MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Documentele găsite în biroul lui Biden, materiale sensibile ale serviciilor secrete
Printre documentele din perioada în care Joe Biden era vicepreședinte descoperite, în toamna anului trecut, într-un birou privat al actualului șef al Casei Albe se numără 10 materiale clasificate, inclusiv note și rapoarte de informare ale serviciilor secrete americane, care acopereau subiecte precum Ucraina, Iran și Marea Britanie, a declarat pentru CNN o sursă care cunoaște acest subiect.
Procurorul general Merrick Garland a primit un raport preliminar după ancheta asupra acestor documente, iar acum trebuie să decidă cum să procedeze în continuare, inclusiv dacă este cazul să deschidă o anchetă penală, a declarat o sursă din cadrul forțelor de ordine.
Documentele clasificate găsite în biroul privat al lui Biden sunt datate între 2013 și 2016, din perioada în care era vicepreședinte. Ele au fost găsite în trei sau patru cutii ce conțineau și documente neclasificate, dar care intră sub incidența Legii privind documentele prezidențiale.
Marea majoritate a hârtiilor din biroul privat al lui Biden erau documente personale ale familiei Biden, inclusiv materiale despre aranjamentele legate de funeraliile lui Beau Biden, fiul decedat al lui Joe Biden, și scrisori de condoleanțe, a declarat sursa pentru CNN.
Cum au fost descoperite documentele
Documentele din biroul privat al lui Biden au fost descoperite în data de 2 noiembrie 2022, cu doar șase zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, dar chestiunea a devenit publică abia luni, 9 ianuarie, în urma unor scurgeri către presă.
S-a întâmplat în timp ce un avocat personal al lui Biden fusese însărcinat să închidă biroul situat în centrul Washingtonului, pe care Biden îl folosea în cadrul activităților sale desfășurate pentru Universitatea din Pennsylvania. Avocatul a observat un dosar pe care era scris “personal”, a deschis plicul și a observat că înăuntru se aflau documente clasificate. Avocatul a închis plicul și a sunat la NARA, a precizat sursa CNN.
După ce a luat legătura cu NARA, echipa lui Biden a predat, din precauție, mai multe cutii, chiar dacă multe dintre acestea conțineau materiale personale, a precizat sursa.
Răsturnarea de situație cu documentele clasificate găsite la fostul birou al lui Joe Biden îi pune pe unii politicieni într-o situație dificilă.
Indiferent de consecințe, situația este stânjenitoare pentru administrația Biden și mai ales pentru procurorul general Garland. Luni, acesta stătea alături de Joe Biden în Mexic, la summitul cu președintele acestei țări, în timp ce reporterii strigau și aveau întrebări despre anchetă. Ambii oficiali americani au ignorat întrebările, menționează CNN.
Fostul președinte Donald Trump a reacționat cu o serie de postări pe rețelele sociale în care l-a ironizat pe Biden și a îndemnat public FBI-ul să cerceteze birourile lui Biden și chiar Casa Albă pentru a da de documente manipulate greșit.
Zelenski, la Globurile de Aur: “Nu va fi al treilea Război Mondial”
Drama “The Fabelmans”, comedia “The Banshees of Inisherin”, serialele “House of the Dragon”, “The White Lotus” și “Abbott Elemnetary” au fost câștigătoare la gala Globurilor de Aur, desfășurată marți seară la Los Angeles. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a adresat în timpul ceremoniei un mesaj de pace. Steven Spielberg a câștigat trofeul la categoria “cel mai bun regizor” iar Cate Blanchett, Colin Farrell, Austin Butler, Kevin Costner, Michelle Yeoh, Julia Garner, Zendaya, Quinta Brunson, Tyler James Williams, Angela Bassett și Ke Huy Quan au fost câștigători la categoriile de interpretare.
Cea de-a 80-a ediție a premiilor acordate de Asociația Presei Străine la Hollywood (HFPA) a fost prezentată de actorul Jerrod Carmichael.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj de pace în cadrul ceremoniei: “Nu va fi al treilea Război Mondial. Asta nu este o trilogie. Ucraina va opri agresiunea rusă pe pământul nostru”.
„Al Doilea Război Mondial nu se terminase încă, dar valul s-a întors, toți știau cine va câștiga. Erau încă bătălii și lacrimi, și atunci au apărut premiile Globurile de Aur pentru a-i onora pe cei mai buni performeri ai anului 1943”, a spus Zelenski. „Acum este 2023, războiul din Ucraina nu s-a încheiat încă, dar valul se întoarce. Și deja este clar cine va câștiga. Mai sunt lupte și lacrimi, dar acum vă pot spune cu siguranță cine sunt cei mai buni din anul precedent, ați fost voi. Oamenii liberi ai lumii libere. Cei care s-au unit pentru a sprijini poporul ucrainean liber, în lupta noastră comună pentru libertate”, a spus Zelenski în aplauzele sălii.
Actorul de comedie Eddie Murphy a primit primi premiul onorific “Cecil B DeMille” în cadrul galei. El a transmis câteva sfaturi pe care le-a urmat în carieră: “Plătește-ți taxele, vezi-ți de treabă și nu rosti dracului numele soției lui Will Smith!”.
Canada cumpără un sistem de apărare antiaeriană de tip NASAMS și-l donează Ucrainei
Premierul canadian Justin Trudeau anunță achiziționarea de la Statele Unite a unui sistem de apărarea antiaeriană de tip NASAMS care să fie donat Ucrainei, relatează AFP. Este vorba despre primul sistem antiaerian de tip NASAMS pe care Canada urmează să-l doneze Ucrainei, anunță Ottawa, care estimează valoarea acestei donații la 406 milioane de dolari canadieni (282 milioane de euro).
Justin Trudeau a făcut acest anunț marți, în urma unei întâlniri bilaterale cu președintele american Joe Biden, la Ciudad de Mexico.
Acest sistem de apărare este menit să contracareze bombardamente masive ale Rusiei care vizează infrastructuri critice ucrainene.
“Aceasta este prioritatea numărul unu. Din acest motiv, Canada cumpără un sistem avansat de rachetă de tip sol-aer de la Statele Unite și-l donează Ucrainei”, a anunțat ministrul canadian de Externe Anita Anand, în urma unei discuții cu olomogul său ucrainean Dmitro Kuleba.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat gestul Canadei.
“Vă mulțumim că ne ajutați să ne protejăm cerul, NASAMS-ul pe care Canada l-a cumpărat pentru noi va fi un scut solid pentru orașele și cetățenii noștri”, a dat asigurări într-un mesaj postat pe Twitter Zelenski.
În afară de acest sistem, Canada a donat Ucrainei blindate, obuziere, haine de iarnă și muniție, pentru a o ajuta să respingă ofensiva rusă.
Multe alte țări au furnizat Kievului sisteme de apărare antiaeriană, între care Statele Unite, Norvegia, Spania, Germania și Franța.
Scrisoare deschisă către Putin: Zeci de medici ruși îi cer să oprească abuzurile împotriva lui Navalnîi
Zeci de medici ruși i-au adresat marți președintelui Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care îi cer să pună capăt abuzurilor la care este supus în închisoare liderul opoziției Aleksei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit după ce a fost pedepsit din nou pentru “comportament nepotrivit”.
Potrivit site-ului independent rusesc Meduza (cu sediul în Letonia), el a fost retrimis în izolare de Anul Nou, pentru a zecea oară de când a fost încarcerat în 2021 pentru nouă ani în urma unei sentințe într-un dosar despre care Navalnîi și simpatizanții săi susțin că a fost “orchestrat” de Kremlin. “Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare și tratament complet”, se menționează în scrisoarea deschisă, semnată de 39 de medici și care a fost publicată pe Facebook. “Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primește suficientă asistență medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecțiunea sa”, susțin semnatarii scrisorii. “Nu putem și nu avem dreptul să privim cu brațele încrucișate atacurile deliberate asupra sănătății politicianului Aleksei Navalnîi”, se arată în scrisoarea publicată de site-ul Meduza.
În opinia lor, “refuzul reprezentanților serviciilor penitenciare de a-i furniza lui Aleksei medicamentele necesare reprezintă o amenințare directă la viața sa”.
Avocații lui Navalnîi (46 de ani) susțin că clientul lor are febră și tușește, iar responsabilii închisorii nu îi permit să primească medicamentația necesară.
În scrisoarea lor, medicii îi amintesc lui Putin că este garantul Constituției ruse, care stipulează în Articolul 41 că “fiecare cetățean”, inclusiv deținuții, are dreptul la asistență medicală.
Navalnîi, pedepsit deja de zece ori de când a ajuns în 2021 la închisoarea nr. 6 din regiunea Vladimir, declarase cu o zi înainte într-un mesaj transmis prin avocații săi pe Telegram că fusese trimis în celula disciplinară în 31 decembrie pentru că s-a spălat pe față cu jumătate de oră mai devreme decât trebuia: se spălase la 05:24, în timp ce potrivit programului trebuia să se spele la 06:00, conform Meduza.
Opozantul mai spune că de fiecare dată când este băgat la carceră slăbește în jur de 3,5 kg, la care se adaugă și imposibilitatea de a primi vizite.
Al-Qaida: Succesiunea lui al-Zawahiri, ucis anul trecut, rămâne neclară
Succesiunea liderului Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, ucis într-un raid american de anul trecut, rămâne neclară, a declarat marți un oficial al serviciilor secrete americane, relatează Reuters.
Zawahiri a fost ucis în urma unui atac american în Afganistan, cea mai mare lovitură pentru gruparea militantă de când fondatorul său Osama bin Laden a fost ucis în 2011.
„Întrebarea pentru Al-Qaida, care încă nu și-a găsit un răspuns, este cine urmează după Zawahiri”, a spus Christine Abizaid, directorul Centrului Național de Luptă împotriva Terorismului din SUA, într-un eveniment organizat de Institutul Washington.
Saif al-Adel, un misterios fost ofițer al forțelor speciale egiptene, care este un membru de rang înalt al Al Qaeda, este văzut de experți drept principalul candidat. Statele Unite oferă o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informațiile care ar conduce la arestarea sa.
Abizaid a abordat, de asemenea, peisajul amenințărilor din Statele Unite și a spus că țara se confruntă cu un mediu „imprevizibil”, adăugând că americanii trebuie să rămână vigilenți cu privire la organizațiile extremiste cu sediul în străinătate, cum ar fi Al-Qaida și Stat Islamic.
„Mediul online este locul în care are loc cea mai mare parte a radicalizării”, a spus ea. “Lupii singuratici” au rămas o amenințare cheie pentru Statele Unite, a spus Abizaid, adăugând că ar putea fi inspirați de grupuri extremiste din străinătate sau ar putea fi conduși de extremismul intern violent motivat rasial și etnic.
Un client de la un restaurant a împușcat mortal un hoț înarmat
Un hoț mascat a vrut să jefuiască un restaurant mexican din Texas însă a fost oprit de unul dintre clienți, care l-a împușcat mortal pe suspect și le-a înapoiat banii mesenilor aflați în stare de șoc, potrivit poliției din Houston, scrie NBC News, preluat de digi24.ro.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută când un bărbat mascat a intrat în restaurant cu un pistol în mână, amenințând clienții. Unul dintre meseni a scos o armă de la brâu și l-a împușcat pe tâlhar de mai multe ori, potrivit martorilor interogați de investigatori.
Locotenentul R. Willkens, de la poliția din Houston, a spus că hoțul avea ceea ce pare să fi fost un „pistol de plastic”. Clientul de 46 de ani care l-a împușcat pe hoț nu a fost indentificat.
Ofițerii chemați la restaurant l-au găsit pe suspect îmbrăcat în haine negre, mănuși și o mască neagră de schi și „împușcat de mai multe ori” în interiorul restaurantului. Acesta a fost declarat mort de paramedici.
Windows 7 nu mai primește update-uri de securitate
Microsoft a oprit complet suportul pentru Windows 7, pentru care nu mai sunt acum livrate nici măcar update-urile de securitate. În 2020, după mai bine de 10 de când era lansat, Microsoft anunța oprirea parțială a suportului pentru Windows 7, care era tăiat de la update-urile ce aduceau funcționalități noi.
Acum, la trei ani distanță, Windows 7, care s-a dovedit de-a lungul timpului unul dintre cele mai apreciate sisteme dezvoltate în ultimele decenii de Microsoft, rămâne și fără update-urile care repară problemele de securitate.
Conform Statcounter, chiar și după atâta vreme, Windows 7 încă are în jur de 11% din întreaga cotă de piață deținută de sistemele de operare dezvoltate de Microsoft. Cei care încă folosesc Windows 7 au primit recent o altă lovitură, când Google a decis să nu mai actualizeze versiunea pentru acest sistem a browser-ului Chrome.
Nici Edge, browser-ul dezvoltat chiar de Microsoft, nu va mai oferi suport pentru Windows 7 după versiunea 109, care va fi lansată joi.
Windows 7 a fost lansat în urmă cu mai bine de 13 ani, pe 22 octombrie 2009.