Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Alegerile europene în cinci cifre

Ziarul de Vrancea
22 mai 2019 3072 vizualizări

Alegătorii din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sunt chemați la urne, a noua oară în istoria europeană, pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European (PE), de la 23 la 26 mai, relatează AFP, care prezintă cele mai importante cifre ale acestui scrutin.

427 de milioane

Este numărul estimat de PE al alegătorilor aflați la vârsta participării la vot. Cu un asemenea corp electoral, scrutinul european este al doilea cel mai important din lume, după alegerile legislative din India. Dreptul de vot este acordat cetățenilor în vârstă de 18 ani, în cea mai mare parte a statelor membre. Grecii sunt autorizați, însă, să voteze de la vârsta de 17 ani, iar austriecii și maltezii de la 16 ani.

Prezență de 42,6%

Este nivelul prezenței la vot din 2014, cea mai slabă înregistrată vreodată la un scrutin european. Participarea europenilor a scăzut mereu de la primul vot, în 1979, când a atins 62%. Ea a scăzut sub pragul de 50% în 1999. În 2014, belgienii au fost, proporțional, cei mai numeroși care au ieșit la vot, cu un nivel de 89,7%, urmați de luxemurghezi (85,6%). Însă votul este obligatoriu în aceste două țări, la fel ca în Bulgaria, Cipru și Grecia. Slovacii (13,1%), cehii (18,2%) și polonezii (23,8%) au înregistrat cele mai slabe niveluri de prezență la vot.

751 de aleși

Este numărul deputaților care urmează să fie aleși în acest scrutin.

Repartizarea mandatelor variază în funcție de mărimea populației. Germania va avea 96 de mandate, Franța 74, Italia și Regatul Unit câte 73, iar Malta, Ciprul și Luxemburgul doar șase. După ce Regatul Unit va părăsi UE, hemiciclul va mai avea doar 705 deputați. O parte a mandatelor britanice va fi desființată, iar alta va fi redistribuită. Franța și Spania vor obține câte cinci, Italia și Olanda câte trei mandate. În pofida incertitudinii cu privire la data plecării britanice, statele care au de obținut mandate este necesar să organizeze alegeri ale acestor eurodeputați suplimentari, care le vor primi doar după divorțul între Londra și UE.

53 de ani

Este vârsta medie a deputaților în alegerile din 2014, potrivit calculelor PE. În acel an, europenii au ales un danez în vârstă de 26 de ani și un grec în vârstă de 91 de ani. În peste jumătate din statele membre, este necesar să ai cel puțin 18 ani pentru a candida. Însă, unele țări au reguli mai drastice. În Italia și Grecia, vârsta minimă este de 25 de ani, iar în România de 23 de ani.

36,9% femei

Este proporția femeilor alese deputate în 2014, cea mai importantă atinsă vreodată. De la primele alegeri, în 1979, unde doar 16,3% femei făceau parte din hemiciclu, acest procent a crescut permanent.Paritatea este respectată, în prezent, doar în cinci state membre, și anume Finlanda (zece mandate din 13), Irlanda (șase din 11), Croația (șase din 11), Malta (trei din șase) și Suedia (zece din 20). Ciprul (un mandat din șase), Bulgaria (trei din 17) și Lituania (două din 11) sunt cei mai răi “elevi” la acest capitol.

O rețea de pagini Facebook răspândește discursul urii în Europa

O rețea de grupuri și pagini de Facebook de extremă-dreapta răspândește știri false și discursul urii către milioane de persoane din Europa, a descoperit ONG-ul de activism Avaaz. Facebook a înlăturat deja conturi care erau urmărite de aproape șase milioane de persoane înainte ca alegerile europarlamentare să înceapă joi. Alte sute de conturi, care aveau 26 de milioane de urmăritori, sunt în continuare investigate, a anunțat Avaaz. În total, Avaaz a informat că a descoperit peste 500 de grupuri și pagini de Facebook suspecte care operează în Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia și Spania. Majoritatea răspândeau știri false sau foloseau pagini și profiluri false pentru a crește artificial susținerea față de un partid sau site, încălcând astfel regulile Facebook. „Paginile au un nivel ridicat de interacțiuni. Nu contează cât de mulți urmăritori ai dacă nu există interacțiuni. Au peste 500 de milioane de vizualizări doar pe paginile care au fost înlăturate, asta înseamnă mai mult decât numărul total al votanților din UE”, a declarat Christoph Schott, directorul Avaaz. Totuși, deși unele pagini au fost date jos, inclusiv o rețea importantă din Spania, multe dintre ele au rămas funcționale. Activitatea lor include conturi de Facebook din Franța care distribuie conținut privind supremația albilor sau postări din Germania în care este negată existența Holocaustului precum și pagini false care promovează partidul Alternativa pentru Germania (AfD). În Italia, tacticile includ pagini de interes general precum pentru frumusețe, fotbal, sănătate sau al interese iar apoi după ce se adună urmăritori, ele sunt transformate în instrumente politice. Cercetătorii au urmărit cum o pagină, care inițial era despre agricultură, s-a transformat încet într-una care susținea Liga Nordului (partid de extremă-dreapta), distribuind un videoclip în care migranți pot fi văzuți cum distrug o mașină a poliție. De fapt, este vorba despre o scenă dintr-un film. „Credem că aceste rețele au impact semnificativ, au campanii de dezinformare care durează mai mulți ani”, a precizat Schott, susținând că ținta nu reprezintă doar alegerile de acum, ci schimbarea politicii în general. Ancheta a fost coordonată de investigatori independenți și jurnaliști angajați de Avaaz după o campanie de strângere de fonduri. Peste 47.000 de persoane au donat sume mici, proiectul fiind astfel unul independent financiar. Avaaz a prezentat rezultatele Facebook pentru a le verifica și a lua măsuri. Compania investighează în prezent situația.

Adolescentă, eliberată după ce și-a ucis tatăl abuziv

Procurorii din Italia au eliberat-o din arestul la domiciliu pe Deborah Sciacquatori, o adolescentă de 19 ani care și-a ucis tatăl, conform BBC. Acțiunile adolescentei au fost considerate autoapărare într-o situație de violență domestică de către procurorul local. Inițial acuzată de ucidere din culpă, ea este acum acuzată de exces de autoapărare legitimă, însă și aceste acuzații ar putea fi abandonate. Procurorul a informat că ea și-a implorat tatăl să nu mai fie violent. „Este posibil ca în următoarele două săptămâni judecătorul să fie nevoit să închidă cazul pentru că tânăra, conform a ceea ce știm acum, a acționat în autoapărare”, a declarat procurorul din Tivoli, Francesco Menditto. Bărbatul care a murit, un fost pugilist pe nume Lorenzo Sciaquatori, era cunoscut ca fiind violent. El a fost închis pentru că a atacat un polițist în 2016 iar părinții soției sale au afirmat că el și-a bătut soția timp de 20 de ani. Deborah ar fi fost și ea victima unor abuzuri timp de mai mulți ani, însă mama ei nu a informat poliția pentru că i-a fost teamă că fiica sa ar putea ajunge în grija statului. Conform presei locale, Sciacquatori ajunsese acasă în stare de ebrietate într-o duminică dimineața și a început să țipe la soția și fiica sa timp de câteva ore. Deborah s-a încuiat în camera sa inițial cu bunica sa pentru a nu fi atacate. Însă atunci când tatăl s-a apropiat de ele, ea i-ar fi spus: „Te rog, oprește-te”. Ea s-a luptat apoi cu el și l-a lovit la cap. Tatăl o învățase pe adolescentă cum să se lupte, ea devenind astfel pasionată de box. Deborah a încercat să părăsească casa cu mama și bunica sa dar tatăl le-ar fi amenințat. Ea l-a lovit apoi și i-a tăiat gâtul cu un cuțit luat din bucătărie, ucigându-l astfel. Deborah a încercat ulterior să îi curețe rana, tatăl fiind întins pe jos la intrarea în bloc. Martorii susțin că Deborah i-ar fi spus: „Nu mă părăsi, te iubesc”.

SUA: O nouă lege permite ca morții să fie transformați în îngrășământ

Corpurile celor decedați pot fi transformate de acum încolo în îngrășământ, potrivit unei noi legi în statul american Washington. Potrivit autorităților, aceasta poate fi alternativă la incinerare sau înmormântare. Procesul este bazat pe o tehnică deja folosită de fermieri de ani de zile, ei transformând corpurile animalelor decedate în îngrășământ după ce le amestecau cu bucăți de lemn și paie de fân. Acesta implică aplicarea unor greutăți asupra corpului și o tratare termică. Specialiștii vor mai pune peste rămășițele umane apă și chimicale, conform autorităților americane. Legea va intra în vigoare în luna mai a anului viitor, scrie Metro. Conform noii legi, doar companiile cu licențe speciale se vor ocupa de transformarea corpurilor în îngrășământ. Rămășițele pământești ale unui om pot produce aproximativ două roabe de îngrășământ. Washington a devenit primul stat din SUA care a legalizat această procedură, cunoscută drept “reducția organică naturală”. Rudele celor decedați pot păstra îngrășământul rezultat pentru a-l arunca pe un câmp sau pentru a-l folosi la plantarea legumelor sau copacilor. Totodată, în SUA mai există deja mai multe cimitire care oferă “înmormântări eco”, morții fiind îngropați în coșciuguri biodegradabile.

Parlamentul European îl va investiga pe Nigel Farage

Parlamentul European va deschide o investigație privindu-l pe Nigel Farage, suspectat că nu a declarat cadouri în valoare de aproape 500.000 de lire sterline, conform Politico. Un purtător de cuvânt al Parlamentului European a declarat că Antonio Tajani, președintele instituției, a cerut comitetului consultativ compus din cinci membri care supraveghează codul de conduită să analizeze dacă parlamentarul eurosceptic britanic a încălcat regulile. Channel 4 din Marea Britanie a informat săptămâna trecută că Farage a primit cadouri în valoare de 450.000 de lire sterline de la omul de afaceri Arron Banks, fondatorul grupării de campanie anti-UE Leave.EU. Susținerea financiară din partea lui Banks a inclus, conform rapoartelor, o mașină cu un șofer, călătorii în SUA și o reședință de lux în cartierul Chelsea din Londra. Un purtător de cuvânt al lui Banks a confirmat valoarea cadourilor pentru BBC, susținând că a fost „o onoare” să poată ajuta. Farage a declarat că este vorba despre ceva din viața sa privată și nu a declarat cadourile pentru că urma să părăsească scena politică și să înceapă o nouă viață în SUA.

Manifestație a extremei drepte împotriva romilor în estul Ungariei

Sute de activiști naționaliști au manifestat într-o mică localitate, în estul Ungariei, împotriva prezenței romilor, în urma unui scandal, luna trecută, într-un bar, între un membru al comunității și un localnic. Manifestația a avut loc marți în satul Torokszentmiklos, la est de Budapesta, și a condus la o organizarea unei contramanifestații la care au aluat parte câteva sute de romi, în principal bărbați. Romii voiau să comemoreze uciderea prin împușcare a unui membru al comunității lor, în urmă cu un deceniu. Nicio violență nu a avut loc în localitate. Tensiuni între comunitatea romă și naționaliști ungari au crescut luna trecută, în urma unui scandal într-un bar local, filmat și postat pe rețele de socializare. Înregistrarea a devenit virală, iar pagina de Facebook pe care a fost postată a fost închisă, după ce a adunat peste 200.000 de abonați. O nouă formațiune politică, intitulată Mișcarea Patria Noastră, provenind din Partidul Jobbik (extremă dreapta), a îndemnat la manifestații care au alimentat tensiuni cu comunitatea romă în această localitate săracă. “Romii care pretind că sunt amenințați ne amenință pe toți”, a declarat Laszlo Toroczkai președintele mișcării Patria Noastră. “Noi vedem sute de compatrioți de-ai noștri ungari care trăiesc cu frica acestor criminali”, a adăugat el. Toroczkai a plecat din Jobbik, căruia-i reproșează că s-a dovedit incapabil să influențeze linia politică a Partidului Fidesz al premierului suveranist și populist Viktor Orban, și a înființat mișcarea Patria Noastră, care s-a aliat în mod deschis cu grupări radicale și neonaziste. Aceste organizații extremiste cer Guvernului Orban să se opună ceea ce denunță drept “crime ale romilor”.

Macron și Merkel îi cer lui Putin “gesturi” în favoarea unui dialog în estul Ucrainei

Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel i-au cerut președintelui rus Vladimir Putin “ca Rusia să facă gesturile necesare pentru a crea condiții favorabile dialogului” în estul Ucrainei, a anunțat Palatul Elysée. Cei doi lideri europeni “au subliniat că a venit momentul să se opteze pentru o încetare a conflictului în estul Ucrainei, care afectează relațiile între Rusia și UE”, afirmă președinția franceză într-un comunicat în care anunță că a avut loc o convorbire la telefon între cei trei lideri. Macron și Merkel și-au “reiterat disponibilitatea de a depune toate eforturile în vederea punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk, în cadrul Formatului Normandia”, potrivit președinției franceze. Moscova a anunțat, la rândul său, că una dintre principalele probleme abordate în această cpnvorbire la telefon a fost transferul puterii la Kiev, după alegerea luna trecută a lui Volodimir Zelenski. Convorbirea a avut loc marți, la o zi după învestirea la conducerea Ucrainei a umoristului Volodimir Zelenski, care moștenește un război soldat cu 13.000 de morți în cinci ani. Acest război privează Ucraina de control asupra bazinului huilei și industrial Donbas și asupra unei părți a frontierei sale cu Rusia.

Presa de stat din Coreea de Nord îl numește pe Joe Biden „imbecil”

Presa de stat din Coreea de Nord l-a atacat pe fostul vicepreședinte american și candidat la alegerile prezidențiale din 2020 în cursa internă a Partidului Democrat, Joe Biden, după criticile aduse de acesta liderului nord-coreean Kim Jong-un. Confrom Newsweek, Biden a declarat la un eveniment de campanie din Philadelphia: „Suntem o țară care să îmbrățișeze dictatori și tirani ca Putin sau Kim Jong-un?”. Agenția de stat KCNA a răspuns acestor critici într-un editorial publicat marți seara. „Ceea ce a spus el sunt doar sofismele unui imbecil lipsit de calitățile elementare ale unei ființe umane, nici atât ale unui politician”, este precizat în editorial. KCNA a făcut referire la controversele privindu-l pe Biden, inclusiv acuzele de plagiat și că ar fi adormit în timpul unui discurs al președintelui Barack Obama în 2011. „Nu vom ierta niciodată pe cineva care îndrăznește să provoace conducerea Coreei de Nord și îi vom face să plătească”, susține KCNA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.