Internațional

MOZAIC ŞTIRI INTERNAŢIONALE: Cadou de ziua lui Putin: Zeci de tineri, arestați de poliție

Ziarul de Vrancea
8 oct 2017 435 vizualizări

Peste 130 de persoane care au participat la manifestațiile din întreaga Rusie împotriva lui Vladimir Putin, proteste desfășurate sâmbătă, în ziua în care liderul de la Kremlin a împlinit 65 de ani, au fost arestate, a anunțat ONG-ul OVD-Info.

Mii de protestatari ruși au cerut, sâmbătă, eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi și demisia lui Vladimir Putin. La Sankt-Petersburg au manifestat aproximativ 1.500 de persoane, dintre care zece au fost arestate, potrivit Reuters. "Putin este un hoț" și "Libertate", au scandat manifestanții, în general tineri.  La Moscova, au participat la proteste, în ciuda vremii ploioase, peste 2.000 de ruși, care au scandat: "Rusia va fi liberă", "Rusia fără Putin". Și în capitala Rusiei s-au semnalat câteva arestări.

Sâmbătă au avut loc manifestații în circa 80 de localități din Rusia.

Deși s-a impus în ultimele luni ca opozantul numărul 1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi are puține șanse de a se prezenta la alegeri. Comisia Electorală centrală anunțase în iunie că o precedentă condamnare pentru deturnare de fonduri îl face incompatibil pentru alegeri. Vladimir Putin, la putere în Rusia din 1999, nu a anunțat încă dacă va candida pentru un nou mandat.

Au fost găsite alte rămășițe ale jurnalistei suedeze Kim Wall

Poliția daneză a anunțat sâmbătă că scufundătorii au găsit capul și picioarele jurnalistei suedeze Kim Wall, care a murit în condiții suspecte pe un submarin construit de inventatorul Peter Madsen.

Anchetatorii l-au acuzat pe Peter Madsen de omor după ce jurnalista suedeză a dispărut în urma unei excursii pe 10 august petrecută pe submarinul acestuia. El neagă acuzațiile.  Madsen, care este danez, a fost arestat după ce submarinul său s-a scufundat, el fiind recuperat de salvatori. Avocatul său a declarat pentru Reuters că a fost informat despre acest caz, dar nu a făcut alte comentarii.  Poliția a identificat trunchiul unei femei care a ajuns pe o plajă din Copenhaga la sfârșitul lunii august, dar cauza morții nu a fost stabilită.

Madsen a declarat că jurnalista a murit fiind lovită de un obiect în interiorul submarinului. Sâmbătă, un purtător de cuvânt al Poliției le-a declarat reporterilor de la Copenhaga că nu au fost depistate fracturi pe craniul femeii.  Rămășițele trupești, dar și un cuțit și câteva haine împachetate în valize, acoperite de bucăți de metal, au fost găsite în Golful Koge, vineri, de către scufundători danezi care ajută anchetatorii.  Un reprezentant al Poliției daneze a informat jurnaliștii sâmbătă că investigația va continua pentru stabilirea cauzei morții.

Pe de altă parte, un procuror a susținut zilele trecute că polițiștii au găsit pe un computer al lui Peter Madsen imagini care se presupune că sunt reale cu o femeie strangulată și decapitată. Madsen a spus că acel calculator nu este al lui și că putea fi folosit de oricine din biroul în care se afla.

Barcelona: Zeci de mii de manifestanți cheamă la dialog în Spania

Zeci de mii de oameni au manifestat sâmbătă și duminică în mai multe localități din Spania, în timp ce provincia Catalonia se pregătea să își proclame independența. Mulți dintre manifestanți erau îmbrăcați în alb și cereau un dialog între guvernul de la Madrid și cel provincial, de la Barcelona, pentru soluționarea crizei politice. Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat ziarului El Pais că va împiedica "orice declarație de independență semnificativă". Poziția guvernului Spaniei este fermă: în cadrul Constituției din 1978, secesiunea este ilegală.

Liderul provinciei Catalonia, Carles Puigdemont, și-a amânat pentru marți discursul în plenul parlamentului regional. El urmează să informeze despre situația politică, după care s-ar putea discuta despre declararea independenței. În primul interviu după referendum, acordat miercuri BBC, liderul catalan susținuse că "Vom declara independența la 48 de ore după numărarea rezultatelor oficiale ale referendumului".

Sâmbătă, manifestațiile au fost pașnice în aproximativ 50 de orașe spaniole. La Barcelona, s-a scandat în limba catalană "să discutăm". La Madrid, în Piața Colon, câteva mii de participanți la un miting au strigat și "'Viva Espańa", și "Viva Catalonia".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.