Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Bolile cauzate de atacul de la 9/11 s-au soldat cu mai mulți morți decât atacurile teroriste

Ziarul de Vrancea
7 sep 2021 1053 vizualizări

Peste 30.000 de persoane au făcut cancer în urma prăbușirii celor două turnuri

Numărul persoanelor care au murit din cauza unor boli cauzate de atentatele de la 11 septembrie 2001 a depășit numărul morților din ziua atacurilor teroriste, arată un raport ale fondului de indemnizație a victimelor.

Peste 67.000 de cereri de indemnizație au fost depuse la acest fond de când a fost deschis, în 2011, de către persoane care se aflau în apropierea locului în care au avut loc atentatele jihadiste ale Al-Qaida, în urmă cu 20 de ani, și care au dezvoltat ulterior patologii.

Majoritatea acestor cereri au fost depuse de către persoane care locuiau sau munceau în apropierea Turnurilor Gemene World Trade Center, la New York, a căror surpare a provocat fumuri toxice care au împânzit cartierul timp de săptămâni de zile. Aproape jumătate dintre aceste dosare privesc persoane care au făcut cancer, iar 3.900 au fost despuse în numele unor persoane decedate. “Acest lucru înseamnă că bilanțul persoanelor a căror moarte pare că a fost cauzată de boli legate de 9/11 este de-acum mai mare decât cel al persoanelor moarte la 11 septembrie”, a subliniat directoarea fondurilor, Rupa Bhattacharyya.

În acea zi, care a intrat în Istorie, aproape 3.000 de oameni au murit după deturnarea a patru avioane de linie - dintre care două au fost izbite de zgârie norii din Manhattan, unul de Pentagon, iar celălalt s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Pennsylvania.

Un fond de indemnizație a fost înființat ulterior, destinat rudelor persoanelor dispărute și supraviețuitorlor. În 2011, o lege a relansat și lărgit fondul la un nou public, în urma apariției unor cancere în rândul pompierilor și persoanelor care au îndepărtat moloz la New York.

În 2019, mandatul fondului a fost prelungit până în 2090. Cereri continuă să fie depuse, iar 900 de dosare au fost depuse lunar în 2021, potrivit lui Rupa Bhattacharyya, care subliniază că este în continuare dificil să se estimeze bilanțul total al dramei.

Pentru moment, fondul a stabilit că peste 41.000 de dosare sunt legitime - dintre care 2.132 privesc persoane decesate - și a plătit în total indemnizații în valoare de aproape nouă miliarde de dolari

Teroristul Salah Abdeslam le-a vorbit judecătorilor despre Allah

Principalul acuzat în procesul atentatelor de la 13 noiembrie, Salah Abdeslam, a declarat ieri curții speciale cu jurați de la Paris - primele sale cuvinte în fața instanței - că “nu există altă divinitate în afară de Allah”, după ce a fost îndemnat să-și spună identitatea. Instalat într-o extremitate a boxei acuzțailor, Salah Abdeslam purta un tricou negru, o barbă acoperită după o mască de protecție și părul lung, dat pe spate. “Mai întâi, țin să mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah și că Mohamed este mesagerul său”, a declarat singurul membru în viață al comandourilor jihadiste care au ucis 130 de oameni la Paris și au rănit alți 350.

Întrebat care este identitatea părinților săi și profesia sa, el a răspuns că “mă numesc Abdeslam Salah. Numele tatățui și mamei mele nu au nimic a face aici. Am renunțat la orice profesie pentru a deveni combatant al Statului Islamic”.

Rusia: Ministrul pentru Situații de Urgență a murit în timpul unui antrenament

n fost spion KGB, el ar fi salvat o persoană de la moarte, potrivit presei apropiate Kremlinului

Ministrul rus pentru Situații de Urgență, Evgheni Zinitcev, un fost ofițer din serviciul de pază al președintelui Vladimir Putin, a murit în timp ce salva o persoană la un antrenament, a anunțat ieri ministerul său. În vârstă de 55 de ani, ministrul “a murit tragic în timpul serviciului, la Norilsk, în cursul unui exercițiu interministerial de protecție a zonei arctice, salvând viața unei persoane”, a precizat Ministerul pentru Situații de Urgență.

Zinitcev “se afla pe marginea unei stânci cu un operator video care a alunecat și a căzut în apă”, a precizat pe canalul său de Telegram Margarita Simonian, redactor șef al postului de televiziune pro-Kremlin RT.

“Nimeni nu a avut timp să înțeleagă ce se întâmplă în momentul în care Zinitcev a sărit în apă după bărbatul care a căzut și s-a lovit de stânci”, a mai spus ea. Intervievat de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că șeful statului a fost informat despre acest accident.

Ministru din 2018, oficialul și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în cadrul diferitelor servicii de securitate ruse, în special în serviciul însărcinat cu gărzile de corp ale președintelui Vladimir Putin. Zinitcev a servit și în KGB, în ultimii ani ai URSS. Apoi, în 1991, a intrat în serviciul de protecție a personalităților (FSO).

Începând cu 2006, el a activat în serviciul de securitate al președinților Vladimir Putin și Dmitri Medvedev.

În 2014, a devenit șeful adjunct al departamentului de luptă împotriva terorismului al serviciilor de informații (FSB). Din 2016 și până la numirea sa la conducerea Ministerului pentru Situații de urgență în 2018, Zinitcev a ocupat postul cheie de director adjunct al FSB.

Planurile guvernului danez de a obliga imigranții șomeri să lucreze, criticat dur

Planurile guvernului danez de a obliga persoanele șomere cu “nevoi de integrare” să lucreze au stârnit critici puternice în Danemarca.

Președintele Asociației Naționale a Municipalităților, Jacob Bundsgaard, și-a exprimat miercuri îndoiala că serviciul comunitar pentru imigranții șomeri a ales calea corectă. “Din experiența noastră, aceasta nu-i aduce pe cetățeni mai aproape de un loc de muncă”, a spus el.

Marți, premierul Mette Frederiksen a prezentat un pachet de reforme ce includea, printre alte lucruri, cerința de a munci pentru cei care sunt șomeri de multă vreme. Pentru a putea primi indemnizația de șomaj, cei care sunt șomeri de multă vreme trebuie acum să presteze în fiecare săptămână 37 de ore de muncă în folosul comunității, cum ar fi colectarea gunoaielor.

Măsura îi vizează în special pe imigranții care au probleme în a pătrunde pe piața muncii. Dacă propunerea va întruni majoritatea în parlament, autoritățile locale vor trebui să le găsească șomerilor un loc de muncă.

“Aceasta este o sarcină foarte, foarte dificilă și mare”, a spus Bundsgaard. “Aceste tipuri de munci nu pot lua locurile de muncă ale lucrătorilor obișnuiți. Prin urmare, vor trebui inventate joburi”, a adăugat el.

Critici față de acest plan vin din ambele părți ale eșichierului politic danez. Andreas Steenberg, de la Partidul Social Liberal (stânga radicală), a declarat că propunerea guvernului este una pur simbolică, afirmând pentru cotidianul Politiken că ar fi fost mai bine dacă imigranții ar avea o pregătire mai bună. Rasmus Jarlov, de la Partidul Popular Danez (conservator), a exprimat temerea că măsura va fi una foarte costisitoare și în final nu va avea prea mare efect.

Un medic a scos un telefon marca Nokia 3310 din stomacul unui deținut

Un chirurg kosovar a scos cu succes un telefon mobil din stomacul unui deținut, în urma unei intervenții la o clinică din Priștina. Pacientul anonim, care se plângea de mai multe zile de dureri de stomac, a fost transportat săptămâna trecută la Secția de Gastroenterologie a Centrului Universitar Clinic din capitala kosovară. Medicul a constat că acesta avea un telefon marca Nokia în stomac. “Deținutul, în vârstă de 33 de ani, a înghițit un telefon mic, pe care am reușit să-l scoatem”, a declarat gastroenterologul, care a condus echipa care a efectuat intervenția, Skender Telaku.

“Cu mijloace endoscopice, fără să deschidem stomacul, am scos telefonul rupt în trei”, a precizat el. Pacientul le-a spus medicilor că telefonul se afla în stomacul său de patru zile.

Echipa medicală a fost deosebit de atentă “la bateria telefonului” și la “eventuale scurgeri de acid coroziv”.

Poliția l-a preluat apoi pe pacient, dar și telefonul Nokia 3310, un model comercializat de marca finlandeză în anii 2000. Nu se știe exact cum a ajuns obiectul în stomacul deținutului, însă echipa medicală crede că era destinat unor comunicații ilegale din închisoare cu exteriorul.

Poliția nu a confirmat și nici comentat incidentul

Șaptesprezece pacienți morți în Mexic, în inundații într-un spital

Cel puțin 17 pacienți ai unui spital din statul Hidalgo, în centrul Mexicului, au murit în inundații cauzate de ploi puternice, a anunțat Guvernul mexican.

“Ploile de ieri de la Hidalgo au condus la revărsarea râului Tula, care a inundat Spitalul General și cauzat moartea a 17 persoane”, a anunțat marți, într-un mesaj postat pe Twitter, Guvernul. Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, supranumit AMLO, a deplâns într-un mesaj postat pe Twitter “moartea a 17 pacenți de la Spitalul Securității Sociale din cauza revărsării Rio Tula”.

Alte două persoane au murit din cauza unor inundații la Ecatepec, la periferia Ciudad de Mexico, unde numeroase străzi au fost acoperite de apă. O mare parte a țării a fost afectată, în utimele zile, de precipitații puternice, care au condus la revărsarea unor cursuri de apă.

Directoarea generală a asigurărilor pe caz de boală (IMSS), Zoé Robledo, care administrează spitalul afectat de aceste inundații, precizează într-un mesaj căruia i-a atașat o înregistrare video că 56 de pacienți erau spitalizați și că, în câteva minute, spitalul a fost inundat, iar funcționarea i-a fost compromisă. “În momentul în care curentul electric a fost tăiat în municipalitatea Tula, s-a oprit administrarea oxigenului” pacienților, a precizat ea.

Presa scrie că între victime se află pacienți bolnavi de COVID-19 asistați respirator.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.