Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE:Germania dorește să reducă aproape la zero zborurile internaționale

Ziarul de Vrancea
26 ian 2021 1460 vizualizări

Merkel reproșează propriului guvern că a pierdut controlul pandemiei

Guvernul de la Berlin discută reducerea până aproape la zero a zborurilor internaționale care aterizează în Germania, pentru a preveni răspândirea în această țară a mutațiilor mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2, a declarat ieri ministrul german de interne Horst Seehofer. “Pericolul reprezentat de aceste mutații ale virusului ne obligă să luăm în considerare măsuri chiar și mai drastice”, a explicat Seehofer. “Acestea includ controale mai stricte la granițe, mai ales la frontierele cu regiunile de mare risc, dar și o diminuare a traficului aerian aproape la zero, la fel cum face în prezent Israelul”, a indicat oficialul german, adăugând că “populația, care în Germania acceptă restricții (antiepidemice) importante, așteaptă de la noi să o protejăm cât mai bine posibil în fața unei explozii a numărului cazurilor” de COVID-19.

Conform publicației Bild, cancelarul Angela Merkel i-a solicitat acestuia în weekend, la o reuniune cu ușile închise cu deputații din partidul ei, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), să examineze posibile măsuri menite să reducă pătrunderea în Germania a variantelor de coronavirus detectate în Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia. De asemenea, scrie Bild, Merkel le-a reproșat membrilor guvernului că au “pierdut controlul” asupra pandemiei. “Trebuie să fim mai stricți, altfel ne întoarcem unde am fost cu 14 zile în urmă”, a avertizat ea, referindu-se la numărul cazurilor de COVID-19, care sub efectul măsurilor de lockdown a scăzut recent în Germania la sub 10.000 pe zi, deși numărul deceselor se menține la aproximativ o mie zilnic.

Bild mai notează că Merkel a criticat și călătoriile efectuate de cetățenii germani în afara țării. “De ce nu putem interzice călătoriile?”, a întrebat Merkel, apoi sugerând ea însăși diminuarea traficului aerian, potrivit participanților la acea reuniune.

“Digitalizarea insuficientă a societății noastre”

Șefa guvernului german a cerut joi, la o conferință de presă despre situația epidemiologică în Germania, ca toate eforturile să se concentreze pe evitarea răspândirii mutațiilor coronavirusului SARS-CoV-2, pentru a evita un al treilea val epidemic, și a insistat că orice decizie de reactivare a vieții publice trebuie luată cu mare atenție. Vorbind marți la Forumul Economic de la Davos, Merkel a avertizat “că viteza cu care am reacționat a lăsat mult de dorit”. “Digitalizarea insuficientă a societății noastre” și procedurile birocratice reprezintă cele mai mari puncte slabe ale Germaniei în gestionarea pandemiei.

Acele trei mutații ale coronavirusului SARS-CoV-2 implică un risc foarte ridicat pentru Europa, întrucât ele sporesc transmisibilitatea virusului, a avertizat de asemenea joi Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), care îndeamnă statele UE să impună restricții antiepidemice mai stricte, nicidecum să le relaxeze, să intensifice testarea și mai ales activitatea de secvențiere pentru a identifica noile mutații.

Oamenii s-au îngrășat în medie cu 6 kg în perioada pandemiei la nivel global

n proporția variază în funcție de țară

Un nou studiu Ipsos care a acoperit 30 de țări a scos în evidență faptul că deși majoritatea populației este conștientă de posibila corelație dintre obezitate și simptomele severe ale coronavirusului, la nivel global oamenii s-au îngrășat în perioada crizei, se arată într-un comunicat al companiei.

La nivelul celor 30 de țări monitorizate, o treime (31%) dintre respondenți au câștigat în greutate de la debutul pandemiei. Cu toate acestea, proporția celor care s-au îngrășat în această perioadă variază considerabil în funcție de țară: peste 50% în Chile sau Brazilia, respectiv 30-40% în Peru, Arabia Saudită, Australia, Italia, India, SUA, Spania, Argentina, Africa de Sud sau Turcia. În țări asiatice precum China sau Hong Kong, mai puțin de 10% dintre respondenți spun că au luat în greutate în această perioadă.

Cele mai mari medii au fost înregistrate în Arabia Saudită (8kg, în rândul celor 35% din populație care s-au îngrășat în această perioadă) și respectiv Mexic (8.5kg, în rândul a 34% din populație). 45% dintre cetățenii planetei spun că încearcă să slăbească. În Chile, această cifră ajunge la 60%, iar în Spania, Peru, Arabia Saudită, Singapore și SUA depășește 50% din populația intervievată.

Un respondent din zece a consumat mai mult alcool de la începutul pandemiei, în timp ce o proporție similară (9%) au afirmat contrariul. Cu toate acestea, în Australia și Statele Unite o cincime din populație (20%) a consumat mai mult alcool. La polul opus, posibil ca urmare a restricțiilor impuse, un sfert (24%) dintre sud-africani au consumat mai puțin alcool.

În privința fumatului, nivelul de polarizare este mai redus (4% au renunțat iar 3% s-au apucat de fumat).

Aproape jumătate (45%) din populația globului crede că există o legătură între obezitate și simptomele severe ale COVID-19 în rândul celor infectați.

Ponderea este mai mare în Peru (82%) și respectiv Marea Britanie (64%).

Ce facem că să slăbim?

În rândul celor care încearcă să slăbească, peste jumătate (52% la nivel global) ar prefera să facă mai multă mișcare sau să mănânce mai sănătos, mai degrabă decât să țină regim pentru a obține rezultate. Cu toate aceastea, 4 din 10 (44%) au afirmat că vor lua măsuri cu privire la cantitatea de mâncare consumată și la un eventual regim alimentar.

În Argentina, Chile, Mexic sau Olanda, aproximativ două treimi dintre cei care vor să slăbească preferă să mănânce mai sănătos decât să țină regim. În China, trei din patru (77%) respondenți care încearcă să slăbească preferă să facă mișcare.

Doar 15% dintre respondenții la nivel global afirmă că vor consuma mai puțin alcool.

Oamenii consideră că exercițiile fizice sunt mult mai eficiente în reducerea riscului de a dezvolta simptome severe de coronavirus, prin comparație cu renunțarea la fumat, consumul de vitamina D, reducerea greutății sau renunțarea la alcool. 4 din 10 respondenți (38%) consideră că exercițiile fizice frecvente pot reduce riscul dezvoltării unor simptome severe de coronavirus, în rândul celor infectați. Lista continuă cu renunțarea la fumat (28%) și consumul de vitamina D (26%). 17% au menționat reducerea greutății iar 1 din 10 (9%) au indicat renunțarea la alcool.

Noi recomandări ale OMS pentru tratamentul la COVID-19

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis ieri noi recomandări clinice pentru îngrijirea pacienților diagnosticați cu boala COVID-19, inclusiv a celor care prezintă simptome persistente după vindecare, și a sugerat totodată utilizarea unor doze mici de anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge. “Celelalte lucruri din îndrumare care sunt noi sunt acelea că pacienții cu COVID-19 care se află acasă ar trebui sa utilizeze pulsoximetria, prin care se măsoară nivelurile de oxigen, astfel încât să se poată afla dacă (starea de sănătate) se deteriorează într-o oarecare măsură acasă și s-ar impune mai bine îngrijire spitalicească”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă, la Geneva.

OMS a recomandat medicilor să îi așeze pe pacienți pe burtă pentru a îmbunătăți fluxul de oxigen, a adăugat Harris. “De asemenea, recomandăm utilizarea anticoagulanților în doze mici pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge. Sugerăm utilizarea mai degrabă a unor doze mici deoarece dozele mai mari pot conduce la alte probleme”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Ea a adăugat că o echipă de experți independenți condusă de OMS, aflată în prezent în orașul Wuhan din centrul Chinei, unde au fost depistate primele cazuri umane, în decembrie 2019, va ieși din carantină în următoarele două zile pentru a-și continua, alături de cercetătorii chinezi, activitatea asupra originilor virusului.

Harris nu a dorit să comenteze pe marginea informațiilor privind unele întârzieri în livrarea unor vaccinuri în Uniunea Europeană. Ea a declarat că nu deține informații specifice în acest sens, precizând că prioritatea OMS a fost ca lucrătorii sanitari din toate țările să fie vaccinați în primele 100 de zile ale anului.

AstraZeneca, care a dezvoltat vaccinul său împreună cu Universitatea Oxford, a informat vineri Comisia Europeană că nu va putea livra cantitățile de doze convenite inițial până la sfârșitul lunii martie.

Kaja Kallas a devenit prima femeie-premier în Estonia

Noul guvern al Estoniei a fost învestit marți, iar Kaja Kallas a devenit oficial prima femeie-premier din această țară, după ce guvernul precedent a demisionat din cauza unui scandal legat de corupție.

Kaja Kallas și noul său cabinet de miniștri au primit votul parlamentului marți dimineața, după ce Kallas a fost nominalizată oficial de președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid.

“Există posibilitatea de a transforma răul în bine. Aceasta este o importantă oportunitate”, a spus Kaljulaid în timpul nominalizării.

Kaja Kallas, 43 de ani, avocată și fiica fostului comisar european Siim Kallas, a preluat funcția de premier de la Juri Ratas, care a demisionat în urmă cu două săptămâni, pe fondul unor acuzații de corupție împotriva Partidului său de Centru, privind acordarea unor ajutoare de stat pentru un proiect imobiliar.

Kallas a declarat că noul guvern va acorda prioritate creșterii economice. Chiar dacă în prezent Estonia se confruntă cu o uriașă criză cauzată de pandemia de coronavirus, aceasta ar putea fi folosită ca un stimul pentru viitor, a spus lidera Partidului Reformei, pro-business.

Kallas, cu al său Partid al Reformei, va conduce o coaliție cu Partidul de Centru al lui Ratas. Cele două partide sunt principalele forțe politice din Estonia după ce această țară și-a redobândit independența în 1991 și ambele sunt ferme susținătoare ale UE și NATO.

Alianța va avea o majoritate de 59 din cele 101 de locuri din parlament.

Noul cabinet de miniștri va fi format din șase femei și opt bărbați, printre care Eva-Maria Liimets ministru al afacerilor externe, Kalle Laanet ministru al apărării, Keit Pentus-Rosimannus ministru de finanțe și Andres Sutt ministru pentru comerț extern și tehnologie.

Un pacient s-ar fi vindecat de cancer după ce a avut coronavirus

British Journal of Haemathology a publicat cazul clinic al unui bărbat în vârstă de 61 de ani care a dezvoltat un răspuns antitumoral după ce a contractat coronavirus. Pacientul, care prezenta simptome ale limfomului Hodgkin, a șocat comunitatea științifică în legătură cu „cazul ciudat”.

Bărbatul făcea hemodializă pentru insuficiență renală în stadiu final secundar după un transplant renal eșuat. La scurt timp, după ce a suferit o slăbire progresivă și a prezentat mase palpabile în diferite zone ale corpului, a fost îndrumat către un specialist unde i s-a diagnosticat limfom Hodgkin în stadiul III. La scurt timp, pacientul a fost internat în secția de terapie intensivă, prezentând simptome legate de coronavirus. A fost internat cu dificultăți de respirație și a fost, în cele din urmă, diagnosticat cu SARS-CoV-2. A fost internat la centrul medical timp de 11 zile, timp în care nu i s-au administrat corticosteroizi sau imunochimioterapie. După patru luni, pacientul s-a întors la centrul medical pentru o examinare a limfomului, unde medicii au putut observa scăderea radicală a dimensiunii ganglionilor.

În articol, medicii au afirmat că infecția cu SARS - CoV - 2 „a declanșat un răspuns imun antitumoral”. Potrivit studiului, citokinele inflamatorii produse ca răspuns la infecție ar fi putut activa celulele T specifice cu antigene tumorale și celule ucigașe naturale împotriva tumorii, scrie BBC MUNDO.

Limfomul Hodgkin, cunoscut și sub numele de boala Hodgkin, este un cancer al sistemului limfatic, care face parte din sistemul imunitar.

Germania dorește să reducă aproape la zero zborurile internaționale

n Merkel reproșează propriului guvern că a pierdut controlul pandemiei

Guvernul de la Berlin discută reducerea până aproape la zero a zborurilor internaționale care aterizează în Germania, pentru a preveni răspândirea în această țară a mutațiilor mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2, a declarat ieri ministrul german de interne Horst Seehofer. “Pericolul reprezentat de aceste mutații ale virusului ne obligă să luăm în considerare măsuri chiar și mai drastice”, a explicat Seehofer. “Acestea includ controale mai stricte la granițe, mai ales la frontierele cu regiunile de mare risc, dar și o diminuare a traficului aerian aproape la zero, la fel cum face în prezent Israelul”, a indicat oficialul german, adăugând că “populația, care în Germania acceptă restricții (antiepidemice) importante, așteaptă de la noi să o protejăm cât mai bine posibil în fața unei explozii a numărului cazurilor” de COVID-19.

Conform publicației Bild, cancelarul Angela Merkel i-a solicitat acestuia în weekend, la o reuniune cu ușile închise cu deputații din partidul ei, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), să examineze posibile măsuri menite să reducă pătrunderea în Germania a variantelor de coronavirus detectate în Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia. De asemenea, scrie Bild, Merkel le-a reproșat membrilor guvernului că au “pierdut controlul” asupra pandemiei. “Trebuie să fim mai stricți, altfel ne întoarcem unde am fost cu 14 zile în urmă”, a avertizat ea, referindu-se la numărul cazurilor de COVID-19, care sub efectul măsurilor de lockdown a scăzut recent în Germania la sub 10.000 pe zi, deși numărul deceselor se menține la aproximativ o mie zilnic.

Bild mai notează că Merkel a criticat și călătoriile efectuate de cetățenii germani în afara țării. “De ce nu putem interzice călătoriile?”, a întrebat Merkel, apoi sugerând ea însăși diminuarea traficului aerian, potrivit participanților la acea reuniune.

“Digitalizarea insuficientă a societății noastre”

Șefa guvernului german a cerut joi, la o conferință de presă despre situația epidemiologică în Germania, ca toate eforturile să se concentreze pe evitarea răspândirii mutațiilor coronavirusului SARS-CoV-2, pentru a evita un al treilea val epidemic, și a insistat că orice decizie de reactivare a vieții publice trebuie luată cu mare atenție. Vorbind marți la Forumul Economic de la Davos, Merkel a avertizat “că viteza cu care am reacționat a lăsat mult de dorit”. “Digitalizarea insuficientă a societății noastre” și procedurile birocratice reprezintă cele mai mari puncte slabe ale Germaniei în gestionarea pandemiei.

Acele trei mutații ale coronavirusului SARS-CoV-2 implică un risc foarte ridicat pentru Europa, întrucât ele sporesc transmisibilitatea virusului, a avertizat de asemenea joi Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), care îndeamnă statele UE să impună restricții antiepidemice mai stricte, nicidecum să le relaxeze, să intensifice testarea și mai ales activitatea de secvențiere pentru a identifica noile mutații.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.