Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Extrema dreaptă accede la putere în Austria

Ziarul de Vrancea
16 dec 2017 741 vizualizări

Liderul conservator Sebastian Kurz a ajuns la un acord cu Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unei coaliții, înțelegere în urma căreia formațiunea lui Heinz-Christian Strache va reveni la putere după mai mult de un deceniu. La doar 31 de ani, Sebastian Kurz va deveni cel mai tânăr șef de guvern din lume.

Potrivit presei internaționale, în cazul în care coaliția va fi ratificată, Austria va deveni singura țară europeană cu un partid de extremă dreapta la guvernare.

Cele două partide au mai format o coaliție în perioada 2000-2005. Liderii celor două formațiuni nu au oferit detalii cu privire la programul de guvernare, ei precizând că mai întâi trebuie să prezinte acordul partidelor lor și președintelui Alexander Van der Bellen.

Partidul creștin-democrat (OVP) al lui Kurz a câștigat alegerile legislative, la 15 octombrie, cu un total de 31,5 la sută din voturi, după o campanie în care a preluat multe teme de la FPÖ (26%), inclusiv pe tema migrației și fiscalității. FPO a ocupat locul trei în opțiunile votanților, cu 26 la sută, iar pe poziția a doua s-au clasat social-democrații lui Christian Kern (27 la sută).

După alegeri, Sebastian Kurz a invitat partidul de extremă dreapta FPÖ la negocieri exclusive în vederea formării unei coaliții de guvernământ.

Filipine: 26 de persoane au decedat din cauza furtunii tropicale Kai-Tak

Douăzeci și șase de persoane au murit și alte 23 sunt date dispărute în urma alunecărilor de teren provocate de furtuna tropicală Kai-Tak, care a lovit, sâmbătă, teritoriul filipinez, relatează presa internațională. Potrivit autorităților, decesele au survenit în insula Biliran, afectând și insulele Samar și Leyte, unde au fost evacuate aproximativ 88.000 de persoane.

Ieri, furtuna Kai-Tak și-a pierdut din intensitate, dar autoritățile au avertizat cu privire la inundații și alunecări de teren. În centrul și sudul țării, vântul a bătut cu viteze de până la 110 kilometri pe oră. Mii de pasageri au rămas blocați în porturi, circulația feriboturilor fiind întreruptă din motive de siguranță.

Atac sinucigaș la o biserică din Pakistan

Cinci persoane au murit și alte 21 au fost rănite într-un atac sinucigaș produs ieri la o biserică din sud-vestul Pakistanului. Atacul a fost comis de doi kamikaze contra bisericii metodiste din Quetta, capitala provinciei Balucistan, în timpul slujbei de duminică. Șeful poliției, Moazzam Jah, a precizat că între cei cinci morți se află două femei. Cinci persoane rănite se află în stare gravă.

Potrivit poliției, unul dintre atacatori a fost anihilat înainte de intra în biserică, însă al doilea nu a putut fi oprit. În imaginile televizate se pot vedea scaune distruse, dar și bucăți de instrumente rupte pe podeaua plină de sânge.

În mod normal, circa 250 de persoane ar fi asistat la slujbă în această perioadă a Crăciunului, dar acum se aflau mai mulți oameni în biserică. "Dumnezeu ne-a avut în pază, dacă teroriștii și-ar fi atins scopul, peste 400 de vieți prețioase ar fi fost amenințate", a scris ministrul de Interne, Sarfraz Bugti, pe Twitter.

Papa Francisc: Știrile false și senzaționale sunt un păcat foarte grav

Papa Francisc a declarat că știrile false și senzaționale reprezintă „un păcat foarte grav” și le-a cerut jurnaliștilor să transmită informații corecte, complete și clare, nu știri „părtinitoare”, precum și să înceteze să mai aducă în atenția publicului scandaluri vechi, informează The Guardian. Suveranul Pontif a spus, sâmbătă, că jurnaliștii au o misiune „extrem de importantă” în societățile democratice. „Nu ar trebui să cădeți «în păcatele comunicării»: dezinformarea sau prezentarea de informații fără imparțialitate, calomnia, «știrile exagerate, senzaționale» sau defăimarea, căutarea unor lucruri care s-au întâmplat în urmă cu mult timp, care au fost rezolvate, și aducerea lor la lumină astăzi”, a spus Papa Francisc. El a precizat că aceste acțiuni reprezintă „un păcat foarte grav care le face rău jurnaliștilor și altor persoane”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.