Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Maia Sandu, primită de Macron la Palatul Elysee

Ziarul de Vrancea
3 feb 2021 1590 vizualizări

Ea devine primul președinte al Republicii Moldova în vizită la Palatul Elysee în ultimii 24 de ani

Președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat joi sprijinul pentru noua președintă pro-europeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, aleasă în noiembrie în fața fostului șef pro-rus al statului, Igor Dodon, îndemnând-o să facă “reforme curajoase” pentru a întări statul de drept în fosta republică sovietică. Primind-o pe Maia Sandu pentru un dejun la Palatul Elysee, Macron a reafirmat “sprijinul de neclintit al Franței pentru suveranitatea, independența și integritatea teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional”. El și-a oferit de asemenea sprijinul pentru rezolvarea conflictului din regiunea separatistă Transnistria. Maia Sandu este primul președinte al Republicii Moldova în vizită la Palatul Elysee în ultimii 24 de ani. În vârstă de 48 de ani, ea a fost aleasă la 15 noiembrie, cu 57,75% din voturi, în fața președintelui în exercițiu, pro-rusul Igor Dodon, reamintește AFP. “Alegerea dumneavoastră este un mesaj de speranță formidabil”, a spus Macron, afirmând despre Maia Sandu că este “o personalitate curajoasă care se luptă de mulți ani pentru statul de drept și împotriva corupției”. “Îmi doresc ca Franța și UE să vă poată însoți cu tărie și pe termen lung”, a adăugat el, precizând că Parisul va sprijini proiectul recondiționării unei linii de cale ferate “esențiale” între Chișinău și UE.Parcursul european “este calea cea mai scurtă către democrație și prosperitate”, a afirmat Maia Sandu, exprimându-și dorința de a consolida Acordul de Asociere cu UE încheiat în 2014.

Ministru britanic: În lume există 4.000 de variante ale noului coronavirus

Marea Britanie a lansat ieri teste clinice pentru a evalua răspunsul imunitar al unei combinații de vaccinuri Pfizer-BioNTech și AstraZeneca, cu două doze

Aproximativ 4.000 de variante ale noului coronavirus au fost descoprite în întreaga lume, o situație care face necesară o îmbunătățire a vaccinurilor, care ar putea presupune o combinare a vaccinurilor produse de Pfizer/BioNtech și AstraZeneca, au anunțat ieri autoritățile britanice.“Toți producătorii, Pfizer-BioNTech, Moderna, Oxford-AstraZeneca și alții, caută să-și îmbunătățească vaccinurile pentru a se asigura că suntem pregătiți pentru orice variantă” a noului coronavirus, declară ministrul britanic însărcinat cu campania de vaccinare Nadhim Zahawi. Potrivit lui Nadhim Zahawi, în prezent există în lume 4.000 de variante ale noului coronavirus. Însă doar o mică parte a acestor varinate - descoprite în Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia - sunt susceptible de mutații profunde, potrivit British Medical Journal. Nadhim Zahawi consideră totodată că este foarte puțin probabil ca vaccinurile actuale să nu fie eficiente împotriva noilor variante, însă Marea Britanie vrea să fie pregătită să le facă față, subliniază el.Noul coronavirus a ucis aproape 2,268 milliooane de oameni în lume de când a apărut în China, la sfârșitul lui 2019, potrivit unui bilanț al Universității americane Johns Hopkins. În privința vaccinării, Israelul se află pe primul loc, urmat de Emiratele Arabe Unite (EAU), Regatul Unit, Bahrain, Statele Unite, Spania, Italia și Germania.Marea Britanie a lansat joi teste clinice pentru a evalua răspunsul imunitar al unei combinații de vaccinuri Pfizer-BioNTech și AstraZeneca, cu două doze. O vaccinare cu două doze de vaccinuri diferite poate să ofere mai multă flexibilitate în campania de vaccinare. Primele date despre răspunsul imunitar urmează să fie cunoscute în iunie. În cadrul acestor teste se administrează mai întâi o doză de vaccin Pfizer-BioNTech și apoi un rapel cu o doză AstraZeneca - la un interval de 12 săptămâni și viceversa.

„Thrash streaming”, fenomenul care ucide oameni în direct în Rusia, a mai făcut o victimă

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în Rusia în timpul unui livestream după ce a băut 1,5 litri de vodkă, potrivit mai multor surse mass-media din această țară citate de Insider.

Autoritățile ruse au anunțat că vor efectua o autopsie pentru a determina cu exactitate cauza decesului lui Yuri Dușechkin, un bărbat poreclit „Bunicul” în timpul transmisiunilor live. Dușechkin a fost găsit mort joi în orașul Smolensk după ce spectatorii unui livestream pe Youtube ar fi donat bani ca bărbatul să bea mai mult. Transmisiunea pare să fi făcut parte parte dintr-un trend tot mai răspândit în Rusia poreclit „thrash (n.r. gunoi) streaming” în care cei care realizează videoclipurile live câștigă bani prin realizarea unor fapte violente sau periculoase îndreptate în special împotriva altor persoane. Incidentul a fost transmis live de un alt bărbat care are peste 25.000 de urmăritori pe canalul său de Youtube, transmisiunea continuând și după ce Dușchkin și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit la podea. În alte înregistrări de pe canalul său, Youtuber-ul, despre care presa rusă scrie că s-ar numi Zheka, este văzut oferind bani unor persoane fără adăpost în schimbul unor activități precum băutul excesiv de vodkă sau consumarea de sos iute.Se pare că Dușechkin ar fi apărut anterior și în alte videoclipuri urcate de bărbat pe canalul său. „Thrash streaming”-ul a devenit extrem de popular în Rusia, devenind un motiv de îngrijorare pentru autorități.

Măsuri legislative

Senatorul rus Alexei Pușkov a condamnat incidentul într-un tweet, afirmând că „un om fără adăpost din Smolensk a murt în timpul unei transmisiuni de trash streaming: a fost abuzat, a fost bătut iar jegurile internetului au plătit bani acestui blogger pentru aceste spectacole”. „Este nevoie să explicăm cuiva nevoia de a interzice prin lege thrash stream-urile și eradicarea lor ca fenomen? Pentru noi este evident”, a mai scris acesta.

În luna decembrie a anului trecut o tânără a murit după ce a fost încuiată afară în frig de prietenul ei în timpul unui livestream. Stas Reeflay, în vârstă de 30 de ani, al cărui nume real este Stanislav Reșetnikov, ar fi forțat-o pe prietena sa să iasă afară din casă doar în chiloți în pofida temperaturilor extrem de scăzute, bărbatul transmițând în direct incidentul. „Iepurașul meu, ce ai?”, a întrebat Reeflay în rusă în timpul livestream-ului după ce a cărat-o pe Grigorieva înapoi în casă, acesta declarând ulterior în fața celor care îl urmăreau „băieți...nu are puls...e palidă. Nu respiră”.

Mai multe înregistrări video cu incidentul au strâns sute de mii de vizualizări pe Youtube. Pușkov a anunțat că lucrează cu Consiliul Federației Ruse, camera superioară a parlamentului din această țară, care urmează să se întrunească în 11 februarie pentru a dezbate o lege care să interzică thrash streaming-ul.

Deși majoritatea streamerilor care fac astfel de transmisiuni folosesc Twith și alte platforme de transmisiuni în direct, înregistrările sunt adesea urcate ulterior pe Youtube. Youtuberii ruși care au devenit populari datorită thrash streaming au strâns sute de mii de urmăritori pe Youtube deși platforma a blocat unele canale afirmând că materialele încărcate îi încalcă politicile.

Un jurnalist care și-a prezis propria ucidere tocmai a fost găsit mort

Când jurnalistul și producătorul de documentare libanez Lokman Slim nu s-a întors acasă după ce a vizitat un prieten miercuri noaptea, sora sa Rasha a avut un presentiment rău.

Fratele său era tot mai îngrijorat cu privire la soarta sa, prezicând anul trecut că dacă va păți ceva, Hezbollah, gruparea teroristă șiită palestiniană cu influență puternică în parlamentul libanez, va purta „întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat sau pentru ce s-ar putea întâmpla”.

Rasha al-Ameer a postat mesaje urgente pe Facebook și Twitter a doua zi dimineața, inclusiv unul în care a anunțat că nu mai poate lua legătura cu fratele ei. „Fratele meu Lokman Slim a părăsit Niha din sud în urmă cu 6 ore în drum spre Beirut și nu s-a întors”, a scris aceasta, adăugând că „nu răspunde la telefon. Oricine știe ceva despre el mă poate contacta, vă rog”.

Câteva ore mai târziu poliția a găsit trupul neînsuflețit al lui Slim în mașina sa, bărbatul având două găuri de glonț în cap.

Prietenii criticului vocal al Hezbollah au presupus la început că a fost răpit, fiind îngrijorați din cauza tot mai numeroaselor amenințări primite de acesta după o apariție recentă la TV în care a criticat situația politică din Liban și a cerut formarea unui nou guvern. Slim, în vârstă de 59 de ani, și-a intensificat recent criticile, afirmând la Arab News că „Hezbollah domină țara și guvernul”. Premierul libanez Saad Hariri a condamnat uciderea lui Slim iar ministerul de interne s-a declarat „oripilat”.Bassem Sabeh, un fost parlamentar, a declarat că asasinatul reprezintă „un mesaj direct pentru toți activiștii, scriitorii și politicienii din comunitatea șiită care se mobilizează și își exprimă ideile în afara orbitei politice a Hezbollah”.Slim, care a studiat în Franța, a fost descris în mass-media libaneză drept „cel mai proeminent și înverșunat” opozant al Hezbollah. Rasha a relatat că a aflat ce s-a întâmplat cu fratele său dintr-o alertă la știri în timp ce se afla în secția de poliție pentru a-l da dispărut. „Omorurile sunt singurul limbaj în care Hezbollahț sunt fluenți”, afirmă aceasta.Poliția nu a anunțat niciun suspect pentru crimă.

O femeie infectată cu noul COVID-19 a ascuns boala și și-a omorât toată familia

O femeie de 36 de ani, din Venezuela, care a ascuns că este infectată cu noul coronavirus, și-a infectat toată familia. Într-un final, au murit cu toții: ea, soțul și trei copii minori. Verónica García Fuentes, de 36 de ani, s-a simțit rău în a doua săptămână a lunii decembrie, având febră și o stare generală proastă. Și-a făcut un test PCR care a avut rezultat pozitiv, însă a ascuns acest lucru familiei. Deși a încercat să-i protejeze și să stea la distanță de ei, i-a îmbolnăvit pe toți cei din casă: pe soț și pe cei trei copii: unul de 17 ani și doi gemeni în vârstă de patru ani, potrivit Digi24. În ianuarie, femeia a făcut pneumonie, iar cu această ocazie a fost testată și restul familiei, cu toții fiind pozitivi. La 14 ianuarie, femeia a fost internată în spital, iar după două zile a fost internat și soțul ei, care între timp a început să se simtă rău. O săptămână mai târziu, amândoi au murit. Starea de sănătate a celor trei copii s-a deteriorat, iar pe 27 ianuarie toți trei au murit, la 42 de zile după ce Verónica a primit confirmarea că are COVID-19, conform El Mundo.

Diplomat iranian, condamnat în Belgia la 20 de ani de închisoare pentru terorism

Un diplomatt iranian, Assadollah Assadi, în vârstă de 49 de ani, a fost condamnat ieri, de către justiția belgiană, la 20 de ani de închisoare cu privire la plănuirea unui atentat care viza o reuniune a unor opozanți ai regimului de la Teheran în apropiere de Paris, în 2018. Assadollah Assadi se afla, la acea vreme, în post la Ambasada Iranului în Austria. Atentatul - dejucat de către autoritățile belgiene - viza, la 30 iunie 2018, la Villepinte, în apropiere de Paris, marea adunare anuală a Consiliului Național al Rezistenței Iraniene (CNRI), o coaliție de opozanți din care face parte gruparea Mujehedinii Poporului (MEK). În dimineața lui 30 iunie 2018, un cuplu de belgiano-iranieni cu domiciliul la Antwerpen (nord) a fost arestat de către poliția belgiană, la Bruxelles, în posesia a 500 de grame de TATP și a unui detonator, în mașină.Arestarea a avut loc în ultimul moment, iar adunarea a putut să aibă loc cu invitați americani, între care și Rudy Giuliani, britanici și francezi. În octombrie 2018, Parisul a acuzat Ministerul iranian al Informațiilor că se află în spatele acestui atentat ratat, acuzații respinse de către Teheran. Completul de la un tribunal din Antwerpen a dat astfel curs, în pronunțarea pedepsei, cererii parchetului federal belgian, competent în domeniul terorismului. El condamnă, de asemenea, trei complici belgieni de origine iraniană ai diplomatului - cuplul arestat, Nassimeh Naami, în vârstă de 36 de ani, și Amir Saadouni, în vârstă de 40 de ani, și Mehrdad Arefani, în vârstă de 57 de ani - la pedepse cuprinse între 15 și 18 ani de închisoare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.