Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Mafia a pus stăpânire pe un stat: republica Moldova

Ziarul de Vrancea
21 iun 2018 594 vizualizări

Un incitant interviu cu primarul ales al Chișinăului, prooccidentalul Andrei Năstase, căreia i-a fost invalidat mandatul de instanță într-un mod absolut scandalor și îngrijorător pentru lumea democrativă n "Mafia controlată de Plahotniuc a considerat că trebuie să mă oprească. Chemăm lumea în stradă", spune el

- Domnule Andrei Năstase, ați câștigat alegerile într-o manieră surprinzătoare pentru actuală putere de la Chișinău, dar extrem de clară. În seara alegerilor, ați declarat că veți merge la primărie abia după ce mandatul vă va fi validat. Vă așteptați că acest lucru să nu se întâmple?

- Am fost pregătiți pentru orice în această confruntare cu forțele oligarhice. În staff ne-au parvenit informații conform cărora erau elaborate mai multe scenarii că să nu ajung să ocup funcția de primar general al Capitalei. În acest moment nu vreau să spun mai mult, dar unul dintre ele era și invalidarea mandatului de primar ales. În ultima perioadă de timp am deconspirat mai multe scheme de corupție la nivelul Chișinăului, scheme ale mafiei imobiliare controlate de Plahotniuc, începând după excluderea de la guvernare a Partidului Liberal. Sigur că urma să deconspir și să elimin toate aceste scheme de corupție, de hoție, de folosire ilegală a banului public, a patrimoniului municipal. Și atunci mafia controlată de Plahotniuc a considerat că trebuie să mă oprească. Sunt prea multe ilegalități comise la primărie, începând de la acțiunile mafiei imobiliare și continuând cu unele contracte de servicii cu atribuire directă. E vorba de afaceri ilicite, la un prim calcul, de sute de milioane de euro. 

- Cum calificați decizia instanței? Ce credeți despre motivele invocate de instanță pentru invalidarea alegerilor?

- Așa cum am mai declarat, judecătoarea care a dat o asemenea hotărâre ar trebui să stea după gratii. Este clar că a fost o comandă politică motivată de două lucruri: pe de-o parte, așa cum am spus, corupția din interiorul primăriei cu încrengături la cel mai înalt nivel, și doi, oponenții noștri își dau foarte bine seama, în perspectiva alegerilor parlamentare din iarna acestui an, că avem o echipă consolidată a forțelor pro-europene, democratice, anti-oligarhice, mă refer în primul rând la Platforma Demnitate și Adevăr și la Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de doamna Maia Sandu, la Partidul Liberal Democrat, la societatea civilă activă. În fața acestui pericol au aplicat tot ce au putut aplica. Au prezentat un motiv pentru a anula aceste alegeri. Se știe foarte bine că de 7 ani de zile sunt într-o luptă cu regimul oligarhic, cu regimul nedemocratic din Republica Moldova. Unul care astăzi îl are drept partener de nădejde pe Igor Dodon, un președinte de buzunar, un președinte de mucava, care nu face decât să servească regimul oligarhic condus de Vladimir Plahotniuc. În ceea ce privește motivele invocate, acestea sunt contrazise chiar de observatorii interni și internaționali care au monitorizat alegerile. Au invocat faptul că în ziua alegerilor  am chemat alegătorii să mă voteze, când în realitate au fost făcute apeluri repetate doar pentru că lumea să iasă la vot, să-și exercite dreptul democratic de a alege, drept pe care ei acum vor să ni-l confiște. Observatorii imparțiali au spus foarte ferm că a fost doar un apel normal la mobilizare, și nu agitație electorală. Decizia judecătoriei Chișinău demonstrează întregii lumi ceea ce noi spunem de ani și ani de zile, și anume că Republica Moldova este un stat capturat!

- Cine pierde din toată această situație? Dumneavoastră sau R. Moldova, în general?

- Întreagă societate are de pierdut. Cu ocazia acestor alegeri am câștigat, nu doar pentru populația Chișinăului, ci și pentru toată populația Republicii Moldova, ceea ce se părea că se pierduse, și anume speranța. Noi am redat oamenilor speranța că putem să scăpăm de mafie și să ne construim o viață mai bună aici, la noi acasă, fără să mai fim nevoiți să plecăm în alte țări pentru o bucată de pâine. Înainte de această campanie electorală au fost efectuate mai multe studii sociologice. Unul dintre rezultatele acestor studii este devastator pentru viitorul nostru: 56% dintre respondenți au declarat că sunt gata să plece peste hotare. Ceea ce se întâmplă acum va amplifica acest proces și teamă îmi este că la următoarele alegeri nu va mai avea cine să voteze.

- Ați contestat decizia? Sperați într-un răspuns favorabil?

- Desigur că am contestat această decizie aberantă a acestei foste grefiere, ajunsă judecătoare cel mai probabil prin sprijinul mafiei. Am publicat pe pagina mea de socializare textul motivării acestei decizii că să-și dea toată lumea seama ce magistrați agramați și incompetenți sunt în subordinea și la deplinul cherem al sistemului de tip mafiot care conduce astăzi Republica Moldova. Sperăm că judecătorii de la Curtea de Apel să demonstreze că justiția din Republica Moldova mai poate fi salvată din ghearele oligarhilor și ale binomului Plahotniuc-Dodon.

- Până unde sunteți dispus să mergeți? Există un lucru care v-ar determina să renunțați la această luptă?

- Nu vom renunța la luptă și ne vom bate pentru drepturile  noastre. Chemăm lumea să iasă în stradă și să-și apere aceste drepturi! Sloganul protestului de azi este: “Hai cu noi! Va fură și pe voi!” Pentru că nu mai pot fi rabdate furturile, ilegalitățile și schemele de tip mafiot care guvernează astăzi în Republica Moldova.

 

Secretarul general al NATO: legătura Europei cu SUA va rezista

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat ieri că el consideră că legătura dintre Europa și SUA va supraviețui diferențelor de opinie în privința pieței de schimb, climei sau a acordului nuclear cu Iranul, scrie Reuters. Într-un discurs ținut la Londra, Stoltenberg a declarat: „Legătura noastră este puternică dar unii pun la îndoială puterea ei. Da, vedem diferențe de opinie între SUA și alți aliați privind piața de schimb, clima sau acordul nuclear cu Iranul”. „Nu este bătut în cuie că legătura transatlantică va supraviețui pentru totdeauna dar cred că o vom păstra”, a adăugat el. Washingtonul a început să impună taxe pentru importurile de aluminiu și oțel din Uniunea Europeană, Canada și Mexic de la 1 iunie. În plus, Donald Trump a retras SUA din acordul de la Paris privind schimbările climatice dar și din acordul nuclear cu Iranul, ambele decizii fiind criticate dur de liderii europeni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.