Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Le Monde: Noul coronavirus circula în Franța încă din noiembrie 2019

Ziarul de Vrancea
10 feb 2021 1483 vizualizări

Cercetătorii francezi au descoperit 13 cazuri de COVID-19 în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, în toate regiunile țării

Noul coronavirus SARS-CoV-2 se afla în circulație în Franța în noiembrie 2019, potrivit unor lucrări ale unor cercetători francezi, care pun în dificultate ipoteza apariției și răspândirii COVID-19 dintr-o piață din orașul chinez Wuhan (centru) la începutul lui decembrie 2019, relatează Le Monde. Medici de la Spitalul Albert-Schweitzer din Colmar, în Haut-Rhin, au reanalizat - în mai - sute de scanere toracice ale unor pacienți internați în instituția lor, începând din octombrie 2019, cu pneumonii grave, intrigați de mai multe cazuri clinice care au precedat epidemia COVID-19.

Unul dintre acești bolnavi - spitalizat la 16 noiembrie - prezenta leziuni asemănătoare celor cauzate de COVID-19. O prezență a noului coronavirus pe teritoriul francez era suspectată începând de la această dată, însă, în lipsa analizei unor prelevări biologice, această ipoteză rămânea fragilă.

Lucrări ale unor cercetători francezi - publicate sâmbătă în revista European Journal of Epidemiology - susțin aceste abservații. Ele arată - cu un nivel înalt de probă - că SARS-CoV-2 circula deja în Franța în noiembrie 2019.

Cercetătorii au analizat 9.144 de eșantioane sangvine . Ei le-au analizat mai întâi cu un test rapid de detectare a imunoglobulinei de tip G (IgG) anti-SARS-CoV-2. Acest test are reputația că generează rezultate “fals pozitive”, iar autorii le-au confirmat sau infirmat cu ajutorul unui al doilea test, foarte specific, dar mai delicat de realizat. Dintre cele 9.114 de eșantioane analizate, 13 eșantioane recoltate începând din noiembrie 2019 și până în ianuarie 2020 s-au dovedit pozitive la ambele teste - dintre care zece au fost recoltate în noiembrie sau decembrie. “Aceste rezultate sugerează că, încă din noiembrie și decembrie, nivelul contaminării în Franța era deja de un caz la 1.000”, declară profesorul Fabrice Carrat.

“Aceste rezultate nu arată o suprareprezentare a bolii în anumite regiuni”, spune el. “Pare să găsim cazuri în mod sporadic, în întreaga țară”, precizează profesorul Fabrice Carrat.

La câteva ore după sonda arabă Al-Amal, și sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat pe orbita lui Marte

Sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat cu succes pe orbita planetei Marte, miercuri, după o călătorie de aproape 7 luni. China devine astfel cea de-a 6-a țară care ajunge pe orbita Planetei Roșii, după SUA, Rusia, India, Uniunea Europeană și Emiratele Arabe Unite care au intrat, la rândul lor, de mai puțin de 24 de ore în acest grup select prin misiunea sondei orbitale Al-Amal (Speranță). Principalul obiectiv al misiunii Tianwen-1 este realizarea unei analize globale și extensive a întregii planete, prin intermediul sondei orbitale dar și a roverului care va fi trimis în locații de interes științific de la suprafața planetei.

Obiectivele științifice ale acestei misiuni sunt: cartografierea morfologiei și structurilor geologice ale planetei Marte, analiza caracteristicilor de suprafață ale solului și identificarea depozitelor de apă înghețată, analiza compoziției solului, studierea ionosferei și caracteristicilor climei marțiene și respectiv analiza câmpului electromagnetic și a celui gravitațional, precum și a structurii interne a Planetei Roșii.

Moscova, nedumerită privind strategia Maiei Sandu vizavi de Rusia

Moscova urmărește cu atenție situația politică internă din Republica Moldova, a declarat ieri viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, într-un interviu acordat agenției oficiale ruse TASS. El a remarcat în acest context că primii pași ai noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, în privința dezvoltării relațiilor cu Rusia au dat impresia unei anumite “ambiguități” până în prezent. Pe de o parte, Maia Sandu declară că “este dispusă la dialog” cu Rusia, dar pe de altă parte face “declarații severe” cu privire la problematica transnistreană, în speță nu recunoaște datoria Transnistriei pentru gazul rusesc, a afirmat responsabilul diplomatic rus. El a evocat totodată anularea în ianuarie a legii cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care conferise limbii ruse statut de limbă de comunicare interetnică. Legea respectivă fusese votată pe ultima sută de metri a președinției lui Igor Dodon, cunoscut pentru relațiile sale strânse cu Moscova, în luna decembrie, înaintea învestirii Maiei Sandu în funcția de președinte.

Într-un interviu acordat publicației ucrainene Evropeiskaia Pravda, Maia Sandu declarase în decembrie că Chișinăul nu va recunoaște datoria Transnistriei pentru consumul de gaze rusești. “Moldova plătește pentru gaz și electricitate (...) chiar dacă Transnistria folosește gratis gazul (rusesc) și susține că datoria este a Moldovei, nu este chiar așa. Noi niciodată nu vom recunoaște această datorie”, a afirmat ea, subliniind că Republica Moldova practic nu are datorii la importurile de gaze din Rusia.

Compania rusă Gazprom susține că Republica Moldova are o datorie de aproape șapte miliarde de dolari pentru livrările de gaze rusești, aproape întreaga sumă reprezentând datoria Transnistriei.

Opoziția din Belarus a anunțat o strategie pentru înlăturarea lui Lukașenko

Opoziția din Belarus a prezentat marți, după șase luni de proteste împotriva puterii de la Minsk, o strategie pentru înlăturarea președintelui Aleksandr Lukașenko. Lidera de opoziție Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania, a anunțat “Strategia pentru victoria belarușilor”, care include pregătirea a noi proteste la nivel național începând din martie, precum și alte măsuri care să ducă la schimbare. Cu toate acestea, pentru a se ajunge la noi alegeri, reprezentații guvernului belarus și cei ai mișcării pentru democrație trebuie ca pe un termen mai lung să se așeze în secret la masa negocierilor, se mai menționează în plan. Pentru ca acest lucru să se întâmple, regimul lui Lukașenko trebuie slăbit și mai mult, de exemplu prin presiune internațională, se adaugă în strategie.

Belarusul este într-o criză politică internă de la alegerile prezidențiale contestate de la 9 august, când Lukașenko a revendicat victoria cu 80,1% din voturi. Alegerea lui Lukașenko, aflat la putere de 26 de ani, a fost considerată ca fiind obținută prin fraude, iar opoziția o consideră pe Tihanovskaia adevărata câștigătoare. De atunci au loc proteste cu regularitate, iar Uniunea Europeană nu îl recunoaște pe Lukașenko drept președinte. În momentul de vârf al protestelor, în stradă au ieșit sute de mii de persoane. Câțiva manifestanți au fost uciși, câteva sute au fost răniți, iar mai multe mii au fost închiși.

Protestele continuă, dar sunt mult mai reduse, în contextul în care mulți susținători ai opoziției au fost trimiși la închisoare sau au fost nevoiți să plece din țară, ca Tihanovskaia.

Un politician mexican recunoaște că știe doi indivizi din mafia românească din Cancun

Politicianul mexican Rene Bejarano, care intenționează să candideze la un post de deputat federal din partea Mișcării de Regenerare Națională (Morena), aflată la guvernare, a recunoscut marți că îi cunoaște pe doi indivizi care au legături cu mafia formată în principal din cetățeni români, care operează în statul Quintana Roo, unde se află și cunoscuta stațiune turistică Cancun. Bejarano a susținut că delincvenții s-au folosit de numele său și de cel al mișcării sale politice, Mișcarea Națională pentru Speranță, pentru a înșela oameni de afaceri, motiv pentru care a rupt orice legătură cu ei în momentul în care a aflat despre acest lucru.

Politicianul mexican a negat orice fel de legătură cu gruparea infracțională încă de luni, când presa a publicat informația potrivit căreia autoritățile mexicane și americane făceau legătura între Bejarano și alți oameni politici și mafia cetățeanului român Florian Tudor, cunoscut după porecla “Rechinul”.

În afara dezmințirilor oferite de politicianul citat, responsabilul Unității de Informații Financiare (UIF) din guvernul mexican, Santiago Nieto, a clarificat pe Twitter că Bejarano nu apare în ancheta sa. “În ancheta UIF, precum și în denunțul pe care îl vom prezenta săptămâna aceasta împotriva grupării de români și mexicani care clonau cărți de credit se clarifică faptul că Rene Bejarano nu apare nicăieri”, a scris Nieto.

Gruparea celui poreclit “Rechinul”, care se ocupă cu clonarea de cărți de credit, traficul de persoane și extorcarea, și-ar desfășura activitatea în cel puțin 14 state mexicane cu sprijinul unor funcționari și prin intermediul unor firme fantomă, scrie EFE.

Boris Johnson: Trebuie să ne obișnuim cu ideea re-vaccinării în sezonul de toamnă

Britanicii ar trebui să se aștepte la vaccinări repetate împotriva COVID-19 în viitor pentru a ține pasul cu mutațiile coronavirusului, a declarat ieri premierul Boris Johnson. “Cred că trebuie să ne obișnuim cu ideea vaccinării și re-vaccinării toamna, pe măsură ce ne confruntăm cu aceste noi variante”, a spus Boris Johnson în Parlamentul britanic.

La începutul acestei săptămâni, ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock, a declarat că Regatul Unit a convenit achiziționare a 50 de milioane de noi doze de vaccin specific pentru noile variante de COVID-19.

Duminică, ministrul pentru vaccinare din Marea Britanie, Nadhim Zahawi, a declarat că s-ar putea ca în toamnă să fie nevoie de o revaccinare a populației, pe măsură ce apar noi variante ale coronavirusului.

Declarațiile sale au venit după publicarea unui studiu care arată că vaccinul Oxford/AstraZeneca are o eficacitate redusă împotriva tulpinii sud-africane. “Am discutat în această dimineață cu Jonathan Van-Tham (adjunctul comisarului medical șef), iar noi credem că probabil va exista o doză anuală sau un rapel în toamnă, apoi o vaccinare anuală, așa cum procedăm cu vaccinările contra gripei”, a declarat Zahawi. Ministrul a avertizat că “cu cât vaccinăm mai mult, cu atât virusul va încerca să supraviețuiască și să recurgă și la alte mutații”.

În Spania, persoanele infectate cu coronavirus vor trebui să aștepte 6 luni până la vaccinare

Ministerul Sănătății din Spania a decis că persoanele sub 55 de ani fără probleme majore de sănătate și care au contractat noul coronavirus vor trebui să aștepte șase luni de la diagnosticare până la primirea unui vaccin, transmite miercuri Reuters, citată de Agerpres.

Într-un document ce definește strategia națională de vaccinare, Ministerul Sănătății și-a justificat decizia arătând că, în acest interval de șase luni, reinfectarea se produce “în mod excepțional”.

Până în prezent, în Spania singurele persoane sub 55 de ani vaccinate sunt cadre medicale. Persoanele de peste 55 de ani și cele cu riscuri de sănătate care le fac mai vulnerabile la reinfectare vor fi exceptate de la această amânare, a indicat ministerul. Măsura se va aplica pentru cele trei vaccinuri (Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca) aflate în distribuție în această perioadă în Spania și este provizorie, putând fi revizuită în funcție de noi cercetări. Efectuarea unui test de anticorpi înainte de vaccinare nu este recomandată, mai precizează Ministerul Sănătății.

OMS: Pentru prima oară de la debutul pandemiei, au scăzut infecțiile și decesele provocate de COVID-19 în întreaga lume

Infecțiile și decesele provocate de COVID-19 în întreaga lume sunt în continuă scădere de câteva săptămâni, pentru prima oară de la debutul pandemiei, arată cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, la nivel global, pentru a patra săptămână la rând, numărul de noi cazuri de coronavirus a scăzut. Săptămâna trecută au fost raportate pe plan mondial peste 3,1 milioane de noi infecții cauzate de COVID-19, în scădere cu 17% comparativ cu datele înregistrate săptămâna precedentă. Este cel mai mic număr de infecții raportate OMS din 26 octombrie 2020 și până în prezent. De asemenea, numărul deceselor se află și el în scădere: în ultima săptămână au fost raportate 88.000 de decese, cu 10% mai puțin comparativ cu săptămâna precedentă, conform OMS. Chiar dacă încă mai există multe țări în care numărul infecțiilor este în creștere, noile cifre sunt considerate de către OMS drept „încurajatoare”.

SUA înregistrează, în prezent, cele mai multe cazuri de COVID: 871.365 de americani au fost, până acum, infectați. Chiar și așa, numărul de noi infecții raportate în această țară a scăzut cu 19% comparativ cu săptămâna trecută, informează OMS. La nivel continental, cele mai puține cazuri de coronavirus se înregistrează în Africa, unde numărulul infecțiilor a scăzut cu 22% față de ultima raportare.

De la debutul pandemiei, la nivel global au fost raportate peste 107 milioane de cazuri și peste 2,3 milioane de decese provocate de COVID-19, conform datelor universității John Hopkins din SUA.

Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare și reziliență

Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare și reziliență în valoare de 672,5 miliarde de euro, conceput pentru a ajuta țările Uniunii să combată efectele pandemiei de COVID-19. Regulamentul referitor la obiectivele, finanțarea și normele de accesare ale Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) a fost adoptat cu 582 voturi „pentru”, 40 „împotrivă” și 69 abțineri.

MRR este cel mai important element constitutiv al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU” în valoare de 750 de miliarde de euro. Vor fi puse la dispoziție 672,5 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru a finanța măsuri naționale care atenuează consecințele economice și sociale ale pandemiei. Se pot finanța prin MRR și proiecte conexe demarate la 1 februarie 2020 sau ulterior. Finanțarea va fi disponibilă timp de trei ani, iar guvernele Uniunii pot cere o prefinanțare de până la 13% pentru planurile lor de redresare și reziliență.

Pentru a putea să beneficieze de finanțare, planurile naționale de redresare și reziliență trebuie să se concentreze pe domenii-cheie de politică ale Uniunii: tranziția spre o economie verde, transformarea digitală, coeziunea economică și competitivitatea, precum și coeziunea socială și teritorială. Mai pot fi finanțate politicile pentru copii și tineret, inclusiv pentru învățământ și formarea de competențe.

Fiecare plan trebuie să consacre climei cel puțin 37% din buget, iar acțiunilor din domeniul digital cel puțin 20%. Planurile trebuie să aibă un impact social și economic de durată și să nu prejudicieze obiectivele de mediu.

Regulamentul mai stipulează că doar statele membre care s-au angajat să respecte statul de drept și valorile fundamentale ale Uniunii pot primi fonduri din MRR.

Siegfried Mureșan (PPE, România), unul dintre principalii eurodeputați implicați în negocieri, a declarat marți, în timpul dezbaterii: „În cele din urmă, aceste fonduri nu trebuie utilizate pentru cheltuieli bugetare obișnuite, ci pentru investiții și reforme”.

După aprobarea oficială a regulamentului de către Consiliu, acesta va intra în vigoare la o zi după ce va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE.

Cea mai vârstnică persoană din Europa s-a vindecat de COVID-19

O călugăriță franceză care este cea mai vârstnică persoană din Europa a supraviețuit COVID-19.

Lucile Randon, care a luat numele Sora Andre în 1944, urmează să împlinească joi vârsta de 117 ani. Ea a fost testată pozitiv pe 16 ianuarie și nu a dezvoltat vreun simptom. Potrivit BBC, ea a declarat presei locale că nici nu a realizat că este contaminată. A fost izolată de ceilalți rezidenți ai azilului din sudul Franței și este considerată acum complet vindecată.

Sora Andre, care nu mai vede și se deplasează cu un scaun rulant, își va sărbători ziua de naștere cu un mic grup de rezidenți ai azilului.

„A fost foarte norocoasă”, a spus David Tavella, purtător de cuvânt al azilului Sainte Catherine Labouré. „Nu m-a întrebat legat de sănătatea ei, ci despre obiceiurile ei. De exemplu, voia să știe dacă mesele sau programul de somn se vor schimba. Nu a arătat vreo teamă legat de boală. Pe de altă parte, a fost foarte îngrijorată pentru ceilalți rezidenți”.

Născută pe 11 februarie 1904, Sora Andre este a doua cea mai vârstnică persoană în viață din lume, potrivit listei Gerontology Research Group (GRG). Întrebată de BFM dacă s-a temut de COVID-19, ea a spus: „Nu, nu mi-a fost frică, pentru că nu îmi era frică să mor. Mă bucur să fiu cu voi, dar mi-aș dori să fiu în altă parte - alături de fratele meu, de bunicul meu și bunica mea”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.