Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Cutremur puternic în Croația

Ziarul de Vrancea
29 dec 2020 1652 vizualizări

Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și mai multe au fost rănite n o centrală nucleară a fost oprită din „precauție”

Cel puțin o persoană - o fată - a murit, iar multe alte persoane au fost rănite ieri, în urma unui cutremur de magnitudinea 6,4 din Croația, iar căutările continuau.

Potrivit centrului german de Cercetare în Geoștiință (GFZ), epicentrul a fost localizat la Petrinja, la aproximativ 50 de kilometri de Zagreb, la o adâncime de zece kilometri. “Avem informații potrivit cărora o fată a murit”, a declarat premierul Adrej Plenkovic, care s-a dus la fața locului. “Armata este aici pentru a ajuta. Trebuie să deplasăm anumiți locuitori de la Petrinja, pentru că nu sunt în siguranță aici”, a anunțat el.

Potrivit postului N1, care citează membri ai autorității locale, fără alte precizări, a murit un copil în vârstă de 12 ani. “Există fracturi, comoții cerebrale, iar unele au fost operate”, a declarat directorul serviciilor de salvare de la Sisak, în apropiere de Petrinja, Tomislav Fabijanic.

Seismul a cauzat surparea unor imobile în orașul Petrinja (centru), iar centrala nucleară Krsko din Slovenia a fost oprită “din precauție”, în contextul în care un cutremur a avut loc în Croația și luni. Cutremurul a avut loc la ora locală 12.30. Locuitori ai capitalei croate s-au panicat și au ieșit în stradă. “Scoatem, în prezent, oameni dintre dărâmături”, a declarat, la un post local de televiziune, primarul din Petrinja, Darinko Dumbovic.

Cutremurul a fost resimțit în capitala slovenă Ljubljana, dar și în alte țări din regiune - în Ungaria și Austria -, potrivit unor martori și presei.

Moldoveanca arestată pentru spionaj în Rusia, condamnată la 15 ani de închisoare

Rusia a condamnat-o ieri pe Karina Țurcan - fostă membră în consiliul de administrație al companiei energetice Inter Rao EES din Rusia - la 15 ani de închisoare pentru spionaj, într-un proces cu ușile închise. Țurcan, originară din Republica Moldova, intenționează să facă apel, a declarat echipa sa de apărători. Procuratura ceruse o pedeapsă de 18 ani de închisoare. Karina Țurcan a fost acuzată de transmiterea către Serviciul de Informații și de Securitate al Republicii Moldova (SIS) a conținutului unor scrisori clasificate ale Ministerului Energiei rus.

Într-un interviu pentru grupul media RBC, Țurcanu a declarat că Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat-o că a fost recrutată de serviciile de informații din Republica Moldova în 2004 și că a înmânat informații secrete în 2015. Potrivit agenției TASS, informațiile respective se refereau la furnizarea de electricitate rusă către Ucraina. Țurcan, care și-a susținut nevinovăția, a fost arestată în iunie 2018.

La începutul acestui an, Țurcan s-a adresat președintelui rus Vladimir Putin cu rugămintea efectuării unei anchete independente în cazul său, atrăgându-i atenția că întregul ei dosar se bazează pe date fabricate. Ea afirma atunci că acuzarea se baza pe câteva documente. Primul reprezenta o copie xerox a unei investigații efectuate de un agent al SIS, care conținea date personale ce se potriveau cu datele lui Țurcan. “Este o copie greu lizibilă, din care parțial lipsesc pagini: sunt datele mele de bază, care pot fi colectate despre oricare dintre noi: adresă, educație”, susținea ea, indicând că era vorba de un formular care putea fi descărcat și de pe internet.

Un al doilea document era compus din presupuse interceptări ale serviciilor secrete ruse ale unor informații care ar fi fost transmise de SIS la biroul NATO, declara Țurcan cu acel prilej, explicând că din nou era vorba despre niște copii xerox greu lizibile în limba engleză, care ar fi reprezentat - conform acuzării - traducerea exactă a unor scrisori confidențiale ale ministrului energiei rus, Aleksandr Novak, și adjunctului său, Anatoli Ianovski.

În apelul său către președintele Putin, Țurcan a insistat că ea nu a avut acces la acele scrisori pentru că în genere nu avea acces la informații considerate secret de stat, adăugând că respectivele texte se refereau la livrări de gaze rusești în Republica Moldova, furnizările de gaze rusești în Crimeea și chestiuni legate de livrări de resurse energetice pe teritoriul Federației Ruse.

Trump suferă o lovitură usturătoare cu privire la bugetul Apărării

Camera Reprezentanților a respins cu o largă majoritate vetoul lui Donald Trump față de bugetul Apărării americane - care prevede posibilitatea schimbării numelor bazelor militare ce onorează generali confederați - și a deschis calea unui vot final în Senat, care ar putea conduce la respingerea pentru prima oară a vetoului acestuia de către Congres - o umilire a miliardarului înainte de plecarea de la Casa Albă. Peste două treimi dintre congresmenii prezenți în Camera Reprezentanților au votat luni seara (ora locală) în favoarea acestui buget în valoare de 740 de miliarde de dolari, “în pofida obiecțiilor președintelui” - inclusiv peste 100 de republicani. Este o lovitură dură pentru cel care se laudă de obicei cu o susținere puternică în tabăra sa, înaintea votului Senatului care urmează să aibă loc săptămâna aceasta. În cazul în care Senatul - majoritar republican - îi respinge, la rândul său, obiecțiile, Congresul va respinge pentru prima oară un veto în mandatul celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite. Textul - rodul unor negocieri îndelungate - prevede o creștere cu 3% a salariului personalului Apărării și permite “susținerea trupelor noastre și apărarea Americii”, a pledat în hemiciclu republicanul Mac Thornberry, numărul doi în Comisia Forțelor Armate din cadrul camerei, care și-a îndemnat colegii “să pună interesul țării pe primul loc”. Adică înaintea dorinței miliardarului newyorkez. Vetoul anunțat de către Trump la 23 decembrie a provocat consternarea inclusiv în tabăra sa. În afară că este, în opinia sa, prea favorabil Chinei, președintele în exercițiu reproșează textului că deschide posibilitatea schimbării numelor bazelor militare care onorează generali confederați, care au luptat în apărarea scalviei în Războiul de Secesiune (1861-1865).

El și-a justificat opoziția și prin faptul că textul nu abolește o lege - “articolul 20” - care protejează statutul juridic al rețelelor de socializare, pe care le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa. Acest text este “absolut vital”, au avertizat, însă, tenori republicani. Este a noua oară când Donald Trump se opune prin veto unei legi în cei patru ani de mandat, însă Congresul nu a mai respins cu atât de multe voturi vreun veto al lui Trump.

Mac Thornberry i-a îndemnat pe republicani să respingă vetoul prezidențial.

“Este vorba despre același text, nu s-a schimbat nicio virgulă” față de cel adoptat “cu peste 80% (din voturi) de Cameră în urmă cu 20 de zile”, a pledat el luni. Nicio dată nu a fost stabilită, încă, în vederea unui vot în Senat, unde este necesară, de asemenea, o majoritate de douătreimi în vederea respingeriivetoului lui Trump. Senatul a adoptat bugetul Apărării cu 84 la 13 voturi. În pofida faptului că Trump își contestă în continuare înfrângerea de către Joe Biden, el îi va ceda locul la 20 ianuarie.

Trump este preșdinte până atunci, însă vorbele sale nu mai contează în cercul puterii. New York Post, unul dintre puținele publicații aflate în grațiile lui Trump, a publicat duminică un editorial usturător, în care-l îndeamnă să pună capăt acestei “comedii triste” și să recunoască victoria lui Joe Biden.

“Înțelegem, domnule președinte, că sunteți furios din cauză că ați pierdut. Dar să continuați pe această cale este dezastruos”, denunță ziarul. Miliardarul newyorkez s-a dus din nou, luni, la Trump International Golf Club, la câțiva kilometri de clubul său Mar-a-Lago, în Florida, fără să spună o vorbă.

Creatorul de modă Pierre Cardin a murit la vârsta de 98 de ani

Creatorul de modă francez Pierre Cardin a murit la vârsta de 98 de ani, a anunțat ieri familia lui. Cunoscut pentru fascinația sa față de spațiu și viitor, puternic înrădăcinată în anii 1960 și 1970, exprimată prin celebra rochie Cosmos sau prin salopetele sale raiate purtate sub fustele cu bretele, Cardin spunea în cartea “Pierre Cardin”, scrisă de colaboratorul său apropiat Jean-Pascal Hesse și publicată în 2017: “Haina pe care o prefer este cea pe care o inventez pentru o viață care nu există încă, lumea de mâine”. Îndrăzneala tăieturilor sale, adesea radicale și uneori geometrice, moderniste, a marcat generații de stiliști. Alăturându-se în 1946 casei Christian Dior, el a contribuit la nașterea New Look care a revoluționat moda de după război. El și-a creat propria casă de modă în 1950 și și-a făcut rapid un nume. Om de afaceri strălucit, el a creat un imperiu, pe care l-a extins apoi în numeroase țări asiatice, în special China, bazându-se pe creațiile sale, dar și pe o serie impresionantă de produse sub licență. Pierre Cardin a rămas activ și a supervizat munca echipelor din casa de modă până recent.

Beijingul se plasează parțial în carantină, în urma unor contaminări cu noul coronavirus

Beijingul a plasat ieri în izolare zece sectoare, în districtul Shunyi, în nord-estul orașului - o primă reintroducere a carantinei în capitala chineză după valul covid-19 din iunie și iulie. Beijingul a înregistrat 19 contaminări pe plan local și trei cazuri asimptomatice, de la 18 decembrie, când au fost descoperite primele cazuri. Majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus se află în districtul Shunyi, care le-a interzis livratorilor să intre în cartiere rezidențiale începând de marți.

Între aceste zone plasate în carantină se află o zonă industrială, șase sate și trei clădiri, a anunțat un oficial municipal. Numărul noilor contaminări rămâne mic în capitală, față de nivelul din iunie și iulie, însă autoritățile locale au consolidat măsuri vizând oprirea răspândirii virusului, care s-a intensificat în trei districte, în care au fost testați mi de locuitori. “Măsurile de prevenție și de control ale covid-19 impuse de către oraș este necesar să aibă loc în regim de urgență”, a subliniat un purtător de cuvânt al capitalei chineze.

Executivul local a anulat adunări la scară mare - evenimente sportive, la temple și anumite sărbători anuale. Beijingul a anunțat duminică faptul că suplimentează numărul ramelor de metrou, în vederea unei mai bune rapartizări a călătorilor în ele și că limitează la 75% capacitatea locurilor de spectacol și divertisment. Concerte și spectacole cu lumini de Anul Nou au fost anulate, iar instituțiile școlare au interzis accesul persoanelor din afară.

Odată cu apropierea Anului Nou lunar - în februarie -, oficiali din capitală îndeamnă locuitorii să nu părăsească orașul în timpul vacanței, care începe luna viitoare, cu două săptămâni mai devreme în cazul elevilor și unor liceeni.

Rusia anunță destructurarea unei rețele de trafic de droguri cu ajutorul SUA

Rusia a anunțat ieri destructurarea unei rețele de trafic de droguri în cadrul unei operațiuni comune cu SUA, care notează că acesta reprezintă un semn rar de cooperare între cele două puteri ale căror relații traversează o criză profundă. Serviciile de securitate ruse (FSB) au indicat că au confiscat circa 330 de kilograme de cocaină, a căror valoare la vânzare este estimată la un miliard de dolari. O înregistrare video difuzată de FSB înfățișa agenți în civil interpelând suspecți într-o mașină, precum și stupefiantele și banii confiscați. Potrivit unui comunicat al FSB, această operațiune comună cu justiția americană a dus la dezmembrarea “unei rețele criminale transnaționale, specializată în contrabanda cu cocaină din America de Sud către Rusia și către alte țări europene”. Operațiunea s-a desfășurat în mai multe etape, începând din mai, la Sankt-Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia, și s-a încheiat cu descoperirea unei ascunzători în regiunea Moscovei, luna trecută, potrivit aceleiași surse. Relațiile dintre Rusia și SUA sunt la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, pe fondul dezacordurilor persistente în mai multe dosare internaționale, precum Ucraina și Siria, și a acuzațiilor de amestec în alegeri și de spionaj.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.