Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Lideră a opoziției din Belarus, răpită de persoane necunoscute

Ziarul de Vrancea
7 sep 2020 1788 vizualizări

Maria Kolesnikova era ultima rămasă în țară dintre cele trei femei care au condus opoziția în timpul campaniei electorale n poliția susține că nu știe nimic despre dispariția ei

Persoane neidentificate au răpit-o ieri pe o lideră a protestatarilor, Maria Kolesnikova, în centrul Belarusului. “În dimineața zilei de 7 septembrie, în fața Muzeului Național de Artă, mai multe persoane necunoscute au urcat-o pe Koleskinova într-un microbuz pe care scria Sviaz (Comunicații) și au pornit într-o direcție necunoscută”, a scris un portal local independent de informații.  Aliați politici ai Mariei Kolesnikova au spus că verifică informațiile privind răpirea sa, dar că ea nu răspunde la telefon. Ea este membră a Consiliului de Coordonare al opoziției, împotriva căruia autoritățile din Belarus au deschis atacuri în justiție, scrie și AFP. În același timp, poliția din Belarus a transmis că nu a reținut-o pe Maria Kolesnikova, potrivit agenției de știri Interfax. Maria Kolesnikova este ultima rămasă în Belarus dintre cele trei femei politician care și-au unit forțele înaintea alegerilor prezidențiale de la 9 august în încercarea de a-l contracara pe liderul Aleksandr Lukașenko. Celelalte două, Svetlana Tihanovskaia, care a fost candidata opoziției la alegeri, și Veronika Țepkalo, au părăsit deja țara. O voce critică la adresa președintelui, ea a jucat un rol important în criza politică post-alegeri din țară, în contextul protestelor masive și al grevelor împotriva realegerii lui Lukașenko. La 31 august, Maria Kolesnikova a anunțat că formează un nou partid politic, “Împreună”, cu echipa opozantului Viktor Babariko, aflat în închisoare și cu care a mai lucrat anterior.

Record de protestatari arestați duminică

Dacă va fi confirmată, răpirea sa vine în contextul în care autoritățile din Belarus par să-și fi intensificat eforturile de a înăbuși avântul protestatarilor.

Poliția din Belarus a transmis ieri că a arestat 633 de persoane în timpul manifestației ample de duminică a opoziției împotriva realegerii, la începutul lunii august, a președintelui Aleksandr Lukașenko. Este cel mai mare număr de arestări la o manifestație a opoziției de la primele proteste declanșate după alegerile prezidențiale de la 9 august, reprimate cu severitate de forțele de ordine. Potrivit AFP, peste 100.000 de persoane au defilat duminică în centrul Minskului la apelul opoziției, în al patrulea weekend consecutiv de mobilizare în masă. La fel ca în urmă cu o săptămână, forțele de ordine au desfășurat dispozitive impresionante. Armata și vehicule blindate au înconjurat clădiri strategice, iar stațiile de metrou au fost blocate cu bariere și sârmă ghimpată. În unele imagini se vede cum bărbați cu cagulă, în civil sau înarmați cu bastoane, circulă prin centrul orașului și îi urmăresc pe manifestanți. Acțiuni de protest au avut loc și în numeroase alte orașe, în special la Grodno și Brest, ambele în vestul țării. În vârstă de 66 de ani, Lukașenko, aflat la putere de 26 de ani și a cărui realegere la 9 august este contestată de opoziție, care susține că scrutinul a fost fraudat, continuă să excludă orice dialog și caută sprijinul Moscovei. Departe de a da înapoi, autoritățile și-au înmulțit săptămâna trecută arestările ca răspuns la mobilizarea studenților.

Șoigu: NATO simulează cu regularitate atacuri cu rachete împotriva Rusiei

Publicația pro-Kremlin Vzgliad susține că Ucraina ar putea deveni cap de pod pentru un atac nuclear al SUA împotriva Rusiei Avioane ale țărilor NATO efectuează cu regularitate zboruri în cadrul cărora simulează atacuri cu rachete împotriva teritoriului Rusiei, a declarat ministrul apărării rus Serghei Șoigu într-un interviu difuzat duminică seara de postul televiziunii publice Rossia-24, evocând un survol recent al unor bombardiere strategice americane B-52H Stratofortress deasupra Mării Baltice. “Alt lucru ne alarmează mai mult: dacă înainte, cu o anumită frecvență, desigur nu așa ca în prezent, era vorba în principal de avioane de recunoaștere, la ora actuală au început survoluri regulate și zboruri de antrenament implicând simularea unor lovituri cu rachetă, inclusiv prin utilizarea unui număr mare de avioane”, a afirmat Șoigu. Ministrul rus a spus că “este poate pentru prima oară când, după mai multe evenimente în care au fost implicate avioane, aparate cu rază lungă de acțiune B-52H se apropie de granițele noastre”. Din 24 august până în 3 septembrie, potrivit lui, Rusia și-a ridicat avioanele de zece ori de la sol pentru a intercepta aparate NATO de recunoaștere deasupra mărilor Baltică, Neagră și Barenț. La 31 august, mijloace rusești de control al spațiului aerian deasupra Mării Baltice au detectat “trei ținte aeriene” apropiindu-se de granița de stat a Federației Ruse, notează TASS. Pentru identificarea și interceptarea lor, armata rusă a ridicat de la sol trei avioane de vânătoare Su-27 din cadrul forțelor aeriene ale Flotei ruse de la Marea Baltică. Acestea au interceptat trei bombardiere americane B-52H Stratofortress și au revenit la bază după ce aparatele americane s-au îndepărtat de frontiera rusă. La 4 septembrie, sistemele de control rusești al spațiului aerian au detectat trei bombardiere americane B-52H Stratofortress apropiindu-se de granița de sud a Federației Ruse. Pentru interceptarea lor, forțele ruse au ridicat de la sol patru avioane de vânătoare Su-27 și patru avioane de luptă multirol Su-30, Moscova denunțând că aparatele americane s-au apropiat de peninsula Crimeea dinspre teritoriul Ucrainei. Media de stat ruse, între care publicația pro-Kremlin Vzgliad, au denunțat imediat vineri că Ucraina ar putea deveni cap de pod pentru un atac nuclear al SUA împotriva Rusiei. În timp ce bombardierele americane se apropiau de Crimeea de pe teritoriul ucrainean, avioane de recunoaștere a NATO veneau spre Crimeea dinspre Marea Neagră, a scris presa rusă, citând surse occidentale.

Interceptări “nesigure și neprofesioniste”

Bombardierele B-52 Stratofortress au fost într-adevăr însoțite de avioane de recunoaștere și supraveghere aeriană occidentale care au urmărit reacția sistemului antiaerian rusesc la zborurile avioanelor strategice americane, a relatat tot atunci publicația americană The Drive. Avioanele RC-135V/W, Airseeker și Sentinel R1, destinate în special recunoașterii electronice, ar fi putut colecta informații despre modul de reacție al sistemelor integrate de apărare antiaeriană ale Rusiei și al altor unități de comandă, conform aceleiași publicații. Survolul spațiului ucrainean de către un grup de bombardiere strategice americane B-52H efectuat vineri a demonstrat capacitatea NATO de descurajare a Rusiei, a declarat Comandamentul Forțelor Aeriene ale SUA din Europa și Africa (USAFE-AFAFRICA), potrivit Interfax. La rândul lor, SUA și NATO au acuzat de repetate ori forțele aeriene ruse de interceptări “nesigure și neprofesioniste” deasupra Mărilor Baltică și Neagră.

O „super-bacterie” supraviețuiește de trei ani pe exteriorul Stației Spațiale Internaționale

Cercetătorii care au plasat o tulpină de bacterie pe exteriorul Stației Spațiale Internaționale au remarcat cu suprindere că ea a supraviețuit timp de trei ani în spațiu deschis, scrie BBC. Experimentul, condus de o echipă japoneză, a implicat bacteria Deinococcus radiodurans, cunoscută și sub numele de Conan the Bacterium datorită rezistenței ei extreme. Bacteria folosită în misiunea Tanpopo este rezistentă la radiații și poate fi găsită în medii deșertice. „Ce a rezultat din acest experiment este că celulele din centrul coloniilor (de bacterii, n.r.) au supraviețuit acelor condiții, pe când cele din exterior au murit. Este ca și când celulele Deinococcus din centru au fost protejate de semeni, de frații și surorile de deasupra”, a explicat un membru al echipei. Experimentul a avut loc în afara laboratorului japonez Kibo, modul de cercetare atașat Stației Spațiale Internaționale. „Asta nu înseamnă că viața a fost oferită Pământului din spațiu. Ce arată aceste experimente este că asta nu ar fi imposibil”, a precizat cercetătorul. Experții spun că studiul poate ajuta în cercetarea dacă viața poate exista pe alte planete.

Înjunghierile din Birmingham: Un bărbat de 27 de ani, arestat

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, care este suspectat că este autorul mai multor agresiuni cu cuțitul, soldate cu un mort și doi răniți grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică la Birmingham, al doilea cel mai important orașdin Regatul Unit, a anunțat poliția luni, relatează AFP. “Am arestat un bărbat suspectat de omor și de șapte tentative de omor, într-o serie de atacuri cu cuțitul la Birmingham”, a anunțat Poliția comitatului West Midlands. Victimele par că au fost vizate “la întâmplare”, potrivit poliiției. Un bărbat în vârstă de 23 de ani a murit după ce a fost înjunghiat, iar alt bărbat și o femeie, în vârstă de 19 și 22 de ani, au fost grav răniți cu arma albă și se aflau la spital într-o stare critică. Alte cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 33 de ani, au fost rănite mai puțin grav. Atacurile au avut loc între orele locale 0.30 (2.30, ora României) și 2.20 (4.20, ora României) în mai multe locuri din oraș. Poliția a difuzat duminică seara imagini în care suspectul este surprins de camere de supraveghere și a primit “numeroase răspunsuri”. “Una dintre aceste piste ne-a condus în cartierul Selly Oak în această (luni) dimineața, unde a fost arestat un bărbat”, a anunțat poliția. Ancheta continuă. Potrivit primelor elemente ale anchetei, nimic nu permite să se rețină, în acest stadiu, ipoteza “teroristă” sau a unei crime a urii, dar nici pe cea a unui conflict între ganguri, a anunțat duminică, într-o conferință de presă, un reprezentant al poliției, Steve Graham.

India devine a doua țară din lume cu cele mai multe cazuri de covid-19

India a devenit ieri a doua țară din lume cu cele mai multe cazuri de covid-19, după Statele Unite, după ce a depășit bilanțul Braziliei, potrivit unei compilații, pe baza datelor oficiale, realizată de AFP. India înregistrează 4,2 milioane de infecții de la începutul pandemiei covid-19, potrivit Ministerului indian al Sănătății. Brazilia înregistrează 4,12 milioane de cazuri, iar Statele Unite 6,25 milioane. India înregistrează astfel cu 70.000 mai multe cazuri decât Brazilia. Ea este țara în care pandemia avansează cel mai rapid - 90.802 de infectări în ultimele 24 de ore. Ministerul indian al Sănătății a anunțat totodată 1.016 de decese din cauza covid-19 în ultimele 24 de ore, iar bilanțul total a crescut la 71.642 de morți, potrivit Reuters.

Traficul de droguri a explodat în timpul pandemiei

Traficul de droguri a explodat în timpul pandemiei de coronavirus, a declarat ieri pentru DPA un specialist al Europol. Experții apreciază că grupările criminale au trecut recent la traficul de droguri în special pe căi maritime, ascunzându-le printre echipamente medicale, în contextul în care traficul aerian s-a prăbușit aproape complet din cauza pandemiei. Traficul de cocaină din America de Sud spre Europa a ajuns “la cantități record”, a spus Sascha Strupp, analist strategic pentru traficul de droguri în cadrul acestei agenției a UE pentru cooperare în materie de aplicare a legii. “Coronavirusul nu a avut nicio influență asupra traficului (de droguri) pe rutele maritime”, a afirmat Strupp, care a precizat că acest comerț cu narcotice este “o piață tot mai mare”. Deși este greu de estimat exact cât de multe droguri au fost traficate, investigatorii au observat o creștere a cantității de narcotice confiscate. În prima jumătate a lui 2020, peste 25 de tone de cocaină au fost confiscate în portul Rotterdam, mai mult decât dublu comparativ cu cantitatea descoperită în aceeași perioadă din 2019, un an în care cele 34 de tone de cocaină confiscate au fost deja un record. Poliția olandeză a găsit luna trecută cel mai mare laborator de cocaină descoperit vreodată în Olanda, unde erau procesate circa 200 de kilograme de cocaină pe zi, în orașul Nijeveen din apropierea de granița cu Germania. Conform Europol, cea mai mare parte a cocainei ajunge în Europa prin Olanda, Belgia și Spania. Europol apreciază că grupările criminale au trecut recent la traficul de droguri în special pe căi maritime, ascunzându-le printre alte mărfuri, cum ar fi echipamente medicale, în contextul în care traficul aerian s-a prăbușit aproape complet din cauza pandemiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.