Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Doi americani din trei dezaprobă modul în care Trump gestionează tulburările civile din SUA

Ziarul de Vrancea
2 iun 2020 1388 vizualizări

 Biden îl devansează pe actualul președinte cu zece puncte procentuale în ultimul sondaj

O majoritate a americanilor susțin mișcarea națională de contestare după moartea lui George Floyd și dezaprobă gestionarea tulburărilor civice a lui Donald Trump, arată un sondaj Reuters/Ipsos.Aproximativ 64% dintre adulții intervievați susțin “persoanele care se află în stadă la manifestații”, iar 27% nu, potrivit acestei anchete de opinie realizată luni și marți. Alți 9% dintre ei nu se pronunță. Rezultatul anchetei subliniază riscurile cu care se confruntă Trump cu cinci luni înaintea alegerilor prezidențiale, în care-l înfruntă pe democratul Joe Biden, fostul vicepreședinte al lui Barack Obama.Locatarul Casei Albe a adoptat o linie dură împotriva contestării și a amenințat să trimită armata pentru a pune capăt violențelor.Peste 55% dintre americanii intervievați declară că dezapobă modul în care Trump gestionează manifestațiile, iar 40% îl dezaprobă “în mod ferm”. Doar o treime dintre cei chestionați susțin acțiunea șefului statului cu privire la manifestații - mai puțini decât cota globală a popularității lui Trump (39%). O anchetă distinctă Reuters/Ipsos arată că avansul lui Joe Biden față de Donald Trump în vederea algerilor de la 3 noiembrie a crescut cu zece puncte procentuale, cel mai mare avans de când Biden a devenit, la începutul lui aprilie, singurul candidat la obținerea învestiturii demcrate la fotoliul de la Casa Albă.

Medicii britanici testează Ibuprofenul pe pacienții cu Covid-19

Medicii din Marea Britanie vor testa eficiența tratamentelor cu Ibuprofen pentru a vedea dacă acest medicament antiinflamator are capacitatea de a diminua dificultățile respiratorii în cazul pacienților diagnosticați cu COVID-19 și care prezintă simptome severe.Testele vizează o formulă specială de Ibuprofen, despre care oamenii de știință afirmă că s-a dovedit a fi mai eficientă decât formula standard a acestui medicament în tratarea sindromului de detresă respiratorie acută (SDRA), o complicație a maladiei COVID-19. Noua formulă a medicamentului a primit deja licența de utilizare în Marea Britanie pentru alte afecțiuni. “Dacă va avea succes, valoarea globală pentru sănătatea publică a acestui studiu va fi uriașă, ținând cont de costul redus și de disponibilitatea extinsă a acestui medicament”, a declarat Matthew Hotpot, directorul Centrului de cercetări biomedicale Maudsley din cadrul Institutului Național pentru Cercetări în Sănătate (NIHR) din Marea Britanie.

Testul britanic, care se va numi “LIBERATE”, va fi un studiu randomizat, bazat pe recrutarea unui număr de până la 230 de pacienți în lunile următoare.

În martie, ministrul Sănătății din Franța a spus că oamenii nu ar trebui să folosească medicamente antiinflamatorii, precum Ibuprofen, dacă prezintă simtome de COVID-19. Cu toate acestea, reprezentanții autorităților de reglementare a medicamentelor din Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană, dar și cei ai producătorului medicamentului Nurofen, Reckitt Benckiser, au afirmat că nu există nicio dovadă că Ibuprofenul ar agrava starea pacienților diagnosticați cu COVID-19.

Johnson propune pașapoarte milioanelor de locuitori din Hong Kong

Premierul britanic Boris Johnson le propune milioanelor de locuitori ai Hong Kongului pașapoarte și un acces la cetățenia britanică în cazul în care China insistă să impună o lege a securității naționale în fosta colonie britanică, relatează AFP. “Mulți oameni de la Hong Kong se tem că modul lor de viață - pe care China s-a angajat să-l păstreze - este amenințat” de această lege, a scris Johnson într-un articol publicat în ediția de marți a cotidianului Times și în South China Morning Post. “Dacă China merge înainte și justifică aceste temeri, Marea Britanie nu va putea să ridice din umeri și să treacă la alt lucru, ci, din contră, noi ne vom onora obligațiile și vom furniza o alternativă”, dăasigurări Johnson.Aproximativ 350.000 de persoane de la Hong Kong dețin în prezent “pașaportul britanic de peste mări”, care acordă un acces fără viză în Marea Britanie într-un sejur de până la șase luni, a anunțat șeful Guvernului britanic. Aproximativ alte 2,5 milioane de persoane sunt eligibile să obțină acest document, eliberat locuitorilor fostei colonii britanice la momentul retrocedării Chinei, în 1997.

Legea securității naționale - adoptată de către Adunarea Națională Populară (ANP) chineză, dar nefinalizată - prevede pedepsirea activităților separatiste, “teroriste”, subversiunea sau amestecul străin în teritoriul semiautonom chinez. Legea - decisă de către Beijing în urma unui val de manifestații în favoarea democrației și libertăților Hong Kongului, a provocat un val de proteste internaționale și o reintensificare a agitației în acest teritoriu din sudul Chinei.Opozanții față de influența Beijingului în teritoriu afirmă că această măsură deschide calea unei regresiuni fără precedent a libertăților în acest centru financiar cu șapte milioane de locuitori. Beijingul s-a angajat la retrocedare să garanteze Hong Kongului o largă autonomie și libertăți în baza principiului “o țară, două sisteme”.“Dacă Chna își impune legea securității maționale, Guvernul britanic va modifica legislația cu privire la imigrație și va permite oricărui deținător al acestor pașapoarte care locuiește la Hong Kong să vină în Regatul Unit pe o perioadă de 12 luni ce poate prelungită și să obțină alte drepturi, inclusiv dreptul de a munci, ceea ce- va pune pe calea către obținerea cetățeniei”, a precizat Boris Johnson.

Epidemiologul-șef al Suediei admite că prea mulți oameni au murit

Epidemiologul-șef al Suediei și arhitectul abordării relaxate asupra combaterii pandemiei de COVID-19 a admis că țara a înregistrat prea multe decese din cauza noului coronavirus și că ar fi trebuit făcute mai multe pentru a preveni răspândirea sa, relatează The Guardian. Anders Tegnell, care în trecut a criticat carantinele stricte impuse de alte țări ca nefiind sustenabile pe termen lung, a declarat ieri pentru Swedish Radio că există „în mod evident un potențial pentru îmbunătățiri în ceea ce am făcut”, în Suedia. Întrebat dacă prea mulți suedezi au murit din cauza COVID-19, acesta a răspuns: „Da, absolut”, adăugând că țara va trebui să analizeze în viitor dacă ar fi fost vreun mod de a preveni un asemenea bilanț ridicat al deceselor. Rata deceselor pe cap de locuitor a Suediei a fost cea mai mare din lume timp de 7 zile la rând până în 2 iunie, potrivit cifrelor ourworldindata.com iar săptămâna aceasta guvernul a cedat presiunilor opoziției, promițând constituirea unei comisii care să ancheteze strategia antiCOVID-19 a țării. „Dacă ar fi să întâlnim aceeași boală din nou cunoscând exact ce știm astăzi despre ea, cred că am fi hotărât să facem ceva între ceea ce a făcut Suedia și ceea ce a făcut restul lumii”, a afirmat epidemiologul, adăugând că ar fi „bine de știut exact ce trebuie închis pentru a preveni mai bine răspândirea infecției”.Bazându-se pe simțul civic al cetățenilor săi, Suedia a închis școlile pentru elevii de peste 16 ani și a interzis adunările de mai mult de 50 de persoane dar a sfătuit doar - în loc să impună - evitarea călătoriilor neesențiale și rămasul în casă pentru persoanele bolnave și vârstnice. Magazinele, restaurantele și sălile de forță au rămas deschise. Tegnell a declarat la Swedish Radio că nu este încă clar exact ce ar fi trebuit să facă diferit țara sau dacă restricțiile ar fi trebuit introduse simultan sau pas cu pas. „Alte țări au început cu multe măsuri impuse toate deodată. Problema cu această abordare este că nu cunoști care din măsurile luate sunt cele mai eficiente”, a afirmat acesta, adăugând că trebuie trase concluzii despre „ce altceva, în afară de ce am făcut, ai putea face fără să impui o carantină totală”. În pofida obiectivului declarat de a proteja populația vârstnică, strategia suedeză a fost în mod deosebit de catastrofală pentru această categorie de vârstă, 94% din persoanele care și-au pierdut viața în Suedia din cauza COVID-19 având peste 70 de ani, jumătate din decese fiind înregistrate în azilurile de bătrâni.

Tot mai mulți britanici, “naturalizați” germani după Brexit

Britanicii au făcut să crească numărul de străini care au obținut cetățenia germană anul trecut, cu mai mulți “naturalizați” decât în orice an de la referendumul din 2016 când Marea Britanie a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, arată miercuri date oficiale germane. Marea Britanie a părăsit UE la 31 ianuarie. Discuțiile vizând stabilirea viitoarelor sale legături cu blocul comunitar stagnează și unii britanici se tem că își vor pierde dreptul de a trăi și lucra în Germania, cea mai mare economie a Europei. De obicei, britanicii trebuie să fi trăit în Germania timp de opt ani pentru a se califica pentru cetățenie. Cererile durează mai mult de șase luni pentru a fi procesate. Britanicii puteau obține dubla cetățenie în timp ce Marea Britanie era încă membră a UE. În 2019, aproximativ 128.900 de străini au obținut cetățenia germană, o creștere de 15% față de anul anterior. Aproape jumătate din această creștere s-a datorat numărului tot mai mare de britanici care au fost naturalizați, a declarat Oficiul Federal de Statistică într-un comunicat. Aproximativ 14.600 de britanici au fost naturalizați în 2019, mai mult decât în ultimii doi ani împreună. În 2015, înainte de referendumul asupra Brexit, doar 600 de britanici au fost naturalizați, potrivit Oficiului.

Putin declină invitația britanică de a participa la un summit pe tema unui vaccin împotriva COVID-19

Președintele rus Vladimir Putin nu prevede să participe la summitul online cu privire la un posibil vaccin împotriva noului coronavirus organizat de guvernul britanic săptămâna aceasta, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Șeful statului rus a primit săptămâna trecută o invitație de a participa la acest summit din partea premierului Boris Johnson, a indicat purtătorul de cuvânt citat. Preconizat să aibă loc la 4 iunie, Global Vaccine Summit 2020 este destinat să mobilizeze resursele necesare pentru a asigura că un eventual vaccin împotriva noului coronavirus va fi universal disponibil pentru toată lumea.

UE vrea combaterea teoriilor conspirative despre o legătură între 5G și răspândirea COVID-19

Statele Uniuni Europene mizează pe 5G pentru stimularea creșterii economice și vor să combată teoriile conspirative care fac o legătură între tehnologia wireless și răspândirea noului coronaivurs, care au dus la incendierea echipamentelor 5G în mai multe locuri, transmite Reuters. Potrivit organizațiilor de lobby în telecomunicații ETNO și GSMA, astfel de alarme false au avut ca rezultat peste 140 de atacuri prin incendiere împotriva infrastructurii, cum ar fi antenele de telefonie mobilă din 10 state europene și atacuri împotriva muncitorilor de întreținere. În Marea Britanie au avut loc 87 de incendieri și în Olanda 30, fiind raportate cazuri și în Franța, Belgia, Italia și Germania.Potrivit unui document al UE obținut de Reuters, statele membre și-au exprimat îngrijorarea legată de răspândirea dezinformărilor referitoare la rețelele 5G, într-o videoconferință care a avut loc vinerea trecută. Consiliul de miniștri “a afirmat importanța combaterii răspândirii dezinformărilor legate de rețelele 5G, în special cele potrivit cărora aceste rețele reprezintă un risc pentru sănătate sau au legătură cu COVID-19”. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a respins aceste acuzații, afirmând că virusurile nu pot circula prin unde radio sau prin rețele mobile și că boala COVID-19 s-a răspândit și în țări fără rețele 5G.

Comisia Europeană a respins la rândul ei astfel de afirmații. UE consideră că 5G poate fi un mijloc de redresare a economiei după coronavirus șși de a concura mai bine cu SUA și China.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.