MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Bilanțul incendiului devastator din Hong Kong a ajuns la cel puțin 55 de morți
Sute de persoane erau în continuare dispărute, iar trei indivizi au fost arestați
Cel puțin 55 de persoane și-au pierdut viața în puternicul incendiu care a devastat cu o zi în urmă un complex de blocuri din Hong Kong, în timp ce 45 de persoane rănite se află în stare gravă, iar alte 279 sunt date dispărute, potrivit noului bilanț al dezastrului dat publicității joi de către autoritățile locale, citate de dpa.
Precedentul bilanț consemna 44 de morți, relevând o creștere semnificativă a numărului victimelor în urma incendiului devastator de la complexul rezidențial Wang Fuk Court din districtul Tai Po al orașului, regiune administrativă specială a Chinei. Autoritățile au clasificat incendiul drept situație de urgență de nivel 5, cel mai ridicat nivel, la aproximativ trei ore după ce alarma fusese declanșată miercuri, în jurul orei 15:30 (18:30 GMT).
Inițial, au fost raportate cel puțin 29 de persoane spitalizate ca urmare a rănilor suferite. Cauza incendiului rămâne neclară. Autoritățile au lansat o anchetă și intenționează să examineze normele de siguranță ale schelelor din bambus și ale plaselor verzi atașate complexului.
Conform publicației locale South China Morning Post, trei bărbați au fost arestați sub suspiciunea de omor prin imprudență în legătură cu acest incendiu uriaș.
Printre cei morți figurează și un pompier de 37 de ani, care a fost găsit inconștient și a decedat ulterior la spital din cauza rănilor, potrivit informațiilor oficiale.
Potrivit șefului executivului John Lee, serviciile de urgență au reușit să stingă treptat flăcările, a relatat ziarul South China Morning Post din Hong Kong. El promisese să mobilizeze toate serviciile de urgență disponibile la stingerea incendiului.
De la Beijing, președintele chinez Xi Jinping a transmis un mesaj de condoleanțe rudelor persoanelor decedate și a dat asigurări că sprijină administrația din Hong Kong, conform televiziunii de stat chineze.
Flăcările au cuprins șapte blocuri rezidențiale ale respectivului complex, au declarat pompierii, conform rapoartelor. Mai multe apeluri de la persoane blocate în apartamentele lor au fost primite de serviciile de urgență miercuri după-amiază. Zona cuprinde opt clădiri rezidențiale, fiecare cu 32 de etaje și un total de aproape 2.000 de apartamente. Clădirile erau înconjurate de schele pentru lucrări de renovare. Locuitorilor din apropierea locului accidentului li s-a recomandat să țină ferestrele și ușile închise și să evite zona din jurul clădirilor în flăcări.
South China Morning Post a relatat că au fost desfășurați peste 800 de pompieri și paramedici, cu peste 140 de autospeciale. Aproximativ 900 de sinistrați au fost adăpostiți miercuri în spațiile de cazare amenajate de municipalitate.
Planul lui Trump privind Ucraina provoacă indignarea parlamentarilor republicani
Mai mulţi republicani din Congres au criticat dur Casa Albă a preşedintelui Donald Trump pentru modul în care a gestionat un plan de pace propus pentru Ucraina, despre care spun că favorizează Rusia, o schimbare radicală pentru un partid care a aderat strâns la aproape toate iniţiativele lui Trump, potrivit Reuters.
Susţinătorii Ucrainei sunt îngrijoraţi că planul în 28 de puncte elaborat de SUA pentru încheierea războiului din Ucraina, prezentat pentru prima dată săptămâna trecută, înseamnă că administraţia Trump ar putea fi dispusă să preseze Kievul să semneze un acord de pace puternic favorabil Moscovei. „Acest aşa-numit «plan de pace» are probleme reale şi sunt foarte sceptic că va duce la pace”, a declarat vineri senatorul Roger Wicker, preşedintele republican al Comitetului pentru servicii armate al Senatului.
Aceste temeri s-au intensificat când Bloomberg News a relatat marţi că trimisul lui Trump, Steve Witkoff, într-o convorbire telefonică din 14 octombrie cu consilierul politic al preşedintelui rus Vladimir Putin, Yuri Ushakov, a spus că ar trebui să colaboreze la un plan de încetare a focului şi că Putin ar trebui să discute acest lucru cu Trump.
Witkoff „nu poate fi de încredere"
„Pentru cei care se opun invaziei ruse şi doresc ca Ucraina să rămână o ţară suverană şi democratică, este clar că Witkoff favorizează pe deplin ruşii. Nu poate fi de încredere pentru a conduce aceste negocieri. Ar face un agent plătit de ruşi mai puţin decât el? Ar trebui concediat”, a declarat reprezentantul republican Don Bacon pe X. În timp ce partidul lui Trump rămâne în mare parte în spatele lui, criticile din partea legislatorilor republicani sunt notabile, având în vedere recentele eşecuri ale preşedintelui, inclusiv victoriile electorale ale democraţilor din această lună şi sprijinul Congresului pentru publicarea dosarelor Departamentului de Justiţie privind fostul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, un rezultat pentru care Trump a luptat luni de zile.
Reprezentantul republican Brian Fitzpatrick a cerut o schimbare de abordare, descriind apelul de pe reţelele de socializare ca „o problemă majoră. Şi unul dintre numeroasele motive pentru care aceste spectacole ridicole şi întâlniri secrete trebuie să înceteze”.
Senatorul Mitch McConnell, fostul lider republican al Senatului, a sugerat că Trump ar putea avea nevoie să găsească noi consilieri. „Răsplătirea măcelului rus ar fi dezastruoasă pentru interesele Americii”, a declarat el într-un comunicat.
Membrii cercului restrâns al lui Trump au reacţionat negativ faţă de parlamentari.
Vicepreşedintele JD Vance, un fost senator republican care a criticat ajutorul acordat Ucrainei, l-a acuzat pe McConnell că a lansat un „atac ridicol” la adresa planului de a pune capăt războiului.
Fiul preşedintelui, Donald Trump Jr., a declarat pe reţelele de socializare că McConnell era „doar amar şi se răzbuna pe tatăl meu”. Dar atacurile din partea membrilor propriului partid al lui Trump, împreună cu recentele valuri potrivnice din politică, ar putea semnala o problemă mai mare pentru administraţie, au spus analiştii. „Toate acestea sugerează că el este mult mai vulnerabil din punct de vedere politic decât a părut în ultimele nouă, zece luni”, a spus Scott Anderson, cercetător în studii de guvernanţă la Brookings Institution.
În plus, având în vedere că sondajele de opinie arată că majoritatea americanilor doresc să sprijine Ucraina în lupta împotriva invadatorilor ruşi, republicanii se îndreaptă probabil către alegerile intermediare din 2026, când controlul asupra Congresului va fi în joc, iar mulţi candidaţi republicani aflaţi în curse strânse vor trebui să atragă voturile alegătorilor independenţi. Unele dintre cele mai puternice critici au venit din partea republicanilor precum Bacon şi McConnell, care nu candidează pentru realegere, dar Anderson a spus că ei spun public ceea ce alţii ar spune în întâlniri private. „Sunt atât de vocali, sunt atât de direcţionaţi... Este aproape sigur că reflectă un element privat al mesajului din partea partidului pe care îl reprezintă”, a spus Anderson.
România va avea rachete antiaeriene MANPAD MISTRAL
Armata României va avea rachete antiaeriene MANPAD MISTRAL, după ce Ministerul român al Apărării şi Ministerul Forţelor Armate şi al Veteranilor din Republica Franceză au semnat contractul de achiziţie a acestor sisteme. Preţul achiziţiei este de 625.591.000 euro, fără TVA, şi include 231 de sisteme MANPAD MISTRAL, 934 de rachete MISTRAL, servicii de instruire, muniţii de antrenament, documentaţii, un simulator şi suport logistic. Achiziţia face parte din Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare SAFE.
Achiziţia se realizează în cadrul iniţiativei „European Joint Acquisition of Mistral System”, coordonată de Franţa, în care România este parte, alături de alte state europene precum Belgia, Cipru, Estonia şi Ungaria, precizează MApN.
Achiziţia MANPAD a fost aprobată în Parlament în luna iunie 2022, iar beneficiari vor fi cele trei categorii de forţe ale Armatei României, precum şi Forţele pentru Operaţii Speciale.
China - 11 morţi în urma unei coliziuni între un tren şi un grup de muncitori
Unsprezece persoane au murit şi alte două au fost rănite joi dimineaţă în sud-vestul Chinei, atunci când un tren a intrat în coliziune cu un grup de muncitori, au informat autorităţile feroviare. Trenul, care transporta echipamente de monitorizare seismică, circula „normal” în zona unei gări din provincia Yunnan „când a avut loc coliziunea cu muncitorii care pătrunseseră pe calea ferată”, a declarat administraţia feroviară din Kunming într-un comunicat. „Conducerea căilor ferate a activat imediat planul de intervenţie de urgenţă şi a colaborat cu autorităţile locale pentru a organiza operaţiunile de salvare şi ajutor”, a adăugat aceasta.
A fost deschisă o anchetă privind cauzele coliziunii, a declarat administraţia feroviară din Kunming, asigurând că cei responsabili vor fi traşi la răspundere.
Proprietarii concursului Miss Universe, suspectaţi de fraudă şi trafic de arme
Concursul de frumuseţe Miss Universe se află din nou în centrul atenţiei, coproprietarul său mexican fiind acuzat de trafic de droguri şi arme, în timp ce coproprietara thailandeză face obiectul unui mandat de arestare pentru fraudă.
Concursul Miss Universe 2025 s-a încheiat săptămâna trecută în Thailanda cu victoria Miss Mexic, Fatima Bosch, o revanşă pentru cea care fusese criticată public de un prezentator al concursului. Un tribunal thailandez a emis marţi un mandat de arestare împotriva coproprietarei concursului, femeia de afaceri Anne Jakapong Jakrajutatip, pentru o presupusă fraudă în valoare de 930.000 de dolari, a aflat miercuri AFP.
Un chirurg estetician a acuzat-o pe Jakapong de fraudă şi ascundere de informaţii atunci când l-a convins să investească în grupul său JKN Global, care este coproprietar al concursului.
Procuratura federală din Mexic a anunţat miercuri că celălalt coproprietar al concursului, omul de afaceri mexican Raul Rocha Cantu, face obiectul unei anchete pentru trafic de arme, droguri şi combustibil. „Se colectează informaţii cheie pentru a permite procuraturii federale să continue şi să aprofundeze această anchetă”, a indicat Parchetul într-un comunicat.
Mass-media mexicane afirmă că Rocha Cantu se numără printre persoanele căutate de poliţie şi semnalează legături presupuse între omul de afaceri şi tatăl noii Miss Universe. Bernando Bosch, directorul companiei petroliere publice Pemex, a negat orice legătură cu Rocha Cantu. Concursul Miss Universe a fost deţinut anterior de preşedintele american Donald Trump.













