive, au contaminat la rândul lor membri ai familiei, inclusiv trei bebeluși în vârstă de un an. Trei persoane care s-au aflat în contact direct cu bărbatul la sala de sport au fost de asemnea contaminate și au transmis virusul apropiaților. Potrivit poliției, niciuna dintre cele 22 de persoane contaminate de către bărbat nu a fost spitalizată.

Peste un miliard de doze de vaccin administrate în lume

Peste un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în întreaga lume, la mai puțin de cinci luni de la începerea primelor campanii de vaccinare în masă în decembrie, potrivit unei numărători realizate de AFP sâmbătă la orele 17.45 GMT. Cel puțin 1.002.938.540 de doze au fost injectate în 207 de țări sau teritorii, conform acestui bilanț întocmit pe baza datelor oficiale. Mai mult de jumătate din total (58%) au fost administrate în trei țări: Statele Unite (225,6 milioane), China (216,1 milioane) și India (138,4 milioane).

Dar, raportat la populație, Israelul este liderul, circa șase din zece israelieni fiind deja complet vaccinați. Urmează în plutonul din frunte țări ca Marea Britanie (49% din populație a primit cel puțin o doză), Emiratele Arabe Unite (peste 51%), Statele Unite (42%), Chile (41%), Bahrein (38%) sau Uruguay (32%).

În Uniunea Europeană, 128 de milioane de doze au fost administrate la 21% din populație. Cu mult în statele Maltei (47%) și Ungariei (37%), campioane ale celor 27, țările cele mai populate din UE se situează în jurul mediei europene: Franța (20,5%), Germania (22,6%), Italia (19,9%) și Spania (22,3%). În timp ce doza cu numărul 500 de milioane a fost administrată după patru luni, la 25 martie, a durat mai puțin de o lună pentru a dubla datele.

Dacă majoritatea țărilor sărace au început să vaccineze, în principal datorită mecanismului Covax (OMS, alianța Gavi și coaliția Cepi), vaccinarea rămâne un privilegiu al țărilor cu “venituri ridicate” în sensul definit de Banca Mondială, unde locuiește 16% din omenire, dar concentrează 47% din dozele injectate în lume. Țările cu venituri mici se mulțumesc deocamdată cu 0,2% din doze.

Pe glob, 12 țări nu au început încă vaccinarea: șapte în Africa (Tanzania, Madagascar, Burkina Faso, Ciad, Burundi, Republica Centrafricană, Eritreea), trei în Oceania (Vanuatu, Samoa, Kiribati), una în Asia (Coreea de Nord) și una în Caraibe (Haiti).

În pofida controverselor al căror obiect este, vaccinul AstraZeneca/Oxford este cel mai răspândit în lume, deoarece este administrat în trei sferturi din țările și teritoriile care vaccinează (cel puțin 156 din 207, 75%).

Premieră în ultimele 9 luni: Niciun deces de COVID în cea mai vaccinată țără

Niciun deces din cauza COVID-19 nu a fost înregistrat în Israel joi și vineri, pentru prima oară de la 29 iunie 2020, a anunțat Ministerul israelian al Sănătății, iar bilanțul morților a rămas la 6.346 de la începutul pandemiei, potrivit unor date oficiale. De asemenea, din 35.207 de teste efectuate vineri, s-au înregistrat 129 de cazuri, o rată de 0,4%, în contextul în care peste jumătate din populația israeliană a fost vaccinată cu două doze de vaccin împotriva noului coronavirus.

“Am depășit cinci milioane de persoane vaccinate cu ambele doze. Este un succes uriaș al sistemului sănătății și cetățenilor Israelului”, a anunțat pe Twitter ministrul israelian al Sănătăății Yuli Edelstein. Bilanțul contaminărilor cu COVID-19 a crescut la 837.892 de la începutul lui 2020. În pofida unei scăderi a pandemiei începând din ianuarie, israelini nu pot călători unde vor. Autoritățile sanitare au anunțat săptămâna aceasta că în țară s-au detectat de cazuri de infectare cu varianta indiană a SARS-CoV-2. Ministerul israelian al Sănătății a emis un avertisment vizând țări puternic afectate de pandemie - Ucraina, Etiopia, Brazilia, Africa de Sud, India, Mexic și Turcia, potrivit publicației Times of Israel. El le recomandă israelienilor, inclusiv celor vaccinați și care au anticorpi după ce s-au vindecat de COVID-19 să evite călătorii neesențiale în afara țării.

Vaccinul AstraZeneca-Oxford, rezervat exclusiv bărbaților în Chile

Vaccinul împotriva COVID-19 AstraZeneca-Oxford, din care Chile a primit prima tranșă, urmează să fie administrat numai bărbaților, a anunțat Guvernul chilian. În Europa, utilizarea vaccinului laboratorului suedezo-britanic a fost restrânsă în numeroase țări, din cauza unor cazuri rare dar grave de tromboză, mai ales la persoane tinere vaccinate cu acest vaccin. Institutul Sănătății Publice (ISP) din Chile, care a autorizat de urgență vaccinul în ianuarie, a recomandat inițial ca acesta să fie folosit la femei în vârstă de peste 55 de ani și la bărbați în vârstă de peste 18 ani. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat vineri, în urma unui nou studiu, că beneficiile vaccinului AstraZeneca-Oxford cresc în mod proporțional cu vârsta și continuă să fie mai importante decât riscul trombozei.

În pofida unor raportări potrivit cărora se formează mai frecvent cheaguri de sânge la femei, EMA insistă că “nu există suficiente date disponibile în întreaga UE” pentru a spune că riscul are o legătură cu sexul persoanei vaccinate.

Prima tranșă de 158.400 de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford a sosit vineri în Chile, în cadrul mecanismului Covax al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care vizează să garanteze un acces echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19. Chile este una dintre țările care avansează cel mai rapid în campania de vaccinare. Aproximativ 7,9 dintre cei 19 milioane de locuitori ai țării au fost vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19.

Germania: Verzii depășesc blocul conservator în intențiile de vot

Verzii din Germania se situează în preferințele electoratului înaintea blocului conservator CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel, potrivit unui nou sondaj de opinie publicat duminică. În așa-numitul sondaj tendință duminical realizat de institutul Kantar pentru tabloidul Bild am Sonntag, Verzii au ajuns la 28%, în creștere cu șase puncte procentuale. Potrivit publicației germane, acesta este cel mare scor obținut de Verzi în istoria sondajelor de duminică. Blocul conservator CDU/CSU a scăzut două puncte și este acum la 27 la sută. Social-democrații (SPD) au pierdut și ei două puncte și au ajuns la 13% - cea mai proastă cotare a lor din august 2019. Partidul de stânga Linke (7%) și populiștii de dreapta AfD (10%) au scăzut fiecare câte un punct, în timp ce liberalii din FDP au rămas la 9%.

Luni, Verzii și-au desemnat, în premieră, candidatul la funcția de cancelar al Germaniei, în persoana unuia din cei doi copreședinți, Annalena Baerbock, care va conduce formațiunea în campania pentru alegerile federale de la 26 septembrie.

Liderul CDU, Armin Laschet, va fi candidatul conservatorilor la funcția de cancelar, după o luptă cu popularul premier al Bavariei, Markus Soeder. Ministrul finanțelor, Olaf Scholz, a fost confirmat de mult timp ca fiind candidatul SPD la funcția de cancelar. Alegerile federale din Germania sunt programate la 26 septembrie.

Brazilia a promis creșterea bugetului pentru mediu, iar apol l-a tăiat

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a aprobat vineri o reducere cu 24% față de anul trecut a bugetului alocat mediului pe 2021, la numai o zi după ce s-a angajat să majoreze cheltuielile pentru a împiedica despăduririle. Joi, în cadrul summitului consacrat climei organizat de SUA, Bolsonaro a promis că va dubla până în 2030 bugetul alocat protecției mediului și opririi tăierilor ilegale de păduri, iar administrația Statelor Unite a salutat acest obiectiv, reprezentând o schimbare de ton pentru liderul de extremă dreapta. Totuși, mulți militanți pentru mediu au atenționat că nu vor lua în serios angajamentele sale până nu vor vedea un progres real. Peste mai puțin de 24 de ore, Bolsonaro a promulgat bugetul federal pe 2021 ce prevede între altele 2 miliarde de reali (365 milioane dolari) pentru Ministerul mediului și agențiile sale, față de 2,6 miliarde de reali anul trecut. Cheltuielile pot fi însă ajustate pe parcursul anului. “Un simplu discurs nu este suficient”, a subliniat deputatul Rodrigo Agostinho, liderul grupului pentru mediu din Congresul brazilian. “Brazilia trebuie să-și facă lecțiile”, a îndemnat acesta.

Submarinul indonezian, găsit rupt în trei, în largul Insulei Bali

Marina indoneziană a anunțat ieri faptul că a găsit submarinul KRI Nanggala 402, care s-a “scufundat” miercuri în largul Insulei Bali - rupt în trei - și a confrmat că cei 53 de membri ai echipajului au murit toți. El a fost găsit pe fundul mării, în largul Insulei Bali, a anuțat șeful Statului Major al Marinei Yudo Margono.

Comandantul forțelor armate indneziene Hadi Tjahjanto a confirmat în fața presei că “cei 53 de membriai echipajului au murit toți”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.