Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Israel: Netanyahu câștigă, dar tremură

Ziarul de Vrancea
10 apr 2019 1677 vizualizări

După o victorie care se anunță la limită, actualul premier este favorit să formeze noul guvern, dar problemele din justiție îi stârnesc emoții

Benjamin Netanyahu este pe punctul de a obține cel de-al cincilea mandat de prim ministru al Israelului, după numărătoarea aproape totală a voturilor, iar rezultatele arată că „Bibi” este foarte bine plasat pentru a forma noul guvern, scrie AFP. Proiecțiile stabilite de media după numărarea a 97% din buletinele de vot arată că partidul lui Netanyahu are mai multe locuri (35) decât lista Albastru-Alb (centru dreapta) a lui Benny Gantz. Aceste proiecții conturează o majoritate de dreapta, cu Netanyahu premier, de 65 mandate din cele 120 din următorul Knesset. Într-o astfel de configurație, pare foarte improbabil ca președintele Reuven Rivilin să ofere în următoarele zile altuia decât Netanyahu sarcina de a forma o coaliție de guvernare.

Netanyahu, 69 de ani, la putere fără întrerupere de 10 ani, marchează astfel o nouă victorie spectaculoasă în aceste alegeri considerate cu valoare de referendum pentru politicile sale și în ciuda amenințării de a fi pus sub acuzare pentru corupție. Problemele sale judiciare riscă însă să-l prindă din urmă în primele luni ale noului mandat.

Stânga, marea învinsă

În total, 67,9% dintre alegători au participat la vot, în comparație cu 71,8% în alegerile legislative din 2015. Stânga este în pierdere. Partidul Laburist este creditat cu doar 6 locuri și unul dintre conducătorii săi, Shelly Yachimovich, s-a declarat “șocat”.

Gantz, care a intrat în politică în urmă cu mai puțin de 6 luni, a repurtat și el un succes răsunător. “Sunt fericit, chiar dacă Gantz nu formează următorul guvern, acesta este un rezultat istoric, o victorie uriașă pentru o formațiune așa nouă”, se entuziasmează la Tel-Aviv unul dintre suporteri, Shousan Levi, 61 de ani.

Profesorul de științe politice Gideon Rahat se așteaptă acum la patru-șase săptămâni de negocieri tumultuoase între Netanyahu și potențialii săi parteneri. “Vor fi o mulțime de zgomote, partidele mici vor încerca să agațe de un minister, de măsuri politice...”, prezice el.

Problemele în Justiție, din nou pe agendă

Foarte curând Netanyahu se va regăsi din nou în ape tulburi. Procurorul general a anunțat în februarie intenția de a îl inculpa pentru corupție, fraudă și abuz de încredere în trei afaceri legate de cadouri din partea unor miliardari, schimburi de active între guvern și patroni și tentative de influențare a presei. Procurorul general a fixat data de 10 iulie ca termen limită pentru o ultimă audiere înainte de a decide dacă premierul va fi pus sub acuzare. Netanyahu își susține nevinovăția și denunță o “ vânătoare de vrăjitoare”. În fața lui Netanyahu, Gantz, 59 de ani, fost general și șef de stat major, a promis în campanie că va pune capăt diviziunii și corupției cauzate de actualul premier.

Israelienii spun “nu” păcii

Netanyahu s-a prezentat drept un lider puternic și a mizat pe reușitele sale diplomatice și pe relația foarte apropiată cu președintele Donald Trump. Ca și în 2015, Netanyahu a scos din mânecă o surpriză de ultimă oră spunând că, în ciuda unui larg consens internațional, este pregătit să anexeze coloniile israeliene din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de mai mult de 50 de ani de Israel. O astfel de anexare ar distruge practic soarta unui stat palestinian independent care să coexiste cu Israelul, cunoscuta soluție a celor „două state”.

Comentând sondajele la ieșirea de la urme, Saeb Erakat, înalt responsabil palestinian, a estimat că israelienii au spus “nu păcii și da ocupării teritoriilor palestiniene”. “Doar 18 din 120 de membri aleși în Parlamentul israelian susțin soluția a două State”, a spus acesta.

Moment istoric: Prima fotografie a unei găuri negre

Oamenii de știință din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, ieri, prima fotografie a unei găuri negre, un “rezultat revoluționar” în domeniul astrofizicii. Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât Pământul - și a fost descrisă de cercetători drept “un monstru”, potrivit BBC. Gaura neagră este la 500 milioane de miliarde km distanță și a fost fotografiată de o rețea de opt telescoape din întreaga lume.

Găurile negre sunt alcătuite din cantități uriașe de materie strânsă într-o zonă mică, creând un câmp puternic gravitațional care atrage totul din jur, inclusiv lumina.

Pentru a surprinde o imagine a unei găuri negre, cercetătorii au combinat puterea a opt radiotelescoape din jurul lumii folosind o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI). Aceasta creează un telescop virtual aproape de aceeași mărime cu cea a Pământului.

Existența găurilor negre este universal acceptată printre astronomi, dar încă există multe lucruri necunoscute despre ele.

În iunie 2018, cercetătorii de la Universitatea Națională Australiană au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creștere din univers.

Gaura neagră supermasivă, cunoscută drept quasar, crește atât de repede încât poate înghiți o masă de mărimea Soarelui la fiecare două zile.

Dodon insistă pentru alegeri parlamentare anticipate

Președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a manifestat scepticismul în privința formării unei coaliții în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, avertizând totodată partidele că, în cazul în care până la mijlocul lunii iunie nu vor crea o majoritate parlamentară, el va dizolva legislativul și va convoca alegeri anticipate. “Dacă până la mijlocul lunii iunie, adică timp de trei luni în legislativ nu va fi nicio lege, dacă nu este ales un președinte al parlamentului, atunci la expirarea acestor trei luni eu pot să dizolv forul legislativ. Mai sunt două luni”, a declarat Igor Dodon, marți seara. El a estimat la 60% probabilitatea unor alegeri legislative anticipate în Republica Moldova. “Mi se pare că, în caz de alegeri anticipate, cel mai mult vor avea de suferit cei de dreapta”, spune Dodon.

La alegerile parlamentare din 24 februarie niciunul dintre partide nu a acumulat mai mult de 50% din sufragii pentru a obține majoritatea în parlament, ceea ce arată asupra necesității formării unei coaliții de guvernare.

Blocul ACUM (Partidul Acțiune și Solidaritate, PAS, plus Partidul “Platforma Demnitate și Adevăr”, PPDA), care i-a invitat anterior pe socialiști la discuții publice privind “dezoligarhizarea țării”, a respins marți inițiativele prezentate de socialiști. Blocul ACUM a respins și invitația făcută anterior de către Partidul Democrat al controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc pentru negocieri în vederea formării unei alianțe.

După condițiile avansate de socialiști, care au cerut funcțiile cheie în viitorul guvern, se pare că nu va exista o coaliție nici între Partidul Socialiștilor și democrați, apreciază analistul moldovean Nicolae Negru. “... Se poate deduce că nu vom avea o coaliție PSRM-PD decât dacă democrații vor alege să se sinucidă politic. Cedarea funcției de ministru al apărării partidului lui Dodon va însemna sfârșitul relațiilor normale cu NATO, suspendarea proiectelor de instruire și pregătire a militarilor noștri, de participare la exerciții militare comune, de asistență tehnică, de consolidare a securității și apărării, inclusiv a securității cibernetice etc”, scrie Nicolae Negru, evocând că socialiștii au cerut și portofoliul de la Externe. “Un ministru de externe socialist va vorbi cu gura Moscovei, iar reprezentanții Republicii Moldova la ONU vor vota în interesul Rusiei, nu al Republicii Moldova. Vor avea de suferit inevitabil relațiile cu România și Ucraina”, avertizează politologul moldovean. Mai mult, “anularea legii antipropagandă va umili public PD, ca și recunoașterea statutului de “limbă de comunicare interetnică” pentru limba rusă.

SUA: Secretarul de stat, despre Kim Jong Un, “prietenul” lui Trump: Un tiran

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, pe care președintele american Donald Trump îl numește “prietenul său”, este un “tiran”, a declarat marți șeful diplomației SUA, Mike Pompeo. Întrebarea i-a fost pusă de un senator în cursul unei audieri parlamentare. După ce i-a reamintit că îl calificase anterior pe președintele venezuelean Nicolas Maduro drept un “tiran”, el l-a întrebat pe Pompeo dacă aceeași calificare poate fi atribuită și lui Kim Jong Un. “Bineînțeles. Sunt sigur că deja am spus aceasta”, a răspuns secretarul de stat american.

Respectiva remarcă nu este de natură să faciliteze relațiile sale cu nord-coreenii, în timp ce Washingtonul se străduiește să relanseze negocierile privind dezarmarea nucleară după eșecul summitului Trump-Kim de la Hanoi, la sfârșitul lunii februarie.

Phenianul l-a acuzat recent pe secretarul de stat american, precum și pe consilierul pentru securitatea națională al Casei Albe, John Bolton, că ar fi responsabili de eșec, deoarece - potrivit regimului nord-coreean - ar fi “creat o atmosferă de ostilitate și de neîncredere” la discuții. Vara trecută, autoritățile nord-coreene au denunțat “metodele de gangster” din timpul timpul negocierilor.

În SUA, Mike Pompeo riscă să dea apă la moară detractorilor lui Donald Trump, care îl acuză pe președintele american că se înțelege bine cu “dictatorii”, uneori chiar mai bine decât cu aliații occidentali ai Washingtonului, notează AFP. După ce a catalogat Coreea de Nord ca fiind un “regim pervers”, condus de o “bandă de criminali”, iar pe Kim Jong Un l-a luat peste picior supranumindu-l “Omulețul-Rachetă!”, Donald Trump și-a schimbat complet tonul după prima lor întâlnire, istorică, în iunie 2018, în Singapore.

De atunci, Kim Jong Un a fost prezentat ca “prietenul” său, iar Donald Trump nu a evocat aproape deloc încălcările drepturilor omului în Coreea de Nord.

Jaf armat de milioane de euro dintr-un avion cu pasageri al Austrian Airlines

Un grup de bărbați mascați și înarmați au furat, marți, mai multe milioane de euro dintr-un avion de pasageri al companiei Austrian Airlines, pe aeroportul din Tirana, după care s-au implicat într-un schimb de focuri de poliția, reușind însă să scape. Bărbații au pătruns cu o dubă pe pista aeroportului și au amenințat cu arma personalul care transfera sacii cu bani dintr-o camionetă blindată în cala avionului, a relatat postul TV Klan, citând poliția locală. Hoții au încărcat sacii în dubă, dar, după circa 800 de metri, s-au implicat într-un schimb de focuri cu poliția, care a încercat să-i oprească. Unul dintre jefuitori a fost ucis, iar camarazii lui i-au aruncat trupul din dubă și au reușit să fugă. Nu este clar deocamdată ce sumă a fost furată, dar presa locală vorbește de cel puțin 2 milioane de euro.

În timpul jafului, toți pasagerii se aflau în avion, un Airbus A320, care urma să decoleze spre Viena. Media locale afirmă că viețile pasagerilor nu au fost în pericol în niciun moment. Avionul a decolat mai târziu spre Viena, unde a aterizat cu o întârziere de două ore și jumătate. Criminalitatea organizată constituie o mare problemă în Albania, unde autoritățile penetrează cu greu bandele ce iau adesea forma unor clanuri.

Patru albine vii, descoperite în ochii unei paciente

Doctorii din Taiwan au descoperit patru albine vii în ochiul unei femei, informează BBC. Femeia în vârstă de 28 de ani, identificată doar ca domnișoara He, culegea buruieni de pe mormântul unor rude în momentul în care insectele i-au intrat în ochiul stâng. La momentul respectiv, femeia a presupus că în ochi i-a intrat praf, însă ulterior, dat fiindcă ochii erau în continuare umflați și o dureau, s-a dus la un spital din sudul Taiwanului. Doctorul Hong Chi Ting de la spitalul universitar Fooyin a declarat pentru BBC că a fost “șocat” când a extras insectele, cu lungimea de 4 mm, trăgându-le de picioare. “Erau toate vii”, a precizat doctorul. Femeia a fost deja externată și se așteaptă să își revină complet.

Halictidae sunt o specie de albine foarte mici, atrase de transpirație. De asemenea, aceste albine se hrănesc cu lacrimi pentru conținutul lor proteic ridicat, potrivit unui studiu efectuat de Kansas Entomological Society.

Studiu: Stresul cronic stimulează dezvoltarea cancerului de sân

Diagnosticul de cancer este de multe ori însoțit de emoții negative, precum anxietate, stări de disperare și teamă, factori de risc ce facilitează dezvoltarea tumorilor și favorizează evoluția acestora. Însă mecanismele specifice prin care stresul cronic afectează dezvoltarea cancerului au constituit o necunoscută. O echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină Dalian din China a descoperit că stresul cronic poate conduce la creșterea nivelurilor de epinefrină (adrenalină), care stimulează lactat dehidrogenaza A (LDHA) și dezvoltarea celulelor canceroase cu comportament similar celulelor stem. Cu ajutorul unei substanțe folosite pentru analizarea LDHA, specialiștii au descoperit că vitamina C a inversat fenotipul malign al celulelor canceroase cu comportament similar celulelor stem indus de stresul cronic.

Cercetătorul principal Liu Qiang a declarat că acest studiu demonstrează importanța critică pe care o au factorii psihologici în dezvoltarea unor proprietăți similare celulelor stem în cazul celulelor cancerului de sân și oferă totodată o abordare terapeutică promițătoare în terapia tumorilor mamare. “Agentul vitamina C de scădere a LDHA reprezintă o potențială abordare pentru combaterea cancerului de sân asociat stresului”, a explicat Liu. El a declarat că pacienții cu cancer mamar, cancer ovarian și cancer de stomac manifestă adesea emoții negative care accelerează dezvoltarea tumorilor.

Ungaria consideră Huawei un partener strategic

Ungaria consideră Huawei Technologies un partener strategic în domeniul IT, a declarat ministrul de Finanțe Mihaly Varga, care a respins îngrijorările multor state occidentale legate de siguranța utilizării produselor companiei chineze. Varga a afirmat într-un comunicat publicat după o întâlnire cu un oficial de rang înalt al Huawei că această companie va ajuta Ungaria să își dezvolte rețeaua de internet broadband și să îndeplinească obiectivul ca 90% din familii să aibă acces la internet de mare viteză până în 2025, în conformitate cu un acord anterior.

Guvernele occidentale sunt îngrijorate că Huawei ar putea facilita spionajul guvernului chinez prin intermediul tehnologiei sale. Statele Unite au cerut aliaților lor să nu folosească produse ale Huawei.

Grupul chinez a negat în mod repetat că tehnologia sa poate fi utilizată pentru spionaj. În Ungaria, Huawei are peste 2.000 de angajați și cel mai mare centru de logistică din afara Chinei.

În Europa Centrală, Ungaria și Polonia au dezvoltat în ultimii ani relații foarte strânse cu China, fiind în căutarea de oportunități economice.

Polonia a arestat însă în ianuarie un director al Huawei, pe care îl acuză de spionaj, iar Varșovia este una dintre țările europene care analizează excluderea echipamentelor Huawei din rețeaua de internet 5G. Cel mai mare operator de rețele de telecomunicații din Cehia, CETIN, a anunțat luna trecută că riscurile legate de tehnologia Huawei sunt gestionabile.

Serviciul de Comunicații Speciale (STS) din România a anunțat recent că echipamentele Huawei nu sunt folosite în nicio rețea de infrastructură majoră a statului aflată sub administrația instituției.

PNL a cerut ca Huawei să nu aibă acces la construcția rețelei de internet 5G din țară, din motive de securitate.

Un bărbat care a pretins că e victimă a atacului terorist din Paris, condamnat la închisoare

Managerul unui restaurant din Paris implicat în atacul din 2015 a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a pretins că este o victimă a atentatului, pentru a încasa compensațiile oferite de statul francez. Yann Abdel Hamid Mohamadi a pretins că se afla la restaurantul Casa Nostra în momentul în care atacatorii au deschis focul, ucigând cinci oameni. Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru tentativă de fraudă, al doilea an de închisoare fiind suspendat. Mohamadi a susținut că ar fi o vicitmă a atacului pentru a încasa compensația oferită de fondul național pentru victime, FGTI.

Fondul nu i-a acordat însă banii pentru că a descoperit că bărbatul nu se afla la locul atacului în data de 13 noiembrie 2015, ziua atentatului de la Bataclan în care și-au pierdut viața, în total, 130 de persoane, în timp ce alte 350 au fost rănite. Mohamadi a mai fost condamnat pentru că a vândut ziarului britanic Daily Mail o înregistrare video a atacului. Potrivit presei franceze, Mohamadi a încasat în jur de 50.000 de lire sterline pentru înregistrarea respectivă. În acest dosar, el a fost condamnat la șase luni cu suspendare și amendat cu câteva mii de euro.

Erdogan cere o anulare a scrutinului de la Istanbul

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că autoritățile electorale este necesar să anuleze scrutinul municipal în care opoziția a obținut o victorie la Istanbul, argumentând că nereguli fac acest scrutin ilegitim. “Colegii noștri au stabilit toate aceste (presupuse nereguli). Bineînțeles, asta aruncă un văl. Dacă există o abordare sinceră, atunci asta ar trebui să conducă la o anulare a scrutinului”, a declarat Erdogan.

Aceste declarații sporesc presiunea asupra Înaltului Comitet Electoral (YSK), după ce Partidul Dezvoltării și Justiției (AKP, islamo-conservator) al lui Erdogan a anunțat marți că cere organizarea de noi alegeri la Istanbul. Potrivit rezultatelor provizorii ale scrutinului municipal care a avut loc la 31 martie în Turcia, Erdogan a suferit înfrângeri usturătoare - pierzând Ankara și Istanbulul, principalele două orașe turce, controlate de AKP și predecesorii islamiști ai AKP de 25 de ani. Refuzând să-și recunoască înfrângerea la Istanbul, Erdogan a denunțat “nereguli” masive, comise în opinia sa în mod “organizat”. AKP susține că secții de votare au diminuat numărul voturilor primite de către candidatul său, trimițând date trucate autorităților electorale, și că într-un cartier - Büyükçekmece - mai multe mii de persoane au fost înscrise în mod ilegal în registre electorale.

În contextul în care numărarea voturilor este aproape finalizată, candidatul opoziției Ekrem Imamoglu deținea, marți seara, un avans de 14.000 de voturi față de adversarul său din AKP, fostul premier Binali Yildirim.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.