Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Deputaţii din Ungaria şi-au tăiat 40 la sută din salariu. Pe când și în România?

Rodica Condurache
9 iun 2026 479 vizualizări

Începând de luna viitoare, salariul de bază al deputaţilor maghiari va fi de 3.690 de euro brut

Deputaţii parlamentului de la Budapesta au acceptat luni să-şi reducă veniturile cu 40% pentru a contribui la ameliorarea situaţiei finanţelor publice şi pentru a transmite imaginea de probitate cerută de noul prim-ministru Péter Magyar într-un context bugetar tensionat, relatează AFP. "Este o chestiune de modestie" din partea clasei politice, a declarat premierul conservator luna trecută la RTL pentru a justifica această măsură, adoptată în unanimitate de cei 189 de parlamentari prezenţi. Măsura vine la scurt timp după victoria categorică a partidului Tisza, condus de Péter Magyar, la alegerile parlamentare din aprilie. Astfel, începând de luna viitoare, salariul de bază al deputaţilor maghiari va fi de 3.690 de euro brut, economiile realizate reprezentând, potrivit majorităţii conservatoare, un an de cheltuieli de funcţionare a parlamentului. Rambursarea facturilor de telefonie mobilă este eliminată, în paralel cu reduceri ale indemnizaţiilor parlamentare pentru chiria birourilor, locuinţe şi personal. Péter Magyar a legat această reformă de economiile necesare care trebuie realizate într-un context de austeritate necesară şi de luptă împotriva corupţiei. În cei şaisprezece ani de guvernare ai naţionalistului Viktor Orbán, corupţia a costat Ungaria cel puţin 186 de miliarde de euro, potrivit lui Ferenc Biró, şeful Autorităţii pentru Integritate, un organism naţional. Într-un interviu acordat duminică unui grup civic implicat în promovarea valorilor democratice ("De Akciokozosseg"), acesta a afirmat că fostul guvern i-a cerut să nu-şi îndeplinească misiunea de control.

Preşedintele Donald Trump, huiduit la meciul 3 al finalei NBA

l primul preşedinte american în exerciţiu care a asistat la un meci din finala NBA, Trump a fost huiduit mai tare decât echipa San Antonio Spurs

În timpul intonării imnului naţional, cu câteva momente înaintea primului meci din finala NBA disputat la Madison Square Garden după 27 de ani, preşedintele Donald J. Trump stătea în poziţie de drepţi în loja sa, înconjurat de geamuri antiglonţ, şi a fost aspru huiduit de concetăţenii săi newyorkezi în momentul în care a apărut pe ecranul video suspendat, transmite New York Times. Primul preşedinte american în exerciţiu care a asistat la un meci din finala NBA, Trump, în vârstă de 79 de ani, originar din New York, a fost huiduit mai tare decât echipa San Antonio Spurs. A fost afişat pe ecran suficient de mult timp pentru ca fanii care îl huiduiau cu putere să-i vadă zâmbetul sarcastic. Măsurile de securitate suplimentare masive necesare pentru ca un preşedinte să stea în interior alături de 20.000 de fani ai baschetului au devenit un inconvenient pentru oraş şi un subiect de discuţie important înaintea meciului — cu cozi extraordinar de lungi la intrare, politica de interzicere a bagajelor şi petrecerile de vizionare anulate în afara Garden. Trump, invitat să asiste la meciul 3 din finale de către proprietarul echipei Knicks, James Dolan, a fost aşezat într-o lojă lângă mijlocul terenului, la jumătatea tribunei, într-o cabină înconjurată de sticlă antiglonţ construită special pentru vizita sa. Comisarul NBA, Adam Silver, s-a alăturat lojei în al doilea sfert şi a vorbit cu Trump, care mânca dintr-un coş cu cartofi prăjiţi şi sorbea dintr-o sticlă de Diet Coke. Nepoata lui Trump, Kai Trump, a fost, de asemenea, văzută în lojă, la fel ca Dolan, administratorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Lee Zeldin, şi şeful de cabinet adjunct al lui Trump, Dan Scavino, printre alţii.  Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, a fost şi el prezent la meci — el a declarat că a plătit 1.000 de dolari pentru un bilet la loc în picioare, aproape de tavan. Trump a sosit în Manhattan puţin înainte de ora 19:20 (ora de pe Coasta de Est) cu elicopterul Marine One, după un zbor scurt din New Jersey. Coloana oficială a urmat traseul Franklin D. Roosevelt East River Drive de la Wall Street până la Madison Square Garden, trecând pe lângă mai multe grupuri de suporteri ai echipei Knicks care urmăreau meciul de-a lungul drumului. Reporterii care îl însoţeau pe Trump au numărat două degete mijlocii şi un deget mare îndreptat în jos, precum şi pancarte pe care scria „Nimeni nu te vrea aici”, „Trump trebuie să plece” şi „Demiteţi-l. Condamnaţi-l. Înlăturaţi-l”.

Taiwanul simulează o invazie amfibie chineză a coastelor sale

Armata taiwaneză a simulat, într-un exerciţiu militar, o invazie chineză amfibie, navală şi apoi terestră, a coastelor insulei, pe care s-a antrenat să o respingă cu un timp de pregătire redus, un scenariu pe care-l consideră realist, relatează Reuters. Acest tip de asalt amfibie, naval şi apoi terestru, nu este improbabil, în contextul în care avioane şi nave de război chinezeşti operează aproape zilnic în jurul Insulei Taiwan. Beijingul nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a prelua controlul insulei, pe care o consideră o parte a teritoriului chinez. Exerciţiul s-a desfăşurat în mod simultan în opt locuri, repartizate pe un tronson de 20 de kilometri în zona Taichung.  Această zonă mlăştinoasă de plajă, situată în vestul insulei, către China, este considerată cea mai probabilă zonă a unei eventuale tentative de debarcare a armatei chineze. Comandantul artileriei Ong Yih-ming a declarat presei că aceste exerciţii nu mai constau în manevre prealabile. A face aceste cât mai imprevizibile şi mai apropiate de situaţia cu care s-ar putea confrunta trupele într-o luptă reală face parte din strategia Guvernului taiwanez de modernizare a Forţelor Armate taiwaneze. "Ceea ce diferenţiază acest exerciţiu de cele dinainte este că nu mai tragem tiruri de artilerie grea în formaţie fixă şi de rutină ca înainte", a precizat Ong Yih-ming. "De această dată momentul ales al trecerii în poziţie are la bază condiţii de luptă realiste. Cred că acest exerciţiu a prezentat un nivel de dificultate considerabil pentru trupele noastre", a apreciat el. De obicei, armata ia poziţie cu "o săptămână mai înainte", pentru a desfăşura "pregătirile de tir", subliniază artileristul-şef Liao Neng-cheng. Însă, la acest exerciţiu, ea a sosit la faţa locului cu "doar o zi înainte", iar "timpul nostru de pregătire a fost relativ scurt", a precizat el. În acest exerciţiu s-au folosit sisteme taiwaneze de obuze de tip Thunderbolt-2000, montate pe camion, obuziere americane de tip Paladin, rachete antitanc, artilerie şi mortiere, în vederea stabilirii unei "kill zone" (zonă de tir) în vederea respingerii asaltului amfibie. Armata taiwaneză a anunţat că a fost pentru prima oară în ultimii şapte ani când Thunderbolt-2000 a efectuat tir real într-o zonă operaţională. Acest sistem se distinge prin capacitatea de neutralizare cu rază lungă de acţiune şi o mobilitate mare. Guvernul taiwanez, ales în mod democratic, respinge revendicările Beijingului şi subliniază că numai poporul taiwanez îşi poate decide viitorul.

Brazilia suspendă primul vaccin mondial împotriva febrei dengue în doză unică

Guvernul brazilian a suspendat folosirea primului vaccin mondial cu doză unică împotriva febrei dengue, după două morţi suspecte, relatează AFP. De la începutul anului, peste o jumătate de milion de persoane - membri ai personalului medical, în principal - au fost vaccinaţi cu acest vaccin dezvoltat în Brazilia de către Institutul public Butantan şi omologat în noiembrie de către autorităţile sanitare. Febra dengue, transmisă la om de către ţânţarul tigru, poate provoca o febră puternică, dureri de cap, dureri musculare, stări de rău şi erupţii cutanate. În cazuri rare, poate fi mortală. În total, 3.703 dintre cele 501.044 de persoane vaccinate începând din ianuarie şi până la sfârşitul lui mai au prezentat simptome similare celor ale febrei dengue, reprezentând 0,7% din total, şi 42 de "reacţii mai grave", a anunţat luni Ministerul brazilian al Sănătăţii. Trei cazuri grave au fost înregistrate - iar două au antrenat moartea unui bărbat în vârstă de 58 de ani şi a unei femei în vârstă de 48 de ani. O femeie de 38 de ani a fost internată la terapie intensivă, dar a fost externată. "Nu există date suficiente pentru a stabili o legătură de tip cauză-efect între vaccin şi aceste trei cazuri grave, dar este un semnal de alarmă", a declarat luni într-o conferinţă de presă ministrul Sănătăţii Alexandre Padilha. "Chiar dacă cele 42 de cazuri mai grave reprezintă doar opt cazuri la 100.000 (...), am decis să întrerupem vaccinarea în mod temporar", din "precauţie", a anunţat el. Ministrul a anunţat că aceste efecte nedorite erau "absolut neaşteptate", deoarece nu au fost observate în timpul testării vaccinului pe un număr de peste 16.000 de voluntari în 14 state braziliene, cu o eficienţă de 91,6% împotriva celei mai grave forme a bolii. Singurul alt vaccin disponibil împotriva febrei dengue la scară mondială este TAK-003, la care sunt necesare două doze, la un interval de trei luni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Doza unică poate permite o accelerare şi o facilitare a campaniei de vaccinare în masă. În 2024, Brazilia a înregistrat peste 6.000 de morţi din cauza febrei dengue - aproape jumătate din totalul morţilor raportate în lume -, însă situţia s-a îmbunătăţit mult în 2025.

Todd Blanche, fostul avocat al lui Trump, propus pentru funcţia de procuror general

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a nominalizat luni în mod oficial pe Todd Blanche pentru funcţia de procuror general, încercând să-l instaleze în funcţia de cel mai înalt oficial al justiţiei din SUA pe fostul său avocat, cel care a condus apărarea în procesul privind plăţile către Stormy Daniels şi în alte dosare federale intentate după ce actualul preşedinte şi-a încheiat primul mandat, relatează Reuters. Trump a înaintat numele lui Todd Blanche Senatului SUA, a anunţat Casa Albă, la câteva zile după ce s-a angajat să-l numească în această funcţie pe fostul său avocat, care ocupă din aprilie postul de procuror general interimar. Numirea lui Blanche reprezintă un test al influenţei lui Trump asupra republicanilor din Senat, care au arătat o disponibilitate din ce în ce mai mare de a se opune unor chestiuni din agenda preşedintelui, după luni în care au acceptat în mare parte cererile acestuia. Blanche ar avea nevoie de un sprijin aproape unanim din partea republicanilor din Senat, pe care aceştia îl controlează cu o marjă strânsă de 53 la 47 de voturi. Numirea lui Blanche ar reprezenta un vot de încredere, după ce Departamentul de Justiţie a fost forţat să renunţe la un plan de creare a unui fond de aproape 1,8 miliarde de dolari pentru victimele a ceea ce Trump numeşte „instrumentalizarea” guvernului. Planul a stârnit reacţii vehemente, multe dintre ele îndreptate împotriva lui Blanche, deopotrivă din partea legislatorilor republicani şi democraţi. Senatorii republicani au condus atacul împotriva fondului, refuzând să voteze finanţarea măsurilor dure ale lui Trump împotriva imigraţiei până când Blanche nu s-a angajat să renunţe la fondul planificat. Senatorul Thom Tillis din Carolina de Nord, un republican cheie în Comisia Judiciară a Senatului, şi-a exprimat anterior scepticismul faţă de Blanche în legătură cu fondul de „instrumentalizare” şi cu un dosar penal împotriva fostului director al FBI, James Comey. Trump a privit favorabil demersurile lui Blanche în calitate de procuror general interimar de a accelera cazurile împotriva adversarilor săi, inclusiv obţinerea unei a doua puneri sub acuzare împotriva lui Comey şi formularea de acuzaţii împotriva Southern Poverty Law Center, o organizaţie proeminentă pentru drepturile civile.

Cuba, zguduită de un cutremur puternic

Un cutremur puternic a avut loc luni în largul coastei de vest a Cubei, jurnaliştii AFP din Havana relatând că vibraţiile au durat 20 de secunde şi i-au obligat pe locuitori să iasă din clădiri pentru a se refugia pe stradă. Cutremurul a avut o magnitudine de 6,1 şi s-a produs la aproximativ 100 de kilometri de extremitatea vestică a insulei, potrivit Institutului Geologic American (USGS). Epicentrul a fost localizat la 104 km vest-nord-vest de Mantua. Adâncimea la care s-a produs a fost relativ mică - 26 de kilometri. Conform Serviciului Naţional de Meteorologie al SUA, nu s-a emis nicio avertizare sau alertă de tsunami în urma cutremurului.

Kennedy Center a eliminat numele lui Trump de pe site-ul său web

 Kennedy Center a eliminat luni numele preşedintelui Donald Trump de pe site-ul său web, dar nu şi de pe faţada prestigioasei săli de spectacole din Washington, după ce un judecător federal american a ordonat consiliului de administraţie, pe 29 mai, să elimine în termen de două săptămâni orice referire „la preşedintele Trump sau la orice altă persoană în afară de preşedintele Kennedy” de pe clădirea propriu-zisă, de pe site-ul web al Kennedy Center sau de pe orice marcă înregistrată, relatează AFP. Donald Trump a reacţionat anunţând că va „colabora cu Congresul pentru a-i transfera” controlul asupra Kennedy Center, renunţând să mai preia controlul asupra acestei instituţii culturale. După ce şi-a plasat apropiaţii la conducerea consiliului de administraţie, preşedintele republican şi-a asociat în decembrie numele cu cel al îndepărtatului său predecesor democrat asasinat, John F. Kennedy, pentru a reboteza sala în „Trump Kennedy Center”. Această schimbare a fost denunţată de familia preşedintelui Kennedy şi de opoziţia democrată, care au contestat legalitatea acesteia.

Un elicopter Apache, prăbuşit în apropiere de Strâmtoarea Ormuz

Un elicopter de tip Apache aparţinând armatei americane s-a prăbuşit în apropierea Strâmtorii Ormuz, dezvăluie The New York Times (NYT), însă piloţii ”sunt bine”, anunţă preşedintele american Donald Trump, relatează Reuters. Nu există "niciun rănit", a anunţat preşedintele american pe Aeroportul John F. Kennedy, înainte să se întoarcă la Washington. A US Army Apache helicopter went down near the Strait of Hormuz and it wasn't clear if the aircraft suffered mechanical troubles or had been shot down by Iran, the New York Times reported. Administraţia urmează să publice un raport despre prăbuşire marţi, a anunţat el. Cotidianul american The New York Times (NYT) a dezvăluit luni seara, citând două persoane la curent cu acest incident, că un elicopter de luptă de tip Apache aparţinând armatei americane s-a prăbuşit în apropierea Strâmtorii Ormuz luni şi că cei doi membri ai echipajului au fost salvaţi teferi. NYT scrie că nu era posibil imediat să se stabilească dacă elicopterul a fost doborât de tiruri iraniene sau dacă a avut o pană mecanică ori s-a confruntat cu altă problemă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.