Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: O eroare umană, cauza probabilă a tragediei din Bulgaria

Ziarul de Vrancea
24 nov 2021 1282 vizualizări

 „Balustrada de care s-a lovit mai întâi autocarul nu doar că nu este utilă, ci este periculoasă pentru trafic și, în fapt, a contribuit la accident”, mai spun anchetatorii bulgari n autoritățile au descoperit 44 de cadavre în autocar, nu 45 câți pasageri ar fi trebuit să mai fie la bord

Anchetatorii bulgari au declarat ieri că o eroare umană este cea mai probabilă cauză a accidentului de autocar, urmat de un incendiu, în care au murit cel puțin 44 de persoane înainte de zorii zilei de marți. În autocar se aflau turiști, printre care și copii, din Macedonia de Nord care se întorceau dintr-o excursie de weekend în Turcia.

Anchetatorii au exclus un act terorist sau ca rezerve suplimentare de combustibil la bord să fi cauzat incendiul. Ei au mai stabilit că nu a existat o explozie la bordul vehiculului. “În stadiul actual, pista principală este aceea a unei erori umane”, a declarat joi șeful Serviciului național de anchetă, Borislav Sarafov. “Autopsiile arată că toate victimele au murit mai ales de sufocare în urma incendiului, nu din cauza rănilor de pe urma accidentului sau a rănilor de pe urma unei explozii”, a afirmat el.

Anchetatorii examinează dacă marcajul rutier deficitar, lipsa semnalizării adecvate și proasta organizare a traficului pe autostradă ar fi putut contribui la producerea accidentului. “Opinia noastră este că balustrada de care s-a lovit mai întâi autocarul nu doar că nu este utilă, ci este periculoasă pentru trafic și, în fapt, a contribuit la accident”, a adăugat Sarafov.

Autocarul a lovit o balustradă pe partea dreaptă, frecându-se de ea și luând foc din cauza fricțiunii, apoi a derapat spre stânga și s-a oprit în balustrada despărțitoare dintre sensurile de circulație, au spus anchetatorii. “Martorii au declarat că imediat după primul impact a izbucnit un incendiu și autocarul s-a umplut rapid de fum”, a afirmat șeful anchetatorilor, Marian Marinov. “Nimeni nu a putut să iasă pe prima ușă din cauza focului puternic de acolo. Toți s-au strâns în fața ușii din spate, dar aceasta era blocată de balustrada în care s-a oprit autocarul”, a explicat el.

Autoritățile au raportat 45 de victime ale accidentului, dar anchetatorii au descoperit 44 de cadavre. Ei încearcă să stabilească dacă un pasager care se afla pe lista de îmbarcare s-a urcat într-un alt autocar ce făcea parte din aceeași excursie de weekend, sau a supraviețuit accidentului.

Un supraviețuitor, care a spart un geam în spatele autocarului, le-a declarat anchetatorilor că opt persoane au sărit din vehiculul în flăcări, a indicat Sika Mileva, purtătoare de cuvânt a procurorului-șef. Însă numai șapte persoane au fost transportate la spital.

Turcii, îndemnați să treacă la vegetarianism pentru a supraviețui crizei economice

Regimul președintelui turc Recep Erdogan a decis să treacă la vegetarianism și să atragă atenția populației asupra risipei alimentare în contextul prăbușirii monedei naționale și a creșterii incontrolabile a prețului alimentelor, scrie Euractiv. „În loc să mâncăm 1-2 kilograme de carne pe lună, haideți să mâncăm jumătate de kilogram. Cumpărăm două kilograme de roșii și aruncăm jumătate din ele. Păi, haideți să luăm două roșii”, a declarat Zulfu Demirbag, parlamentar din partea partidului AKP al președintelui Recep Erdogan.

Declarația sa vine în contextul prăbușirii istorice a lirei turcești și a crizei economice care bate la ușă.

Potrivit CNBC, inflația a ajuns acum la aproape 20% în Turcia, ducând la devalorizarea salariilor și la o explozie a prețurilor bunurilor de consum și de strictă necesitate. În ciuda faptului că Erdogan a apărat politica monetară a băncii centrale și a promis că va câștiga „războiul economic de independență”, el este puternic criticat de către cei care vor măsuri pentru a inversa deprecierea monedei.

În timp ce economia Turciei este în pragul dezastrului, Erdogan încheie noi acorduri de cumpărare de armament pentru a salva mândria ambițiilor sale neo-otomane.

Trei albi, declarați vinovați de uciderea afro-americanului Ahmaud Arbery

Trei americani albi au fost condamnați miercuri pentru uciderea joggerului afro-american Ahmaud Arbery, pe care l-au urmărit și l-au împușcat în februarie 2020 în statul Georgia. Această tragedie a alimentat protestele antirasiste de amploare care au avut loc în vara anului 2020 în întreaga țară. Travis McMichael, autorul împușcăturii fatale, tatăl său, Gregory McMichael, și vecinul lor, William Bryan, care au participat la urmărire, au fost judecați în Brunswick, Georgia.

Cei doisprezece jurați, printre care s-a aflat și un bărbat de culoare, au deliberat mai bine de unsprezece ore pentru a ajunge la acest verdict unanim.

Anunțul a fost salutat de protestatarii strânși în fața clădirii tribunalului, care au scandat numele lui Ahmaud Arbery.

Pe 23 februarie 2020, tânărul de 25 de ani făcea jogging în acest oraș de coastă din sud-estul Statelor Unite, când a început să fie urmărit de cei trei bărbați. După o altercație, Travis McMichael a deschis focul și l-a ucis.

Cei trei inculpați au susținut că l-au confundat pe Ahmaud Arbery cu un hoț care acționa în apropiere și au invocat o lege a statului Georgia care permite cetățenilor obișnuiți să facă arestări.

O înregistrare video a dramei, dată publicității la aproape trei luni după comiterea crimei, a scandalizat Statele Unite.

Cei trei sunt, de asemenea, inculpați pentru infracțiuni rasiste de către justiția federală și urmează să fie judecați în luna februarie.

Douăzeci și șapte de migranți s-au înecat în apropiere de Calais

Douăzeci și șapte de migranți s-au înecat, miercuri seară, în apropiere de Calais. Președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic Boris Johnson au promis să facă tot posibilul ca responsabilii să plătească.

Migranții se îndreptau spre Marea Britanie și s-au înecat după ce barca în care se aflau s-a scufundat, au anunțat autoritățile franceze. Publicația La Voix Du Nord a scris că barca a fost lovită de un vas mai mare. Ministerul francez de Interne a transmis că cinci femei și un copil se află între cei decedați. Doar doi oameni au fost salvați.

Prim-ministrul Johnson s-a declarat „șocat, revoltat și profund întristat” de cele întâmplate. Johnson și Macron au stabilit, într-o convorbire telefonică, „să facă tot posibilul pentru a opri bandele responsabile”.

Organizația Internațională pentru Migrație a spus că este cea mai gravă pierdere de vieți în Canalul Mânecii de când a început să colecteze date, în 2014.

Crucea Roșie britanică a descris tragedia ca „sfâșietoare cu adevărat” și a cerut guvernului britanic să înlesnească, nu să îngreuneze, solicitarea de azil în Regat.

În cazul tragediei de miercuri, patru oameni suspectați că au legătură cu traficul de persoane au fost arestați de poliția franceză.

O femeie de 42 de ani, favorită să devină șefa Parlamentului European

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a desemnat-o pe Roberta Metsola drept candidată în alegerile de la jumătatea mandatului din luna ianuarie, după ce a obținut 64,4% din voturile colegilor de grup. Manfred Weber a anunțat că votul a fost secret și că Roberta Metsola a fost desemnată candidata grupului pentru președinția Parlamentului European. Liderul grupului PPE le-a mulțumit celor doi candidați, austriacul Othmar Karas și olandeza Esther de Lange, care nu au câștigat competiția, dar care au livrat o competiție corectă și foarte puternică. „Vreau să subliniez că prezentăm o femeie candidat după peste 20 de ani pentru postul de președinte al PE. Dacă va fi aleasă, și sunt sigur că va câștiga, va fi cea mai tânără președintă din istoria Parlamentului European”, a spus Weber.

Roberta Metsola, eurodeputată din Malta, este în vârstă de 42 de ani. În același timp, Weber a spus că a apreciat faptul că Roberta Metsola are o idee clară despre ceea ce dorește să facă în fruntea PE.

Președinția Parlamentului European, exercitată din vara lui 2019 de socialistul italian David Sassoli în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE - PPE, S&D și Renew Europe - este pusă în joc la jumătatea legislaturii, în luna ianuarie a anului viitor, notează Agerpres.

Între timp însă, grupul S&D a lăsat să se înțeleagă că va veni cu propriul candidat la președinția PE dar nu este clar cine va fi acesta, deși colegii săi de grup și-au exprimat sprijinul unanim pentru David Sassoli.

Germania: Bilanț record de cazuri de coronavirus

Germania a depășit pragul de 100.000 de decese asociate cu COVID-19 și a raportat ieri un bilanț zilnic record și cea mai mare incidență de cazuri de coronavirus de până acum. Cifrele Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor (RKI), publicate joi dimineață, au ridicat la 100.119 numărul persoanelor din țară care au murit din cauza sau cu COVID-19.

De asemenea, numărul de infecții înregistrate într-o zi a depășit pentru prima dată 70.000, autoritățile sanitare raportând 75.961 de cazuri în 24 de ore. Joia trecută, cifra era de 65.371 de noi infecții.

Cea mai recentă incidență pe șapte zile este de 419,7 - un alt nivel record de la începutul pandemiei. Cifra este o măsură a infecțiilor la 100.000 de persoane în ultima săptămână.

Keanu Reeves și Winona Ryder, căsătoriți „în ochii lui Dumnezeu” de preoți români

Actorii Keanu Reeves și Winona Ryder ar putea avea una dintre cele mai longevive căsnicii de la Hollywood, după ce au fost căsătoriți în 1992 de preoți români în timpul filmărilor „Bram Stoker”s Dracula” al lui Francis Ford Coppola. Reeves a vorbit din nou recent despre faptul că el și Ryder sunt de fapt căsătoriți, grație momentului în care preoți români au oficiat ceremonia pentru drama lui Coppola. „Am făcut o întreagă ceremonie de nuntă cu preoți adevărați. Winona zice că suntem căsătoriți. Coppola spune că suntem. Așadar, cred că suntem căsătoriți... în ochii lui Dumnezeu”, a spus el într-o înregistrare video pentru Esquire.

În urmă cu trei ani, cei doi actori își promovau comedia romantică „Destination Wedding”, iar Ryder a declarat pentru Entertainment Weekly că ea crede că s-au căsătorit. „În acea scenă, Francis a folosit un preot român adevărat. Am filmat brutul și el a oficiat întreaga chestie. Așadar, cred că suntem căsătoriți”, a spus ea. Ryder i-a amintit lui Reeves că au avut o întreagă ceremonie, inclusiv că au spus „Da”. „Nu îți amintești? Era de Ziua Îndrăgostiților”, i-a spus ea. „O, Dumnezeule, suntem căsătoriți”, a replicat Reeves.

Biden, diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon

Medicii de la centrul Walter Reed au îndepărtat un polip de trei milimetri din colonul lui Joe Biden, informează Reuters și CNN. Săptămâna trecută, președintele Statelor Unite a trecut printr-o procedură de colonoscopie în cadrul controlului anual de sănătate.

Medicul președintelui, Kevin O”Connor, a declarat că testele efectuate asupra polipului au indicat că era vorba de un adenom tubular, o tumoare benignă, cu creștere lentă, considerată posibil pre-canceroasă. Doctorul a precizat că lui Biden i-a mai fost extirpat un polip similar în 2008 și că momentan nu este necesară nicio altă intervenție.

Recomandarea medicală pentru președinte este doar monitorizarea de rutină, iar o altă colonoscopie va trebui făcută doar peste 7-10 ani.

În cadrul procedurii de colonoscopie, Biden a fost anesteziat. De aceea, el i-a transferat temporar prerogativele prezidențiale vicepreședintei Kamala Harris, care a devenit astfel prima femeie care și-a asumat - chiar dacă numai timp de 85 de minute - funcția executivă supremă din Statele Unite.

Biden a împlinit sâmbătă 79 de ani, fiind cel mai în vârstă președinte american la începutul mandatului.

Două plângeri pentru “tortură” împotriva noului șef al Interpol au fost clasate

Două plângeri pentru “tortură” depuse în ultimele luni împotriva generalului Ahmed Nasser Al-Raisi din Emiratele Arabe Unite, ales ieri la conducerea Interpol, au fost clasate de Parchetul Antitero (PNAT) din Franța din lipsă de competență, a precizat joi pentru AFP o sursă judiciară.

Prima plângere, depusă la 7 iunie de ONG-ul Gulf Centre for Human rights (GCHR) pentru “tortură și acte de barbarie”, îl prezenta pe opozantul Ahmed Mansoor ca deținut la Abu Dhabi “în condiții de Evul Mediu, care constituie acte de tortură”. A doua a fost depusă la începutul lui octombrie de Rodney Dixon, avocatul a doi reclamanți britanici, Matthew Hedges și Ali Issa Ahmad, care au raportat în octombrie la Lyon fapte de detenție arbitrară sau de tortură în 2018 și 2019. Răspunzând unei solicitări a AFP, sursa judiciară a precizat că cele două plângeri au fost clasate la scurt timp după depunerea lor.

Ahmed Nasser Al-Raisi a fost ales joi la Istanbul președinte al Interpol, spre marea nemulțumire a unor activiști pentru drepturile omului și oficiali politici, care spun că instalarea sa încalcă misiunea organizației.

Funcția de președinte este în mare parte onorifică, adevăratul șef al organizației fiind secretarul său general.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.